Revisionary petition inadmissible for lack of standing and late filing due to misinterpretation of res judicata

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 30.12.2024, sub nr. x/1/2024, revizuentele S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar B SPRL, şi S.C. C S.A., prin lichidator judiciar D SPRL, au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea atât a sentinţei nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, cât şi a sentinţei nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, precum şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti, în vederea continuării judecăţii cu privire la capetele de cerere 1-6 şi 9 din acţiunea înregistrată sub nr. x/3/2017 şi a cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr. y/3/2017.

În motivarea cererii formulate, revizuentele au susţinut că sentinţele atacate încalcă autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, a deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/3/2014, astfel cum a fost interpretată şi aplicată prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr.x/3/2024 şi, pe de altă parte, a sentinţei penale nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, ambele pronunţate în dosarul nr. y/3/2014.

Au arătat revizuentele că prin sentinţele a căror revizuire o solicită a fost admisă excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată din România, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior menţionate, dat fiind că, prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a stabilit că demersul judiciar înregistrat sub nr. x/3/2024 putea fi soluţionat doar de către instanţa civilă naţională, în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală lăsate nesoluţionate de instanţa penală.

Astfel, revizuentele solicită anularea celor două sentinţe atacate, întrucât, prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, s-a stabilit că instanţa civilă era competentă exclusiv în a soluţiona latura civilă a cauzei penale, iar această competenţă se impune cu forţa autorităţii lucrului judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Arată că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât există hotărâri potrivnice, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi sentinţa penală nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală).

Redând, sub forma citării, considerentele deciziei penale nr.1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, revizuentele precizează că prin această hotărâre s-a stabilit competenţa instanţei civile de a soluţiona latura civilă, în baza autorităţii de lucru judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Menţionează că prin sentinţele a căror revizuire o solicită s-a stabilit că nu sunt de competenţa instanţelor de judecată din România acţiunile civile lăsate nesoluţionate prin decizia penală nr. 887/16.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, respectiv prin sentinţa penală nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Afirmă revizuentele că este îndeplinită cerinţa existenţei unor hotărâri potrivnice, constând în sentinţele a căror revizuire o solicită, care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, astfel cum a fost interpretată şi aplicată prin decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.

Pornind de la raţionamentul prezentat în decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, rezultă că sentinţele a căror revizuire o solicită încalcă şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 2604/10.11.2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1007/A/11.07.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Precizează revizuentele că au formulat cerere de constituire parte civilă în pricinile penale înregistrate sub nr. y/3/2014, respectiv x/3/2014 şi au participat la soluţionarea dosarelor penale.

Mai mult, în cele două cauze penale, cererile de constituire parte civilă au fost respinse cu motivarea că pentru recuperarea prejudiciului reclamat, revizuentele se pot adresa instanţei civile.

Mai arată şi că, în termen de 30 de zile de la data finalizării procesului penal, revizuentele au formulat acţiunile în răspundere civilă delictuală înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2017 şi y/3/2017 şi, în acest context, au participat la soluţionarea acestor cauze, în care au fost pronunţate sentinţele a căror revizuire o solicită.

Precizează şi că toate hotărârile judecătoreşti indicate în speţă sunt definitive.

De asemenea, menţionează că termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu s-a împlinit în raport cu data la care a fost pronunţată decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi cea a înregistrării cererii de revizuire.

2. Sentinţele împotriva cărora a fost formulată cererea de revizuire

2.1. Prin sentinţa nr. 535/09.03.2018, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâţii Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O şi P.

Sentinţa nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a rămas definitivă prin decizia nr. 486R/11.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele - titulare ale cererii de intervenţie S.C. C S.A., în insolvenţă, şi S.C. A S.R.L., în faliment, ambele prin administrator judiciar G IPURL, împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 16.02.2018; a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantei S.C. C S.A., în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, împotriva aceleiaşi sentinţe.

2.2. Prin sentinţa nr. 2576/12.12.2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată în ceea ce priveşte capetele de cerere nr. 7 şi 8 din acţiunea principală modificată, pe care le-a disjuns şi a dispus formarea unui nou dosar; a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte capetele de cerere nr. 1-6 şi 9 ale acţiunii principale modificate şi a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere nr. 1-6 şi 9 ale acţiunii principale modificate, formulată de reclamantele S.C. C S.A., prin administrator judiciar G IPURL, şi S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar G IPURL, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori Din România, F, R, S, T, N, U, V, W, H, I, K, M, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, O, AE, AF, AG, AH, AI, P, AJ, AK, Municipiul Craiova, AL, J, AM, AN, AO, AP, AQ, Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, AR, AS S.A., AT, AU, G, L şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, şi intervenienţii Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, şi AV.

Sentinţa nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanţii S.C. C S.A. şi S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, şi de recurentul intervenient AV împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din data de 14.11.2018 şi 28.11.2018.

3. Apărări formulate în cauză

- În 11.02.2025, în termenul legal, intimatul F a formulat întâmpinare, prin care a solicitat disjungerea revizuirii celor două hotărâri, dat fiind că au fost pronunţate în dosare diferite şi între părţi diferite.

A invocat, totodată, lipsa calităţii procesuale active a revizuentelor în a solicita revizuirea sentinţei nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, întrucât nu au avut calitatea de părţi în respectiva pricină.

De asemenea, a invocat şi tardivitatea cererilor de revizuire în raport cu contrarietatea sentinţelor atacate în raport cu decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, având în vedere că hotărârile a căror revizuire se solicită au fost pronunţate în anul 2018.

A indicat, totodată, că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru contrarietatea celor două sentinţe ale Tribunalului Bucureşti cu decizia penală ulterioară, nr. 1549/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, şi a solicitat obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimatul G a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererilor de revizuire, sens în care a precizat că termenul de revizuire, de o lună, este împlinit dat fiind că sentinţele a căror revizuire se solicită au fost pronunţate în anul 2018.

A arătat că termenul de o lună nu poate fi calculat de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 1549/10.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, din moment ce nu se solicită revizuirea acestei hotărâri.

A invocat, totodată, şi excepţia inadmisibilităţii cererilor de revizuire, atât din perspectiva faptului că revizuenta S.C. A S.R.L. nu are calitate procesuală activă pentru exercitarea prezentei căi de atac împotriva sentinţei nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, cât şi din perspectiva faptului că, în speţă, nu există contrarietate între hotărârile supuse analizei, având în vedere că instanţa penală nu a procedat la analiza competenţei instanţelor judecătoreşti, ci a dat efect dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. civ., procedând la lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile, fără a analiza competenţa instanţelor judecătoreşti, context în care hotărârile judecătoreşti supuse analizei sub aspectul incidenţei autorităţii de lucru judecat nu sunt contradictorii, ci complementare.

A arătat, de asemenea, că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză între hotărârile invocate ca fiind opuse.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimata Federaţia Română de Fotbal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că, din punct de vedere temporal, „prima hotărâre” este constituită de sentinţele a căror revizuire se solicită, faţă de care instanţa mai mare în grad este Curtea de Apel Bucureşti.

A invocat, de asemenea, lipsa legitimării procesuale active a revizuentelor faţă de sentinţa nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, având în vedere că acestea nu au avut calitatea de părţi în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire o solicită.

A arătat că cererile de revizuire sunt inadmisibile atât din perspectiva faptului că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva „primei hotărâri”, din punct de vedere temporal, a neîndeplinirii condiţiei identităţii de părţi (având în vedere că revizuentele nu au avut calitatea de părţi în dosarul nr. x/3/2024, în care a fost pronunţată decizia penală nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală), cât şi faţă de lipsa unei contrarietăţi între cele două hotărâri, dat fiind că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile nu înseamnă că, prin respectiva hotărâre, există o dezlegare asupra modalităţii de soluţionare a acţiunii civile în privinţa normelor procedurale incidente, inclusiv verificarea competenţei în temeiul art. 131 C. proc. civ., sens în care a solicitat amendarea revizuentelor pentru abuz de drept procesual, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

- În 19.03.2025, în termenul legal, intimaţii Liga Profesionistă de Fotbal şi AR au formulat întâmpinare, prin care au invocat lipsa calităţii procesuale active a revizuentelor în a solicita anularea sentinţei nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

De asemenea, au invocat inadmisibilitatea cererilor de revizuire în raport cu faptul că hotărârile atacate nu evocă fondul.

- În 20.03.2025, în termenul legal, intimaţii AW, AT şi AN au formulat întâmpinări, prin care au invocat tardivitatea formulării cererilor de revizuire.

Au arătat, în acest sens, că mecanismul revizuirii în cazul hotărârilor potrivnice prevede că instanţa, admiţând cererea de revizuire, dispune anularea ultimei hotărâri.

Prin urmare, raportat la hotărârile judecătoreşti pretins a fi potrivnice, prima hotărâre este decizia penală nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, iar „ultima hotărâre” a cărei anulare se solicită este reprezentată de sentinţele împotriva cărora a fost formulată revizuirea.

Deci termenul de formulare a revizuirii curge de la data la care au rămas definitive sentinţele a căror revizuire se solicită, iar nu de la data la care s-a respins o cerere de revizuire a primei hotărâri.

Pronunţarea deciziei penale nr. 1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală nu schimbă nu nimic situaţia, deoarece această hotărâre respinge apelurile formulate împotriva sentinţei penale nr.1190/02.10.2024 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, aceasta din urmă respingând, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei penale nr. 1461/13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, modificată prin decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Contrar susţinerilor revizuentelor, decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală nu interpretează şi nu aplică decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Simplul fapt că, prin decizia penală din 10.12.2024, s-a reţinut că atragerea răspunderii civile delictuale nu are loc numai în procesele penale, ci în cele mai multe cazuri în procesele civile, iar revizuenta a avut calea acţiunii civile încă de la pronunţarea deciziei penale nr. 887/16.06.2017 (tocmai din acest motiv fiind lăsată nesolutionată acţiunea civilă) nu deschide revizuentelor o nouă posibilitate de formulare cerere revizuire în temeiul deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi nu determină curgerea unui nou termen, de o lună, pentru formularea cererii de revizuire.

De asemenea, au invocat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a existenţei unor hotărâri potrivnice, respectiv a triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză.

Simplul fapt că o acţiune civilă a fost lăsată nesolutionată în procesul penal nu are ca efect atribuirea competenţei generale de soluţionare către o instanţă de judecată română, întrucât instanţa penală nu a analizat competenţa instanţei civile, iar art. 28 alin. (1) C. proc. pen. limitează efectele hotărârii penale la existenţa faptei penale şi a persoanei care a săvârşit-o, instanţa civilă nefiind legată de instanţa penală sub alte aspecte.

- La rândul lor, revizuentele au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinările depuse în cauză, prin care au solicitat respingerea apărărilor intimaţilor şi admiterea cererilor de revizuire.

Au menţionat ca fiind nefondată solicitarea de declinare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dat fiind că, în speţă, prima hotărâre este decizia penală nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

De asemenea, au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, indicând prevederile art. 1560 alin. (1) C. civ., precum şi faptul că deţin calitatea de creditori ai debitoarei C S.A., în faliment, care a avut calitatea de parte în pricinile în care au fost pronunţate respectivele hotărâri, sens în care au anexat răspunsului la întâmpinare tabelul definitiv consolidat actualizat rectificat al creanţelor din 19.02.2019.

Au precizat că, din moment ce exercită acţiunile debitoarei C S.A., nu are nicio relevanţă juridică faptul că cele două revizuente nu ar fi fost părţi în procesele în cauză.

În plus, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/3/2017 a fost pornită tot de cele două revizuente-reclamante-creditoare.

Mai mult, atât în cauza cu nr. x/3/2014, cât şi în cauza cu nr.x/3/2017, au fost invocate vătămarea drepturilor şi a intereselor legitime ale S.C. C S.A., cu consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul societăţii în cauză, astfel că apărarea intimaţilor este nefondată.

Au solicitat respingerea excepţiei tardivităţii formulării cererilor de revizuire, dat fiind că termenul de formulare a prezentei căi extraordinare de atac trebuie să fie apreciat în raport cu data pronunţării deciziei penale nr.1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, întrucât din această ultimă decizie rezultă că decizia penală nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală se opune cu autoritatea lucrului judecat, ceea ce conduce la concluzia că celelalte două soluţii încalcă autoritatea primei hotărâri judecătoreşti, iar, conform art. 551 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este o hotărâre rămasă definitivă la data pronunţării.

De asemenea, au arătat că nu suntem în ipoteza unei autorităţi ulterioare momentului pronunţării sentinţelor a căror revizuire o solicită, întrucât în cauza penală nr. x/3/2024 a fost analizată autoritatea lucrului judecat a deciziei penale nr.887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Totodată, au solicitat respingerea cererii de aplicare a unei amenzi, întrucât cererile de revizuire nu au caracter şicanator.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând demersul judiciar promovat de către revizuente, Înalta Curte constată următoarele:

i. În ceea ce priveşte cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinţei nr. 535 din data de 9 martie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 486R din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. y/3/2017:

Analizând, în ordinea în care se impune judecăţii, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentelor în formularea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea excepţiei tardivităţii, respectiv a inadmibilităţii pentru lipsa întrunirii condiţiilor de exercitare a prezentei căi de atac, Înalte Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă, pentru considerentele expuse în continuare:

În ceea ce priveşte revizuirea, se reţine că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă părţilor posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare, se impune a se cerceta, prioritar examinării condiţiilor de admisibilitate, cadrul procesual subiectiv, pentru a determina, astfel, corespondenţa dintre părţile litigiului în care a fost pronunţată hotărârea împotriva căreia este îndreptată calea de atac a revizuirii şi cele care formulează demersul judiciar care tinde la desfiinţarea acesteia.

Astfel fiind, admisibilitatea unei cereri de revizuire este subordonată condiţiei ca persoana care solicită anularea unei hotărâri judecătoreşti să aibă deschisă calea de atac a revizuirii împotriva respectivului act jurisdicţional.

În acest sens dispun şi prevederile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Aşadar, în analiza căii de atac cu care a fost sesizată, instanţa de retractare trebuie să aibă în vedere a priori aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.

Or, prin noţiunea juridică de „parte” se înţelege persoana fizică sau juridică, titulară a cererii de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acţionat, cea care a intervenit sau care a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calităţile procesuale recunoscute de lege, a participat la judecarea unei cauze.

Limitarea subiecţilor care pot declara calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti la părţile aflate în proces nu reprezintă o încălcare a dreptului constituţional privind accesul liber la justiţie, întrucât judecata în căile de atac nu se poate desfăşura decât în limitele cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe şi, în mod similar, în căile extraordinare de atac nu pot participa decât cei care au fost parte în litigiul iniţial (paragraful 17 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 46/2024 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 527 din 6 iunie 2024).

Relevante, în acest sens, sunt şi prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, astfel că, în principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, cu consecinţa faptului că dreptul de a ataca o hotărâre aparţine numai acestora.

Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces.

Ca atare, şi procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

În speţă, se constată că dosarul nr. y/3/2017, în care a fost pronunţată sentinţa nr.535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect acţiunea formulată de C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, în temeiul art. 27 alin. (2) C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 - 1371, art. 1381 - 1395 C. civ., de obligare, în solidar, a pârâţilor din respectiva pricină (Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O şi P) la plata sumei de 1.272.222.403 lei şi a dobânzii legale aferente acesteia, pentru fapta ilicită pretins a fi fost sărvârşită de către pârâţi, constând în „dezafilierea nelegală/abuzivă a clubului reclamant de la Federaţia Română de Fotbal”.

În respectiva cauză, revizuentele din prezentul dosar, S.C. C S.A. şi S.C. A S.R.L., ambele în faliment, au formulat, în 26.10.2017, o cerere de intervenţie în interes propriu, prevalându-se de calitatea lor de creditoare ale debitoarei C S.A., reclamantă în acea pricină.

La termenul de judecată din 16.02.2018, reţinând că nu se impune comunicarea cererii de intervenţie în raport cu discutarea excepţiilor de procedură care vizau cererea principală, tribunalul a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinările formulate, respectiv excepţia de netimbrare, necompetenţa generală a instanţelor, invocând, totodată, din oficiu, şi acordând cuvântul pentru dezbateri şi cu privire la necompetenţa funcţională a secţiei civile.

Prin sentinţa nr. 535/09.03.2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S.C. C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL.

Împotriva încheierii de şedinţă din 16.02.2018 şi a sentinţei nr.535/09.03.2018 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au declarat recurs atât reclamanta C S.A., prin lichidator judiciar E SPRL, cât şi titularele cererii de intervenţie în interes propriu S.C. C S.A. şi S.C. A S.R.L., ambele reprezentate de administrator judiciar G IPURL.

Prin încheierea de şedinţă din 08.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de titularii cererii de intervenţie S.C. C S.A. şi S.C. A S.R.L., în faliment, stabilind că acestea nu pot fi consideraţi subiecţi ai căii de atac a recursului, prin aceea că nu au dobândit calitatea de parte, în lipsa discutării admisibilităţii în principiu a cererii lor de intervenţie şi, corelativ, a legalităţii măsurii primei instanţe, de stabilire a ordinii de soluţionare a incidentelor, cât timp, contestându-se însăşi competenţa instanţelor române de soluţionare a cererii principale, se impunea verificarea legalei învestiri a tribunalului anterior discutării admisibilităţii unei cereri de intervenţie în interes propriu.

La termenul de judecată din 21.05.2019 din faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, S.C. C S.A. şi S.C. S.C. A S.R.L., în faliment, au formulat, în respectiva cauză, cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei-recurente, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, prin aceea că titularele acesteia nu justifică interesul intervenirii în respectivul proces.

Prin decizia nr. 486R/11.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele S.C. C S.A. şi S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, împotriva încheierii de şedinţă din data de 16.02.2018 şi a sentinţei nr. 535/09.03.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. y/3/2017.

În consecinţă, faţă de prevederile art. 65 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale, revizuentele nu au deţinut calitatea de părţi în cauza în care a fost pronunţată sentinţa nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a căror retractare o solicită.

Deşi teza finală a art. 458 C. proc. civ. prevede, cu titlu de excepţie, că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac poate aparţine şi „altor organe sau persoane, potrivit legii”, aceasta nu este incidentă în cauză, revizuentele negăsindu-se într-o astfel de ipoteză, care, fiind o abatere de la regulă, trebuie prevăzută expres.

În acest sens, cu caracter exemplificativ, legea stabileşte cazul procurorului care, deşi nu a fost parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluţionat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.

În aceste coordonate, simpla afirmare a deţinerii calităţii de creditoare a reclamantei din respectiva pricină, C S.A., în faliment, nu poate constitui un temei valabil pentru a justifica legitimarea procesuală activă a revizuentelor în litigiul pendinte, întrucât aceste susțineri nu fac altceva decât să tindă, în mod nepermis, la reformarea dezlegărilor definitive date în dosarul nr. y/3/2017, care nu le-au recunoscut revizuentelor dreptul de a sta în proces ca părți, deși se prevalau de aceeași calitate de creditori, cărora le-ar fi fost justificat demersul de a acționa în numele debitorului pasiv.

În acest sens, afirmând, prin răspunsul la întâmpinare, faptul că au deschisă posibilitatea formulării prezentei căi extraordinare de atac împotriva unei soluţii date într-o pricină în care nu au participat, prin aceea că deţin calitatea de creditoare a intimatei C S.A. (reclamantă în respectiva cauză), aflată în procedura falimentului, revizuentele omit în mod deliberat faptul că au primit o dezlegare jurisdicţională definitivă asupra aceloraşi susţineri în chiar litigiul în care a fost pronunţată sentinţa atacată cu revizuire, care nu mai poate fi reiterată, pentru a fi contrazisă, printr-un demers judiciar ulterior.

Astfel, se constată că susţinerile care justifică, în opinia revizuentelor, posibilitatea declarării revizuirii sunt aceleaşi cu cele pe care le-au formulat în dosarul nr. y/3/2017, în argumentarea cererii în interesul alăturat al reclamantei C S.A., respectiv deţinerea calităţii de creditoare, întemeiată pe înscrierea lor în tabelul de creanţe al debitoarei-reclamante din respectiva pricină (cu privire la care s-a arătat, în mod expres, de către reprezentantul convenţional al titularului cererii de intervenţie S.C. C S.A., cu prilejul dezbaterilor de la termenul de judecată din 21.05.2019 din faţa instanţei de recurs, că „la poziţiile 25 şi 45 cele două interveniente deţin această calitate”).

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie în interesul alăturat formulate de revizuente, a reţinut că „simpla calitate de creditor a persoanei care formulează intervenţia nu justifică de plano admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie”, respectiv că titularele respectivelor cereri „nu justifică interesul intervenirii în proces”, motiv pentru care a respins cererea formulată, ca inadmisibilă în principiu.

Or, repunerea în discuţie, în prezenta fază procesuală, a înseşi susţinerii că, „la punctele 25 şi 45 din Tabelul creditorilor C S.A., rezultă faptul că atât S.C. A S.R.L., cât şi S.C. C S.A. deţin calitatea de creditori ai intimatei-reclamante C S.A.”, pentru a justifica, în acest sens, posibilitatea formulării prezentei căi extraordinare de atac, tinde, în realitate, la nesocotirea judecăţii anterioare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât revizuentele înţeleg să se folosească în faţa instanţei de revizuire, în justificarea prezentei căi de atac, de acelaşi înscris pe care l-au depus şi în susţinerea cererii de intervenţie accesorie formulate în faţa Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. y/3/2017 (respectiv, tabelul definitiv consolidat actualizat rectificat al creanţelor debitoarei C S.A. din data de 19.02.2019, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.3797/21.02.2019), înscris care a format obiect de analiză în judecata anterioară, conform celor arătate deja.

În acest context, având în vedere că în litigiul precedent s-a statuat definitiv în sensul respingerii cererilor de intervenţie formulate și deci, a nedobândirii calității de parte, nu există niciun temei legal pentru a conferi acestora o asemenea calitate în cererea de revizuire îndreptată împotriva unui act juridicţional din respectivul proces, față de care au rămas terți (penitus extranei).

Prevalându-se de dispozițiile art. 1560 C. civ. (promovarea căii de atac, ca formă a acțiunii oblice, deși nu indică și nu realizează o asemenea calificare juridică) revizuentele nu ar putea justifica o extindere a cadrului procesual în această modalitate, în calea extraordinară de atac, nici dacă ar invoca o creanță ulterioară celei de care s-au prevalat în susținerea intervenției în dosarul anterior, câtă vreme li s-ar opune dispozițiile art. 1560 alin. (3) C. civ. (cel împotriva căruia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului). Aceasta înseamnă o exercitare a căii de atac înăuntrul termenului pe care îl avea la dispoziție debitorul (respectiv, partea C S.A.), față de care însă termenul era împlinit, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încă din data de 11 iulie 2019. Ca atare, un act de procedură îndeplinit peste termen este, în sensul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., unul lovit de nulitate și deci, fără niciun fel de consecințe asupra cadrului procesual fixat în judecata anterioară.

Prin urmare, potrivit celor expuse, în speţă se impune cu forţă juridică deplină principiul potrivit căruia subiecte ale căilor de atac pot fi numai părţile între care s-a desfășurat litigiul în care a fost pronunţată hotărârea atacată, dată fiind natura de ordine publică a regulii înscrise în art. 458 C. proc. civ.

În realitate, demersul revizuentelor se constituie într-unul care urmărește o punere în discuție și redeschiderea unei judecăți definitive în afara oricărui cadru legal, cu nesocotirea principiului securității și stabilității juridice.

ii. În ceea ce priveşte cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinţei nr. 2576 din data de 12 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/3/2017:

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii în formularea prezentei căi extraordinare de atac, care primează faţă de aspectele relative la admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată, pentru considerentele expuse în continuare.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cea a cărei retractare se solicită.

Totodată, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, iar, potrivit alin. (2), hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Se reţine, în acest context, că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege reprezintă una dintre consecinţele principiului referitor la judecarea procesului în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, stabilit de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Instituirea unor termene procesuale serveşte atât unei mai bune administrări a justiţiei, cât şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În speţă, cererea de revizuire a sentinţei nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că îi sunt aplicabile, sub aspectul termenului de exercitare a căii de atac de retractare, prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior menţionate.

În litigiul pendinte, „ultima hotărâre judecătorească”, dintre cele pretins potrivnice, a cărei anulare se solicită, constituind obiect al revizuirii, este, potrivit cererii exprese a revizuenţilor, sentinţa nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Acest act jurisdicţional a rămas definitiv la 16.02.2021, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 124R/2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de către reclamantele C S.A. şi S.C. A S.R.L., ambele prin administrator judiciar G IPURL, respectiv de către intervenientul AV împotriva acesteia.

Or, cererea de revizuire a fost depusă la 30.12.2024, data poştei electronice, conform menţiunii aflate la fila 46 din dosarul de revizuire, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii arătate anterior.

Prevalându-se de decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală (prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile împotriva sentinţei penale nr. 1190/02.10.2024 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală), ca reper indicat pentru începerea curgerii termenului de exercitare a căii de atac, revizuentele nu fac decât să denatureze instituția revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, câtă vreme hotărârea a cărei anulare au solicitat-o este reprezentată de sentința nr. 2576/12 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, așa încât, considerată fiind de aceștia „ca ultimă hotărâre judecătorească” în raporturile dintre părți, supusă anulării pentru nesocotirea autorității de lucru judecat, este singura în funcție de care se poate calcula termenul prev. de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La fel, susținând că decizia penală nr.1549/A/10.12.2024 ar reprezenta „modalitatea de interpretare și aplicare” a deciziei penale nr. 887/15.06.2017 a Curții de Apel București-Secția a II-a penală, întrucât „ar fi dezlegat faptul că o instanță civilă ar fi fost competentă să soluționeze latura civilă încă din anul 2017” (în contra celor stabilite prin hotărârile supuse revizuirii în legătură cu necompetența instanțelor de judecată din România) revizuentele avansează o construcție juridică fără niciun suport legal, neexistând în dreptul pozitiv o reglementare care să permită producerea în timp a efectelor unei hotărâri judecătorești în maniera indicată (respectiv, o hotărâre definitivă pronunțată în 2017, care să își lămurească „înțelesul” prin prisma unei alte hotărâri penale pronunțate în anul 2024).

În realitate, demersul revizuentelor se constituie într-o încercare de eludare a dispozițiilor procedurale imperative, cu scopul de a deplasa data de începere a curgerii termenului de promovare a revizuirii, pentru a conferi inițiativei procesuale aparenţa respectării prevederilor legale în materie.

Procedând astfel, revizuentele încalcă în mod flagrant raţiunea reglementării motivului de revizuire pe care l-au invocat și care constă în necesitatea respectării principiului autorității de lucru judecat, ceea ce presupune, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea celei din urmă hotărâri (singura care ar putea încălca cele tranșate printr-o primă hotărâre pronunțată în raporturile dintre părți), fără a fi posibil, așa cum, împotriva oricărui raționament juridic valabil și împotriva dispozițiilor legale în materie, se susține, ca prima hotărâre să poată încălca vreodată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri ulterioare, inexistente în circuitul juridic la momentul primei judecăți.

Or, inversarea termenilor juridici ai revizuirii, prin invocarea încălcării de către sentinţa atacată a dezlegărilor date în judecata ulterioară, este lipsită de eficacitatea juridică urmărită, neputând deplasa momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se poate raporta decât la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, indicată în mod expres în speță ca fiind sentința civilă nr. 2576/12 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R/16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

În concret, prin demersul lor, conform căruia, în afara cadrului legal, se pun în discuție hotărâri judecătorești definitive, revizuentele tind să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unor hotărâri, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.

Un asemenea demers, cum este cel al revizuentelor, se situează, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac, tinzând, în realitate, la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unor hotărâri definitive intrate sub autoritatea lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, nesocotindu-se dispoziţiile procedurale în materie, inversându-se termenii juridici ai revizuirii, pentru a se da aparența unei căi de atac formulate în termen, se tinde la readucerea în dezbatere a unor dezlegări definitive, obligatorii și opozabile cu efectele lucrului judecat, ignorându-se faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave, în limitele și în condițiile expres prevăzute de lege, cu respectarea unui termen precis determinat, ca durată și moment de la care începe să curgă.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, par. 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 24).

Pentru toate aceste considerente, reţinând că revizuentele nu au avut calitatea de parte în litigiul în care a fost pronunţată sentinţa nr. 535/09.03.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă (definitivă prin decizia nr. 486R/11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă), atacată cu revizuire, şi nici nu se află în situaţiile de excepţie instituite de art. 458 teza finală C. proc. civ., în care este permisă formularea căii de atac de către terţi, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentelor şi va respinge cererea de revizuire îndreptată împotriva acestui act jurisdicţional, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

De asemenea, constatând că revizuentele nu şi-au exercitat dreptul procesual înăuntrul termenului stabilit de lege, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei nr. 2576/12.12.2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, definitivă prin 124R/16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Cât priveşte solicitarea intimatului F, de obligare a revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării depuse, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele S.C. A S.R.L., prin lichidator judiciar B SPRL, şi S.C. C S.A., prin lichidator judiciar D SPRL, împotriva sentinţei nr. 535 din data de 9 martie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 486R din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. y/3/2017, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Respinge cererea de revizuire formulată de aceleaşi revizuente împotriva sentinţei nr. 2576 din data de 12 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 124R din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/3/2017, ca tardiv formulată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul F.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.