Vindication of agricultural land following annulment of title: sufficiency of evidence for possession and non-applicability of eviction guarantee to null void contracts

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 24 septembrie 2018, reclamanta A S.A. – în faliment – a chemat în judecată pe pârâţii B S.R.L., C S.R.L. şi Asociaţia D, solicitând:

- obligarea pârâtei B S.R.L. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri imobile având o suprafaţă totală de 528483 mp, evaluate provizoriu la suma de 500.000 lei: teren arabil de 18736 mp din CF (...), nr. cad (...); plantaţie liliac de 1966 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren de 2290 mp din CF (...), nr. cad. (...); drum de 710 mp din CF (...), nr. cad. (...); drum de 315 mp din CF (...), nr. cad. (...); depozit de 578 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren arabil de 10199 mp din CF (...), nr. cad. (...); drum de 37 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 521 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren seră de 10145 mp cu nr. cad. (...); platformă de 3332 mp cu nr. cad. (...); pavilion administrativ de 269 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10167 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10076 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 22754 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 33079 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 22113 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10351 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10720 mp din CF (...), nr. cad. (...); drum de 1217 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 9875 mp din CF (...), nr. cad (...); seră de 10227 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 13975 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 15192 mp din CF (...), nr. cad. (...); hală magazie de 619 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră şi teren de 9471 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren de 32058 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 20791 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10052 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 9938 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 20996 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 32030 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 1065 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10434 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10428 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10269 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră-teren arabil de 10455 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren arabil de 2161 mp din CF (...), nr. cad. (...);

CET de 1351 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 35634 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 12610 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 3577 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 1747 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 1753 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 10005 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren de 9888 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 9704 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 9924 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 32279 mp din CF (...), nr. cad. (...).

- obligarea pârâtei B S.R.L. să achite reclamantei lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani pentru terenurile menţionate, evaluată provizoriu la 50.000 lei.

- obligarea pârâtei C S.R.L. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri imobile având o suprafaţă totală de 24176 mp, evaluate provizoriu la suma de 100.000 lei: seră de 1449 mp din CF (...), nr. cad. (...); sera de 1243 mp din CF (...), nr. cad. (...); drum de 913 mp din CF (...), nr. cad. (...); seră de 20571 mp din CF (...), nr. cad. (...).

- obligarea pârâtei C S.R.L să achite reclamantului lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani pentru terenurile de mai sus, evaluată provizoriu la 10.000 lei.

- obligarea pârâtei Asociaţia D să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri imobile având o suprafaţă totală de 27539 mp, evaluate provizoriu la 100.000 lei: teren de 1426 mp din CF (...), nr. cad. (...); şopron de 2363 mp din CF (...), nr. cad. (...); teren de 13750 mp din CF (...), nr. cad. (...).

- obligarea pârâtei Asociaţia D să achite reclamantei lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani pentru terenurile de mai sus, evaluată provizoriu la 10.000 lei.

S-a invocat şi solicitat constatarea nulităţii absolute a titlurilor obţinute de pârâte, atât pe cale de acţiune cât şi pe cale de excepţie, ca urmare a cauzei ilicite.

Primul ciclu procesual

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 73/S din 14 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii în revendicare şi a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea A S.A. – în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâţii B S.R.L., C S.R.L., Asociaţia D, având ca obiect revendicare bunuri imobile; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, privind obligarea acestora la plata lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani; a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat pentru cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor şi în consecinţă, a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. 3498 din 27.11.2002 la BNP F, incluzând anexa 1 la contract, respectiv actul adiţional autentificat sub nr. 2587/2002 la acelaşi notar; contract de vânzare cumpărare nr. 397 din 1.11.2001 autentificat sub nr. 3461/201 la BNP F, respectiv actul adiţional autentificat sub nr. 4529/2005 la acelaşi notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2124 din 28.12.2004 la BNP G; contract de vânzare cumpărare 4429 din 1.10.2004; contract de vânzare cumpărare 2330 din 20.05.2002; contract de vânzare cumpărare 2331 din 20.05.2002; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 614 din 20.01.2006 la BNP F şi actul adiţional 2008 din 10.03.2006 autentificat la acelaşi notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9552/2005 la BNP F, actul adiţional 2007 din 10.03.2006 şi încheierea de îndreptare a erorii materiale autentificată sub nr. 18791 din 18.08.2006, la acelaşi notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4500 din 24.05.2005 autentificat la BNP F şi actul adiţional autentificat sub nr. 7340 din 15.09.2005 la acelaşi notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4501 din 2005 la BNP F.

A fost respinsă cererea pârâtei Asociaţia D de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 1458/AP din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta A S.A., în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL împotriva sentinţei civile nr. 73/S pronunţată la 14 martie 2019 de Tribunalul Braşov, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

4. Sentinţa pronunţată de tribunal – în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 355/S din 23 decembrie 2022, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația D şi pe cea a inadmisibilității acțiunii.

A admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta A, în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL împotriva pârâților B S.R.L., C S.R.L. şi Asociația D care au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie următoarele imobile:

-Pârâta B S.R.L., suprafața de 528.483 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 18736 mp; CF (...), nr. cad (...), plantație de liliac de 1966 mp; CF (...), nr. cad (...), teren de 2290; CF (...), nr. cad (...), drum de 710 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 315 mp; CF (...), nr. cad (...), depozit de 578 mp; CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 10199 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 437 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 521 mp; nr. cad (...), teren seră de 10145 mp; nr. cad (...), platformă de 3332 mp; CF (...), nr. cad (...), pavilion administrativ de 269 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10167 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10076 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 22754 mp; (...), nr. cad (...), seră de 33079 mp; CF (...), nr. cad (...) seră de 22113 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10351 mp; CF (...), nr. cad (...) seră de 10720 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 1217 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9875 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10227 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 13975 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 15192 mp; CF (...), nr. cad (...), hală magazie de 619 mp; CF (...), nr. cad (...), sere și teren de 9471 mp; CF(...), nr. cad (...), teren de 32058 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 20791 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10052 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9938 mp; CF (...), nr. cad (...), seră 20996 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 32030 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1065 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10434 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10428 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10269 mp; CF (...), nr. cad (...), seră – teren arabil de 10455 mp; CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 2161 mp; CF (...), nr. cad (...), CET 1351 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 35634 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 12610 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 3577 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1747 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1753 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10005 mp; CF (...), nr. cad (...), teren de 9888 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9704 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9924 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 32279 mp.

-Pârâta C S.R.L., suprafața de 24.176 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad. (...), seră de 1449 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1243 mp; CF (...), nr. cad. (...), drum de 913 mp; CF (...), nr. cad. (...), seră de 20571 mp.

-Pârâta Asociația D, suprafața de 17.539 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad (...), teren de 1426 mp; CF (...), nr. cad (...), șopron de 2363 mp și CF (...), nr. cad. (...), teren de 13750 mp.

A fost obligată pârâta B S.R.L. să plătească reclamantei suma de 193 798 lei; pârâta C S.R.L. să plătească reclamantei suma de 8 685 lei și pârâta Asociația D să plătească reclamantei suma de 5 653 lei, cu titlu de lipsă de folosință a imobilelor pentru perioada 25.09.2015 – 24.09.2018.

A fost încuviințat onorariu definitiv de 7200 lei pentru raportul de expertiză întocmit în cauză de expert H și obligată reclamanta la plata în contul Biroului Local de Expertize Brașov la plata sumei de 4200 lei, cu titlu de diferență onorariu expert.

5. Decizia pronunţată în apel – în al doilea ciclu procesual

Prin încheierea din 23 noiembrie 2023, în temeiul art. 56 C. proc. civ. raportat la art. 205 şi art. 251 C. civ., Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată cu privire la societăţile apelante pârâte, Asociaţia D şi C S.R.L.

A încuviinţat în parte, cererile în probaţiune formulate de către apelanta pârâtă B S.R.L., în sensul că, a respins proba testimonială şi a încuviinţat proba vizând emiterea unei adrese către Agenţia Domeniilor Statului.

A amânat judecarea cauzei 11 ianuarie 2024, ora 10:30, pentru când apelanta pârâtă B S.R.L. a primit termenul în cunoştinţă şi s-a dispus citarea intimatei-reclamante atât la sediul procesual ales cât şi la adresa de e-mail indicată.

S-a dispus emiterea unei adrese către Agenţia Domeniilor Statului cu solicitarea de a preciza dacă anunţul publicitar depus la dosarul cauzei vizează şi unele dintre imobilele ce fac obiectul acţiunii în revendicare, dacă sunt în administrarea acestei instituţii şi dacă s-au făcut demersuri în vederea concesionării acestor terenuri cu destinaţie agricolă. În acest sens, se va ataşa adresei, tabelul cu bunurile imobile din cuprinsul cererii de chemare în judecată pentru a fi identificate.

A fost prorogată discutarea probei cu expertiza evaluatorie solicitată de către apelantă până la lămurirea aspectelor mai sus arătate.

Prin decizia civilă nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, a admis cererea de apel formulată de pârâtă B S.R.L., în contradictoriu cu intimata reclamantă A S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, împotriva sentinței civile nr. 355/S din 23 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte și în rejudecare:

A constatat încetarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenţii reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, formulată de reclamanta A S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâtele C S.R.L. și Asociația D.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate referitoare la modul de soluționare a excepțiilor, admiterea acțiunii în raport cu pârâta B S.R.L. şi admiterea petitului privind revendicarea împotriva pârâtelor C S.R.L. și Asociația D.

A anulat cererea de apel introdusă de apelantele pârâtele C S.R.L. și Asociația D, împotriva aceleiași sentințe.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 şi a încheierii din 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, a declarat recurs pârâta B S.R.L., prin lichidator judiciar I SPRL.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 martie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x.

Prin rezoluţia din 28 martie 2024, s-a dispus comunicarea recursului către intimați, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ.

8.Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă B S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar I SPRL, a solicitat admiterea recursului împotriva hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanţe egale în grad celei care a pronunţat decizia recurată, în temeiul art. 497 teza a II-a C. proc. civ., iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov.

În motivarea recursului, au fost formulate următoarele susţineri critice:

- Nelegalitatea încheierii din 23 noiembrie 2023 a fost susţinută pe temeiul art. 488 (1) pct. (5) C. proc. civ., arătându-se că, deşi curtea de apel i-a imputat că nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reţinută de tribunal, a respins probaţiunea care tindea la dovedirea faptului contrar. Prin cererea de apel a solicitat audierea a doi martori care cunoșteau cine este stăpânitorul în fapt al terenurilor revendicate, dar şi faptul că B S.R.L. nu a mai utilizat terenurile încă din anul 2016, când Tribunalul Braşov i-a anulat titlul de proprietate asupra acestora şi a dispus repunerea în situaţia anterioară.

Susţine că prin încheierea recurată proba a fost respinsă nemotivat, pentru ca ulterior să fie respins ca neîntemeiat motivul de apel, reţinându-se că ,,din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit că altcineva ar deţine stăpânirea bunurilor imobile revendicate de reclamată (pag. 9, par. 8 final)”.

Doctrina reţine că pot fi susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile privind respingerea probelor în mod nemotivat ori prezentând aparenţa unei măsuri arbitrare (e.g. se respinge o probă care tinde la dovedirea unui fapt esenţial, pentru ca apoi să se reproşeze explicit că acel fapt esenţial nu a fost probat ori nu a fost suficient probat, acesta fiind motivul determinant al respingerii cererii deduse judecăţii), ,,căci finalmente chestiunea de a şti dacă recurentul a fost privat de judecata în fond la care era îndreptăţit poate dobândi valenţele unei probleme de legalitate”.

Indicând şi motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că simpla afirmaţie din cuprinsul încheierii referitoare la lipsa de utilitate a probei ,,în raport de probatoriul administrat în faţa instanţei de fond” nu respectă sub nicio formă exigenţele unei motivări efective, iar încheierea poate forma obiectul controlului judiciar deoarece, se răsfrânge asupra nelegalităţii şi arbitrariului deciziei pronunţate.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. (7) C. proc. civ., arătă că prin încheierea recurată este, totodată, încălcată dezlegarea problemelor de drept şi necesitatea administrării probelor instituite prin decizia nr. 1458/Ap din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în primul ciclu procesual, decizie care a impus ca, în rejudecare, revendicarea să fie analizată după administrarea de probe referitoare la stăpânirea în fapt a bunurilor.

A concluzionat în sensul că, având în vedere lipsa unei motivări efective a respingerii probei, încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1458/AP din 22 octombrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, dar şi caracterul arbitrar al măsurii instanţei prin care li se încălcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicită casarea încheierii și a deciziei recurate.

- Şi decizia civilă nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 este afectată de nelegalitate în temeiul motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, arată că pronunţarea hotărârii s-a realizat fără citarea sa prin intermediul lichidatorului judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. A reiterat că este în procedura de faliment deschisă prin încheierea nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalului Gorj în dosarul nr. x/95/2024. Prin aceeaşi încheiere a fost numit lichidator judiciar I SRPL, cu sediul în Craiova, str. (...), jud. Dolj.

Decizia recurată a fost pronunţată după intrarea pârâtei în insolvenţă, însă procedura de citare nu a fost efectuată conform dispoziţiilor arătate, cu toate că această neregularitate a fost adusă la cunoştinţa instanţei de judecată în şedinţă publică.

Sub un al doilea aspect, pretinde imposibilitatea modificării cadrului procesual în rejudecarea cauzei, critica fiind susţinută prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 501 C. proc. civ. şi la faptul că modificarea cererii de chemare în judecată după casarea cu trimitere, este inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 1458/Ap din 22 octombrie 2019 s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, tocmai pentru a soluţiona petitul de anulare a contractelor cu respectarea principiului contradictorialităţii. Faţă de aceste considerente, în rejudecare, Curtea de Apel Braşov era obligată să analizeze efectiv criticile pârâtei şi să stabilească corect cadrul procesual, astfel cum a fost acesta fixat prin decizia de casare.

- Pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în primul rând, că hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii, întrucât, deşi instanţa constată nulitatea titlului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, consfinţită prin sentinţa nr. 533/C din 28 iunie 2016 a Tribunalului Braşov, în mod contradictoriu, reţine că pârâta justifică în continuare un drept de proprietate.

În al doilea rând, susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii în ceea ce priveşte analiza condiţiei prevăzute de art. 563 C. civ. referitoare la stăpânirea materială a bunului de către pârât.

De asemenea, a apreciat că hotărârea este nemotivată, deoarece instanţa de apel a preluat integral pasaje din hotărârea instanţei de grad inferior, mai ales în ceea ce priveşte stăpânirea materială a imobilelor, precum şi pentru că soluţia de obligare la plata contravalorii lipsei de folosinţă nu este motivată în raport cu suportul probator.

- Pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia instanţei de apel sub argumentul că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 533 din 28 iunie 2016 a Tribunalului Braşov, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu Sere Coldea, anularea titlului său de proprietate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, întrucât s-a făcut trimitere la calitatea sa de proprietar.

- Susţinând şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat, sub un prim aspect, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, conform cărora ,,de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului”, raportat la soluţia prin care a fost obligată să achite despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă a terenului.

A invocat şi încălcarea prevederilor art. 563 C. civ. şi ale art. 30 din Legea nr. 7/1996, susţinând că instanţa de apel trebuia să stabilească cine exercită acte materiale de stăpânire a bunului, iar nu să deducă acest aspect prin aplicarea greşită a unei prezumţii de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile art. 30 din Legea 7/1996.

În egală măsură, în opinia sa, instanţa trebuia să verifice dacă reclamanta justifică dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate sau dacă Statul Român este proprietar, respectiv dacă, pârâtele, utilizează efectiv bunurile obiect al litigiului.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 din Legea 7/1996, a arătat că, în mod evident, în anul 2018 - data iniţierii acţiunii - nu se putea discuta despre operarea în continuare a prezumţiei de proprietate rezultată din efectul înscrierii în cartea funciară, aspect ce decurge din efectele erga omnes ale sentinţei 533/C din 26 iunie 2016 a Tribunalului Braşov prin care i-a fost anulat titlul de proprietate, iar A a fost repusă în situaţia anterioară.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din această hotărâre, nulitatea titlului a fost dispusă pentru cauză ilicită în temeiul art. 966 vechiul C. civ., aspect incompatibil cu dobândirea cu bună-credinţă a bunului, iar reclamanta A a fost parte în proces, însă nu a realizat niciun demers pentru valorificarea drepturilor sale.

Printr-o ultimă critică a menţionat că au fost încălcate prevederile art. 1313 şi art. 1339 C. civ. de la 1864, referitoare la garanţia pentru evicţiune, în ipoteza în care se constată că sunt întemeiate considerentele referitoare la calitatea sa de proprietar asupra bunurilor revendicate.

A precizat că A este antecesorul său în drepturi, fiind ţinută de obligaţia generală de garanţie pentru evicţiune datorată de vânzător.

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţă, vânzătorul garantează pentru evicţiune, fiind obligat printre altele, să garanteze pe cumpărător împotriva oricărei tulburări de drept şi de fapt, ceea ce include inclusiv obligaţia de a se abţine el însuşi de la promovarea vreunei acţiuni în revendicare împotriva cumpărătorului.

Astfel, în lipsa acţiunii în anulare a titlului său de proprietate, orice demers al reclamantei A prin care pretinde pentru sine dreptul de proprietate este inadmisibil, şi trebuie respins în condiţiile art. 1339 C. civ. de la 1864.

În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În 17 martie 2025, societatea B S.R.L. -în faliment- prin lichidator judiciar I SPRL, a depus concluzii scrise prin care a învederat că se impune admiterea recursului, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că soluțiile dispuse de Curtea de Apel Brașov sunt vădit arbitrare și că au fost privați de o judecată efectivă în fond a litigiului, împrejurare ce a determinat încălcarea dreptului la apărare, art. 14 C. proc. civ., și a dreptului la un proces echitabil, art. 6 CEDO.

Au mai arătat că motivul de recurs invocat nu vizează modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, ci critica se raportează la caracterul formal al hotărârii și la omisiunea Curții de a realiza o judecată în fond a litigiului, prin măsuri arbitrare dispuse în cursul judecății.

Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă A S.A., prin lichidator judiciar E SPRL nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 4 aprilie 2024.

Intimata-reclamantă A S.A., prin concluzii scrise, transmise instanței după pronunțarea asupra admisibilității în principiu a recursului, a invocat excepţia lipsei de interes a pârâtei B S.R.L. în promovarea recursului, caracterul nefondat al acestei căi de atac, și a reiterat aspecte privitoare la interpretarea probelor, pretinsa motivare a instanței, pretinsa pronunțare a hotărârii fără citarea lichidatorului, pretinsa modificare a cererii de chemare în judecată, invocarea răspunderii pentru evicțiune, aplicarea corectă a legii în materia evicțiunii și în materia revendicării, aspecte privind eronata susținere a B S.R.L. cu privire la obligația privind plata lipsei de folosință stabilită prin decizia recurată.

10. Procedura de filtru:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 8 octombrie 2024.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi declarată în termen; cu privire la cadrul procesual pasiv, s-a constatat că prin încheierea din 23 noiembrie 2023 curtea de apel a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor C S.R.L., prin lichidator judiciar I S.P.R.L. şi Asociaţia D, persoane juridice care sunt radiate conform certificatului constatator (filele 72 - 75 din vol. I al dosarului curţii apel) şi extrasului din buletinul procedurilor de insolvenţă (filele 67 - 68 din vol. I al dosarului curţii apel); criticile formulate de recurenta-pârâtă pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 21 - 22 octombrie 2024, conform dovezilor de comunicare aflate în dosarul de recurs.

Nu a fost transmis instanței punct de vedere la raport.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 decembrie 2024, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de pârâtul B S.R.L. prin lichidator judiciar I SPRL împotriva deciziei civile nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 şi a încheierii din 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov - Secţia Civilă şi a fixat termen, în şedinţă publică la 4 martie 2025, pentru judecarea acestuia.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Întrucât a fost invocată, nu prin întâmpinare, ci prin concluziile scrise trimise la dosar după pronunțarea instanței de recurs asupra admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac formulate de recurenta-pârâtă B S.R.L., excepţia lipsei de interes a acestei părţi în promovarea recursului constituie o apărare a S.C. A S.A. care nu a învestit legal instanţa cu cercetarea acesteia, deoarece se referă la îndeplinirea condiţiilor formale ale învestirii instanţei cu calea de atac declarată, etapă care fusese parcursă şi epuizată la data ridicării excepţiei, astfel că aceasta nu va mai putea fi luată în examinare pentru a i se da un răspuns.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia, după cum urmează:

- Sunt nefondate criticile privind nelegalitatea încheierii din 23.11.2023, sub aspectul neîncuviințării probei testimoniale solicitată de recurentă în apel, ce a fost apreciată de instanţă ca neutilă în raport de probatoriul deja administrat în primă instanță, critici ce au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 258 şi art. 255 C. proc. civ., instanța de judecată învestită cu soluționarea în fond a cauzei are un drept legal de apreciere asupra probelor care trebuie să fie pertinente, concludente şi utile soluționării cauzei, drept care, în principiu, nu este cenzurabil în recurs.

Deşi a pretins că se regăsește într-o situaţie limită de abuz procesual ori de subiect al unei măsuri procesuale discreționare, descrisă prin respingerea probei şi, totodată, prin respingerea critici formulate în apel sub motivul nedovedirii acesteia (care dovadă avea să fie furnizată tocmai prin proba neîncuviințată, în speţă fiind vorba despre proba cu martori), nu aceasta este situaţia recurentei. Situaţia posesiei sale asupra terenurilor revendicate de reclamantă a fost, pe de o parte evaluată în drept, pe baza prezumției de proprietar tabular şi a inexistenței unui proces verbal de predare-primire a terenurilor subsecvent anulării contractelor de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte evaluată pe baza situației de fapt, prin infirmarea tezei sale în sensul că altcineva ar deţine stăpânirea terenurilor, apelanta-pârâtă indicând depoziţia martorului J (audiat de tribunal) sau ipoteza proprietății Statului Român asupra terenurilor, cu existenţa unui drept de administrare al ADS.

Prin urmare, considerentul prin care instanța de apel afirmă că „din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit că altcineva ar deține stăpânirea bunurilor imobile revendicate de reclamantă” nu este unul oferit ca răspuns al neadministrării de probe pe acest aspect de către apelantă (şi, potrivit susținerilor sale, ca urmare a respingerii în apel a probei cu martori), ci ca răspuns al evaluării celorlalte probe invocate de aceasta în apel, constând în depoziția martorului ori în înscrisurile care indicau existența de terenuri în proprietatea Statului, cu existenţa unui drept de administrare în favoarea ADS.

Din acest motiv, recurenta-pârâtă nu se regăsește într-o situație similară celei descrise în doctrina pe care o evocă, aceea a unei măsurii arbitrare care ar ridica o problemă de legalitate în privința neîncuviințării probei cu martori solicitată în apel care, în cazul de faţă, a fost apreciată ca neutilă „faţă de probatoriul deja administrat de instanța de fond” şi sprijinit pe care partea a formulat critici de netemeinicie a soluţiei de primă instanță în calea de atac a apelului.

Faţă de natura măsurii contestate – aceea a neîncuviinţării probei cu martori în etapa apelului – nu poate fi primită nici critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nerespectarea exigenței unei motivări efective, constatându-se că, dimpotrivă, măsura adoptată beneficiază de o motivare necesară şi suficientă, aptă să sprijine dispoziţia instanței ce a fost justificată în parametrii impuși de dispoziţiile art. 258 şi art. 255 C. proc. civ. Astfel, neîncuviințarea unei probe, aceea cu martori propusă în apel, respinsă de instanța de apel ca nefiind utilă soluționării cauzei „faţă de probatoriul deja administrat de instanța de fond” oferă măsurii dispusă o motivare care se circumscrie cadrului legal al dezbaterilor care poartă asupra probelor şi care este una adecvată, limitată la verificările permise de lege.

Nu este fondată nici critica adusă încheierii din 23.11.2023 ce a fost circumscrisă motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocându-se înfrângerea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1458/AP/22.10.2019 a Curţii de Apel Braşov care a impus ca, în rejudecare, revendicarea să fie analizată după administrarea de probe referitoare la stăpânirea în fapt a bunurilor.

În mod evident, o nelegalitate a încheierii atacate pentru acest motiv nu poate fi luată în considerare atâta timp cât, în rejudecarea cauzei ce a avut loc în urma anulării sentinței civile nr. 373S/14.03.2019 a Tribunalului Braşov, au fost administrate probe în legătură cu posesia terenurilor revendicate constând în martori şi înscrisuri, neîncuviințarea probei cu martori în apel fiind justificată, cum s-a arătat, din considerente de lipsă de utilitate în soluționarea cauzei „faţă de probatoriul deja administrat de instanța de fond.”

Or, aspectul cantitativ al probelor nu se înscrie în rândul prolemelor de drept dezlegate prin decizia instanței de apel nr. 1458/Ap/22.10.2019 a Curţii de Apel Braşov.

În considerarea argumentelor mai sus prezentate, criticile de nelegalitate îndreptate împotriva încheierii din 23.11.2023 a instanței de apel, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., sunt apreciate ca nefondate.

Şi criticile de nelegalitate îndreptate împotriva hotărârii din apel sunt nefondate, potrivit celor ce urmează:

Astfel, subsumat temeiului legal dat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a critica necitarea sa în apel prin lichidator judiciar, conform art. 41 alin. (5) şi art. 155 (1) pct. 5 din Legea nr. 85/2014 şi inadmisibilitatea modificării cadrului procesual în rejudecare.

Niciuna din aceste critici nu este îndreptățită.

Deşi a susţinut că prin încheierea nr. 1/9.01.2024 pronunţată de Tribunalul Gorj în dos. nr. x/95/2024 s-a deschis procedura falimentului împotriva sa, fiindu-i numit lichidator I SRPL, recurenta nu a dovedit şi faptul de a fi adus la cunoștința instanței de apel a cărei hotărâre o atacă o atare împrejurare.

Astfel, la termenul de dezbatere a apelurilor din 11.01.2024, recurenta-pârâtă a fost reprezentată prin avocat şi contrar susținerilor sale conform cărora „cu toate că acest aspect a fost adus la cunoștința instanței în ședința publică”, consemnările încheierii de şedinţă nu relevă nicio informație de această natură pe aspectul invocat. Rezultă, prin urmare, că în mod contrar celor pretinse, deşi împotriva ei s-a deschis procedura falimentului şi i-a fost numit un lichidator judiciar prin încheierea nr. 1/9.01.2024 a Tribunalului Gorj, apelanta-pârâtă - prezentă în instanța de apel la termenul din 11.01.2024 prin reprezentantul său convențional, acelaşi cu cel ce semnează memoriul de recurs - nu a şi informat instanța despre modificările intervenite cu doar două zile anterior în privinţa situaţiei sale juridice.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea relativă – căci această sancţiune intră în discuție, dispozițiile art. 41 alin. (5) şi ale art. 155 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 85/2024 fiind unele de protecție a intereselor acelor aflați în situația reglementată – poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Instanţa de recurs mai notează că în faţa instanței de apel recurenta-pârâtă a fost reprezentată prin unul şi același reprezentant convențional cu cel care a formulat recursul şi i-a susținut interesele în calea de atac extraordinară, neintervenind modificări sub acest aspect date de deschiderea procedurii falimentului şi numirea lichidatorului judiciar, neputându-se admite producerea vreunei vătămări părţii şi din acest motiv.

- Nefondat se critică o nesocotire/modificare a cadrului procesual al litigiului ulterior pronunţării deciziei nr. 1458//Ap/22.10.2019, care ar fi trimis cauza spre rejudecare tocmai pentru soluționarea petitului în anularea contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea principiului contradictorialității.

Decizia menţionată a instanței de apel din primul ciclu procesual al cauzei nu a impus necesitatea soluționării capătului de cerere în constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare, ci a sancţionat rezolvarea dată iniţial de tribunal acestuia prin admiterea excepției autorității de lucru judecat fără prealabila invocare şi punere în discuție (chiar în absența părților) a respectivei excepții.

Necesarele lămuriri solicitate de instanța de fond în rejudecare – faţă de caracterul imprecis al acestui petit, în constatarea nulităţii absolute a titlurilor deținute de pârâte, despre care reclamanta a indicat că e invocată şi pe cale de excepție, dar şi ca petit –, care au determinat precizări din partea reclamantei depuse la dosar la 6.04.2021, în sensul că cererea sa este doar una în revendicarea suprafețelor de teren indicate, motivele de nulitate fiind invocate doar în susținerea revendicării şi pe compararea titlurilor, nu îndreptățesc criticile actuale ale recurentei-pârâte.

Dezlegările deciziei nr. 1458/Ap/22.10.2019 nu purtau asupra unui cadru obiectiv de învestire a instanței de rejudecare, iar precizările venite din partea reclamantei au fost necesare pentru clarificarea obiectului judecății, dat fiind modul impropriu, imprecis al fixării inițiale a acestuia.

Astfel fiind, criticile de nelegalitate circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

- Nelegalitatea deciziei de apel a fost susținută şi în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se nefondat că aceasta ar conține considerente contradictorii, motive străine de natura pricinii ori că ar fi nemotivată, întrucât doar preia considerente din sentința tribunalului.

Nu sunt considerente contradictorii cele indicate de recurentă, prin care instanța de apel a soluționat acțiunea în revendicare prin procedeul comparării de titluri, întrucât doar prin scoaterea din context şi citirea lor izolată s-ar putea pretinde aceasta. Or, contextul cauzei pe care recurenta nu-l ia în considerare atunci când formulează critica, este acela al anulării anterioare a titlurilor deţinute de pârâtele chemate în judecată asupra terenurilor revendicate (prin sentinţa penală nr. 121/2015 a Tribunalului Bihor şi prin sentinţa civilă nr. 533/C/28.06.2018 faţă de B S.R.L.) şi a continuității evidențierii acestora ca proprietari în cărţile funciare ale terenurilor. De asemenea, cererea de chemare în judecată a indicat şi o continuare a folosirii terenurilor de către pârâte, scopul acţiunii fiind „readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei” (al reclamantei).

Cu referire particulară la situaţia recurentei, instanţa de apel reţine pe baza extraselor de carte funciară depuse în faţa instanței de fond că „asupra imobilelor revendicate este întabulată în continuare apelanta-pârâtă S.C. B S.R.L.”, astfel că pentru a înlătura aparenţa de proprietate în favoarea acesteia şi pentru redobândirea posesiei terenurilor a fost soluționată, în termenii arătați, acțiunea în revendicare.

Nu sunt nici considerente străine de natura pricinii, acelea prin care instanța evocă dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi prezumția de proprietate ce joacă în favoarea recurentei-pârâte. Nu prin invocarea acestora instanța de apel dezleagă chestiunea controversată în cauză, a stăpânirii terenurilor de către recurentă şi ulterior desființării titlului său de proprietate, ci pe baza probelor a căror analiză e subsecventă enunțării art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, între acestea fiind valorificată şi prezumția ce decurge din calitatea (aparentă) de proprietar, conform înscrierilor de carte funciară, dar şi celelalte probe în verificarea unei stăpâniri atribuită altora.

Decizia din apel nu este nici nemotivată ca urmare a preluării de pasaje din hotărârea tribunalului, după cum nefondat se pretinde şi, în mod special, în privința dezlegării problemei stăpânirii în fapt a terenurilor.

Dimpotrivă, analiza instanței de apel este una fundamentată pe considerente proprii, furnizate ca răspuns la criticile din apelul recurentei, care au vizat inclusiv apărarea nouă sprijinită pe argumentul că terenurile disputate s-ar afla în administrarea ADS, în legătură cu care s-au solicitat relaţii comunicate instanței cu adresa nr. 91847/12.12.2023. Instanța de apel răspunde în cuprinsul hotărârii inclusiv acestui element al situației de fapt, pe care îl evaluează considerându-l nerelevant, nefiind în prezența „Omisiunii curţii de apel de a cerceta acest aspect fundamental al speţei”, după cum fără temei se arată în cuprinsul memoriului de recurs. Iar nemulțumirea părții faţă de evaluarea probei s-ar putea traduce, cel mult, într-o critică de evaluare eronată a probelor care însă nu se circumscrie niciunui motiv legal de recurs dintre cele permise în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În sfârșit, astfel de nemulțumiri nu conturează nici o ipoteză care să corespunsă unei nemotivări a hotărârii atacate, pe aspectul invocat.

Nici critica de nemotivare a soluţiei din decizia atacată, de menţinerea a obligației recurentei-pârâte la plata lipsei de folosință nu este întemeiată, considerentele expuse în cuprinsul filelor 9 şi 10 (primul paragraf) ale hotărârii fiind cele care fundamentează aceste dezlegări date litigiului. Contrar susținerilor recurentei, chiar prin cererea de chemare în judecată (fila 5 a acesteia) reclamanta a invocat situaţia rezultată din pronunțarea sentinței civile nr. 533/C/28.06.2018 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă, faţă de B S.R.L.

Pentru aceste motive, se apreciază că nu pot fi primite criticile recurentei fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Sunt vădit nefondate criticile recurentei întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se pretinde o încălcare a autorității de lucru judecat a sentinţei civile nr. 533/28.06.2016 a Tribunalului Braşov (dos. nr. x/62/2014*), care a anulat titlul de proprietate al recurentei asupra terenurilor revendicate, sub aspectul trimiterilor realizate de instanța de apel la calitatea sa de proprietar.

Aşa cum s-a arătat anterior şi cum rezultă cu claritate din considerentele deciziei atacate, aceste referiri vizează aparența calității sale de proprietar ce decurge din faptul că, în pofida anulării titlului său de proprietate, aceasta figurează în continuare ca proprietar tabular al terenurilor în cauză.

Cât priveşte argumentul că, pe calea acestei acţiuni, S.C. A S.A. urmăreşte să obţină nelegal dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul Statului român şi în administrarea a ADS, acesta nu poate fi văzut altfel decât ca o apărare contradictorie faţă de istoricul raporturilor dintre părţi, rezultând că ceea ce se dispută în speţă sunt terenurile care au aparţinut reclamantei şi care au făcut obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare din 6.08.2007 încheiată cu recurenta-pârâtă, convenţie consfinţită prin sentinţa civilă nr. 1388/2.07.2009 a Tribunalului Dolj, dar care a cărei nulitate absolută a fost ulterior constatată prin sentinţa civilă nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Braşov, definitivă prin respingerea apelului şi recursului. Or, de vreme ce recurenta-pârâtă a dobândit terenurile, în modalitatea descrisă anterior, de la intimata-reclamantă, a cărei calitate de proprietar nu o contestase la data transferului de proprietate realizat în mod fraudulos (întrucât bunurile înstrăinate se aflau deja sub sechestrul organului fiscal la data convenţiei din 6.08.2007, aşa cum, cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut în cuprinsul sentinţei civile nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Braşov), nu poate să pretindă la acest moment că aceleaşi terenuri, pe care ea le-a dobândit chiar de la reclamantă ar constitui, în realitate, proprietatea Statului român şi s-ar afla în administrarea ADS. În tot cazul, se reţine că pe acest aspect instanţa de apel a încuviinţat administrarea de probe (sub forma relaţiilor solicitate ADS, răspunsul fiind regăsit la filele 175 - 177 dosar apel) pe care le-a evaluat, stabilind că, în conformitate cu informaţiile transmise de autoritatea solicitată, nu se verifică susţinerea apelantei-pârâte care indica în privinţa terenurilor revendicate proprietatea Statului român, cu dreptul de administrare în favoarea ADS, atare regim juridic vizând alte terenuri din perimetrul S.C. A S.A.

Fiind vorba despre evaluări de fapt, acestea sunt necenzurabile în recurs.

-Deşi subsumat de recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica de încălcare a art. 75 din Legea nr. 85/2014 va fi cercetată în baza motivului legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât partea pretinde nelegalitatea deciziei de soluționare a cauzei în apel deşi, în opinia sa s-ar fi impus luarea măsurii procesuale a suspendării acțiunii judiciare care o vizează.

Cu toate că nu arată care ar fi motivele care să atragă incidența prevederilor art. 75 ale Legii nr. 85/2014 în cauza pendinte, se înțelege că partea le leagă de recenta deschidere a procedurii falimentului faţă de ea prin încheierea nr. 1/9.01.2024 a Tribunalului Gorj (invocată prin cea dintâi critică împotriva deciziei din apel), eveniment pe care, precum s-a arătat, nu rezultă că l-a adus la cunoștința instanței de apel cu prilejul dezbaterilor asupra căii de atac formulate şi disputate (a apelului) la două zile de la producerea acestuia.

Separat de acest aspect, se reţine caracterul nefondat al criticii în raport chiar de prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2024, acuzat a fi fost încălcate. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 75 „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.”

Însă, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), conform lit. a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unei creditor începute înaintea deschiderii procedurii.

Or, situația recurentei-pârâte în calea de atac a apelului se circumscrie exact cazului de excepție permis de lege de la măsura suspendării de drept, aceasta fiind titulara căii de atac a apelului exercitat împotriva acţiunii deduse judecății de reclamantă la 25.09.2018, aşadar anterior deschiderii procedurii falimentului care a vizat-o.

Critica este, așadar, nefondată chiar independent de aspectul neinformării instanței asupra situației juridice a apelantei-pârâte.

-Nelegalitatea hotărârii din apel a fost contestată şi pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinzându-se o încălcare ori greşită aplicare a mai multor dispoziții de drept material.

Soluționarea acţiunii în revendicare cu încălcarea dispozițiilor art. 563 C. civ. şi a art. 30 din Legea nr. 7/1996 nu este o critică întemeiată.

Este adevărat că stăpânirea materială a bunurilor litigioase nu ar putea fi stabilită pe baza prezumției de proprietar dedusă din valorificarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 7/1996, numai că instanța de apel nu s-a rezumat la aceasta, ci a evaluat criticile din apelul recurentei-pârâte prin examinarea probelor şi în raport de cele reţinute în hotărârea tribunalului pe acest aspect, între care un argument important l-a constituit faptul că, deşi au negat constant stăpânirea materială asupra terenurilor revendicate, niciuna din pârâte (şi, deci, nici recurenta-pârâtă) nu a fost în măsură să probeze predarea posesiei pe bază de proces-verbal, deşi între părţi au existat anterior raporturi contractuale, urmate de derularea mai multor situații litigioase (penale sau civile), iar suprafețele terenurilor în dispută sunt unele considerabile.

Dacă este real că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 7/1996 nu sunt un indiciu suficient pentru a deduce concluzii în privința stăpânirii materiale a terenurilor, este la fel de adevărat că nici anularea titlului de proprietate deţinut de recurentă asupra terenurilor revendicare nu constituie o garanție asupra încetării stăpânirii pe care o exercita asupra bunurilor, iar aceasta nu a probat predarea lor către reclamantă ulterior anulării actelor translative de proprietate.

Repunerea S.C. A S.A. în situaţia anterioară încheierii convenției din 6.08.2007 cu recurenta pârâtă, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia realizată prin sentința civilă nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Braşov, nu poate fi invocată ca argument de nelegalitate a soluţiei deciziei din apel adoptate prin rezolvarea favorabilă a acţiunii în revendicare pendinte, cât timp dispoziția menționată nu a fost în niciun fel materializată între părţi. Aşa cum s-a arătat deja în cele de mai sus, doar în mod speculativ invocă recurenta-pârâtă un posibil drept de proprietate al Statului român asupra terenurilor revendicate şi nevoia unor verificări suplimentare pe acest aspect, câtă vreme o atare îndoială asupra apartenenţei dreptului de proprietate nu a avut-o atunci când a încheiat cu intimata-reclamantă convenţia frauduloasă din 6.08.2007.

În sfârșit, tot nefondate sunt şi criticile îndreptate împotriva soluţiei din revendicare prin care se denunță o nesocotire a prevederilor art. 1313 vechiul C. civ. referitoare la garanția pentru evicțiune datorată de vânzător, afirmându-se că S.C. A S.A., în calitate de autoare în drepturi în raport cu recurenta, nu ar putea-o evinge cât timp este ţinută de obligația de garanție pentru orice tulburare de drept şi de fapt.

Critica nu poate fi primită cât timp raporturile izvorâte din convenția încheiată între părţi la 6.08.2007, ce a fost consfințită prin sentinţa civilă nr. 1388/2.07.2009 a Tribunalului Dolj, completată şi îndreptată prin sentinţa nr. 17/9.07.2009 şi nr. 672/4.09.2009 ale aceleiași instanțe, au încetat ca efect al pronunțării sentinței civile nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Brașov (dos. nr. x/62/2014*) rămasă definitivă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a convenției.

Astfel fiind, între părţi nu mai poate funcționa obligația de garanție pe care vânzătorul o datorează cumpărătorului, în realitate, în temeiul art. 1337 - 1339 C. civ. (iar nu al art. 1313).

În considerarea acestor motive, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B S.R.L. în faliment prin lichidator judiciar I SPRL, împotriva deciziei civile nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 și a încheierii din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2025.