Prison conditions discrimination claim barred at cassation for failure to articulate grounds of legal error

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Focşani, sub nr. x/231/2023, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 900.000 de euro reprezentând daune morale pentru nerespectarea și încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi pentru nerespectarea şi încălcarea O.M.J. nr. 2772/2017.

Prin sentința civilă nr. 7978 din 19 octombrie 2023, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, Secţia I civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 43 din 01 februarie 2024, Tribunalul Vrancea, Secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în apel:

Prin decizia civilă nr. 195A din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, Secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul principal declarat de apelantul-reclamant A împotriva sentinţei civile nr. 43 din 01 februarie 2024, pronunţate de Tribunalul Vrancea, Secţia I civilă, precum și apelul incident declarat de pe apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 195 A din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galaţi, Secția I civilă, au declarat recurs principal reclamantul A şi recurs incident pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Recursul principal a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 05 decembrie 2024, sub nr. x/231/2023, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. x, care, prin rezoluţia din 06 decembrie 2024, a constatat că cererea de recurs principal îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; în temeiul dispoziţiilor art. 29 lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul principal este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din 19 decembrie 2024, acelaşi complet a constatat că recursul incident îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol; recurentul-pârât nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi (2) privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul incident este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Recursul principal declarat de reclamantul A:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, susținând că, în camera (..., unde a fost cazat, nu a beneficiat de o suprafaţă de cazare mai mare de 4 mp, motiv pentru care a solicitat instanţei emiterea unei adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a indica în ceea ce priveşte camera (...), suprafaţa totală, numărul persoanelor cazate şi numărul paturilor existente, având în vedere că în suprafaţa de 1 mp nu este inclus grupul sanitar, locul de depozitare a obiectelor şi a bunurilor, iar spaţiul de 4 mp pentru fiecare deţinut se consideră spaţiul de folosinţă.

De asemenea, a solicitat ca instanţa să aibă în vedere raportul întocmit de către reprezentanții Avocatului Poporului, în urma verificării condițiilor de cazare, din care rezultă că Penitenciarul x este unul foarte aglomerat ceea ce nu permite asigurarea unui spațiu mai mare de 4 mp pentru fiecare deţinut.

II.2. Recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor:

II.2.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la înlăturarea excepţiilor invocate de Statul Român, recurentul-pârât a susținut că raționamentul celor două instanţe este vădit netemeinic şi nelegal, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, a susținut că excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune în pretenții care intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 și nu a acelor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, datorând taxa de timbru (respectiv 6.105. lei+1% ce depășește 250.000 lei).

De niciunde nu rezultă că reclamantul își întemeiază cererea pe un astfel de temei juridic și nici instanţele nu au calificat-o ca fiind o acțiune întemeiată pe un tratament discriminatoriu și ar fi scutită de la plata taxei de timbru, calificarea cererii fiind precizată, în mod expres, în citație, respectiv acțiune în pretenții.

În aceste condiţii, a solicitat să i se pună în vedere recurentului-reclamant să plătească taxa de timbru aferentă fondului cauzei și cea aferentă căilor de atac (apel + recurs), sub sancţiunea admiterii recursului prin anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, consideră că raționamentul instanţei de fond este lipsit de fundament legal. În acest sens a arătat că, în speță, se invocă pretinse încălcări ale unor drepturi prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și în Protocoalele adiționale la aceasta, precum și a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2772/2017 privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate în penitenciare.

Nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond potrivit căreia în raport de dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece, dacă ar fi fost vorba de o eroare judiciară, ar fi trebuit să participe și procurorul la şedinţa de judecată, or, acest lucru nu s-a întâmplat. Instanţa trebuie să țină cont de cererea reclamantului, acesta fiind în măsura să stabilească cadrul procesual din perspectiva părților cu care înțelege să se judece.

Atât în doctrină, cât și în practica judiciară s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, iar pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Pornind de la acest concept şi prin raportare la cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, este evident că, în speţă, nu se verifică identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Raportându-se la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. și la situaţia faptică înfățișată de reclamant, recurentul-pârât a arătat că raportul juridic litigios există între acesta și locul de deținere, reprezentat prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Statul Român, prin Ministerul Finanţelor nu răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate de penitenciarul unde reclamantul execută pedeapsa privativă de libertate, ci administraţia locului de detenție - penitenciarul, care are obligaţia să asigure drepturile pe care acesta le reclamă a fi încălcate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 756/2016, coroborate cu art. 6 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, Administraţia Naţională a Penitenciarelor este o instituţie de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, care are printre atribuţii organizarea și coordonarea activităților referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti.

Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 756/2016, pentru îndeplinirea atribuţiilor în subordinea Administraţiei Naţională a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcţionează penitenciare, care au personalitate juridică.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. civ., persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În aceste condiţii, a solicitat să dispună admiterea recursului incident și modificarea hotărârilor celor două instanţe în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, urmând ca instanța să dispună respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de legitimitate procesuală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea depusă la 19 decembrie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului principal, iar în subsidiar respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susținerea poziției sale procesuale, expunând parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, a menționat că reclamantul a reiterat aspectele prezentate în fața instanţelor de fond și apel, arătând că acesta se simte discriminat față de deținutul B și că este îndreptățit la plata de despăgubiri în cuantumul solicitat.

Pe fond, consideră că raționamentul primei instanţe privind antrenarea răspunderii civile delictuale este corect în condițiile în care reclamantul nu a fost cazat în aceeaşi cameră cu deținutul B, ci la camera (...), o cameră cu suprafaţă de 19,58 mp și cu 5 deținuți, mai mare decât a celuilalt deţinut, care era doar de 19,3 mp și cu 7 deţinuţi.

A precizat că la data la care s-au făcut verificări în camera de detenţie, nu s-a descoperit mucegai sau igrasie, camera fiind renovată din luna martie a anului 2022 (fiind inclusiv zugrăvită), nu s-au descoperit insecte, în cameră efectuându-se dezinsecție în data de 13 iulie 2022, astfel că în mod justificat judecătorul de supraveghere nu a obligat administraţia penitenciarului să efectueze dezinsecția camerei de detenţie.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite anumite condiţii, și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăţia autorului faptei ilicite, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite, instanţa de fond apreciind, în mod just, că nu sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind existența unui act ilicit de discriminare la adresa acestuia.

Mai mult decât atât raportarea la deținutul B nu poate fi reţinută de către instanţă în soluționarea prezentei cauze, deoarece hotărârea obținută de acesta nu este definitivă., instanţa de apel rămânând în pronunţare la 08 noiembrie 2024, hotărârea fiind dată cu drept de recurs, aspect ce se poate verifica prin accesul portalului instanţelor de judecată.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: „Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursurile nu au parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14 iunie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 06 februarie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursurilor declarate în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamantul A, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate, acestea fiind reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 1 – 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către instanța de apel la situația concretă, ele neputând fi formulate sub forma unor susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte, neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

În speță, dincolo de împrejurarea că reclamantul nu a invocat niciun temei de drept al recursului, Înalta Curte constată că, motivarea acestuia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată, măcar din oficiu, în unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul de legalitate asupra deciziei atacate.

Nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate, or, în cauză, recurentul reclamant nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la situația de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a normelor de drept material sau de drept procesual, în sensul art. 488 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 195A din 10 octombrie 2024, în examinarea criticilor deduse judecății apelului principal promovat de reclamantul A, prin prisma probatoriului administrat în cauză, reţinând că situaţia concretă a reclamantului dedusă analizei judecătorului de supraveghere nu este comparabilă cu cea a lui B, cei doi fiind cazați în camere diferite şi cu un număr diferit de persoane cazate în acelaşi spațiu, pentru reclamant fiind respinse demersurile materializate în plângerea şi contestaţia ulterioară, instanța de apel a concluzionat că fapta incriminată (soluţionarea diferită a plângerilor cu privire la condiţiile de cazare) nu poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nefiind îndeplinită condiţia premisă a existenţei unor persoane aflate în situaţii comparabile care să fi dus la existenţa unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferință.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția astfel adoptată normele legale, recurentul fiind nemulțumită doar de modul în care instanța a interpretat situația de fapt și probele și de concluzia la care a ajuns cu privire la pretențiile formulate, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs întrucât constituie aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a soluției atacate.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, precum și în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reanalizarea acestor aspecte.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut nimic altceva decât să reitereze criticile formulate și în fața instanței de apel cu privire la hotărârea pronunțată în fond, deci critici formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, fără a arăta în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții făcute în fața instanței de prim control judiciar devolutiv, cu privire la situația de fapt și la probatoriul administrat, susțineri care deja au fost analizate și soluționate prin decizia atacată, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

În speță, recurentul, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, a nesocotit, practic, existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Simpla afirmare a împrejurării că raționamentul instanței de apel este eronat, urmată de solicitarea de a se reanaliza probele și de prezentarea pe larg a acestora și a situației de fapt, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză.

Cum succesiunea de fapte şi afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Curtea urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., „(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile‟.

Potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ., „dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.”

Astfel, legiuitorul a stabilit regula dependenței soluţiei date apelului incident de soluţia dată de instanţă apelului principal, reglementarea aplicându-se şi pentru calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 491 C. proc. civ., mai sus citat, aşa încât în baza acestor dispoziţii legale, în raport de soluţia ce urmează a fi adoptată în ceea ce priveşte recursul principal, respectiv, de constatare a nulității acestuia, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 195A din 10 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galați, Secţia I civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.