Cassation appeal voided for lack of specific legal arguments challenging judicial error compensation for unlawful detention

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 iunie 2020 pe rolul Tribunalului București, reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanteior Publice, au formulat acţiune în repararea pagubei (erori judiciare) cauzată de privarea de libertate nelegală şi de acuzaţiile care li s-au adus, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de cate 600.000 lei către fiecare dintre reclamanţi, reprezentând daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 539 şi 541 C. proc. pen. şi art. 5 şi art. 3 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 862 din 20 mai 2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins, ca prescris, capătul de cerere referitor la acordarea de daune morale pentru tratamente inumane şi, pe cale de consecinţă, a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească fiecăruia dintre reclamanţi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru privarea nelegală de libertate şi suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru durata excesivă a procesului penal.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 1485 A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul–pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 862 din 20 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1485 A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

După prezentarea unor chestiuni teoretice referitoare la durata rezonabilă a procesului în jurisprudența CEDO, recurentul-pârât a arătat că, având în vedere complexitatea dosarului penal, este evident că procedurile judiciare, care au implicat un număr mare de părți, de avocați, de martori audiați și de expertize efectuate în cauză, au dus la prelungirea termenului de soluționare.

Referitor la cuantumul daunelor morale, a menționat că acesta este exagerat, raportat la pretinsa vătămare suferită și cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate în practica instanțelor de judecată persoanelor care au suferit erori judiciare.

Solicită cenzurarea cuantumului daunelor morale acordate, statuând în echitate conform art. 41 din Convenție, având în vedere că în jurisprudența sa, în raport de circumstanțele cauzei, CEDO a adoptat o poziție moderată, prin acordarea unor sume rezonabile cu titlu de reparație morală.

În finalul memoriului de recurs, recurentul-pârât a redat o serie de pasaje din hotărâri pronunțate de Înalta Curte, făcând referire la reperele de apreciere a prejudiciului moral.

Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (23 iunie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare, cu prioritate asupra excepției nulității recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. ”recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.”

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ”recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat, în mod formal, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a preciza care norme au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care apreciază că hotărârea instanţei de apel este nelegală din perspectiva textului de lege indicat ca temei de drept al cererii de recurs, mărginându-se să evidențieze anumite noțiuni generale, teoretice, referitoare la durata rezonabilă a procesului și justul echilibru în accepțiunea jurisprudenței CEDO, fără a arăta în ce fel curtea de apel ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit principiile și statuările instanței europene.

Nemulţumirile generale ale părţii față de soluția pronunțată şi susţinerile legate de pretinse încălcări/aplicări eronate ale unor norme nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar.

În continuare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-pârât a înțeles să redea o serie de pasaje din hotărâri pronunțate de Înalta Curte, făcând referire la reperele teoretice ce trebuie avute în vedere de instanțe în aprecierea prejudiciului moral.

Astfel cum a punctat şi recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, legislaţia nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel încât jurisprudenţa instanţelor naționale este unicul reper oferit de lege.

Or, analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind, de altfel, o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Simpla afirmație a recurentei, în sensul că suma acordată de către instanţa de apel este exagerată, nu este suficientă pentru a putea determina stabilirea unui cuantum micșorat al despăgubirilor. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, această simplă susţinere a părţii este una formală şi nu are aptitudinea de a demara un control al legalităţii, în condiţiile în care nu au fost identificate critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate.

În analiza criticii referitoare la daunele morale acordate, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că aspectele prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de analiză din perspectiva normei invocate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Cum susţinerile recurentului-pârât nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1485 A din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.