Territorial jurisdiction for presidential orders pending a concurrent divorce action

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/197/2024, reclamanta A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suplinirea acordului pârâtului în ceea ce priveşte transferul minorilor C şi D de la Grădiniţa nr. (...) „E” Braşov la Grădiniţa nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinţei provizorii a minorilor C şi D la reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor C şi D, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 997 şi următoarele C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 26 februarie 2025, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere regulile generale de competenţă teritorială, respectiv dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., reţinând că instanţa competentă este cea în a cărei circumscripţie teritorială îşi are reşedinţa persoana ocrotită.

În acest sens, a reţinut că minorii locuiesc în circumscripţia Judecătoriei Vaslui (în sat (...), jud. Vaslui), anterior introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială.

Instanţa Judecătoriei Braşov a apreciat că nu are relevanţă faptul că pe rolul Judecătoriei Braşov este înregistrat dosarul nr. y/197/2024 având ca obiect divorţul părţilor, deoarece competenţa teritorială în respectivul dosar nu a fost încă verificată, astfel că nu poate fi avută în vedere la stabilirea competenţei teritoriale în prezenta cauză.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 650 din 28 martie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârât, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere faptul că pe rolul Judecătoriei Braşov a fost înregistrat dosarul nr. y/197/2024 având ca obiect principal divorţul părţilor, iar drept cereri accesorii, cererea de suplinire a acordului pârâtului în ceea ce priveşte transferul minorilor C şi D de la Grădiniţa nr. (...) „E” Braşov la Grădiniţa nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinţei provizorii a minorilor C şi D la reclamantă şi de obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor C şi D, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 998 C. proc. civ., a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze fondul dreptului în cauza de faţă este instanţa competentă cu soluţionarea cererii de divorţ, aceasta fiind instanţa competentă în concret a soluţiona şi cererea de ordonanţă preşedinţială.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect ordonanţă preşedinţială, pe calea căreia s-a solicitat să se dispună suplinirea acordului pârâtului în ceea ce priveşte transferul minorilor C şi D de la Grădiniţa nr. (...) „E” Braşov la Grădiniţa nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinţei provizorii a minorilor la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât.

Astfel, în timp ce Judecătoria Braşov a apreciat că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială locuiesc minorii, Judecătoria Vaslui a apreciat că este competentă instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului, respectiv a cererii de divorţ.

Înalta Curte observă că, în cuprinsul cererii de ordonanţă preşedinţială (fila 8 din dosarul Judecătoriei Braşov), reclamanta a învederat că, la data de 19 decembrie 2024, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov o cerere de chemare în judecată prin intermediul căreia a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părţi, din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor C şi D în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât.

De asemenea, reclamanta a menţionat faptul că măsurile solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale vor avea un caracter temporar, până la soluţionarea dosarului de drept comun.

Efectuând verificări în Sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Braşov, Înalta Curte constată că la data de 24 decembrie 2024, pe rolul acestei instanţe, a fost înregistrat sub nr. y/197/2024 dosarul având ca obiect divorţ, cu termen de judecată la data de 28 mai 2025.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ. „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

Prin urmare, determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială se face prin identificarea instanţei competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanţă preşedinţală.

Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuieşte în circumscripţia de la ultima locuinţă comună, este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului”.

Conform art. 920 C. proc. civ. „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”.

Acest din urmă text de lege instituie posibilitatea ca instanţa sesizată cu cererea de divorţ să ia, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, precum şi la obligaţia de întreţinere.

Sintagma ,,pe tot timpul procesului” trebuie înţeleasă ca fiind perioada de timp de la momentul înregistrării cererii de divorţ, acesta fiind momentul în care procesul începe, conform art. 192 alin. (2) C. proc. civ., şi până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive.

Potrivit susţinerilor reclamantei din cererea de ordonanţă preşedinţială, cererea de divorţ înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov cuprinde, printre cererile accesorii, şi petitele privind stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât.

Din formularea C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanţa care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivelor măsuri, întrucât este instanţa care se pronunţă şi asupra fondului cererilor accesorii divorţului referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor minori şi obligaţia de întreţinere.

Astfel, dând eficienţă acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală consacrată prin art. 114 C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererea de ordonanţă preşedinţială este Judecătoria Braşov, învestită deja cu soluţionarea acţiunii de divorţ ce poartă între aceleaşi părţi litigante (dosar nr. y/197/2024), această acţiune şi accesoriile sale (exercitarea în exclusivitate de către mamă a autorităţii părinteşti în ceea ce-i priveşte pe minorii C şi D, stabilirea domiciliului minorilor la mamă, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, în cunatum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât) reprezentând fondul dreptului dedus judecăţii.

Chiar reclamanta a sesizat această instanţă, competentă conform celor arătate mai sus, iar împrejurarea reţinută de Judecătoria Braşov, aceea a mutării minorilor în altă localitate din iniţiativa reclamantei, nu putea justifica declinarea competenţei sale şi din perspectiva faptului că atragerea competenţei unei alte instanţe nu poate rezulta din simpla voinţă a uneia din părţile procesului de a schimba intempestiv domiciliul minorilor, schimbare care, datorită condiţiilor în care a avut loc, determină şi incertitudinea stabilităţii acestei noi reşedinţe.

Faţă de cele mai sus expuse, constatând că instanţa competentă teritorial să soluţioneze ordonanţa preşedinţială pendinte este Judecătoria Braşov, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.