Forestry compensation: scope of appellate review regarding implicit claims for inflation adjustment and legal interest under the principle of integral reparation

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş- Secţia I civilă, în data de 11 august 2021, sub nr. x/100/2021, reclamanţii A şi B, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva- Direcţia Silvică Maramureş, în principal, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanţilor a profitului rezultat din valorificarea masei lemnoase cuvenite acestora, urmare a exploatării volumului de 1079 metri cubi de material lemnos, sumă ce urmează a fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză şi totodată a contravalorii lucrărilor de împădurire a suprafeţelor neregenerate al căror cuantum va fi stabilit prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat constatarea drepturilor de creanţă reciproce, ale reclamanţilor faţă de pârâtă şi totodată al pârâtei faţă de reclamanţi, constatarea ca fiind intervenită compensaţia legală a datoriilor reciproce astfel născute, până la concurenţa celei mai mici dintre ele şi obligarea pârâtei la plata diferenţei astfel rezultate, după cum urmează: datoria pârâtei faţă de reclamanţi, reprezentând prejudiciul cauzat acestora prin exploatarea de pe terenul cu vegetaţie forestieră, reconstituit în proprietatea lor în urma aplicării legilor fondului funciar, a cantităţii de 1079 metri cubi lemn de fag, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilit printr-o expertiză de specialitate; datoria pârâtei faţă de reclamanţi constând în contravaloarea lucrărilor de împădurire a suprafeţelor neregenerate al căror cuantum se va fi stabilit printr-o lucrare de expertiză; datoria reclamanţilor faţă de pârâtă constând în contravaloarea lucrărilor de exploatare suportate de către pârâtă, al cărei cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate.

În drept, reclamanţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 44, art. 128 din Legea nr. 46/2008, art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 1/2000, art. 1345 şi următoarele, art. 2523, art. 2539 alin. (2) C. civ., iar art. 1357 şi art. 1373 C. civ. pentru ipoteza în care instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile Legii nr. 46/2008 instituie un caz de răspundere civilă delictuală. Pentru petitul formulat cu titlu subsidiar, reclamanţii au indicat suplimentar dispoziţiile art. 1616 şi art. 1617 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 306 din 06 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Maramureş- Secţia I civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare. A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva- Direcţia Silvică Maramureş şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 82.814,33 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare şi punerea în posesie. Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor. A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 17/A din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A şi B împotriva sentinţei civile nr. 306/06.04.2023 a Tribunalului Maramureş. A fost admis în parte apelul declarat de pârâta Direcţia Silvică Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 306/06.04.2023 a Tribunalului Maramureş, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta Direcţia Silvică Maramureş la plata către reclamanţi a sumei de 13.811 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare şi punerea în posesie, precum şi a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal reclamanţii A şi B, precum şi recurs incident pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Maramureş, căi de atac cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă.

4.1. Recursul principal declarat de reclamanţii A şi B

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii introductive cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost solicitat şi cuantificat, precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia litigiului.

După prezentarea considerentelor esenţiale avute în vedere de către instanţele de fond, recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1385 alin. (1) şi (3) C. civ., art. 128 din Legea nr. 46/2008 şi art. 40 din Legea nr. 1/2000.

Contrar prevederilor legale incidente, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la o despăgubire echivalentă cu suma de 13.811 lei raportat la suprafaţa de 206.36 mc, reprezentând profitul realizat de intimată din valorificarea masei lemnoase respective. Astfel, instanţa a apreciat că reclamanţii pot emite pretenţii doar cu privire la acest cuantum, întrucât nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată actualizarea prejudiciului cu inflaţia sau cu preţurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent.

În continuare, recurenţii au prezentat aspecte teoretice cu privire la principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, prin raportare la art. 1381 alin. (2) şi art. 1385 alin. (3) C. civ., pentru a susţine critica în sensul că instanţa de apel a acordat doar o despăgubire parţială sub pretextul profitului realizat de intimată din valorificarea masei lemnoase de pe terenurile proprietatea reclamanţilor în anii 2009 şi 2010.

În opinia recurenţilor, aceste considerente ale instanţei de apel sunt eronate şi îi lezează dreptul la o reală şi echitabilă despăgubire, după cum nu poate fi primit nici argumentul instanţei relativ la faptul că reclamanţii nu ar fi solicitat sumele actualizate şi dobânda legală la acestea, de vreme ce prin acţiunea introductivă părţile au apreciat, la valoare actuală, care este prejudiciul încercat, iar în cauză a fost administrată şi proba cu expertiza (ca modalitate obiectivă în care se poate stabili valoarea despăgubirii la care sunt îndrituiţi), probă exclusă arbitrar de instanţa de apel.

Expertul desemnat a stabilit în mod clar care este valoarea masei lemnoase sustrase (cantitatea, suprafaţa etc.) de către intimată până la momentul punerii în posesie a reclamanţilor.

Or, acordând doar presupusul profit realizat de intimată, instanţa de apel a încălcat dreptul reclamanţilor la o despăgubire integrală pentru prejudiciul săvârşit prin fapta intimatei, pentru că prejudiciul este unul actual şi trebuie acordat prin raportare la momentul prezent, şi nu la o dată anterioară.

Instanţele de fond, în virtutea rolului activ, trebuiau să coreleze dispoziţiile Legii nr. 1/2000 sau ale Legii nr. 48/2008 cu cele ale art. 1357 şi urm. C. civ., situaţie în care ar fi trebuit să opereze o actualizare a despăgubirii ce li se cuvine recurenţilor-reclamanţi.

4.2. Recursul incident declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Maramureş

Prin cererea de recurs incident, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa constatării intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune.

Instanţa de apel a apreciat greşit normele de drept material, considerând că termenul de 6 luni curge de la respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/100/2019, şi nu de la data la care sentinţa recurată a rămas definitivă, prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Cluj.

A mai arătat recurenta că, în conformitate cu prevederile art. 634 C. proc. civ., termenul nu curge de la 18.03.2021, deoarece aşa cum rezultă din decizia nr. 555/18.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în dosarul nr. x/100/2019, recursul a fost respins ca tardiv introdus, astfel că nu produce niciun efect.

Data la care a rămas definitivă decizia nr. 231/29.10.2020 a Curţii de Apel Cluj este data comunicării acesteia, adică 16 noiembrie 2020, având în vedere prevederile art. 634 C. proc. civ.

Astfel, nu există o întrerupere a cursului prescripţiei raportat la prevederile art. 2539 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, termenul de 6 luni fiind împlinit, deoarece, prin raportare la data de 16 noiembrie 2020, acţiunea din dosarul pendinte a fost introdusă la data de 11 august 2021.

Concluzionând, recurenta a susţinut că recursul respins ca tardiv nu poate produce niciun efect, ultimul efect al acţiunii juridice demarate în dosarul nr. x/100/2019 este cel al deciziei nr. 231/29.10 2020 a Curţii de Apel Cluj, iar a da valenţe juridice unui act lovit de nulitate înseamnă o aplicare greşită a normelor de drept material - quod nullum est, nullum producit effectum.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 25 aprilie 2024, intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor ,,Romsilva” - Direcţia Silvică Maramureş a formulat recurs incident şi întâmpinare la recursul principal.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului principal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat că în condiţiile în care acţiunea dedusă judecăţii nu conţine o solicitare de actualizare a prejudiciului cu inflaţia şi cu preţurile cu care se comercializează materialul lemos în prezent, lipsesc raţiuni de natură a acorda preeminenţă calculelor efectuate în cadrul lucrării de axpertiză, soluţia plasându-se în congruenţă inclusiv cu principiul disponibilităţii. Asfel, instanţa de apel a analizat corect pretenţia dedusă judecăţii, în limitele învestirii, întrucât reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile legii speciale Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, iar dispoziţiile privind răspunderea civilă delictuală au fost invocate în recurs.

În data de 28 iunie 2024, recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare la recursul incident şi note scrise cu privire la întâmpinarea pârâtei, prin care au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului incident şi în subsidiar, au solicitat respingerea, ca nefondat.

Pe fondul recursului incident, au arătat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost corect soluţionată, iar termenul de 6 luni a început să curgă la data pronunţării deciziei de respingere ca tardiv a recursului, respectiv la 18 martie 2021, o astfel de statuare fiind în acord cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi cu art. 2539 alin. (2) C. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamanţi, invocată de pârâtă, respectiv excepţia nulităţii recursului incident declarat de pârâtă, invocată de reclamanţi, Înalta Curte constată următoarele:

II.1 Din analiza criticilor prezentate în cuprinsul recursului principal declarat de reclamanţi, se constată că recurenţii au invocat în primul rând, nelegalitatea argumentului instanţei de apel relativ la faptul că reclamanţii nu ar fi solicitat acordarea prejudiciului actualizat şi a dobânzii aferente, critică ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât pune în discuţie nesocotirea normelor de procedură privind judecata apelului, caracterul fondat al acestor critici urmând a fi analizat cu ocazia examinării pe fond a acestui motiv de recurs.

Printr-o altă critică, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1385 alin. (1) şi (3), art. 128 din Legea nr. 46/2008 şi art. 40 din Legea nr. 1/2000.

Această critică poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă doar în ipoteza în care deduce, spre analiză, aspecte de nelegalitate, însoţite de o argumentaţie care să permită verificarea conformităţii deciziei atacate cu regulile de drept incidente, iar nu chestiuni relative la evaluarea cadrului factual şi la interpretarea probatoriului.

Înalta Curte reţine caracterul unitar al recursului şi faptul că sancţiunea nulităţii nu poate fi pronunţată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi primită excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii B şi A, invocată de recurenta-pârâtă.

II.2 În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului incident declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor ,,Romsilva” - Direcţia Silvică Maramureş, invocată de recurenţii-reclamanţi, se constată, din analiza cererii de recurs, că principala critică dedusă judecăţii vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv modul de interpretare a dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., critică ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte nu va reţine excepţia nulităţii recursului incident declarat de pârâtă, invocată de reclamanţi.

II.3 Analizând în continuare recursul principal declarat de reclamanţi, se constată că o primă critică vizează nesocotirea normelor de procedură privind judecata apelului, recurenţii-reclamanţi susţinând că instanţa de apel a apreciat eronat că nu au solicitat sumele actualizate şi dobânda legală, în contextul în care prin acţiunea introductivă au solicitat prejudiciul la valoarea actuală, fiind administrată proba cu expertiză, exclusă arbitrar de către instanţa de apel. Au mai susţinut recurenţii că prin acordarea doar a presupusului profit realizat de intimată li s-a încălcat dreptul la o despăgubire integrală, principiul reparaţiei integrale a prejudiciului nefiind înfrânt de dispoziţiile Legii nr. 1/2000 sau ale Legii nr. 48/2008, ci dimpotrivă, în virtutea rolului activ al judecătorului, instanţele de fond trebuiau să coreleze aceste dispoziţii legale cu cele ale art. 1357 C. civ., situaţie în care ar fi trebuit să opereze o actualizare a despăgubirii ce li se cuvine.

Critica referitoare la nesocotirea regulilor privind judecata în apel se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie încălcarea unor norme de procedură, şi este fondată în considerarea argumentelor ce succedă.

Potrivit cererii de chemare în judecată reclamanţii au solicitat, cu titlu principal, obligarea pârâtei la plata profitului rezultat din valorificarea masei lemnoase cuvenite acestora, urmare a exploatării volumului de 1079 metri cubi de material lemnos, „sumă ce urmează a fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză” şi totodată a contravalorii lucrărilor de împădurire a suprafeţelor neregenerate al căror cuantum va fi stabilit prin expertiza de specialitate ce va fi efectuată. În subsidiar, reclamanţii au solicitat constatarea drepturilor de creanţă reciproce, ale reclamanţilor faţă de pârâtă şi totodată al pârâtei faţă de reclamanţi, constatarea ca fiind intervenită compensaţia legală a datoriilor reciproce astfel născute, până la concurenţa celei mai mici dintre ele şi obligarea pârâtei la plata diferenţei astfel rezultate, după cum urmează: datoria pârâtei faţă de reclamanţi, reprezentând prejudiciul cauzat acestora prin exploatarea de pe terenul cu vegetaţie forestieră, reconstituit în proprietatea lor în urma aplicării legilor fondului funciar, a cantităţii de 1079 metri cubi lemn de fag, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilit printr-o expertiză de specialitate; datoria pârâtei faţă de reclamanţi constând în contravaloarea lucrărilor de împădurire a suprafeţelor neregenerate al căror cuantum se va fi stabilit printr-o lucrare de expertiză; datoria reclamanţilor faţă de pârâtă constând în contravaloarea lucrărilor de exploatare suportate de către pârâtă, al cărei cuantum va fi stabilit printr-o expertiză de specialitate.

Temeiul de drept indicat de reclamanţi a fost reprezentat de dispoziţiile speciale din cuprinsul art. 44 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, potrivit cu care „Masa lemnoasă rezultată în urma defrişării vegetaţiei forestiere de pe terenurile scoase definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale, şi administratorului, în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.”, art. 128 din Legea nr. 46/2008 care prevede la alin. (2) că „Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie”, art. 40 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, potrivit cu care „Pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate.”

Prin expertiza întocmită în cauză şi aflată la dosarul primei instanţe, expertul desemnat a calculat profitul potenţial: prin vânzarea materialului lemnos pe picior, în două variante, respectiv prin vânzarea materialului lemnos din depozit, în două variante. Urmare a obiecţiunilor la raportul de expertiză depuse de ambele părţi, expertul desemnat în cauză a completat raportul iniţial şi a oferit patru variante de calcul al sumei datorate de pârâtă reclamanţilor, potrivit art. 128 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, pentru masa lemnoasă exploatată.

La data de 9 martie 2023, prima instanţă a reţinut cauza în pronunţare şi a amânat pronunţarea asupra cauzei în data de 23 martie 2023. În data de 21 martie 2023, reclamanţii au depus concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării pârâtei să le plătească suma reprezentând profitul cuvenit din valorificarea cantităţii de 1000 mc lemn de fag exploatată de pe suprafaţa de 4 ha teren cu vegetaţie forestieră reconstituit în proprietate prin sentinţa nr. 568/16.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei până la achitarea integrală a sumei şi rata inflaţiei, arătând că majorarea cuantumului pretenţiilor nu constituie o modificare de acţiune potrivit art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. (filele 180, 188-189 vol. III tribunal).

Prima instanță a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, a admis acţiunea reclamanţilor, a obligat pârâta să le plătească suma de 82.814,33 lei, reprezentând profit realizat în perioada dintre validare şi punerea în posesie, şi a respins în rest pretenţiile reclamanţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a avut în vedere, în baza art. 40 din Legea 1/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 46/2008, ultima variantă din suplimentul la raportul de expertiză, care a stabilit suma de 82.814,33 lei în raport de preţurile medii obţinute de un ocol privat. De asemenea, instanţa nu a analizat cererile ulterioare formulate de reclamanţi, pe motiv că au fost invocate pentru prima dată prin concluziile scrise depuse în data de 21 martie 2023, după închiderea dezbaterilor care a avut loc la termenul din 9 martie 2023.

Prin cererea de apel formulată de reclamanţi, părţile au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată sumei acordate de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a sumei.

Instanţa de apel a dispus completarea raportului de expertiză, pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor la raport formulate de părţi prin cererile de apel, fiind întocmit şi depus în acest sens un supliment la raportul de expertiză (fila 186), cu privire la care i s-au solicitat expertului lămuriri suplimentare.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul reclamanţilor, a admis în parte apelul pârâtei în sensul că a obligat-o să le plătească reclamanţilor suma de 13.811 lei reprezentând profit realizat în perioada dintre validare şi punere în posesie şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că, raportat la art. 128 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 coroborat cu art. 40 din Legea nr. 1/2000, prin completarea la raportul de expertiză a fost validată concluzia corectitudinii calculului efectuat de pârâtă (ce a identificat suma de 13.811 lei), privind profitul generat prin valorificarea masei lemnoase în perioada cuprinsă între momentul validării (5.05.2010) şi cel al punerii în posesie a suprafeţelor pentru care reclamanţii au fost îndreptăţiţi (25.01.2018).

A mai reţinut că, deşi expertul nu a identificat erori în modul de calcul al profitului, evidenţiat de pârâtă, a formulat trei variante pentru a se stabili întinderea prejudiciului, utilizând criterii diferite (preţul mediu de vânzare a materialului lemnos pe picior obţinut la licitaţiile de vânzare masă lemnoasă, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior şi vânzarea materialului lemnos din depozit), cu finalitatea de a se expune o actualizare a prejudiciului cu inflaţia sau cu preţurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent, iar în finalul completării raportului de expertiză, expertul a menţionat că varianta 2 se apropie cel mai mult de valoarea actuală corectă de despăgubire, cu luarea în considerare a preţului mediu al unui metru cub de lemn stabilit de Legea nr. 265/2017.

Instanţa a apreciat că, în situaţia în care acţiunea dedusă judecăţii nu conţine o solicitare de actualizare a prejudiciului cu inflaţia sau cu preţurile cu care se comercializează materialul lemnos în prezent, lipsesc raţiuni de natură a acorda preeminenţă calculelor efectuate în cadrul lucrării de expertiză, soluţia plasându-se în congruenţă inclusiv cu principiul disponibilităţii.

Referitor la dobânda legală, instanţa de apel a stabilit că a fost formulată pentru prima dată în apel, cu nesocotirea art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii invocată sub acest aspect de către pârâtă.

Raportat la cele anterior expuse, se constată caracterul fondat al criticii recurenţilor-reclamanţi prin care reproşează instanţei de apel nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului ce le-a fost cauzat de către pârâtă prin încălcarea obligaţiilor impuse de lege instanţei de control judiciar, aplicând greşit regulile de procedură privind judecata apelului cuprinse în art. 478 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. prin calificarea eronată a obiectului cererii de chemare în judecată şi, implicit, a cererii de apel ce a făcut obiectul învestirii sale, încălcând astfel norme de procedură ce atrag nulitatea.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata prejudiciului încercat constând în suma ce va fi cuantificată prin expertiza de specialitate solicitată a fi realizată în cauză, iar prin concluziile scrise, depuse în perioada de amânare a pronunţării de către prima instanţă, au arătat că solicită obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale, solicitând totodată actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

Cum prima instanţă nu a analizat cererea reclamanţilor de acordare a accesoriilor, părţile au reiterat această solicitare prin cererea de apel formulată, însă instanţa de apel a apreciat în mod greşit că solicitarea privind acordarea dobânzii a fost formulată pentru prima dată în apel, iar cu privire la actualizarea prejudiciului cu inflaţia sau cu preţurile cu care se comercializează în prezent materialul lemnos a considerat că acţiunea dedusă judecăţii nu conţine o astfel de solicitare. A mai reţinut instanţa de apel că nu s-a cerut o reparare integrală a prejudiciului, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat acordarea profitului pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie conform cuantificării ce urma a fi stabilită în cauză prin expertiză.

Drept urmare, raportat la circumstanţele concrete evidenţiate de parcursul procedural al litigiului, instanţa de apel a încălcat regulile efectului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită de către reclamanţii-apelanţi, iar soluţia dată cererii de apel echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Aceasta întrucât, efectul devolutiv constituie o trăsătură esenţială a apelului, astfel că, odată exercitat în termen, acesta provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât şi cu privire la cele de drept, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

În directă legătură fiind cu principiul disponibilităţii, efectul devolutiv este limitat de cele două reguli, exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum, cărora le conferă valoare normativă dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Se cuvine observat și faptul că, dispoziţiile art. 478 alin. (4) din același cod permit explicitarea pretenţiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, cunoscut fiind că aceste explicaţii sau precizări pot avea ca obiect pretenţii sau mijloace de apărare insuficient conturate sau argumentate, cuprinse în oricare dintre cererile care au fixat cadrul procesual obiectiv la prima instanţă, precum şi în întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare.

Oricare dintre părţile căii de atac, prin intermediul actelor de procedură formulate în apel, poate face uz din proprie iniţiativă de dreptul procesual prevăzut de art. 478 alin. (4), după cum şi instanţa de apel, din oficiu, poate solicita părţilor astfel de precizări şi explicaţii oricând în cursul judecării apelului, în considerarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Relevantă, sub acest aspect, este dezlegarea obligatorie pronunţată prin decizia nr. 28/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat în sensul că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 478, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.

Astfel, instanței de apel îi era impusă obligaţia de a cerceta şi solicita explicaţii reclamanţilor cu privire la cuantificarea prejudiciului, numai în acest mod putându-se considera că este valorizată efectiv devoluţiunea specifică apelului şi sunt respectate, în substanţa lor, regulile care consacră limitele acesteia.

Mai exact, îi revenea curţii de apel îndatorirea ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia prealabilă nr. 28/2015, să solicite şi să se primească lămuririle reclamanţilor-apelanţi în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât constant au solicitat repararea integrală a prejudiciului, cerând părţilor să indice ce înţeleg prin această solicitare.

Însă, în mod nelegal instanţa de apel a exclus, fără a realiza cuvenita clarificare, solicitarea reclamanţilor de acordare a dobânzii legale şi de actualizare a sumei cu indicele de inflaţie, cerere formulată prin raportare la principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit cu care prejudiciul cuprinde atât pierderea efectivă suferită de creditor (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat (lucrum cessans) de care acesta este lipsit (art. 1531 alin. (2) C. civ.).

Procedând în acest mod, cu neobservarea dispoziţiilor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 478 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., și cu nerespectarea rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.), instanța de apel a pricinuit reclamanţilor o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin reluarea judecății.

Înalta Curte constată că incidența acestui motiv de casare, care privește formele de procedură și garanțiile procesuale, nu poate însă determina, la acest moment procesual, și cenzurarea motivelor de recurs reglementate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material în cauza dedusă judecății, întrucât, dacă în această etapă procesuală s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicție pe care legea îl acordă părților în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, și de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

În consecinţă, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va casa în tot decizia atacată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanță de apel pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanţi, urmând ca instanţa de trimitere să se pronunţe asupra raportului juridic litigios, ţinând seama şi de celelalte critici şi mijloace procesuale de apărare invocate.

II.4 Analizând în continuare recursul incident declarat de pârâtă, se observă că aceasta critică soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, considerând că termenul de prescripţie nu curge de la data de 18 martie 2021 când a fost respins, ca tardiv, recursul declarat împotriva deciziei nr.231 din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj – Secţia I civilă, ci de la data de 16 noiembrie 2020 când această din urmă hotărâre a rămas definitivă la data comunicării potrivit art. 634 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ., considerând că nu a fost întrerupt cursul prescripţiei, cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Critica formulată, deşi se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este fondată.

Din examinarea actelor dosarului şi a considerentelor deciziei recurate, se constată că dosarul nr. x/100/2019 a avut ca obiect solicitarea reclamanţilor A şi B, în temeiul art. 18 din OG nr. 96/1998, art. 44 din Codul silvic, de obligare a pârâtei Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva”- Direcţia Silvică Maramureş, la plata sumei de 257.341,50 lei, cu acordarea dobânzii legale.

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 17 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Maramureş- Secţia I civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea civilă.

Prin decizia civilă nr. 231/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj- Secţia I civilă a respins apelul promovat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 145 din 17 februarie 2020.

Prin decizia nr. 555 din 18 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 231/A din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj- Secţia I civilă.

În termen de 6 luni de la respingerea, ca tardiv, a recursului în dosarul nr. x/100/2019, reclamanţii au introdus în data de 11 august 2021 acţiunea ce face obiectul prezentei judecăţi, cu respectarea dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.

Potrivit art. 2539 alin. (2) C. civ., invocate de pârâtă ca fiind greşit aplicate de către instanţa de apel, prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

În raport cu aceste dispoziţii legale, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor menţionate, reţinând în mod just că termenul de 6 luni a început să curgă la data pronunţării deciziei de respingere a recursului, ca tardiv, respectiv la data de 18 martie 2021, o astfel de statuare fiind în acord cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei.

Prin urmare, având în vedere că momentul pronunţării soluţiei asupra căii de atac a recursului reprezintă data rămânerii definitive a hotărârii în dosarul nr. x/100/2019, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei extinctive, invocată de pârâtă.

Pentru aceste considerente, constatând că este nefondat motivul de recurs invocat de pârâtă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva" - Direcţia Silvică Maramureş împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanţii B şi A împotriva deciziei nr. 17/A din data de 18 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva" - Direcţia Silvică Maramureş împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.