Territorial competence for minor protection: consolidation despite changed de facto residence and late-raised public order exception

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2024 pe rolul Judecătoriei Corabia, sub nr. x/213/2024, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună stabilirea unui program de vizită în favoarea reclamantului care să faciliteze păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu fiul părţilor, minorul C, născut la data de (...).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 și art. 401 C. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1582 din 3 decembrie 2024, Judecătoria Corabia a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere faptul că, din conţinutul rapoartelor de anchetă socială efectuate la domiciliile ambelor părți, a reieşit că pârâta B locuiește în fapt împreună cu minorul în Municipiul Zimnicea și, chiar dacă în drept pârâta are domiciliul în Orașul Corabia, noțiunea de domiciliu al persoanei ocrotite, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 114 C. proc. civ., se referă la locuința efectivă a minorului.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 128 din 26 februarie 2025, Judecătoria Zimnicea a admis excepția necompetenței ale teritoriale, excepţie invocată de instanţă din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că Judecătoria Corabia a devenit competentă prin neinvocarea şi prin nepronunţarea asupra excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii (05.11.2024).

Totodată, instanţa a avut în vedere şi faptul că la data sesizării instanţei, 26 februarie 2024, minorul locuia împreună cu mama sa în Corabia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Zimnicea şi Judecătoria Corabia şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, determinând în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorului C.

Astfel, Judecătoria Corabia a reţinut că în cauza de faţă competentă teritorial este instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul în fapt minorul, având în vedere în acest sens conţinutul celor două rapoarte de anchetă socială întocmite în cauză. Judecătoria Zimnicea a apreciat că Judecătoria Corabia a fost în mod definitiv învestită cu soluţionarea pricinii, întrucât nu a invocat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii. De asemenea, această din urmă instanţă a avut în vedere că, la data sesizării instanţei, 26.02.2024, minorul locuia împreună cu mama sa în Corabia.

Din analiza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că în materia competenţei teritoriale, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, respectiv atunci când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă şi de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Aceste norme reglementează o competenţă absolută, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Acest text de lege vizează momentul invocării excepţiei de necompetenţă de ordine publică, dar şi consecinţa pentru instanţa sesizată a neinvocării excepţiei în condiţiile stipulate, respectiv aceea a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită.

În ceea ce priveşte momentul procesual până la care poate fi verificată competenţa, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ. „(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.”

În speţa pendinte, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită (5 noiembrie 2024), părţile au depus la dosar o tranzacţie, învederând că au ajuns la o înţelegere. Judecătoria Corabia, fără a proceda la verificarea competenţei astfel cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dispus amânarea pricinii, nu în vederea efectuării de verificări cu privire la stabilirea competenţei, ci pentru faptul că nu se depusese la dosar raportul de anchetă socială dispus a fi efectuat la domiciliul reclamantului, precum şi pentru că pârâta nu achitase taxa de timbru în cuantum de 40 lei, astfel cum i se pusese în vedere prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată.

La cel de-al doilea termen de judecată (3 decembrie 2024), instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut cauza în pronunţare cu privire la această excepţie.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, primul termen de judecată cu părţile legal citate, la care instanţa avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., de a-şi verifica din oficiu şi de a pune în discuţie atât excepţia necompetenţei materiale, cât şi excepţia necompetenţei teritoriale, a fost termenul din 5 noiembrie 2024.

Ca atare, odată depăşit momentul când putea să verifice din oficiu şi să pună în discuţia părţilor competenţa teritorială, Judecătoria Corabia nu se mai putea dezînvesti ulterior, neinvocarea excepţiei de necompetenţă în condiţiile legii având ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, în situaţia în care instanţa iniţial învestită ar fi invocat excepţia de necompetenţă în condiţiile legii, nu ar fi prezentat relevanţă faptul că locuinţa în fapt a minorului nu mai este în Corabia, întrucât momentul determinării instanţei competente este cel al sesizării instanţei, orice schimbări ulterioare fiind nerelevante.

Astfel, se observă că la data sesizării instanţei (Judecătoria Corabia), 26 februarie 2024, minorul locuia împreună cu mama sa în oraşul Corabia, aspect necontestat de părţi.

În referatul de anchetă socială efectuat la data de 29 octombrie 2024 de Primăria Corabia şi depus la dosarul Judecătoriei Corabia la data de 1 noiembrie 2024 (filele 29 - 30), s-a consemnat faptul că pârâta a comunicat reprezentanţilor Primăriei Corabia că locuieşte în fapt, împreună cu fiul său, în Zimnicea de aproximativ patru luni (luna iunie 2024).

Prin urmare, schimbarea locuinţei în fapt a minorului a intervenit în luna iunie 2024, potrivit susţinerilor pârâtei consemnate în raportul de anchetă social efectuat de Primăria Corabia, astfel că la momentul sesizării instanţei, 26 februarie 2024, locuinţa în fapt a minorului era în oraşul Corabia.

În consecinţă, cum nesocotirea normelor de procedură reglementate de art. art. 130 alin. (2) şi 131 alin. (1) C. proc. civ. are ca efect consolidarea competenței instanței sesizate, Judecătoria Corabia, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 aprilie 2025.