Constitutional unconstitutionality challenge to electoral wealth disclosure rules lacking pertinence to electoral validity litigation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, Secţia I civilă şi de contencios administrativ la 16 octombrie 2024, sub nr. x/103/2024, contestatorul A a formulat contestație împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie emisă de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 29 Neamț.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 208/2015 și ale Constituției României.

I.2. Sentința pronunţată de Tribunalul Neamț, în primă instanță:

Prin sentinţa civilă nr. 776 din 18 octombrie 2024, Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de contencios administrativ a respins contestaţia formulată de contestatorul A împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 29 Neamţ, de admitere a candidaturilor propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 29 Neamţ, B, C, D, E, F şi G.

I.3. Încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel Bacău, în apel:

Prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cadrul apelului promovat de apelantul-contestator A împotriva sentinţei civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, pronunţate de Tribunalul Neamţ,

Prin decizia civilă nr. 607 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public și a respins apelul formulat de apelantul-contestator A împotriva sentinţei civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, pronunţate de Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de contencios administrativ, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 22 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă, a declarat recurs contestatorul A, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la 28 octombrie 2024, sub nr. x/32/2024, şi repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. x.

În dezvoltarea motivelor de recurs cu referire la nelegalitatea încheierii atacate, recurentul-contestator a arătat că dispozițiile art. 52 alin. (11), art. 53 alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 încalcă prevederile art. 53 din Constituția României, aducând drept argument în susținerea acestei concluzii faptul că nu se poate ști câți dintre candidați au averi ilicite comparativ cu cel mai bogat român din Bari, Ministerul Public nu contribuie la recuperarea sutelor de milioane de bani negri, oferind drept exemplu faptul că în județul Neamț au fost plătiți salariați din banii publici ce au înlesnit transferul în Bari a sutelor de milioane de bani negri.

Alt argument invocat de recurent a vizat faptul că prin nedepunerea declarației de avere în mod corespunzător nu se poate stabili care dintre cei 7 intimați este cel mai bogat român din Bari.

Cu referire la spionajele antiromâneşti FSB și Mossad, a enunțat încălcarea art. 1 din Constituție, a suveranității și independenței statului, a valorilor supreme românești, a separației puterilor în stat, a Constituției și a legilor, precum și persecutările SRI prin intermediul x. A precizat că are o pensie lunară de 2.182 lei şi în anul 2024 a dorit să fie deputat.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 03 decembrie 2024, prin poștă, intimatul G a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii contestatorului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiate.

A susținut că aspectele invocate de către recurent nu au legătură cu obiectul cauzei din moment ce, prin hotărârea atacată, instanța de apel a respins cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public, iar dacă ar fi considerat că soluţia este una neîntemeiată, trebuia să aducă argumente şi probe concrete din care să reiasă lipsa de imparţialitate a reprezentantului Ministerului Public, ceea ce nu s-a întâmplat.

Chiar dacă s-ar susţine că argumentele aduse se referă la o eventuală lipsă de imparţialitate a reprezentantului Ministerului Public, intimatul a menționat că acestea sunt doar simple afirmaţii, fără să existe vreo dovadă în sensul susținerii lor.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 26 decembrie 2024, prin poștă electronică, recurentul-contestator a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cererea de recurs este semnată electronic, iar argumentele invocate nu vizează soluția de respingere a cererii de recuzare.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2024:

Verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (3), art. 52 alin. (11) și art. 53 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 208/2015, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei nulităţii recursului, excepţie invocată de reprezentantul Ministerului Public și prin care s-a susţinut neîncadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform celor reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 32/2017, par. 21-22), Înalta Curte notează că recursul „reglementat de Legea nr. 47/1992 (...) este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă. (...). (...) Dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală (...) obiectul recursului fiind acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii‟.

În contextul celor statuate de Curtea Constituţională, soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Cu referire la acest aspect, Înalta Curte reţine că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, „legătura cu soluţionarea cauzei‟ poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speţei, prin evaluarea atât a „aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate‟ (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare, o atare evaluare nevenind în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 ori a celor ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În egală măsură, dat fiind efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilităţii sesizărilor, instanţa de judecată trebuie să ia în considerare şi hotărârile Curţii atunci când ele sunt expresia unei jurisprudenţe constante şi îndelungate a instanţei constituţionale în materia analizată.

Înalta Curte, în aceste coordonate de principiu, constată că excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze a fost ridicată de o parte din proces (recurentul din prezenta cauză), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei căi ordinare de atac declarate împotriva unei hotărâri prin care s-a respins o contestație formulată împotriva unei decizii de admitere a unor candidaturi propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.

Prin motivele care au stat la baza promovării apelului, contestatorul A a invocat, în esență, aspecte ce reclamă spionajele antiromânești: FSB, Rusia, Mossad Israel și SRI Neamț care au reactivat agenți, cârtițe, cozi de topor, trădători, români colaboraționiști; dorința părții ca în 2024 să fie deputat, însă instanțele i-au respins cererile din ură față de persoana sa; existența averilor ilicite ale parlamentarilor mușamalizate de SRI.

Contestația împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 29 Neamț, de admitere a candidaturilor pentru Camera Deputaților și Senat, a adus în discuție riscul încălcării suveranității și independenței statului pe care îl prezintă respectivele candidaturi, a valorilor supreme românești, a separației puterilor în stat, a Constituției și a legilor, intervenția guvernărilor asupra pensiei lunare, poziția deținut de partidul y în clica guvernărilor prin dirijoare FSB și Mossad.

Dispozițiile legale ce au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate pe calea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de contestator sunt următoarele:

- art. 54 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, potrivit căruia: „Candidații independenți trebuie să fie susținuți de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reședință în circumscripția respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători‟;

- art. 52 alin. (11) din același act normativ, conform căruia: „Propunerile de candidați vor fi însoțite de declarațiile de acceptare a candidaturii, semnate și datate de candidați, precum și de declarația de avere și declarația de interese ale fiecărui candidat‟;

- art. 53 alin. (1) lit. d) din același act normativ, care prevede că: „două exemplare originale și două copii ale declarațiilor de avere și de interese ale candidaților, conform modelelor prevăzute în anexa la pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare‟.

În acest context, reţinând că dispoziţiile legale criticate prin intermediul excepţiei nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituţionale, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior textele de lege criticate.

În ceea ce priveşte, însă, examenul legăturii excepţiei cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională ar avea-o în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit aşa încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Din această perspectivă, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]‟.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că „legătura cu soluţionarea cauzei”, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului‟ (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, „condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată‟ (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Practic, „decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi‟ (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

În speță, condiţia referitoare la „legătura” normelor contestate cu soluţia ce poate fi pronunțată în cauză nu este îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât din expunerea motivelor invocate de contestator pe calea contestației și, ulterior, pe cea a apelului, prin raportare la conținutul textelor legale criticate, nu se desprind chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența juridicției constituționale, menite a produce un efect real, concret, asupra soartei litigiului și, implicit, asupra situației juridice a părții în proces.

De vreme ce dispozițiie legale pretins neconstituționale au fost criticate din perspectiva lipsei din conținutul acestora a unor obligaţii pe care autorul sesizării le-a considerat necesare pentru verificarea concordanţei între situaţia reală şi cea menţionată în declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor, argumentele de neconstituţionalitate nu sunt legate de modul concret în care dispoziţiile arătate au fost interpretate şi aplicate de către prima instanţă în soluţionarea contestaţiei îndreptate împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 29 Neamţ, prin prisma criticilor deduse judecăţii apelului în cadrul cărora apelantul a expus argumente cu conţinut general, susţinând că respectivele candidaturi sunt nelegale şi neconstituţionale.

Or, legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, prin care Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă a reţinut că hotărârea atacată întruneşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 208/2015 referitoare la adoptarea şi afişarea publică a hotărârii, ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care soluţionarea acestui demers judiciar ar presupune aplicarea şi interpretarea de către instanţă a prevederilor legale pretins neconstituţionale, aspect care, însă, nu se verifică în speţă.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A împotriva încheierii de şedinţă din 22 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/32/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A împotriva încheierii de şedinţă din 22 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.