Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 365/2025 AI generated

Inadmissibility of recourse against final tax execution challenge barred by exclusive appeal jurisdiction

Case Number Decizia nr. 365/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the recourse as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision and leaving the lower court’s dismissal of the challenge to execution in force. The dispute involved a debtor’s attempt to challenge a forced execution procedure regarding tax claims, where the appellate court had previously rejected the appeal against the tribunal's decision as inadmissible. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals (Article 457 of the Code of Civil Procedure) and specific statutory provisions (Article 718 paragraph 1 and Article 634 paragraph 1 item 4), which establish that decisions rendered on challenges to forced execution are final after appeal and are not subject to recourse, rendering the extraordinary appeal filed with the High Court legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 712 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against final tax execution challenge barred by exclusive appeal jurisdiction: The dispute involved a debtor’s attempt to challenge a forced execution procedure regarding tax claims, where the appellate court had previously rejected the appeal against the tribunal's decision as inadmissible. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals (Article 457 of the Code of Civil Procedure) and specific statutory provisions (Article 718 paragraph 1 and Article 634 paragraph 1 item 4), which establish that decisions rendered on challenges to forced execution are final after appeal and are not subject to recourse, rendering the extraordinary appeal filed with the High Court legally impermissible.

Keywords

AI generated
tax procedure exclusive jurisdiction principle of legality statutory basis article of civil procedure appealability of remand decision
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited to dismiss the recourse as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 23.05.2022, sub numărul x/4/2022, contestatoarea A a formulat contestaţia la executare cu privire la executarea silită din dosarul de executare nr. x al Administraţiei Sector 4 a Finanțelor Publice.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 București

Prin Sentinţa civilă nr.15686 din data de 21.11.2022 Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării invocate de intimata Administraţia Sector 4 a Finanțelor Publice, prin întâmpinare; a respins ca neîntemeiată contestația la executare astfel cum a fost precizată.

În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. 51/2008 cheltuielile de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru în cuantum de 1262,97 lei cu privire la care s-a dispus scutirea prin încheierea din 31.10.2022 au rămas în sarcina Statului.

A constatat că suma de 392,25 lei achitată cu chitanţa nr. ACC000000354550 din 31.10.2022 și suma de 170,72 lei achitată cu chitanţa nr. ACC000000354554 din 31.10.2022 nu s-au folosit în prezentul dosar, urmând a fi restituite de organul fiscal beneficiar, respectiv Direcția Generală de Impozite și Taxa Locale Sector 4 Bucureşti.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă

Prin decizia civilă nr. 4034A pronunțată la data de 15 decembrie 2023, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a admis excepția tardivității, invocată din oficiu și a respins apelul formulat de apelanta contestatoarea A, împotriva sentinţei civile nr.15686 din data de 21.11.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/4/2022 în contradictoriu cu intimaţii Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice şi B BANK S.A., ca tardiv formulat.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă

Prin decizia civilă nr. 678A pronunțată la data de 11 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia A IV-a Civilă a respins, ca inadmisibil apelul declarat de apelanta-contestatoare A, împotriva deciziei civile nr. 4034A/15.12.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/4/2022.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatoare A ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la 01 august 2024 şi repartizat computerizat aleatoriu spre soluţionare completului filtru nr. x.

Recurenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei aferentă căii de atac formulate conform dovezii aflate la fila 50 din dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs, recurenta a indicat că înțelege să conteste decizia civilă nr. 678A pronunțată la data de 11 iunie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă.

În raport de prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a fi evocate şi analizate motivele de casare.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La 25 octombrie 2024, prin poştă, intimata-pârâtă B BANK S.A. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 08 noiembrie 2024 recurenta-contestatoare a depus note scrise prin care a reiterat aspecte privind fondul cauzei.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 noiembrie 2025, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând memoriul de recurs, Înalta Curte reține că unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional prin art. 129 din Constituţia României, iar în Codul de Procedură Civilă la art. 457, conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

Totodată, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că, la baza prezentului demers judiciar stă contestaţia la executare formulată de recurenta A împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x al Administraţiei Sector 4 a Finanțelor Publice, contestație respinsă prin sentinţa civilă nr. 15686 din data de 21.11.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, soluția fiind menținută prin respingerea apelului ca tardiv prin decizia civilă nr. 4034A/15.12.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă.

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 678A pronunțată la data de 11 iunie 2024 prin care Curtea de Apel Bucureşti – Secţia A IV-a Civilă a respins, ca inadmisibil apelul declarat de apelanta-contestatoare A împotriva deciziei civile nr. 4034A/15.12.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă mai sus menționată.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.”

De asemenea art. 718 alin. (1) din același cod prevede că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun, excepții ce nu sunt incidente în cauză raportat la obiectul contestației la executare.

Reiese, așadar, că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la contestația la executare formulată de recurenta-contestatoare este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale anterior redate, rezultă că nr. 678A pronunțată la data de 11 iunie 2024 prin care Curtea de Apel Bucureşti – Secţia A IV-a Civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Aşadar, recurenta-contestatoarea nu avea deschisă calea extraordinară de atac a recursului în prezentul litigiu, decizia civilă nr. 4034A/15.12.2023 pronunţate în apel de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă fiind definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aspect care conturează încă o dată caracterul inadmisibil al prezentei căi de atac, având ca obiect o decizie, prin care a fost respins ca inadmisibil apelul declarat împotriva unei decizii date în apel, fără drept de recurs.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, având în vedere cele anterior reţinute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza celorlalte excepții invocate în cauză și nici evocarea şi analizarea motivelor de recurs față de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A împotriva deciziei civile nr. 678A din data de 11 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.