Grandmother's aggravated murder conviction and 10-year sentence upheld after newborn left to die on balcony in cold.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's appeal (recurs) against the Court of Appeal Târgu Mureș's decision, which had affirmed her conviction for aggravated murder (omor calificat) under Articles 174–175(c)–(d) of the Criminal Code, ultimately upholding the 10-year prison sentence and 5-year deprivation of rights (Article 64(a)–(b)) imposed by the trial court. The case arose from the defendant placing her newborn grandson, born at home to her daughter, in a plastic bag and exposing him to cold on the balcony, causing death by acute cardiorespiratory failure due to lack of medical care and hypothermia. The Court rejected the defendant's sentencing appeal under Article 385⁹(14) of the Criminal Procedure Code, holding that the lower courts properly applied Articles 52, 72, and 74 in weighing the mitigating circumstances (good conduct, no prior record, advanced age, pensioner status) against the exceptional social danger of the crime, concluding that no further sentence reduction was warranted. The defendant was ordered to pay 1,600,000 lei in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 76 lit. a) C. pen, art. 71 C. pen, art. 64 C. pen, art. 88 C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, art. 74 C. pen; Grandmother's aggravated murder conviction and 10-year sentence upheld after newborn left to die on balcony in cold: The case arose from the defendant placing her newborn grandson, born at home to her daughter, in a plastic bag and exposing him to cold on the balcony, causing death by acute cardiorespiratory failure due to lack of medical care and hypothermia. The Court rejected the defendant's sentencing appeal under Article 385⁹(14) of the Criminal Procedure Code, holding that the lower courts properly applied Articles 52, 72, and 74 in weighing the mitigating circumstances (good conduct, no prior record, advanced age, pensioner status) against the exceptional social danger of the crime, concluding that no further sentence reduction was warranted. The defendant was ordered to pay 1,600,000 lei in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for rejecting the appeal as unfounded.
Basis for ordering the appellant to pay court costs.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 143 din 8 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost condamnată inculpata P.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă pe perioada 18 noiembrie – 17 decembrie 2002.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, martora P.A., care locuiește împreună cu părinții și cu fiul ei într-un apartament din comuna Ungheni, județul Mureș, a întreținut relații sexuale cu un coleg de serviciu, T.Z., în urma cărora a rămas însărcinată. După o sarcină normală, pe care însă a ascuns-o, motivează prima instanță, în ziua de 23 ianuarie 2002, P.A. a născut un copil de sex masculin, la domiciliu, fără a fi asistată.
În ziua respectivă, în jurul orei 14,45, martora a simțit durerile specifice nașterii, pe când se afla în toaleta locuinței, a chemat-o pe mama sa, inculpata P.F., care cunoștea situația, a rugat-o să anunțe salvarea și să-i cumpere un pachet de vată. După ce inculpata a plecat, la circa 15 minute P.A. a dat naștere copilului, dar și-a pierdut cunoștința de mai multe ori, motiv pentru care nu-și amintește momentul când a fost tăiat cordonul ombilical al fătului și nici când acesta a fost luat de lângă ea. Întrucât se simțea rău, în ziua de 25 ianuarie 2002, P.A. a fost transportată la spital unde a rămas internată două săptămâni.
Tribunalul a mai constatat că, după nașterea copilului, la circa 10 minute, inculpata P.F. a luat nou-născutul, l-a introdus într-o pungă de plastic, apoi într-o plasă și l-a așezat pe balconul apartamentului unde a decedat.
După cum rezultă din raportul de autopsie medico legală nr. 267-51 din 15 mai 2002, moartea nou născutului, de sex masculin, a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute prin neacordarea îngrijirilor medicale necesare și expunerii acestuia la frig.
Ulterior, prin completările la raportul de autopsie medico-legală s-a stabilit că nou născutul avea un plămân respirat, nepunându-se problema unei obstrucții a căilor respiratorii.
Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr. 150/ A din 17 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs inculpata P.F. care reiterând criticile formulate în apel privind individualizarea pedepsei a solicitat reducerea acesteia.
Recursul este nefondat.
Verificând hotărârea atacată în raport de acest motiv de recurs, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică urmând a fi menținută.
Instanțele au reținut corect situația de fapt, în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, iar încadrarea juridică este legală.
Referitor la pedeapsa aplicată, instanțele au făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 52, art. 72 și art. 74 C. pen., ținând seama atât de pericolul social concret al faptei săvârșite, cât și de persoana inculpatei.
În speță, s-a reținut în favoarea recurentei P.F., circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece a avut o conduită bună, nu are antecedente penale, este în vârstă, pensionară și a fost condamnată la zece ani închisoare.
O reducere și mai mare, substanțială a pedepsei, prin efectul circumstanțelor atenuante, nu se poate dispune.
Astfel nu poate fi ignorat pericolul social deosebit al infracțiunii comise, care, fără îndoială rămâne principalul criteriu de individualizare a sancțiunii.
Într-adevăr, comiterea faptei de către inculpată în împrejurările arătate, după ce fiica sa P.A. a născut un făt, introducându-l într-o pungă de plastic și expunându-l la frig pe balconul locuinței sale, din care cauză a decedat, impunea aplicarea unei sancțiuni corespunzătoarea.
Rezultă astfel că, în speță s-a efectuat o justă individualizare a pedepsei în ceea ce privește cuantumul acesteia.
Întrucât critica de recurs referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu este întemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.F. împotriva deciziei penale nr. 150/ A din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2004.