Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 657/2025 AI generated

Peremption of civil appeal due to six-month inactivity after suspension of proceedings

Case Number Decizia nr. 657/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal perished, thereby upholding the lower court's judgment against the appellant, who failed to appear for the scheduled hearing. The dispute involved a civil property matter concerning land commission decisions, where the appellant had lodged an appeal against a previous interlocutory order, but both parties failed to appear at the first-instance appellate hearing, resulting in a suspension of proceedings. Applying Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the six-month statutory period for lapse of proceedings, calculated from the date of the suspension order, expired without any procedural acts by the parties or invocation of suspension/interruption grounds, leading to the automatic forfeiture of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ; Peremption of civil appeal due to six-month inactivity after suspension of proceedings: Fiind un termen procedural socotit pe luni, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.

Keywords

AI generated
article of civil procedure suspension period lapse due to peremption grounds for cassation forfeiture period hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție, recurentul-reclamant A a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă în dosarul nr. x/120/2022.

La termenul de judecată din 28 mai 2024, stabilit în vederea soluţionării cererii de recurs, instanţa a dispus suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea cauzei şi că părţile nu au solicitat judecarea în lipsă.

Prin referatul din 09 decembrie 2024, din oficiu, s-a acordat termen pentru discutarea perimării, părțile fiind citate în acest scop.

Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., a fost acordat termen la termen la 18 martie 2025 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepţiei de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfăţişează ca o sancţiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părţilor în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Perimarea operează dacă este îndeplinită condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acționat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Fiind un termen procedural socotit pe luni, termenul de perimare se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.

În cauză, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din 28 mai 2024 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna din părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii, încheiere care reprezintă ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, şi s-a împlinit la 28 noiembrie 2024.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării şi până la data verificării în şedinţă publică a condiţiilor pentru operarea excepţiei de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părţi nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecăţii şi nici nu s-a invocat existenţa vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţii pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancţiunea reglementată de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii de şedinţă din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă în dosarul nr. x/120/2022, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa fiind perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii de şedinţă din 19 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă în dosarul nr. x/120/2022, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Comisia Locală de Fond Funciar Aninoasa şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.