Cassation inadmissibility of factual challenges to contractual resolution and defective goods liability in supply contract

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 30 ianuarie 2023, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pârâta B S.R.L, solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului nr. 5 din 30 iunie 2021, încheiat între părți, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale din partea pârâtei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei achitate în valoare de 306.338,91 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria ARA nr. 7 din 30 iunie 2021 în valoare de 92.000 lei, factură achitată la 30 iunie 2021 prin ordin de plată, precum și contravaloarea facturii proforme emise de către pârâtă la 15 septembrie 2021 pentru suma de 214.338,91 lei, achitată integral la 15 septembrie 2021 prin ordin de plată și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, referitoare la raporturile între profesioniști, conform prevederilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 22 septembrie 2021 și până la data restituirii efective a sumei datorate de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

La 2 martie 2023, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat și actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse prin cererea de chemare în judecată, precum și dobânda legală până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pârâta B S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a C S.R.L.

Prin încheierea din 11 septembrie 2023 a fost respinsă admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Prin sentința civilă nr. 1092 din 11 decembrie 2023, Tribunalul Timiș – Secția a II-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., astfel cum a fost precizată. A dispus rezoluțiunea contractului încheiat între părți în baza ofertei nr. 7 din 29 iunie 2021, a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 306.338,91 lei, actualizată cu rata inflației începând cu data de 8 noiembrie 2022 și a dobânzii legale penalizatoare, a respins cererea în rest și a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de către pârâtă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 327/A din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel nu a analizat argumentele sale și a pronunțat o soluție nemotivată. Mai arată că motivele sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, în sensul că, pe de o parte, a reținut că între părți s-a încheiat un contract prin acceptarea de către reclamantă a ofertei transmise de pârâtă, iar pe de altă parte, a constatat că nu a fost încheiat un contract în formă scrisă. Susține că sunt contradictorii și considerentele referitoare la acordul părților asupra obiectului și prețului contractului în raport de celelalte clauze invocate de pârâtă, cu privire la care curtea de apel a reținut că nu a intervenit o înțelegere a părților.

Aceeași parte afirmă că, în temeiul art. 277 C. proc. civ., transmiterea prin poștă electronică a contractului, fără a fi urmat de observații din partea reclamantei, echivalează cu existența contractului, fapt dovedit și de referirea reclamantei la numarul și data acestuia. Apreciază că în mod greșit instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 277 alin. (2) C. proc. civ., precum și înscrisul intitulat contract-cadru nr. 5 din 30 iunie 2021. Invocă prevederile art. 1178 C. civ.

În opinia recurentei-reclamante, din probele administrate în fața instanței de fond nu a rezultat neconformitatea mărfii livrate de pârâtă, dar curtea de apel a preluat motivarea tribunalului și a respins administrarea probei cu martorii propuși de pârâtă prin încheierea din 4 iunie 2024. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dispunerea rezoluțiunii și că se impune o readministrare a întregului probatoriu.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile referitoare la o pretinsă lipsă de motivare și neanalizarea argumentelor expuse în apel, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, curtea de apel a reținut că tribunalul a înlăturat înscrisul intitulat contract-cadru nr. 5 din 30 iunie 2021 pe motiv că acesta nu a fost semnat de reclamantă, iar nu pe motiv că nu a fost transmis, și a analizat contextul în care instanța de fond a respins proba testimonială propusă de pârâtă, ajungând la concluzia că sentința nu prezintă vicii de motivare. În continuare, a avut în vedere criticile privind incidența art. 277 C. proc. civ., pe care le-a respins în mod argumentat, precum și susținerile părților referitoare la îndeplinirea obligației de livrare și verificare a conformității mărfii. Coroborat cu probele administrate, instanța de apel a reținut că în lipsa procesului verbal de verificare a conformității mărfurilor, intervine răspunderea pârâtei pentru viciile aparente invocate de reclamantă și dovedite prin planșele fotografice și depoziția martorului D.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la pretinsa motivare contradictorie în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat în mod consecvent asupra existenței contractului. Din lecturarea deciziei atacate nu reiese că instanța de apel ar fi statuat în mod expres că între părți „nu s-a încheiat un contract în formă scrisă”, iar autoarea căii de atac se raportează la considerentele tribunalului, și nu la cele ale curții de apel, care, de altfel, a reținut că părțile nu au pus în discuție chiar existența contractului, ci au avut poziții adverse asupra locului de livrare și asupra calității mărfii.

Se constată, astfel, că instanța de prim control judiciar a construit un raționament juridic suficient, coerent și clar, iar adoptarea de către instanța de apel a unei motivări în concordanță cu prevederile legale, dar de care partea nu este mulțumită nu echivalează cu existența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța supremă nu va primi nici criticile privind nelegala respingere a probei testimoniale propuse de recurentă deoarece, pe de o parte, partea nu a înțeles să formuleze recurs și împotriva încheierii din 4 iunie 2024, iar pe de altă parte, aprecierea asupra utilității probelor este atributul exclusiv al instanței devolutive.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte nu va analiza criticile subsumate motivului de casare sus-menționat prin care recurenta-reclamantă contestă, în esență, modul de interpretare și administrare a probatoriului și stabilirea contextului factual, în temeiul cărora instanța de apel a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de livrare a mărfii și că se impune rezoluțiunea contractului. Aspectele legate de locul predării panourilor și de calitatea acestora, precum și stabilirea conținutului raportului juridic dintre părți, sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Nu vor fi avute în vedere nici susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 1176 raportat la art. 277 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, sub aparența unei nerespectări a normei de drept material, autoarea căii de atac contrazice interpretarea dată de instanța de apel înscrisului intitulat contract-cadru, fără însă a dezvolta o veritabilă critică de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 327/A din 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 327/A din 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2025.