Conflict of jurisdiction in enforcement challenge: exclusive competence of the authorizing court overrides clerk-employee displacement rule

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. x/315/2024, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata B Ltd., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea formelor de executare silită şi a executării silite în dosarul execuțional nr. x/2024 al BEJ C, precum şi suspendarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 şi art. 719 C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4396 din 23 octombrie 2024, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenței sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere calitatea contestatorului, respectiv aceea de grefier în cadrul Judecătoriei Târgovişte, context în care a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., conform cărora dacă un grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate celei în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1157 din 3 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgovişte, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că, raportat la obiectul cauzei, respectiv contestaţie la executare, devine aplicabilă norma prevăzută la art. 714 rap. la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria competentă fiind instanţa de executare, respectiv Judecătoria Târgovişte, aceasta din urmă fiind cea care a încuviinţat executarea silită (prin încheierea din 4 iulie 2024 pronunţată în dosarul nr. y/315/2014) ce face obiectul contestaţiei la executare.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. care consacră principiul unicităţii instanţei de executare, precum şi considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Totodată, instanţa a reţinut și faptul că eventuala aplicabilitate a art. 127 C. proc. civ. se poate analiza doar de instanța care încuviințează executarea silită în vederea declinării competenței, în cazul incidenței acestui articol, în momentul procesual al încuviințării executării silite, însă ulterior încuviințării executării silite de către o instanță, nu se va mai analiza incidența acestui articol, instanța care a încuviințat executarea silită rămânând competentă să judece toate incidentele ivite în cursul executării silite, în calitate de instanță unică de executare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare.

Astfel, Judecătoria Târgovişte a apreciat că regula instituită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. este înlăturată de dispoziţia specială prevăzută de art. 127 C. proc. civ. având în vedere calitatea contestatorului de grefier în cadrul instanţei sesizate cu soluţionarea contestaţiei la executare, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că în cauza de faţă se aplică principiul unicității instanței de executare instituit de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin cererea de executare silită înregistrată la data de 21 iunie 2024 sub nr. x la Biroul Executorului Judecătoresc C, creditoarea B Ltd a solicitat, în contradictoriu cu debitorul A, în temeiul dispoziţiilor art. 664 C. proc. civ., încuviinţarea începerii executării silite, prin toate formele de executare silită prevăzute de lege (prin înfiinţarea popririi la toate unităţile bancare, executare silită mobiliară, executare silită imobiliară) pentru recuperarea creanţelor decurgând din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300511516899000 din 6 iulie 2005 emis de D IFN S.A.; de asemenea, a solicitat şi recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea silită. A fost format dosarul execuţional nr. x/2024 (fila 1 din dosarul execuţional ataşat dosarului Judecătoriei Târgovişte).

Cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 1 iulie 2024 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, sub nr. y/315/2024.

La termenul de judecată din data de 4 iulie 2024, Judecătoria Târgovişte, prin încheierea nr. 3962, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ C, privind pe creditorul B Ltd, și pe debitorul A şi a dispus încuviinţarea executării silite prin toate modalitățile prevăzute de lege, în dosarul de executare nr. x/2024, în conformitate cu dispoziţiile din titlul executoriu - contractul de credit nr. 9300511516899000 din data de 06.07.2005, pentru o creanţă constând în 3056.33 lei (2291 lei debit principal, 16.24 lei dobândă aferentă creditului acordat, 749.09 lei comision bancar restant).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 2 septembrie 2024, sub nr. x/315/2024, contestatorul A a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul nr. x/2024 al BEJ C, solicitând anularea formelor de executare silită şi a executării silite, precum şi suspendarea executării silite.

La termenul de judecată din data 23 octombrie 2024, în dosarul nr. x/315/2024, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, apreciind că această instanţă este competentă având în vedere că A, contestatorul, este grefier în cadrul Judecătoriei Târgovişte.

Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este, în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.

Cererea de suspendare a executării silite poate fi formulată odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată, ea având caracter incidental faţă de contestaţia la executare, potrivit art. 30 alin. (6) C. proc. civ. şi se înregistrează în acelaşi dosar cu contestaţia la executare.

Instanţa competentă să soluţioneze cererea de suspendare a executării silite este instanţa care are aptitudinea de soluţionare a contestaţiei la executare în sensul dat de art. 651 alin. (3) cu referire la art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

În cazul de faţă, instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300511516899000 din 6 iulie 2005 emis de D IFN S.A.

Astfel, o dată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite (în speţa de faţă, încheierea nr. 3962 din 4 iulie 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. y/315/2024).

Scopul urmărit de legiuitorul noului Cod de procedură civilă a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.

Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Or, aşa cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă a statuat prin decizia anterior amintită că „ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.”

Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/1/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).

Ca atare, Deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei Judecătoriei Târgovişte referitoare la incidenţa competenţei prevăzute de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în considerarea caracterului facultativ al competenţei prevăzute de aceste dispoziţii legale, opţiunea putea fi exercitată cu ocazia stabilirii instanţei de executare. Or, de vreme ce creditoarea (B Ltd) nu a uzat de prevederile art. 127 C. proc. civ., alegând să introducă cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Târgovişte, se înţelege că a ales să aibă încredere şi să accepte o prezumată imparţialitate obiectivă a acelei instanţe, renunţând la facultatea oferită de legiuitor de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) şi art. 719 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare şi suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2024 al BEJ C este Judecătoria Târgovişte, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.