Validity of civil service on family member at registered domicile: rejection of invalidation based on unregistered secondary residence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the plaintiff municipality, quashed the appellate decision that had remanded the case, and ordered the lower court to re-hear the appeal on the remaining issues, thereby prevailing for the plaintiff. The dispute arose from a civil action to recover approximately 1.6 million lei in damages plus interest and penalties, originally established in a final criminal sentence for a tort committed by the defendant jointly and severally with the plaintiff municipality. The core legal issue concerned the validity of service of process: the appellate court had previously held that service was illegal because the address lacked a specific street number and the defendant’s wife, who received the summons, was presumed not to reside there based on a separate divorce/partition context; the ICCJ reversed this view, ruling that under Art. 163(6) of the Code of Civil Procedure, service on a family member at the registered domicile is legally sufficient even if the street number is omitted or the spouse’s actual residence is disputed, provided the recipient is identified and the domicile is not formally changed. The court also rejected the application of Art. 91(3) of the Civil Code, finding that post-litigation correspondence did not prove the plaintiff’s prior knowledge of the defendant’s different actual residence at the time of service, thus upholding the presumption of legal service at the registered address.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 163 alin. (6) C. proc. civ, art. 164 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005; Validity of civil service on family member at registered domicile: rejection of invalidation based on unregistered secondary residence: Prin exercitarea recursului din cauza de față, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, învederând instanței motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei, constată următoarele:
Circumstanţele litigiului:
Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă la data de 13 februarie 2023, sub numărul de dosar x/90/2023, reclamanta UAT Comuna Berislăveşti a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.637.582.1 lei, plus dobânzile și penalitățile calculate conform Codului Fiscal, astfel cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 185/2019, definitivă la data de 08 iulie 2020.
În motivare, reclamanta a învederat instanței că, prin sentința penală nr. 185 din 2019 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă la data de 08 iulie 2020 prin Decizia nr. 370/A a Curţii de Apel Pitești în dosarul nr. x/90/2017, s-a dispus obligarea în solidar a numitului A și a UAT Comuna Berislăvești, la plata sumei de 1.637.582, lei reprezentând prejudiciul cauzat părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - APIA, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile începând cu data plății acestei sume și achitarea efectivă a acestor sume.
2. Sentința pronunţată de Tribunalul Vâlcea:
Prin sentinţa civilă nr.1170 din 8 mai 2023, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăveşti şi l-a obligat pe pârâtul A la plata către aceasta a sumei de 1.637.581,1 lei despăgubiri civile ca şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate potrivit Codului fiscal, potrivit celor stabilite prin sentinţa penală nr. 185/2019 dată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/90/2017.
3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești- Secția I civilă:
Prin decizia civilă nr. 3133 din 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât A, împotriva sentinţei civile nr. 1170/8 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/90/2023, intimată fiind reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăveşti.
A fost anulată sentinţa şi, în consecinţă, a fost trimisă cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, a formulat recurs recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăveşti.
5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă la 12 august 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x.
Prin rezoluţia din 29 noiembrie 2024 s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.
6. Motivele de recurs:
Prin exercitarea recursului din cauza de față, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, învederând instanței motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Într-o primă critică, pe care a subsumat-o prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în raport de copia cărții de identitate depusă la dosar de apelant, domiciliul acestuia este în comuna. Berislăveşti, sat (...), jud. Vâlcea, acolo unde a şi fost citat pentru termenul din 08 mai 2023, citaţia fiind primită de soţia acestuia, B, la adresa de domiciliu din sat (...).
Mai mult, a susținut că în mod greşit a apreciat instanţa că neindicarea numărului de strada/imobil conduce la nelegalitatea proceduri de citare, întrucât intimatul-pârât se bucura de notorietate în comună, dovadă fiind faptul că citațiile au fost lăsate la cutia poştală de la domiciliu – în cazul primei citări –, iar cea pentru termenul de judecată a fost semnată de soţie, găsită la domiciliu.
A concluzionat că s-a procedat în mod legal atunci când s-a comunicat citaţia, cu respectarea art. 163 alin. (6) C. proc. civ., fiind îndeplinite condiţiile privind comunicarea actelor de procedură.
În susţinerea concluziei privind legala citare a mai precizat că citaţiile nu au fost contestate în condiţiile legii şi că faptul de a fi primite de o persoană care și-a declarat calitatea de membru de familie, în speță, soția, este un argument în plus în sprijinul tezei legalei citări. Calitatea de membru de familie nu a fost contestată în apel.
A mai criticat că, în mod greşit instanţa a soluţionat cererea de apel prin ignorarea dispoziţiilor art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care doar prin înscrierea în fals intimatul avea posibilitatea să combată cele reţinute de agentul poştal/agentul procedural, să obţină anularea dovezilor de comunicare a actelor de procedură, intimatul neapelând, însă, la un astfel de remediu.
Ca atare, atâta timp cât dovada de comunicare nu a fost defăimată ca falsă, instanţa era ţinută de conţinutul său.
Printr-un al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta învederat că, în opinia sa, motivarea hotărârii recurate este, pe de o parte contradictorie, iar pe de altă parte, cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Caracterul contradictoriu ar rezulta din reținerea diferită a instanței cu privire la imobilul din Berislăveşti, sat. (...), ca fiind nelocuit, împrejurare ce ar deriva din factura pentru consumul de energie electrică cu valoare zero, urmată de aprecierea aceleiași instanțe cu privire la faptul că intimatul nu mai locuia cu soţia, cea care a semnat de primire citaţia chiar la adresa din sat (...).
Recurenta a mai susținut că instanţa face confuzie între un partaj forţat introdus de un terţ faţă de cei doi soţi şi relaţiile de familie reale dintre aceștia, care formează o familie și locuiesc împreună. Acţiunea de partaj care face obiectul dosarului nr. x/198/2022, acţiune formulată de ANAF, nu are semnificaţia unei separaţii între soţi, așa cum s-a reținut de instanța de apel.
Chestiunile invocate de instanţa de apel nu au legătură cu legalitatea procedurii de citare, iar situaţia reţinută cu privire la separaţia soţilor nu determină o comunicare nelegală a citaţiei, soţia (membru de familie) fiind una dintre persoanele căreia îi poate fi comunicată în mod legal citaţia.
A conchis că instanţa a operat cu prezumţii greşite, fără niciun suport legal sau probator, în lipsa dovezilor că intimatul-pârât nu locuieşte la domiciliu sau a celor privind locuirea la adresa din sat (...), str. (...) (fost ...) și, ca atare, motivarea hotărârii recurate nu are coerenţă în raţionamentul care a condus la soluţia adoptată.
A mai criticat și faptul că instanţa a dat o hotărâre nelegală bazată pe prezumţia de rea-credinţă de care a dat dovadă recurenta, prezumție născută din posibilitatea acesteia de a cunoaște faptul că intimatul-pârât nu locuieşte la adresa de domiciliu, neținându-se cont de împrejurarea că adresa transmisă intimatului la imobilul din comuna Berislăveşti, sat (...), str. (...) (fost ...), după comunicarea hotărârii judecătoreşti, nu poate face dovada faptului că reclamanta ar fi cunoscut anterior, încă de la începutul procesului, că intimatul nu mai locuieşte la domiciliul său.
Recurenta a mai invocat prevederile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 și primul alineat al art. 91 C. civ. în conformitate cu care ,,dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate” și a subliniat că acest caracter imperativ al prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 97/2005 reiese chiar din dispoziţiile art. 42 ale acestui act normativ, potrivit cu care „încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală a persoanelor vinovate”.
A precizat că instanța a ignorat aceste prevederi legale, atunci când a imputat reclamantei comportamentul nelegal al intimatului-pârât, care nu s-a conformat prevederilor legale pentru a ieşi din clandestinitate cu privire încunoștințarea privind domiciliul de fapt, contrar prevederilor art. 91 alin. (1)și (2) C. civ., care stabilesc că ,,dovada domiciliului sau a reşedinţei se va face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate”, precum şi că, ,,în lipsa acestor menţiuni, ori atunci când acestea nu corespund adevărului, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane”, exceptând ipotezele în care stabilirea sau schimbarea domiciliului sau reşedinţei „a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ.
Orice altă interpretare, care ar fi de natură să permită invocarea de către pârât a clandestinităţii situaţiei de fapt în ceea ce priveşte locul unde acesta locuieşte efectiv, poate fi de natură să încurajeze atitudinea de neconformare a justiţiabililor în raport cu dispoziţiile imperative ale legii care reglementează obligaţia acestora de a efectua anumite formalităţi administrative în cazul schimbării domiciliului şi, respectiv, reşedinţei, fapt ce ar putea împieta astfel asupra securităţii circuitului civil.
Aşadar, împrejurarea că există posibilitatea ca intimatul-pârât să aibă şi o altă adresă unde locuieşte trebuie apreciată ca nerelevantă, întrucât dispoziţiile legale menţionate vorbesc despre citarea părţii la domiciliul său şi despre înmânarea citaţiei şi a actelor de procedură la domiciliu, nelăsând posibilitatea judecătorului să se bazeze pe prezumţii şi alegaţii total nedovedite ale părţii cu privire la situaţia sa locativă diferită de cea din acte.
Mai mult, este atributul instanţei civile să sancţioneze, în cadrul procesului, eventuala lipsă de diligență sau rea-credinţă a părţii care a încălcat dispoziţiile legii speciale privitoare la înregistrarea domiciliului, în speţă art. 25 din O.U.G. nr. 97/2005. O asemenea sancţiune trebuie să intervină, sub aspectul normelor de procedură analizate, în ipoteza în care, citat legal la domiciliul înscris în actele de identitate, nu s-a prezentat în proces, neputând invoca ulterior nelegala citare, prin raportare la o reşedinţă nedeclarată în actele de stare civilă.
A concluzionat că, dat fiind că intimatul-pârât nu a adus în niciun fel la cunoştinţa sa faptul că şi-ar fi stabilit domiciliul la o altă adresă (la care face trimitere pentru prima dată prin cererea de apel) și că nici nu a cunoscut „prin alte mijloace” faptul că starea de fapt este diferită decât cea înregistrată la serviciului public local de evidenţă a persoanelor, este suficient pentru a demonstra că nu puteau deveni incidente dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. civ.
7. Apărările formulate în cauză:
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât A s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și, în consecință, menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte primul motiv de răspuns, a arătat că neadecvarea motivării unei hotărâri, în sensul în care nu ar fi coerentă, nu poate face parte din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (l) C. proc. civ. întrucât, în opinia sa, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi criticată în recurs decât în limitele şi cazurile stabilite de art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ.
A arătat că ceea ce se critică subsumat acestui motiv este stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, nu există probe în cauză care să susţină concluzia instanţei de apel că domiciliul său de fapt era la o altă adresă decât cea unde a fost citat. O astfel de critică este inadmisibilă în recurs şi atrage sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
A mai învederat că pretinsa natură contradictorie a motivării instanţei de apel privind faptul că locuia cu soţia la adresa unde a fost citat, este în realitate, o critică a modului în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt raportat la probele administrate, critică inadmisibilă, deoarece nu se înscrie în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (l) C. proc. civ.
A concluzionat că, întrucât recurenta nu susţine că toate motivele sunt străine cauzei, ci numai unul, în mod evident, această critică este neîntemeiată.
In al doilea rând, acest argument al instanţei tine de raţionamentul prin care instanţa a apreciat asupra probelor administrate privind domiciliul de fapt, raţionament care nu poate fi criticat in recurs, depăşind limitele motivelor de casare.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, a arătat că dispoziţiile art. 91 alin. (l) şi (2) din C. civ. nu au fost încălcate de instanţa de apel, care a avut în vedere dispoziţiile exprese ale art. 91 alin. (3) din C. civ.
Instanţa de fond a reţinut că recurenta cunoștea domiciliul său de fapt, situaţie care a rezultat din adresa cu numărul 3575 din 12 iunie 2023 a Primăriei Comunei Berislăvesti ce i-a fost comunicată la adresa domiciliază în fapt, respectiv, în Berislăvesti, sat (...), str. (...).
A mai precizat că O.U.G. nr. 97/2005 nu conţine norme care să reglementeze procedura de citare în procesele civile, procedură în care noţiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, domiciliul nu poate fi decât locuinţa efectivă, de fapt, a părţii, nu cea formal menţionată în actul de identitate.
În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs, a susţinut că nu era necesară înscrierea în fals în ce priveşte procedura de citare, deoarece în aceste documente nu se susţine că s-ar fi comunicat citaţia la adresa din Berislăvesti, str. (...) sau Berislăvesti, sat (...), str. (...), iar înscrierea în fals, în opinia sa, priveşte doar situaţia în care înscrisul conţine semnături sau scrieri falsificate, împrejurare nereţinută de instanţa de apel.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Prin prezentul demers procesual, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Criticând decizia mai sus evocată, și invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că, în opinia sa, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu aplicarea greşită a legii, fără o motivare adecvată a soluţiei, atunci când a constatat fondat apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Primordial, Înalta Curte observă că decizia recurată se impune a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, precum și a art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în locul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurent, întrucât nu este adusă în dezbatere o ipoteză de aplicare eronată a unei norme de drept material, ci încălcarea unor dispoziţii procedurale reprezentate de normele Codului de procedură civilă privitoare la procedura de citare – ipoteză ce include și situația în care se cenzurează modul în care instanța de apel a verificat respectarea regulilor de citare de către prima instanță. Criticile supuse analizei rămân aceleași, doar încadrarea lor riguroasă în cazul de casare este corectată, astfel încât nu este vorba despre o schimbare motivelor de recurs.
Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se afirmă natura contradictorie a hotărârii, ce rezultă din reținerea diferită cu privire la locuire/nelocuirea imobilului la care a fost citat intimatul-pârât. Înalta Curte constată că nu este vorba de o contradicție propriu-zisă între considerentele instanței de apel, ci se invocă mai degrabă nemulțumiri legate de motivare, de interpretarea greșită a situației domiciliului pârâtului și, ca atare, se critică o concluzie eronată în susținerea argumentației juridice privind nelegalitatea procedurii de citare. Atunci când critică faptul că instanța de apel a înlăturat prezumția de locuire împreună a intimatului cu soția la adresa de domiciliu, motivând că factura privind consumul de energie electrică este zero lei, ceea ce obiectează recurentul este greșeala de raționament, iar nu existența unor considerente contradictorii.
În ceea ce privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că neindicarea numărului de stradă/imobil conduce singură la nelegala procedură de citare, Înalta Curte le apreciază a fi fondate, întrucât nu a fost dată eficiență respectării de către prima instanță a prevederilor art. 163 alin. (6) C. proc. civ.
Într-adevăr, deși este adevărat că adresa la care au fost comunicate în cauză citațiile nu avea menționat și numărul poștal (...) la care se afla domiciliul legal al pârâtului în satul (...), comuna Berislăvești, conform actului de identitate (fila 37 dosar apel), totuși, potrivit mențiunilor dovezilor de comunicare întocmite de agentul procedural, care potrivit art. 270 C. proc. civ. fac dovadă până la înscrierea în fals cu privire la aspectele constatate personal de către agentul instrumentator, acest domiciliu a fost identificat iar citația a fost înmânată soției celui citat, B, care a fost legitimată și a semnat-o în fața agentului însărcinat cu înmânarea actului de procedură (fila 84 dosar primă instanță), mențiunile corespunzând celor din actul de identitate (fila 38 dosar apel).
În această modalitate, procedura de citare a fost legal îndeplinită în fața primei instanțe în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care ,,Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință, sau după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența".
Astfel, deși regula este că atunci când este vorba despre o persoană fizică, înmânarea citației se face personal celui citat, la domiciliul acestuia, Codul de procedură civilă instituie și anumite excepții, în sensul că procedura de citare va fi considerată legal îndeplinită și în situația în care citația este primită de o persoană din familie, cum este cazul în speță, soția intimatului.
Referirea instanței de apel cu privire la procesul de partaj dintre cei doi soți, pe care îl evocă în cuprinsul deciziei recurate, atunci când reține că ,,Pe de altă parte, aşa cum rezultă din extrasul de pe portalul Judecătoriei Brezoi, în dosarul nr. x/198/2022, înregistrat la 20 septembrie 2022, anterior cererii de chemare în judecată de faţă, pârâtul se află în dosar de partaj faţă de soţia sa, B, în urma iniţiativei ANAF-AJFP Vâlcea” și concluzia cu privire la răsturnarea, dedusă din această împrejurare, a prezumției de locuire a soților împreună nu sunt de natură să înlăture legalitatea procedurii de citare prin înmânarea citației la domiciliu unui membru al familiei celui citat, întrucât procesul avut în vedere nu îi opunea pe cei doi soți, ci aceștia erau împreună pârâți într-o acțiune de partaj inițiată de ANAF-AJFP Vâlcea, care nu implica divorțul sau opoziția de interese dintre soți, de natură să lipsească de eficacitate prezumția legalei comunicări a citației prin intermediul soției (fila 15 dosar apel).
Faptul locuirii și la o altă adresă nu are semnificație în plan procedural, câtă vreme domiciliul nu s-a schimbat, iar citația a fost înmânată unui membru de familie la domiciliul legal cunoscut.
O altă interpretare ar fi de natură să încurajeze posibile încercări ale justiţiabililor de a obstrucționa actul de justiție prin utilizarea în mod abuziv a garanțiilor oferite de lege în vederea asigurării aducerii la cunoștință a actelor procesuale ce-i privesc.
Invocarea de către intimatul pârât a prevederilor art. 91 alin. (3) C. civ., potrivit cu care, atunci când schimbarea domiciliului sau reşedinţei „a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune", nu mai este aplicabil alin. (2), ce dispune că, atunci când mențiunile cărții de identitate nu corespund adevărului, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane", nu e de natură să schimbe soluția, întrucât susținerea se bazează pe împrejurarea că recurenta ar fi purtat o corespondență cu intimatul la a doua locuință a acestuia. Această corespondență s-a desfășurat, însă, abia după finalizarea procesului în prima instanță, astfel încât nu se poate specula cu privire la faptul că reclamanta ar fi cunoscut existența unei a doua locuințe a pârâtului și anterior, la momentul citării acestuia, astfel încât nu este incident art. 91 alin. (3) C. civ. invocat.
Toate aceste elemente reliefate mai sus legate de domiciliu și înmânarea citației soției intimatului nu reprezintă aspecte de fapt ce nu pot fi verificate în recurs, cum consideră intimatul, ci verificări ce țin de legalitatea actelor de procedură; ceea ce scapă cenzurii instanței de recurs este situația de fapt reținută cu privire la litigiul dedus judecății, dar nu și verificarea premiselor în baza cărora s-a stabilit legalitatea sau nelegalitatea unui act de procedură a cărui nulitate este discutată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privitoare la legalitatea citării, atunci când în mod greșit a considerat că acestea nu au fost respectate în fața primei instanțe, astfel încât, constatând fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în baza art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului cu privire la celelalte critici aduse sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Berislăveşti împotriva deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.