Annulling criminal appeal for challenging factual fault allocation instead of citing valid legal errors

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată în data de 24.02.2023 și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș – Secţia civilă sub nr. x/102/2023, reclamanta A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților B şi Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata sumei de 70.000 de euro cu titlu de prejudiciu.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 27.10.2023 Tribunalul Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A şi a obligat pârâtul B să plătească reclamantei suma de 35.000,00 de euro, cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 2.600,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel reclamanta A şi pârâtul B.

Prin decizia nr. 271/A din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă a dispus următoarele:

A admis apelul formulat de reclamanta A, împotriva sentinţei civile nr.1284/27.10.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. x/102/2023 şi a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul B să plătească reclamantei suma de 49.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A respins apelul declarat de pârâtul B împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, la 27 mai 2024, a declarat recurs pârâtul B, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a istoricului cauzei, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a prevederilor art. 16, art. 1357 alin. (1) şi art. 1371 C. civ., solicitând diminuarea cuantumului prejudiciului la care să fie obligat prin stabilirea unui grad de vinovăţie de 50/50 la sută, atât pentru recurent, cât şi pentru victimă şi raportarea acestui procent la suma stabilită de instanţă.

Intimata-reclamantă A a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 27 noiembrie 2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurenta-pârâtă, deşi enumeră anumite norme de drept material (art. 16 art. 1357 alin. (1) şi art. 1371 C. civ.), totuşi nu formulează critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, învederând doar aspecte care privesc situaţia de fapt, prin raportare la modul în care instanţa de apel a coroborat şi a apreciat mijloacele de probă administrate.

Argumentele din recurs se referă la stabilirea situaţiei de fapt şi la interpretarea probelor de către instanţa de apel în reținerea gradului de vinovăție apreciat de instanța de apel la 70% în sarcina recurentului, acesta din urmă solicitând diminuarea cuantumului prejudiciului, prin reţinerea unui grad de vinovăţie a recurentului de 50%. Ca atare, chiar dacă invocă, în mod formal, aplicarea greşită a unor norme legale, recurentul-pârât îşi exprimă, în realitate, nemulţumirea faţă de maniera în care instanţa de apel a apreciat situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză, susţinând că, prin raportare la acestea, gradul de vinovăţie al părţilor implicate în accident se împarte în mod egal, de 50% pentru recurent şi 50% pentru victimă.

Or, în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, presupune enunţarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de instanţa de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situaţia de fapt, prin raportare la modul de interpretare a probelor.

În acest sens, art. 264 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „în vederea stabilirii existenţei şi inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare”, fiind consacrată libertatea pe care o are instanţa în a aprecia asupra forţei probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu şi modul în care acestea au fost apreciate, pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă, neputându-se pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii mijloacelor de probă.

Simpla expunere a unor texte de lege şi prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greşite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigenţele legale, astfel că devine aplicabilă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi va anula recursul.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante A suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul B împotriva deciziei civile nr. 271/A din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.