Exclusive jurisdiction of enforcement court for execution objections versus special prosecutor jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată la data de 06 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a civilă, sub nr. x/302/2023, contestatorii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimatul A, au formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/ex/2022, la cererea creditorului A, pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinţei civile nr. 659 din 10 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/101/2020, împotriva somaţiei din 09 mai 2023, emisă în acelaşi dosar execuţional; împotriva încheierii din 09 mai 2023, privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din 09 mai 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva adresei de înfiinţare a popririi din 09 mai 2023, emisă în dosarul nr. x/ex/2022 şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună admiterea contestaţiei la executare şi a cererii de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile menţionate în cuprinsul cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 3396 din 12 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Secţia a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimatul A, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/325/2022, Judecătoria Timișoara a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu, în baza căruia a fost deschis dosarul de executare nr. x/EX/2022 aflat pe rolul B.E.J. B, reprezentat de sentinţa civilă nr. 659 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/101/2020, definitivă, în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de debitor.

Totodată, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ţinând cont de obiectul cauzei şi sediul debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la momentul începerii executării silite, a apreciat că instanţa competentă teritorial este Judecătoria Timişoara.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin încheierea civilă nr. 20952 din 04 iulie 2024, Judecătoria Timişoara, Secţia I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a hotârî astfel, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 127 alin. (1) raportat la alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dar şi a celor statuate prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi prin teza finală a dispozitivului deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, instanţa a apreciat că situaţia reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este una de excepţie şi constă în sporirea gradului de protejare a aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea contestaţiei la executare, neputându-se încălca o necompetenţă teritorială exclusivă, chiar dacă Judecătoria Timişoara a încuviinţat executarea silită.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sibiu, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1108 din 06 martie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecării cauzei; a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, reţinând în cauză calitatea de contestator a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi cea de instanţă de executare a Judecătoriei Timişoara, care a încuviinţat executarea silită, instanţa a apreciat că se aplică cu prioritate dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială exclusivă, faţă de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. ce vizează o competenţă teritorială facultativă obligatorie, ţinând cont şi de cele statuate prin deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a concluzionat că instanța de executare a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul contestației la executare propriu-zise, prin care se contestă executarea silită deja declanșată, pentru că hotărârea prin care a fost încuviințată executarea silită a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței care a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, Secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., conflict invit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sibiu.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestaţia la executare formulată de către contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimatul A, împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. y/EX/2022 al SCPEJ „B”, pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 659 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/101/2020.

Contestatorii au formulat contestaţie la executare inclusiv împotriva somaţiei din 09 mai 2023, a încheierilor din 09 mai 2023 privind stabilirea sumelor datorate şi a cheltuielilor de executare, a adresei de înfiinţare a popririi din 09 mai 2023, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite.

În speţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sibiu.

La rândul său, Judecătoria Sibiu şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale instanţelor cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Astfel, în legătură cu modalitatea de stabilire a competenţei teritoriale, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, în materia contestaţiei la executare, aceasta se determină potrivit normei cuprinse la art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., sediul debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la momentul începerii executării silite, fiind situat în Timişoara, judeţul Timiş.

La rândul său, Judecătoria Timişoara a făcut aplicarea art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea specială a contestatorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Judecătoria Sibiu, raportându-se atât la calitatea de instanţă de executare a Judecătoriei Timişoara, care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, precum şi la deciziile nr. 20/2021 şi 27/2021 ale instanţei supreme, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651 C. proc. civ. care prevăd următoarele:

(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. În acest sens sunt dispozițiile alin. (3) al articolului 651 C. proc. civ., potrivit cărora: (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/1/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa supremă a stabilit că: „(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare‟ (paragraful 71).

„Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare‟ (paragraful 80)

„În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel‟ (paragraful 86).

În speţă, Judecătoria Timişoara, Secția I civilă, prin încheierea civilă nr. 16322 din 16 august 2022, pronunţată în dosarul nr. x/325/2022, a admis cererea formulată de S.C.P.E.J. B, de încuviinţare a executării silite pornită în dosarul execuţional nr. x/EX/2022, la cererea creditorului A, în baza titului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 659 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/101/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 550 din 02 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea recuperării creanţei rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.

Ţinând cont de principiul unicităţii instanţei de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) C. proc. civ., înseamnă că, aplicând dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, mai sus citate, Judecătoria Timişoara, Secţia I civilă, a devenit instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, alături de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x/EX/2022 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B.

Cu referire la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., avute în vedere de Judecătoria Timişoara, se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă doar la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării iar nu și după acest moment, întrucât, de vreme ce creditorul, prin executorul judecătoresc, a ales să introducă cererea de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Timişoara, înseamnă că a renunţat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată cu cea în a cărei circumscripţie se află unitatea de parchet unde îşi desfăşoară activitatea.

Drept urmare, cum, în speță, părțile nu au procedat în această modalitate, aplicarea art. 127 C. proc. civ. la acest moment nu mai este posibilă, opunându-i-se dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei în interesul legii nr. 20/2021.

Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara, Secţia I civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.