Work accident tort claim routed to defendant's registered office court under general civil jurisdiction rules

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30 octombrie 2023, sub numărul x/101/2023, reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească reclamantului daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită.

În drept, a invocat art. 192 și 19 C. proc. civ., art. 252, 253 alin. (4) și art. 1391 alin. (1) C. civ.

1.2. Prin sentinţa nr. 4/2024 din 19 ianuarie 2024, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/101/2023 a admis excepţia necompetenţei funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care l-a suferit la un moment la care presta activitate în favoarea societății S.C. B S.R.L. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de acordarea unor despăgubiri prin care să se repare atingerea adusă integrității fizice a persoanei reclamante, paguba fiind generată de un accident de muncă.

Reclamantul a arătat că presta activitate în folosul societăţii S.C. B S.R.L. chiar dacă nu avea încheiat un contract de muncă, fiind deservent pe un utilaj.

În aceste condiţii, în care cererea de chemare în judecată urmărește acordarea unor despăgubiri generate de un accident de muncă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcționale, iar cauza a fost trimisă pentru soluţionare la Secția conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Mehedinţi.

1.3. Învestit prin declinare, Tribunalul Mehedinți – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 612 din 21 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/101/2023*, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanță din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În motivare, instanţa a reţinut incidența în cauză a art. 268 alin. (2) C. muncii: „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.”

A constatat că reclamantul are domiciliul în Hunedoara, iar locul de muncă efectiv al acestuia a fost, cum chiar reclamantul arată în acţiune, la punctul de lucru al societății din satul (...) (lângă Deva).

A conchis că, având în vedere că atât domiciliul, cât și locul efectiv de muncă al reclamantului se află în raza de competență a Tribunalului Hunedoara, această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza.

1.4. Învestit prin declinare, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2098/2024 din 06 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/101/2023* a admis excepţia necompetenţei teritoriale și funcționale, invocată de instanță din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mehedinți – Secția I civilă.

În motivare, instanţa a reţinut că reclamantul nu a fost salariat al pârâtei în baza unui contract individual de muncă, pentru a fi în prezenţa unui conflict de muncă aşa cum este definit şi reglementat de art. 231 din Legea 53/2003 - C. muncii, acesta fiind un fapt necontestat.

A mai reținut că dosarul nu are ca obiect pretenţii pentru daunele/prejudiciile suferite în urma unui accident de muncă, în temeiul Legii nr. 319/2006 coroborate eventual cu art. 253 C. muncii, ci răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant.

A mai citat prevederile art. 44 din Legea nr. 319/2006.

A arătat că reclamantul a indicat prin avocatul său temeiul de drept al pretenţiilor sale, şi anume art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de acesta, iar judecătorul nu este îndrituit să modifice obiectul cauzei.

A mai explicitat că reclamantul A înţelege să se judece cu pârâta S.C. B S.R.L. ca urmare a faptei ilicite săvârşite de aceasta din urmă de a nu-i încheia un contract individual de muncă.

În aceste condiţii, având în vedere obiectul cauzei, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant prin avocatul său, precum şi necesitarea respectării principiul disponibilităţii, s-a reţinut că prezentul litigiu nu are ca obiect un litigiu de muncă, ci unul civil, având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Mehedinţi.

1.5. Învestit prin declinare, Tribunalul Mehedinți – Secția I civilă, prin sentința nr. 2/2025 din 21 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/101/2024 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale și a necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului ivit.

În motivare, instanţa a reţinut în esenţă, că, având în vedere obiectul litigiului, sunt incidente normele de procedură speciale referitoare la competenţa materială şi teritorială prevăzute de art. 269 C. muncii, conform cărora cererile referitoare la conflictele individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, raportat și la art. 231 C. muncii, care definește conflictele de muncă, art. 5 și art. 16 alin. (1) C. muncii.

A mai subliniat că, în cauză, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la contravaloarea prejudiciului cauzat acestuia ca urmare a accidentului de muncă soldat cu producerea unei infirmităţi fizice permanente.

În consecinţă, în ciuda precizării reclamantului referitoare la răspunderea civilă delictuală drept temei juridic al acţiunii, instanţa a considerat că natura raportului juridic litigios nu poate fi ignorată, motivele exhibate în susţinerea acesteia grefându-se pe raportul de muncă de facto existent între părţi, astfel că revine unui complet specializat în litigii de muncă competenţa de soluţionarea a cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L., prin care acesta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să-i plătească reclamantului daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită.

Înalta Curte constată că, în speţă, Tribunalul Mehedinți – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Mehedinți – Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă și Tribunalul Mehedinți – Secția I civilă au făcut aplicarea, pe de o parte, a art. 269 C. muncii, apreciind că litigiul este unul de muncă și, pe de altă parte, a dreptului comun civil, considerând că litigiul este unul de natură civilă, raportat la precizările formulate de reclamant, și anume întemeierea în drept a acțiunii pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ.

Prioritar, Înalta Curte reţine că prezentul conflict negativ de competenţă vizează atât competenţa materială, cât și cea teritorială de soluţionare a cauzei.

Cât priveşte competenţa teritorială a tribunalului, regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

În cauză, pârâta S.C. B S.R.L. își are sediul în Drobeta Turnu-Severin, str. (...), județul Mehendinți.

Competența ratione materiae se determină în funcție atât de obiectul cererii de chemare în judecată, cât și de valoarea obiectului cererii.

În cauză, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să-i plătească daune morale în cuantum de 500.000 lei pentru vătămarea fizică suferită ca urmare a faptului că, fiind angajat al societății pârâte, fără ca aceasta să-i încheie un contract de muncă, în timp ce lucra la punctul de lucru al societății din satul (...), lângă Deva, la un concasor de piatră, a suferit un accident de muncă. A explicitat că utilajul nu a mai funcționat, a trebuit să-l repare, moment în care i s-au comprimat mâna stângă și degetele între componentele de transmisie ale utilajului. Din accident a rezultat amputarea unui deget și fracturarea/luxația celorlalte degete, cu apariția unor complicații grave, fiind vorba de o infirmitate permanentă.

În drept, a invocat prevederile art. 192 și 19 C. proc. civ., art. 252, 253 alin. (4) și art. 1391 alin. (1) C. civ.

De asemenea, prin notele scrise de la fila 24 din dosarul Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul a indicat în mod expres, obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ., reprezentate de prejudiciile morale pretins a fi suferite de reclamant.

De asemenea, la data de 06.11.2024, reclamantul, prin avocat ales, a indicat în mod expres Tribunalului Hunedoara, faptul că obiectul dosarului este acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1391 C. civ.

Or, conform art. 22 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., „(4). Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora”.

În cauză, reclamantul a indicat prin apărător ales natura şi obiectul acţiunii sale, precum şi temeiul de drept civil al pretenţiilor sale, şi anume art. 1391 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciile morale pretins a fi suferite de acesta, indicând că înţelege să se judece cu pârâta ca urmare a faptei ilicite săvârşite de aceasta din urmă de a nu-i încheia un contract individual de muncă.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil „(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor”.

În această ipoteză, judecătorul nu poate proceda la modificarea obiectul cauzei, astfel că Înalta Curte constată că instanța a fost învestită cu o cauză de natură civilă, competența aparținând tribunalului, raportat la cuantumul pretențiilor solicitate, 500.000 lei, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată faptul că încă din faţa primei instanţe de judecată sesizate, reclamantul a indicat aceste jaloane ale cererii sale de chemare în judecată, jaloane în raport de care s-au declanşat declinările succesive de competenţă şi în final, conflictul de competenţă.

În fine, nu i se poate imputa Tribunalului Hunedoara invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă funcţională, atât timp cât competenţa materială procesuală a secţiei sau completului specializat este o competenţă de ordine publică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de recurs în interesul legii.

Aşadar, regimul invocării acesteia, este acelaşi ca şi în cazul celorlalte excepţii de necompetenţă de ordine publică, întrucât competenţei materiale procesuale, ca gen proxim, i se subsumează şi competenţa specializată, ca specie, astfel cum este ea reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004, precum şi în cuprinsul unor legi speciale.

Faţă de argumentele expuse, şi în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.