Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 805/2025 AI generated

Nullity of cassation against revision petition for alleged res judicata violation between presidential orders

Case Number Decizia nr. 805/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the cassation appeal null and void, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that dismissed the petition for revision, and ordered the appellant to pay 4,500 lei in procedural costs to the respondent. The dispute concerned a petition for revision (retracement) under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, aimed at annulling a second presidential order because it allegedly violated the authority of the *res judicata* of a first presidential order regarding a minor's domicile and maintenance. The decisive legal basis was the requirement under Article 488 of the Code of Civil Procedure for cassation appeals to contain specific grounds of illegality; the Court found the appeal null because the appellant failed to legally argue the specific reasoning of the revision court—which had correctly noted that the *res judicata* exception was already adjudicated and rejected in the prior litigation—instead merely reiterating its substantive disagreement with the outcome without attacking the specific legal errors of the lower court's analysis.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1002 C. proc. civ, art. 987 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation against revision petition for alleged res judicata violation between presidential orders: Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta A.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation res judicata Civil Procedure Code grounds for revision procedural costs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secţia civilă în 14.05.2024, sub nr. x/93/2024, revizuenta A a solicitat suspendarea executării şi anularea deciziei nr. 2358A/09.05.2024, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în dosarul nr. y/93/2024, pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în dosarul nr. x/94/2023.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2857/04.06.2024, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a admis excepția necompetenței materiale şi a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 03.07.2024.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 782A/11.07.2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a aceleiaşi decizii.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta A.

Recurenta invocă greşita aplicare, de către curtea de apel, a art. 978 şi art. 1002 C. proc. civ., sens în care arată că instanţa de revizuire nu trebuia să dea o nouă dezlegare pricinii, ci doar să se limiteze la verificarea triplei identităţi (de obiect, cauză şi părţi) şi, constatând încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, să dispună anularea celei de-a doua decizii, rolul acesteia, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind tocmai acela de a constata şi sancţiona nerespectarea principiului autorităţii de lucru judecat.

Consideră că decizia atacată cu recurs încalcă dispoziţiile art. 987 C. proc. civ., întrucât există două hotărâri judecătoreşti potrivnice pronunţate în cereri de ordonanţă preşedinţială, cea dintâi stabilind domiciliul minorului la mamă, iar cea de-a doua stabilind domicilul minorului la tată, în condiţiile în care nu s-au schimbat împrejurările care au dus la pronunţarea celei dintâi hotărâri.

Astfel, deşi exista decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, prin care tribunalul s-a pronunţat asupra unei cereri de ordonanţă preşedinţială formulată de revizuentă (între aceleaşi părţi şi având acelaşi obiect), stabilind, în mod definitiv, până la soluţionarea cauzei în fond, domiciliul minorului la revizuentă şi obligarea intimatului la plata pensiei de întreţinere, precum şi stabilirea unui program de vizitare a minorului, Tribunalul Ilfov a făcut abstracţie de principiul autorităţii de lucru judecat şi, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a admis apelul şi a schimbat hotărârea primei instanţe, care invocase din oficiu autoritatea de lucru judecat şi reţinuse în mod corect că există autoritate de lucru judecat în raport cu cea dintâi hotărâre invocată.

Precizează că decizia a cărei revizuire o solicită încalcă toate exigenţele cerute de lege pentru ca o hotărâre să fie legală şi temeinică.

Referitor la invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, arată că aceasta a avut loc anterior pronunţării deciziei a cărei revizuire o solicită, ceea ce înseamnă că această din urmă hotărâre se află în contradicţie cu decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.

Menţionează că atât jurisprudenţa naţională, cât şi practica CEDO sunt unanim de acord să se procedeze la efectuarea judecăţii cu respectarea a ceea ce s-a tranşat anterior în legătură cu un anumit aspect al litigiului, indicând că o altfel de abordare ar avea consecinţe şi sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 CEDO, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum şi accesul la instanţă (art. 13 CEDO), întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularităţi, care afectează, în mod esenţial, efectele hotărârii judecătoreşti

Sub aspectul respectării celor statuate deja de o instanţă, Curtea europeană a stabilit în mod constant că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante” şi că „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca o soluţie definitivă pronunţată de instanţe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuţie” (hotărârea pronunţată în cauza Rozalia Avram împotriva României, respectiv hotărârea pronunţată în cauza Mitrea împotriva României).

Referindu-se, de asemenea, la jurisprudenţa CEDO, recurenta arată că instanţa europeană a considerat, în mai multe cauze, că, fie şi în absenţa anulării unei hotărâri, repunerea în discuţie a unei soluţii adoptate într-un litigiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cadrul unei alte proceduri judiciare, poate aduce atingere art. 6 CEDO, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice, respectiv că repunerea în discuţie a unor soluţii definitive din litigii pronunţate de instanţe sunt de natură a determina o incertitudine permanentă şi a diminua încrederea publicului în sistemul judiciar, care constituie una dintre componentele fundamentale ale statului de drept şi că pronunţarea unei decizii radical opuse unei decizii anterioare poate fi considerată, în mod rezonabil, că a adus atingere principiului securităţii juridice, în special datorită faptului că reclamanta aştepta, în mod legitim, ca instanţa să tranşeze urmarea aceluiaşi litigiu, în sensul respectării autorităţii de lucru judecat a deciziei sale anterioare.

A nega, printr-o interpretare denaturată şi incompletă a textului legal, calea revizuirii pentru sancţionarea încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat, înseamnă lipsirea părţii de orice remediu procedural şi, astfel, încălcarea art. 13 din Convenţie, care garantează dreptul de acces în faţa judecătorului intern pentru înlăturarea încălcării drepturilor protejate de Convenţie.

Odată manifestată funcţia jurisdicţională a statului, prin intermediul instanţei şi a hotărârilor pronunţate de aceasta, nu mai este posibilă contestarea sau combaterea celor stabilite decât prin intermediul căilor de atac.

Intenţia legiuitorului a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea aceloraşi judecăţi, dar şi de a accelera cursul justiţiei, câtă vreme, într-un proces ulterior, partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanţă, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorităţii lucrului deja judecat, care nu mai poate fi contestat şi pus în discuţie în raporturile dintre aceleaşi părţi.

Întrucât art. 509 pct. 8 C. proc. civ. face referire la revizuirea pentru existenţa de hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului, acesta trebuie coroborat cu prevederile art. 430 - 431 C. proc. civ., care determină conţinutul şi efectele autorităţii de lucru judecat.

Se observă, astfel, că intră sub protecţia autorităţii de lucru judecat nu doar dispozitivul hotărârii şi considerentele pe care se sprijină acesta, ci şi acele considerente „decizorii”, adică acelea care conţin soluţii de sine stătătoare şi că efectul autorităţii de lucru judecat este deopotrivă unul negativ, care împiedică reluarea aceleiaşi judecăţi pe temeiul aceleiaşi acţiuni (identitate de părţi, obiect, cauză), cât şi unul pozitiv, care presupune că ceea ce a statuat o instanţă, inclusiv pe cale incidentală, să fie folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (sancţionându-se nu doar contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi între considerentele acestora, atunci când ele conţin dezlegări intrate sub puterea lucrului judecat).

Or, în speţă, prin respingerea cererii de revizuire, curtea de apel a validat, practic, decizia nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, în condiţii evidente de încălcare a autorităţii de lucru judecat.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul B a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Deşi recurenta menţionează că face referire la aspecte de nelegalitate, indicând pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Arată că, din motivarea memoriului de recurs, se poate observa că recurenta este nemulţumită de împrejurarea că instanţa de revizuire a respins cererea formulată.

Mai mult, în cuprinsul recursului nu se invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, recurenta făcând doar o prezentare a situaţiei de fapt.

De asemenea, a precizat şi că recurenta doar reiterează apărările formulate în fata curţii de apel, fără a formula, în concret, motive de recurs.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sens în care a menţionat că instanţa de revizuire nu putea să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date deja de către o altă instanţă asupra autorităţii de lucru judecată, astfel cum încearcă recurenta să susţină.

Astfel, instanţa de revizuire în mod corect a analizat condiţiile de admisibilitate a revizuirii şi a constatat că autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/94/2023 a fost supusă analizei instanţei de apel în cel de-al doilea proces.

Prin urmare, atât timp cât în cererea intimatului de emitere a ordonanţei preşedinţiale a fost pusă în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind invocată decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, iar instanţa a respins această excepţie, recurenta nu mai poate susţine că instanţa de revizuire trebuia să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat, în speţă nefiind îndeplinită condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, aceasta să nu se fi discutat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, a menţionat că a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat, mai exact a dispoziţiilor art. 987 şi art. 1002 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat a ordonanţei preşedinţiale, respectiv că a dezvoltat pe larg, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare invocat şi argumentele ce decurg din textele de lege indicate, iar în combaterea apărărilor intimatului, recurenta a reluat aspectele evocate prin memoriul recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În mod formal afirmă recurenta, referitor la reţinerea instanţei de revizuire a neîndeplinirii cerinţei ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, această să nu fi fost discutată (ce se degajă din art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept al căii extraordinare de atac în retractare promovate), că „aceasta a fost invocată anterior pronunţării deciziei nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă”, astfel încât aceasta s-ar afla în contradicţie cu decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.

Astfel, recurenta omite a dezvolta o argumentaţie juridică pertinentă, care să permită cenzura instanţei de recurs, atunci când arată că, deşi în litigiul în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită a fost invocată şi, implicit, discutată excepţia autorităţii de lucru judecat a actului jurisidicţional anterior (constând în decizia nr.3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă), acest aspect nu ar avea, totuşi, consecinţele juridice reţinute de către instanţa de revizuire în planul litigiului pendinte (constând în urmărirea, inadecvat procedural, a reformării dezlegărilor jurisdicţionale date acestui aspect litigios în cea de-a doua cauză), strict prin raportare la momentul la care s-ar fi statuat asupra sa.

Or, această atitudine procesuală, de a nu indica modul concret în care cercetarea, în litigiul ulterior, a aspectului autorităţii de lucru judecat al primei hotărâri pronunţate pe calea ordonanţei preşedinţiale nu ar împieta judecata cererii de revizuire formulate, nu combate, în niciun fel, ceea ce a statuat instanţa de revizuire, în sensul că, în realitate, printr-o abordare care ar nesocoti aspectul dezlegat deja în legătură cu felul în care se produce efectul autorităţii de lucru judecat, s-ar mai deschide o cale de reformare a hotărârii, în absenţa unei căi legale de atac.

Lipsa unei argumentaţii juridice relative la modalitatea în care ar fi trebuit să procedeze instanţa de revizuire cu ocazia verificării îndeplinirii cerinţei legale în discuţie, în acord cu condiţiile ce se degajă din motivul de revizuire invocat, situează susţinerile recurentei în afara controlului legalităţii deciziei recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, se remarcă faptul că, învestită fiind cu examinarea pretinsei nesocotiri a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă de către hotărârea ulterioară, constând în decizia nr. 2358A/09.05.2024 a aceleiaşi instanţe, curtea de apel a constatat că acest aspect a primit deja o dezlegare în cea din urmă pricină.

În analiza sa, instanţa de retractare a reţinut, totodată, că, prin cererea formulată, revizuenta a apreciat, în esenţă, ca fiind corectă soluţia de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat pronunţată în dosarul nr.y/94/2023, de către Judecătoria Buftea, prin sentinţa nr.7507/29.08.2023, prin care s-a apreciat că „împrejurările care au stat la baza pronunţării deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă nu s-au schimbat”.

Mai mult, verificând parcursul procesual al pricinii în care a fost pronunţată decizia care face obiectul revizuirii, instanţa de revizuire a stabilit că, din considerentele acestei din urmă decizii, rezultă că tribunalul, examinând pretinsa incidenţă a autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia pronunţată în dosarul nr. x/94/2023, a constatat că, prin decizia intermediară nr. 5418A/11.10.2023 pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în dosarul nr. y/94/2023, a fost admis apelul formulat de apelantul B împotriva sentinţei nr. 7507/29.08.2023 a Judecătoriei Buftea, dispunându-se anularea acesteia şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

S-a constatat, totodată, că, în cuprinsul aceleiaşi decizii intermediare, s-a verificat şi tranşat modul de soluţionare, de către judecătorie, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, apreciindu-se că efectul negativ al autorităţii de lucru judecat nu poate opera, stabilind, în acest sens, că decizia nr.3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. y/94/2023, „intervenind o modificare a situaţiei de fapt în raport cu cea analizată în dosarul nr. x/94/2023”.

S-a mai reţinut, de către instanţa de retractare, şi că împotriva deciziei intermediare nr. 5418A/11.10.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă nu s-a formulat contestaţie în anulare de către contestatoarea A, care a înţeles să îşi îndrepte respectiva cale extraordinară de atac doar împotriva deciziei nr. 6457A/13.12.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, pronunţate în apel după rejudecarea fondului, astfel că dezlegările date prin decizia intermediară (potrivit căreia nu acţionează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă) şi-au menţinut caracterul definitiv în litigiul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, date fiind carenţele în motivarea prezentei căi extraordinare de atac, toate aceste considerente ale instanţei de revizuire, ce antamau cerinţa specifică revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, ca în litigiul ulterior să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat, au rămas, practic, în afara unor critici propriu-zise de nelegalitate, nefiind contestate juridic de către recurentă.

În acest context, simpla referire la dispoziţiile art. 1002 alin. (1) C. proc. civ. (care stabilesc că ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au constituit-o), nu e susţinută de o argumentaţie în drept propriu-zisă, grefată pe considerentele deciziei atacate, care au vizat, cum s-a arătat, strict neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire (ca efect al existenţei, în cadrul litigiului în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, a unei statuări jurisdicţionale definitive în sensul lipsei opunerii autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă în litigiul ulterior, finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită), iar nu aspecte de fond, precum cele afirmate de recurentă.

Nici reiterarea, cu o argumentaţie identică, a susţinerilor formulate prin cererea de revizuire nu este în măsură să reflecte aplicarea sau interpretarea greşită, de către curtea de apel, a regulilor procedurale incidente cauzei, în condiţiile în care acestea sunt, în mod evident, străine de considerentele deciziei recurate.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa de retractare în justificarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire, cu referire la aspecte de nelegalitate subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, iar nu să se constituie într-o preluare a motivelor revizuirii, aspecte ce transced limitelor în care se realizează verificarea hotărârii recurate în prezenta etapă procesuală.

Astfel fiind, neindicând, într-o modalitate care să se grefeze pe dezlegările instanţei de revizuire, greşelile anume imputate curţii de apel, recurenta evocă, în realitate, doar dezacordul său în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, chestiune care nu se circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, fără să combată în vreun fel argumentele curţii de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii din faţa instanţei de revizuire şi natura căii extraordinare de atac a recursului, situaţie faţă de care devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei nr. 782 A din data de 11 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-revizuente şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul B a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 lei, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura fiscală nr. 1710/25.03.2025 şi achitate prin chitanţa nr. 10359/25.03.2025, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei nr. 782 A din data de 11 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 4.500 lei către intimatul B, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.