Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 80/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation against final unreasoned decision on change of venue for legitimate suspicion

Case Number Decizia nr. 80/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiffs against the appeal court's refusal to transfer the case to a different jurisdiction, thereby leaving the original decision of the Court of Appeal in force. The dispute arose from a procedural incident where the plaintiffs requested the *strămutare* (change of venue) of a civil case pending before the Satu Mare Court of First Instance due to legitimate suspicions of bias, which the Court of Appeal had previously rejected. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 144 of the Civil Procedure Code, the decision rendered on a motion for change of venue is issued without reasoning and is final, meaning it is not subject to further appeal or cassation. The court based its decision on Article 457, Article 140, Article 144, and Article 634 of the Civil Procedure Code, establishing that such interlocutory decisions on venue transfers are definitive and cannot be challenged via the appeal or cassation routes, in accordance with the principle of legality and the statutory framework for judicial remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 din Constituție, art. 457 C. proc. civ, art. 140 C. proc. civ, art. 144 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final unreasoned decision on change of venue for legitimate suspicion: Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code principle of legality interlocutory decision framework decision procedural issues judicial bias

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de strămutare

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2024 pe rolul Curţii de Apel Oradea, Secţia I civilă, petenţii A, B, C, D, E au solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/296/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la o altă instanță egală în grad, pentru motive de bănuială legitimă.

Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă

Prin încheierea nr. 20 din 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petenţii A, B, C, D, E, privind strămutarea judecării dosarului nr. x/296/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 20 din 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, au formulat recurs petenţii A, B, C, D şi E, prin care au invocat aspecte de fond vizând litigiul a cărui strămutare se solicită.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 5 septembrie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, dispozițiile art. 457 C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalității consfințit prin prevederile art. 457, menţionat anterior, şi ale art. 129 din Constituție.

Obiectul prezentei căi de atac este reprezentat de încheierea nr. 20 din 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petenţii A, B, C, D, E, privind strămutarea judecării dosarului nr. x/296/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

Potrivit dispozițiilor art. 140 C. proc. civ., „Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică”.

Astfel, cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părţii care are îndoieli asupra imparţialităţii instanţei pe rolul căreia se află litigiul. Aceasta nu priveşte fondul dosarului, ci eliminarea, pe care incidentală, a unei suspiciuni legate de imparţialitatea şi obiectivitatea instanţei sesizate cu soluţionarea cauzei.

Pentru rezolvarea acestui incident procedural, legiuitorul a instituit o procedură specială. Astfel, potrivit prevederilor art. 144 C. proc. civ.,”(1) Cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces. (2) Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă”.

În considerarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. C. proc. civ., sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului”.

Prin urmare, încheierea prin care se soluționează cererea de strămutare este o hotărâre definitivă, care nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de petenţii A, B, C, D şi E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenţii A, B, C, D şi E împotriva încheierii nr. 20 din 16 mai 2024, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/35/2024.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.