Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 666/2025 AI generated

Negative conflict of territorial jurisdiction in multi-defendant civil action: plaintiff’s valid choice of public authority’s seat under Art. 112(1) and 116 C. proc. civ. precludes ex officio declination.

Case Number Decizia nr. 666/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively established jurisdiction in favor of the Panciu Court, resolving a negative conflict of competence. The dispute concerned a civil action for the radiation and re-registration of a vehicle in the claimant's name and the obligation of co-defendants to surrender the vehicle's tax certificate, which initially triggered a jurisdictional stalemate as both the Panciu Court and the Zalău Court declined territorial jurisdiction. The High Court held that under Articles 107(1) and 112(1) of the Civil Procedure Code, when multiple defendants are sued, the plaintiff has the right to choose the court competent for any of them; because the plaintiff validly selected the court of the public vehicle registration authority located in the Panciu circumscription, that choice was definitive and could not be overridden by ex officio declinations. The decision relies on the doctrine of the plaintiff's option in multi-defendant actions and the specific competence rules for public institutions, confirming that the selected court retains jurisdiction despite the domicile of other private defendants.

Legislator headnote

AI generated

art. 1357 C. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 alin. (1) C. proc. civ; Negative conflict of territorial jurisdiction in multi-defendant civil action: plaintiff’s valid choice of public authority’s seat under Art. 112(1) and 116 C. proc. civ. precludes ex officio declination: Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction conflict rule Civil Procedure Code domicile civil register

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu sub nr. x/275/2023, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții B, C și Serviciul public comunitar regim premise de conducere si înmatriculare a vehiculelor Vrancea, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună radierea din evidențele finanțelor publice locale, a autoutilitarei marca (...), cu număr de identificare (...), serie motor (...), cu număr de înmatriculare (...) și înmatricularea acesteia pe numele său, atât în evidențele fiscale, cât și evidențele Serviciului public comunitar regim premise de conducere și înmatriculări vehicule Vrancea; obligarea pârâților B, respectiv C să îi înmâneze certificatul fiscal al vehiculului în vederea înmatriculării în circulație și în evidențele fiscale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357, art. 1073, art. 1357 C. civ.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 516/2024 din 18 aprilie 2024, Judecătoria Panciu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Zalău.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel.

A relevat că, având în vedere că pârâtul B de la care reclamantul pretinde că ar fi achiziționat vehiculul, este domiciliat în municipiul Sălaj, Judecătoria Panciu nu este așadar, competentă sub aspect material să soluționeze cauza.

1.3. Învestită prin declinare, Judecătoria Zalău, prin sentința civilă nr. 1429 din 30 decembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanță din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Panciu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivare, instanţa a reţinut faptul că, în afară de art. 107 C. proc. civ., mai este incident în cauză și art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, raportat la faptul că unul dintre pârâți, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea, având sediul în Focșani, județ Vrancea, este un organism public care operează în raza de competență teritorială a Judecătoriei Panciu.

A relevat că se analizează competența teritorială și în raport de sediul instituției administrative competente pentru înmatricularea vehiculului, care se află în aceeași circumscripție.

De asemenea, a mai arătat că pârâtul C are domiciliul în județul Timiș, iar pârâtul B are domiciliul în Zalău, județ Sălaj, iar legea conferă reclamantului posibilitatea de a introduce cererea la instanța de la sediul organului public vizat de obligațiile solicitate.

A conchis că Judecătoria Panciu este instanța competentă din punct de vedere teritorial, în conformitate cu art. 116 și art. 107 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții B, C și Serviciul public comunitar regim premise de conducere si înmatriculare a vehiculelor Vrancea, prin care acesta a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună radierea din evidențele finanțelor publice locale a autoutilitarei marca (...) și înmatricularea acesteia pe numele său, atât în evidențele fiscale, cât și evidențele Serviciului public comunitar regim premise de conducere și înmatriculări vehicule Vrancea, precum și obligarea pârâților B, respectiv C să îi înmâneze certificatul fiscal al vehiculului în vederea înmatriculării în circulație și în evidențele fiscale.

Înalta Curte constată că în speţă, Judecătoria Panciu şi Judecătoria Zalău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., însă Judecătoria Zalău a reținut şi incidenţa art. 116 C. proc. civ. în cauză.

Prioritar, Înalta Curte reţine că prezentul conflict negativ de competenţă vizează competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Cât priveşte competenţa teritorială a judecătoriei, regula de drept comun în această materie este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Totodată, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia”.

Aşadar, în cazul în care sunt chemați în judecată mai mulţi pârâţi, cum este situaţia în speţa de faţă, cererea de chemare în judecată se poate introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceşti pârâţi, alegerea aparţinând reclamantului.

În cauză, reclamantul a ales să sesizeze instanța de la sediul pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea, care se află în municipiul Focșani, județ Vrancea, și, în consecință, prin alegerea făcută de acesta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a stabilit în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanţei competente material, și anume Judecătoria Panciu.

Odată realizată opțiunea, instanţa competentă, în speţă Judecătoria Panciu, nu avea posibilitatea de a se dezînvesti, prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâţilor, cum deopotrivă nici reclamantul nu putea reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Faţă de argumentele expuse, şi în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.