Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 768/2025 AI generated

Recourse null; claim for loss-of-use compensation upheld as barred by res judicata and prior full compensation.

Case Number Decizia nr. 768/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) declared the appellants' (A, E, F, B) recourse null, thereby upholding the lower courts' dismissal of their claims for compensation for loss of use of a 850 m² plot of land (300,000 lei for September 2016–August 2019, plus 10,000 lei monthly rent). The claimants, heirs of the former owner, sought damages from the municipality, arguing they had regained ownership after the annulment of a 1971 sale contract and that prior payments under Law No. 10/2001 constituted only compensation for abusive taking, not loss of use. The court, applying Article 489(2) of the Civil Procedure Code, held the recourse null because the grounds invoked did not fall within the cases of cassation under Article 488(1)(8); the arguments merely reiterated factual claims already addressed by the Court of Appeal, which had correctly applied the positive effect of res judicata (Article 431(2)) arising from prior final decisions establishing that the claimants had been fully compensated via monetary reparations under Law No. 10/2001 and lacked current ownership status. The late-raised challenge to a judge's alleged incompatibility (under Article 42(1)(1)) was also rejected as it could only be pursued via a timely recusal request, not directly on appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Recourse null; claim for loss-of-use compensation upheld as barred by res judicata and prior full compensation: The claimants, heirs of the former owner, sought damages from the municipality, arguing they had regained ownership after the annulment of a 1971 sale contract and that prior payments under Law No. 10/2001 constituted only compensation for abusive taking, not loss of use. The court, applying Article 489(2) of the Civil Procedure Code, held the recourse null because the grounds invoked did not fall within the cases of cassation under Article 488(1)(8); the arguments merely reiterated factual claims already addressed by the Court of Appeal, which had correctly applied the positive effect of res judicata (Article 431(2)) arising from prior final decisions establishing that the claimants had been fully compensated via monetary reparations under Law No. 10/2001 and lacked current ownership status. The late-raised challenge to a judge's alleged incompatibility (under Article 42(1)(1)) was also rejected as it could only be pursued via a timely recusal request, not directly on appeal.

Keywords

AI generated
res judicata land law compensation for use article of civil procedure prior use payment of monetary claim

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
[corespondent art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]; în temeiul dispoziţiilor art.
art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013
(2) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenții-reclamanți datorează, în solidar, taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.302,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, invocând incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că motivele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art.
art. 488 C. proc. civ
civ., intimata-pârâtă a arătat că motivele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că neindicarea normei de drept material încălcate echivalează cu imposibilitatea instanţei de a analiza recursul prin prisma prevederilor art.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: „Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art.
art. 493 C. proc. civ
civ., potrivit cărora: „Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 431 alin. (2) C. proc. civ
În raport de limitele învestirii în litigiile precedente, fiind vorba de o tranșare jurisdicţională a aspectelor litigioase deduse judecăţii în prezenta cauză în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 431 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Provisions cited in the dispositive as the grounds on which the appeal could have been reviewed, but which were not met.

Art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Cited in the dispositive to note that no ex officio grounds of public order could be retained.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin acţiunea înregistrată la 10 septembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, sub nr. x/223/2019, reclamanţii A, B şi C, în contradictoriu cu pârâta D Drăgăşani, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul-teren în suprafaţa de 850 mp, situat în municipiul Drăgăşani, str. (...) (fosta (...)), judeţul Vâlcea, pentru perioada septembrie 2016 - august 2019, sub rezerva majorării câtimii pretenţiilor, la plata sumei de 10.000 lei lunar cu titlul de chirie, începând cu data introducerii prezentei cereri şi până la momentul eliberării terenului, cât şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 05 martie 2020, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii A, B şi C, în contradictoriu cu pârâta D Drăgăşani, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 3082 din 20 decembrie 2023, Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A, B şi C; a obligat, în solidar, reclamanţii A, B şi C la plata sumei de 3.000 lei către pârâta D Drăgăşani, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia şi încheierea pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 4119 din 07 octombrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A, E, F şi B împotriva sentinţei civile nr. 3082 din 20 decembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/223/2019.

Prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta din 07 octombrie şi în decizia civilă nr. 4119 din 07 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/223/2019, cu privire la calea de atac, corect fiind „Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă” în loc de „definitivă”, cum din eroare s-a menţionat, părţi fiind reclamanții A, E, F şi B împotriva sentinţei civile nr. 3082 din 20 decembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/223/2019, intimat fiind pârâta D Drăgăşani.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 4119 din 07 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Piteşti, Secția I civilă, au declarat recurs reclamanţii A, E, F şi B.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la 12 decembrie 2024, sub nr. x/223/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. x, care, prin rezoluţia din 16 decembrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.; în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenții-reclamanți au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. [corespondent art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]; în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenții-reclamanți datorează, în solidar, taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.302,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenții-reclamanți A, E, F şi B au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi a acţiunii formulate de aceştia, invocând incidența dispoziţiilor art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţii au arătat că hotărârea pronunţată în cauză este netemeinică şi nelegală fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, susţinând că prin acţiunea introductivă au solicitat obligarea pârâtei D Drăgăşani la plata sumei de 300.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă pentru imobilul teren în suprafaţă de 850 mp situat în Drăgăşani, str. (...), (str. (...)), judeţul Vâlcea pentru perioada septembrie 2016-august 2019, sub rezerva majorării câtimii pretenţiilor la plata sumei de 10.000 lei lunar cu titlu de chirie, până la momentul achitării contravalorii terenului.

Pretenţiile formulate în cauză sunt justificate de faptul că recurenţii-reclamanţi sunt proprietarii terenului respectiv pe care s-au aflat construcţii (casă de locuit cu 19 camere, şopron, etc.) şi pe care l-au dobândit în baza sentinţei civile nr. 861 din 10 octombrie 2018, pronunţate de Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. x/223/2017, având ca obiect succesiune de pe urma autorului G, decedat în 17 mai 2006.

Totodată, au precizat că prin sentinţa civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007, pronunţate Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. x/2006, s-a constatat nulitatea absolută a actul de vânzare cumpărare nr. 573/1971, terenul revenind în proprietatea autorului lor. Au menţionat că, în baza cererii nr. 7921/5 mai 2009, în Registru Agricol al Primăriei Drăgăsani, vol. (...), poziţia (...), a fost înscris terenul în suprafaţă de 850 mp reprezentând curţi şi construcţii pentru care achită impozit de la data înscrierii, inclusiv în prezent, însă nu se pot bucura de proprietate din moment ce este ocupată nejustificat de pârâtă, construcţiile fiind demolate de acestea care şi-a însușit venituri din vânzarea materialelor obţinute: cărămidă, lemn, tablă, etc.

Cu trimitere la sentinţa civilă nr. 630 din 30 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/90/2005, prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale, precum şi la modalitatea de calcul a despăgubirilor, recurentele-reclamante au arătat că în contul B.E.J. H au fost efectuate două plăţi, respectiv 64.003 lei construcţii (chirie) şi 140.845 lei teren nereactualizată (chirie), iar din luna ianuarie 2011 pârâta nu a mai achitat lipsa de folosinţă a terenului şi nici a construcţiilor.

Au precizat că pentru terenul în suprafaţă de 850 mp situat în Drăgăşani, str. (...) (în prezent str. (...)), pe care se află construcţiile pârâtei (spaţii comerciale şi spaţii de cazare în regim hotelier), proprietatea recurentelor-reclamante, au primit despăgubiri pentru perioada 21.05.1971-30.06.2008 reprezentând lipsa de folosinţă şi nu contravaloarea terenului, iar din 2008 şi până în prezent pârâta nu le-au mai achitat chirie sau preţul terenului, dimpotrivă recurentele-reclamante sunt cele care achită toate taxele şi impozitele aferente acestui teren.

Au solicitat lipsa de folosinţă pentru că recurentele-reclamante sunt moștenitoarele de drept şi, conform art. 46 din Constituţie, moştenire este garantată de stat, nimeni neavând dreptul să beneficieze de bunul altuia, iar pârâta nu plăteşte impozit, dar se foloseşte de imobile, deşi prin întâmpinarea formulată în dosarele în care au solicitat lipsa de folosinţă aceasta a menţionat că a achitat toate despăgubirile cu toate că acestea reprezintă compensarea unei pagube, sumă ce urmează a fi plătită pentru repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat printr-o infracțiune şi nu poate fi confundată cu preţul unui bun.

În plus, decizia recurată a fost pronunţată de un complet de judecată prezidat de domnul judecător I, acesta fiind şi preşedintele completului de judecată care a pronunţat decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013, în dosarul nr. x/90/2012, prin care s-a respins recursul declarat de recurenţii, deci trebuia să se abţină de la pronunţare.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 24 martie 2025, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă D Drăgăşani a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar, ca fiind nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, invocând incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că motivele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că neindicarea normei de drept material încălcate echivalează cu imposibilitatea instanţei de a analiza recursul prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În plus, motivele recursului nu vizează considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, motivarea deciziei recurate sub acest aspect bazându-se pe incidenţa efectului pozitiv al lucrului judecat anterior, pe de-o parte, iar pe de altă parte pe faptul că finalizarea procedurii instituite de Legea nr. 10 din 2001 prin plata despăgubirilor pentru bunul preluat abuziv nu mai dă dreptul persoanelor îndreptăţite la solicitarea pe cale judiciară a lipsei de folosinţă aferentă respectivului bun, pentru că stabilirea şi implicit plata despăgubirilor pentru bunul preluat abuziv echivalează cu acoperirea integrală a prejudiciului generat de privarea de acel bun.

Totodată, nici critica ce vizează o potențială incidenţă a incompatibilității unui judecător din cadrul completului ce a judecat apelul nu poate face obiectul recursului, întrucât nu suntem în faţa unei incompatibilități absolute, o astfel de critică putând fi invocată în cu totul alt context, şi anume unul administrativ-jurisdicţional.

Pe fondul recursului, a susţinut că terenul de 850 mp pentru care recurenţii au solicitat acordarea unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă este ocupat în prezent de Hotelul J, aflat în proprietatea intimatei-pârâte şi o alee de acces, teren cu privire la care s-a constatat că a fost preluat abuziv de la autorii recurenţilor de către regimul comunist în vederea edificării respectivei construcţii, terenul fiind ocupat ca urmare a construirii hotelului (caracterul abuziv al preluării rezultând din anularea Contractului de vânzare-cumpărare din 1971, apreciindu-se, aşadar, că imobilul a fost preluat fără un titlu valabil).

Cu privire la acelaşi imobil, recurenţii au mai promovat în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă o cerere de chemare în judecată în baza căreia s-a format dosarul nr. x/223/2014 al Judecătoriei Drăgăşani prin care au solicitat, după modificarea integrală a cererii de chemare în judecată (iniţial solicitându-se revendicarea aceleiaşi suprafeţe de 850mp, iar în situaţia în care nu va putea fi restituită în natură respectiva suprafaţă, să fie obligată pârâta la plata contravalorii imobilului), obligarea pârâtei la plata sumei de 310.122 de lei reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 08 august 2011 - 08 august 2014, precum şi 8.614,5 lei lunar până la achitarea integrală a terenului.

Astfel, prin sentinţa nr. 424/2016 a Judecătoriei Drăgăşani, rămasă definitivă prin respingerea apelului reclamanţilor, s-a respins cererea de chemare în judecată promovată de aceştia pe considerentul că prin sentinţa civilă nr. 630/2008 a Tribunalului Vâlcea, pronunţată într-un litigiu pe Legea nr. 10 din 2001, care a vizat aceleaşi părţi, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că singura modalitate de reparaţie prevăzută de lege, atunci când terenul nu este liber de construcţii, este cea de acordare a despăgubirilor băneşti, despăgubire cu care reclamanţii au fost de acord şi pe care au primit-o de la pârâta D Drăgăşani în cursul executării silite finalizate prin întocmirea unui proces-verbal de încetare din 12 noiembrie 2010.

Or, prin demersul de drept comun, reclamanţii urmăresc o doua despăgubire pentru o faptă ce le-a produs un prejudiciu care deja fusese reparat anterior în cadrul unei proceduri de executare silită demarate ca urmare a soluţionării unui litigiu în baza Legii speciale nr. 10 din 2001, context în care lipsa de folosinţă invocată ca derivând dintr-o răspundere civilă delictuală nu poate avea un astfel de caracter prejudiciabil atât timp cât reclamanţii au primit deja despăgubirile stabilite în baza legii speciale pentru imobilul preluat abuziv de stat de la autorii lor.

II.2.2. Răspuns la întâmpinare:

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: „Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 10 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2025, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 25 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanții A, B şi C, în contradictoriu cu pârâta D Drăgăşani, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 300.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul-teren în suprafaţă de 850 mp, situat în municipiul Drăgăşani, str. (...) (fosta (...)), judeţul Vâlcea, pentru perioada septembrie 2016 - august 2019, sub rezerva majorării câtimii pretenţiilor, la plata sumei de 10.000 lei lunar cu titlul de chirie, începând cu data introducerii prezentei cereri şi până la momentul eliberării terenului.

În justificarea pretențiilor formulate, reclamanții au invocat sentința civilă nr. 861 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr. x/223/2017, având ca obiect succesiunea de pe urma autorului G, decedat la data de 17 mai 2006, considerând că autorul lor a redevenit proprietar al imobilului în discuție în baza sentinței civile nr. 2055 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr. x/223/2006, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 573 din 21 mai 1971.

Prin sentința civilă nr. 3082 din 20 decembrie 2023, Tribunalul Vâlcea, Secția I civilă a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, reținând că problema proprietății terenului în suprafață de 850 mp a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 424 din 08 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr. x/223/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 78A din 25 ianuarie 2017 a Tribunalului Vâlcea, în considerentele căreia s-a statuat că reclamanții se subsumează noțiunii de foști proprietari în virtutea succesiunii în drepturile autorului lor, astfel că nu pot solicita lipsa de folosință pentru perioada de referință.

De asemenea, a avut în vedere și sentința civilă nr. 630 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/90/2005, s-a reținut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001 prin faptul că sunt moștenitoarele persoanei de la care bunurile au fost preluate în mod abuziv de către regimul comunist, iar singura modalitate de reparație posibilă este sub forma acordării despăgubirilor bănești, întrucât imobilul (casă demolată și teren care nu era liber) este imposibil de restituit în natură, aceasta fiind și solicitarea reclamanților prin notificările formulate în baza legii speciale.

Prin decizia civilă nr. 4119 din 07 octombrie 2024, Curtea de Apel Pitești, Secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3082 din 20 decembrie 2023 a Tribunalului Vâlcea, Secția I civilă, reținând că, prin acțiunea promovată în cauză, apelanţii-reclamanţi au invocat faptul că prin anularea contractului de vânzare-cumpărare din 1971, terenul în suprafaţă de 850 mp a reintrat în proprietatea autorului acestora, în prezent fiind lipsiţi de folosinţă, ceea ce a impus dovedirea calităţii de proprietari ai terenului de către apelanţii-reclamanţi, a faptei ilicite săvârşite de intimata-pârâtă constând în folosirea fără drept a terenului, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Ținând cont de faptul că între părți s-au derulat mai multe litigii care au vizat imobilul casă și teren în suprafață de 850 mp situat în municipiul Drăgășani, str. (...) (actualul str. (...)), în acord cu prima instanţă, instanţa de apel a acordat dezlegărilor din hotărârile precedente valoarea probatorie de prezumție absolută, ce decurge din efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, considerându-le relevante din perspectiva calității de proprietari pretinsă de apelanții-reclamanți și a despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a aceluiaşi teren în perioada de referință (21 mai 1971-30 iunie 2008).

În raport de limitele învestirii în litigiile precedente, fiind vorba de o tranșare jurisdicţională a aspectelor litigioase deduse judecăţii în prezenta cauză în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel, dând eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 630 din 30 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/90/2005, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta D Drăgășani, prin decizia civilă nr. 218A din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, a reținut că reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul în litigiu, conform notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în contextul specific al procedurii legii cu caracter reparator urmate de autorul reclamanților, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare s-a impus ca o condiție pentru aprecierea caracterului abuziv al preluării și îndreptățirii persoanei vizate la despăgubiri, neavând ca efect reintrarea bunului în patrimoniul acesteia.

În același registru, instanța de apel s-a raportat și la sentința civilă nr. 424 din 08 martie 2016, pronunțată de Judecătoria Drăgășani în dosarul nr. x/223/2014, definitivă prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de reclamanți și pârâtă, prin decizia civilă nr. 78 A din 25 ianuarie 2017 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra lipsei calității de proprietari, apelanții-reclamanți subsumându-se noțiunii de foști proprietari în virtutea succesiunii în drepturile autorului lor.

Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv exprimată în caracterul reparatoriu, instanța de apel a apreciat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să despăgubească integral pe cel abuzat fără drept de către stat.

Instanța de apel, în contextul expus, a făcut o analiză în limitele învestirii sale, cu trimitere la reparația obținută de apelanții-reclamanți și pe calea dreptului comun, după ce au uzat și de dispozițiile legii speciale și dacă această reparație îndeplinește cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, sub aspectul existenței faptei ilicite în sarcina intimatei-pârâte, a avut în vedere că prin achitarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001, fostul proprietar (autorul apelanților-reclamanți) a fost compensat pentru prejudiciile pe care i le-a adus privarea de bunul său, prin preluarea acestuia în mod abuziv, atât pentru trecut, cât și pentru viitor.

În aceeași măsură, a apreciat că nu a fost dovedit nici prejudiciul reclamat în condițiile în care recurenții au fost beneficiarii acordării măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc potrivit legii speciale, astfel că aceștia nu mai pot pretinde niciun drept asupra bunului ce a făcut obiectul reparației în baza acestei legi, ținând cont de faptul că despăgubirile achitate de către intimata-pârâtă au reprezentat alternativa restituirii imobilului în natură și nu contravaloarea lipsei de folosință pretinsă de recurenții-reclamanți prin demersul judiciar inițiat.

Pe calea recursului de față, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a legii de către instanţa de apel din moment ce sunt proprietarii terenului în suprafață de 850 mp situat în Drăgăşani, str. (...), județul Vâlcea, în urma anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 573/1971, prin sentința civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 a Judecătoriei Drăgășani, teren pentru care plătesc impozit, iar sumele achitate parțial de către intimata-pârâtă, în baza sentinței civile nr. 630 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vâlcea, reprezintă despăgubiri pentru preluarea abuzivă și nu contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ce a aparținut autorului acestora, calculată pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată.

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deși recurenții-reclamanți s-au prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia: „1) Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare‟, în speţă, sunt incidente prevederile noului Cod de procedură civilă, în vigoare începând cu 15 februarie 2013, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B şi C a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani la 10 septembrie 2019, astfel că, față de împrejurarea că prin motivele de recurs s-a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării și aplicării greșite a legii, motivul de casare incident este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care este echivalentul textului art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține că prin concluziile orale susţinute la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra recursului, 25 martie 2025, apărătorul recurenților-reclamanți nu şi-a limitat susţinerile la criticile dezvoltate prin memoriul de recurs, ci a invocat şi aspecte noi, cu referire la nemotivarea hotărârii și existența unor motive contradictorii, ce pot fi subsumate ipotezelor normative reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Însă, câtă vreme aceste susțineri reprezintă motive noi de recurs, iar nu doar o dezvoltare a criticilor inițiale, fiind formulate dincolo de termenul legal de 30 zile de la comunicarea hotărârii instanței de apel, ce a început să curgă la 01 noiembrie 2024 (data comunicării hotărârii), termen în care recursul putea fi motivat, acestea apar ca tardiv formulate.

În consecinţă, respectivele motive de recurs nu determină o legală învestire a instanţei de control judiciar, fiind invocate după împlinirea termenului legal imperativ pentru formularea recursului şi, astfel, nu pot face obiectul verificării în această etapă procesuală.

Înalta Curte reține că prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

Potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, acestea fiind enumerate în cuprinsul textului legal menționat la pct. 1 - 8.

Dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recursul este nul, așa cum în mod expres prevede art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de recurs dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte reține că, deși recurenții au indicat ca temei de drept al recursului art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare întrucât recurenții nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nici nu s-au raportat la considerentele acesteia, reluând, doar, susținerile de fapt formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt și probatoriul administrat în fața instanțelor devolutive, cu atât mai mult cu cât, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

În condițiile în care pretențiile deduse judecății au fost soluționate în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat hotărârilor definitive pronunțate în litigii anterioare purtate între părți în legătură cu imobilul în discuție, reclamanții ar fi trebuit să formuleze, în recurs, critici care să vizeze în mod direct raționamentul instanţei de apel fundamentat pe incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și să demonstreze eventuala greșeală de judecată comisă de instanța devolutivă din perspectiva modului de aplicare a acestor dispoziții legale pentru a putea invoca nelegalitatea deciziei atacate. Însă, aspectele prezentate în memoriul de recurs reprezintă, în fapt, o reluare a criticilor prezentate în etapa procesuală anterioară cu referire la hotărârile judecătorești în baza cărora recurenții-reclamanți au dobândit calitatea de proprietari asupra bunului ce face obiectul disputei judiciare, înregistrarea acestuia în registrul agricol, achitarea impozitelor, neopunerea unui act de proprietate de către intimata-pârâtă, culminând cu trimiteri la soluția adoptată într-un litigiu promovat în temeiul Legii nr. 10/2001 constând în acordarea măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru același teren în condițiile legii speciale, la care se adaugă aprecieri legate de sumele achitate cu titlu de chirie aferente imobilului casă și teren pe o anumită perioadă în cadrul procedurii executării silite cu expunerea unui mod de calcul, și de apărările intimatei-pârâte relative la respingerea unor alte demersuri judiciare promovate de reclamanți pentru același motiv, al acordării contravalorii lipsei de folosință a terenului.

Astfel, ignorând judecata anterioară produsă în apel, recurenții-reclamanţi urmăresc, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, cu scopul declarat de a releva prejudiciul imputat intimatei-pârâte constând în neachitării contravalorii lipsei de folosință a terenul despre care aceștia pretind că îl dețin în proprietate, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste aserțiuni ale recurenților-reclamanți, prezentate drept motive de recurs, nu conţin argumente, în sens propriu, cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, ci simple nemulţumiri legate de modalitatea de soluționare a cauzei, fără a combate raționamentul logico-juridic pe care instanţa de apel l-a expus în considerentele hotărârii recurate, astfel că nu pot face obiect de analiză pentru instanța de control judiciar.

Nici critica referitoare la pretinsa omisiune a judecătorului care a prezidat completul de judecată în apel de a formula cerere de abținere de la soluționarea cauzei nu constituie o critică susceptibilă de analiză în cadrul prezentului recurs.

Susținând că judecătorul respectiv a mai participat, anterior, la soluționarea unui alt litigiu ce îi privea, recurenții invocă, în esență, o cauză de incompatibilitate a acestuia și, implicit, o chestiune ce vizează alcătuirea instanței de judecată și încălcarea dispozițiilor de drept procesual civil referitoare la incompatibilitate, criticile astfel formulate putând fi circumscrise, în principiu, cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., referitoare la situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv, la situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține, însă, că, pentru a putea analiza în concret aceste susțineri, este necesară identificarea în concret a cazului de incompatibilitate incident, întrucât, în căile de atac, problema nelegalei compuneri a completului care a pronunțat hotărârea atacată, întemeiată pe existenţa incompatibilității, poate fi invocată, în mod direct, numai pentru situațiile prevăzute de art. 41 C. proc. civ., ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută, în privinţa cărora nici părţile şi nici judecătorul aflat în situaţia respectivă nu au un drept de apreciere, nu şi pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Aceasta pentru că normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt norme de ordine publică, nesusceptibile de interpretare sau de aplicare prin analogie, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti, în timp ce normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părţii din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situațiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumţie legală relativă de lipsă de imparțialitate.

Prin urmare, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată cu titlu de excepție absolută, în orice stare a pricinii, în acest sens fiind și dispozițiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cărora, „în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii”, ceea ce înseamnă că, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condițiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri (alin. 1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute (alin. 2).

Deşi recurenții-reclamanți nu au precizat în mod expres temeiul de drept al motivului de incompatibilitate invocat, din modul de formulare a acestuia rezultă că au avut în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „judecătorul este incompatibil când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece‟.

Or, raportat la aspectele anterior precizate, Înalta Curte reține că motivul de incompatibilitate reglementat art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu putea fi invocat decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce reclamanții au luat cunoștință de situația de incompatibilitate existentă în privința președintelui completului de judecată.

Cum reclamanții nu au înțeles să își exercite acest drept procesual în termenul legal și în fața instanței competente să soluționeze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorilor cauzei, invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanța de control judiciar neputând să o analizeze.

În considerarea celor ce preced, reţinând că niciuna dintre criticile deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu reclamă în concret aspecte de nelegalitate a deciziei atacate care să poată fi analizate prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute nici din oficiu eventuale motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate nul recursul declarat de reclamanţii A, E, F şi B împotriva deciziei civile nr. 4119 din 07 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, Secția I civilă, în dosarul nr. x/223/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A, E, F şi B împotriva deciziei civile nr. 4119 din 07 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.