Compensation for lease improvements barred by contractual waiver despite claims of tacit consent under Art. 1823 Civil Code

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/3/2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, obligarea acestuia la plata sumei de 404.325 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor – „amenajări piscicole” (constând în lucrări autonome şi lucrări adăugate la imobilul închiriat în temeiul contractului de închiriere nr.A1454 din 09.03.2011), la care se adaugă plata dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii integrale a sumei acordate cu titlu de despăgubiri şi să se recunoască în favoarea reclamantei existenţa unui drept de retenție asupra bunului imobil închiriat până la plata integrală a sumelor solicitate.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr.1113 din 15 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel apelanta-reclamantă A S.R.L.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr.1312A din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.1113/15.07.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr.1312A din 17 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A S.R.L.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă la data de 18 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la fila 1 din dosar).

Prin cererea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel. Totodată, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., învederând că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele de fond nu au făcut diferenţa între investiţiile/îmbunătăţirile – „amenajări piscicole” cărora li se aplică norma de drept prevăzută de art. 1823 alin. (1) noul C. civ. cu privire la dreptul reclamantei la despăgubiri şi celelalte investiţii pe care aceasta le-a efectuat în temeiul contractului de închiriere nr.A1454/09.03.2011, care sunt guvernate de prevederile art. 5 şi art. 21 din acest contract şi de cele ale art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864.

A mai susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod corect, cu ocazia stabilirii situaţiei de fapt, că obiectul contractului de închiriere nr.A1454/09.03.2011 îl reprezintă folosinţa „imobilului (...) Valea Doftanei (parţial) situat în localitatea Valea Doftanei, judeţul Prahova, format din teren în suprafaţă de 8215 mp şi un spaţiu cu o suprafaţă construită desfăşurată de 60 mp”.

Potrivit prevederilor contractuale cuprinse în art. 11 alin. (2) şi art. 21, reclamanta s-a obligat să execute numai lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiului închiriat şi numai cu privire la aceste lucrări/investiţii şi a convenit că la încetarea contractului vor rămâne locatorului/proprietarului fără obiecţiuni şi fără despăgubiri.

De asemenea, în temeiul respectivelor prevederi contractuale, părţile au încheiat şi semnat la data de 09.03.2017 procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de reparaţii curente nr.A-1458, prin care sunt recepţionate lucrările de reparaţii curente la Pavilionul (...) efectuate în temeiul contractului de închiriere, în perioada 03.04.2012-03.03.2017, în sumă de 23.703,08 lei. Aceste lucrări de reparaţii curente la Pavilionul (...) sunt investiţiile guvernate de prevederile contractului de închiriere nr. A1454/09.03.2011, cu privire la care s-a convenit că la încetarea contractului rămân locatorului/proprietarului fără despăgubiri, reclamanta renunţând astfel la dreptul de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lor.

Cu alte cuvinte, la momentul încheierii contractului de închiriere, respectiv la 09.03.2011, părţile au convenit ca la expirarea termenului contractual reclamanta să predea imobilul închiriat cu îmbunătăţirile efectuate prin lucrările de reparaţii executate pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiului închiriat, conform celor convenite prin art. 11 alin. (2). Numai cu privire la aceste îmbunătăţiri a renunţat reclamanta, în calitate de chiriaş, la dreptul de a cerere intimatului-pârât despăgubiri.

Ulterior, după închirierea imobilului, reclamanta a apreciat că se impunea efectuarea de investiţii/îmbunătăţiri - „amenajări piscicole” constând în lucrări autonome şi lucrări adăugate la imobilul închiriat.

În acest sens, a comunicat locatorului adresa nr. 6 din 12.07.2011 în legătură cu efectuarea amenajărilor piscicole, prin care a adus la cunoştinţa intimatului-pârât faptul că a făcut investiţii, precum şi că acestea vor rămâne în posesia proprietarului la finalul contractului de închiriere.

Intimatul-pârât nu i-a dat niciun răspuns scris la această adresă, recurenta-reclamantă apreciind că lipsa unui răspuns reprezintă un acord tacit prin raportare la scopul închirierii.

Aşadar, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că prin adresa mai sus menţionată a fost de acord ca respectivele investiţii să rămână proprietarului, însă nu a fost de acord ca acestea să-i rămână fără plată de despăgubiri.

Acest aspect este menţionat şi prin răspunsul dat de pârât la întrebarea nr.5 din interogatoriu.

A mai susţinut că, ulterior încheierii contractului de închiriere şi după intrarea efectivă în posesia imobilului închiriat, a constatat că pentru a putea fi respectat şi realizat scopul închirierii se impunea în mod necesar efectuarea unor lucrări de îmbunătăţiri, astfel că a emis adresa respectivă, însă nu a renunţat niciodată la dreptul de a solicita contravaloarea acestora.

Aceste investiţii/îmbunătăţiri – amenajări piscicole pe care le-a efectuat sunt reprezentate de lucrările autonome şi adăugate, reţinute în mod definitiv de instanţa de apel în decizia recurată cu titlu de amenajări piscicole în valoare de 404.325 RON la care se adaugă TVA.

Aşadar, recurenta-reclamantă a apreciat că, faţă de lipsa unui răspuns din partea intimatului-pârât în sensul că nu este de acord cu efectuarea respectivelor îmbunătăţiri sau că nu este de acord să achite despăgubiri cu privire la acestea după încetarea contractului de închiriere, sunt incidente prevederile alin. (1) al art. 1823 C. civ., respectiv intimatul-pârât este obligat să plătească recurentei-reclamante cu titlu de despăgubiri contravaloarea lucrărilor efectuate cu acordul său.

Recurenta-reclamantă a susţinut că din cele anterior arătate se desprind următoarele concluzii: ambele tipuri de investiţii au rămas, la încetarea contractului de locaţiune, în patrimoniul locatorului/proprietarului, aspect pe care nu l-a contestat niciodată; prin contractul de locaţiune încheiat în 2011 s-a convenit în mod expres la art. 5 şi art. 21 ca celelalte investiţii să rămână proprietarului fără obiecţiuni şi fără despăgubiri; în cazul investiţiilor/îmbunătăţirilor-amenajări piscicole, nici prin contractul de locaţiune şi nici printr-un alt act ulterior acestuia, recurenta nu a renunţat la dreptul de a solicita valoarea acestora cu titlu de despăgubire, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 1823 alin. (1) C. civ.

A mai învederat că textul art. 12 din contractul de locaţiune nu se referă la un acord prealabil şi scris al proprietarului. Pe de altă parte, având în vedere că intimatul-pârât nu a răspuns adresei nr. 6/12.07.2011 şi ţinând cont de scopul închirierii, recurenta-reclamantă a considerat că există acordul tacit al acestuia pentru efectuarea lucrărilor în discuţie, acestea fiind strâns legate de scopul închirierii şi de realizarea efectivă şi obiectivă a acestuia.

Referitor la existenţa acordului tacit, recurenta-reclamantă a mai învederat că pe parcursul executării contractului de locaţiune locatorul, prin reprezentanţii săi, a efectuat mai multe controale şi inspecţii la bunul închiriat, a constatat efectuarea investiţiilor/îmbunătăţirilor-amenajări piscicole şi nu a comunicat niciodată faptul că acestea au fost efectuate fără acordul său şi nici nu a solicitat desfiinţarea lor şi aducerea bunului la starea iniţială existentă înainte de efectuarea lor. Mai mult, pe parcursul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/3/2008 (în care intimatul din prezenta cauză a avut calitatea de pârât, iar recurenta a intervenit în interesul lui), deşi în ambele faze procesuale s-a discutat despre aceste investiţii/îmbunătăţiri-amenajări piscicole efectuate de recurentă, intimatul-pârât nu a susţinut niciun moment că acestea au fost realizate fără acordul său.

La data de 02.11.2017, între părţi, s-a încheiat un nou contract de închiriere care reprezintă un nou acord de voinţe, prin care s-a convenit ca raporturile contractuale dintre ele să se desfăşoare nu în condiţiile reglementate prin contractul de închiriere din 2011, ci în condiţii noi, astfel cum rezultă acestea din contractul din 2017, chiar dacă bunul închiriat este acelaşi cu cel ce a făcut obiectul contractului din 2011 şi chiar dacă acesta a rămas în posesia şi folosinţa continuă şi neîntreruptă a reclamantei din 09.03.2011, acest ultim aspect fiind ignorat şi nemenţionat de instanţa de apel în reţinerea situaţiei de fapt, deşi la dosarul primei instanţe se regăsea procesul-verbal din 05.06.2017 întocmit şi semnat olograf de cele două părţi.

Noul contract de închiriere reglementează condiţiile în care va avea loc folosinţa bunului închiriat după momentul încheierii lui, sens în care clauzele contractuale prevăzute de art. 12, respectiv art. 22 se aplică numai pentru lucrările de amenajare a terenului, pentru îmbunătăţirile efectuate după momentul încheierii lui nu şi cu privire la investiţiile/îmbunătăţirile-amenajări piscicole efectuate înainte de încheierea lui, în baza contractului de închiriere din 2011.

De asemenea, exonerarea de la plata contravalorii lucrărilor prevăzută la art. 12 alin. (4) din acest contract de închiriere, precum şi lipsa oricărei pretenţii a chiriaşului cu privire la îmbunătăţiri prevăzută în teza finală a art. 22, se aplică şi sunt exclusiv în legătură cu îmbunătăţirile/lucrările efectuate în temeiul contractului de închiriere din 2017, deci după momentul încheierii acestuia.

Prin clauzele contractului de închiriere din 2017 părţile nu au convenit în nici un fel cu privire la situaţia investiţiilor/îmbunătăţirilor-amenajări piscicole efectuate înainte de încheierea acestui contract, respectiv nu au convenit în niciun fel că acestor investiţii li se aplică prevederile acestui nou contract, iar recurenta-reclamantă, în calitate de locatar, nu a renunţat la dreptul de a solicita valoarea acestora cu titlu de despăgubire. Or, renunţarea la un drept nu se prezumă.

Un alt doilea motiv de nelegalitate se referă la aplicarea greşită a prevederilor art. 1823 alin. (1) noul C. civ.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, prin contractul de închiriere în discuţie au fost reglementate expres numai situaţia îmbunătăţirilor la spaţiul închiriat şi nu situaţia investiţiilor/îmbunătăţirilor-amenajări piscicole, acestea din urmă fiind realizate cu acordul intimatului-pârât. Art. 12 din contract nu se referă la un acord expres, scris al locatorului/proprietarului. A mai susţinut că locatorul nu i-a răspuns în scris la adresa pe care i-a emis-o, răspuns prin care să-şi exprime dezacordul cu privire la efectuarea lucrărilor de amenajări piscicole. Mai mult, pe parcursul executării contractului de închiriere, locatorul a făcut mai multe controale şi inspecţii în spaţiul închiriat şi a constatat efectuarea respectivelor lucrări, dar nu a comunicat niciodată că acestea au fost efectuate fără acordul său şi nici nu a solicitat desfiinţarea lor.

Dacă investiţiile/îmbunătăţirile-amenajări piscicole ar fi fost efectuate, cum greşit a susţinut instanţa de apel, fără acordul intimatului-pârât, prin raportare la dispoziţiile art. 12 din contract, acest lucru ar echivala cu o nerespectare de către recurentă a obligaţiei contractuale stipulate de respectivul articol.

Toate actele juridice bilaterale intervenite între părţi au fost încheiate în temeiul acordului de voinţă dintre intimatul-pârât (locator) şi recurenta-reclamantă (locatar) şi se refereau la acelaşi bun imobil şi la încă 100 mp de teren alipit de imobilul iniţial închiriat. De asemenea, aceste acte confirmă existenţa acordului prealabil al locatorului pentru efectuarea investiţiilor/îmbunătăţirilor-amenajări piscicole.

În probaţiune, recurenta-reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosar.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanţele litigiului relevante pentru soluţionarea recursului de faţă, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond şi apel, sunt următoarele:

Prin contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011, Ministerul Apărării Naţionale prin UM B, în calitate de proprietar/locator, a închiriat parţial reclamantei A S.R.L., în calitate de chiriaş/locator, imobilul (...) Valea Doftanei, situat în localitatea Valea Doftanei, jud. Prahova, compus din teren în suprafaţă de 8.215 mp şi un spaţiu cu o suprafaţă construită-desfăşurată de 60 mp, în scopul desfășurării de activităţi de piscicultură pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii prin act adițional la cererea scrisă a chiriașului, pentru suma de 996,57 lei lunar.

La art. 5 alin. (2) din acest contract părţile au convenit următoarele: „când nevoile Ministerului Apărării Naţionale o impun, respectiv (...) transferul imobilului către alte instituţii sau persoane juridice publice/private, desfiinţarea titlului proprietarului ori altele asemenea, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării scrise din partea administratorului, chiriaşul este obligat să elibereze imobilul închiriat fără obiecţiuni sau despăgubiri”, iar la art. 21 alin. (1) că „la expirarea termenului contractual, chiriaşul se obligă să predea proprietarului imobilul în bună stare, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin lucrările de reparaţii executate pentru reabilitarea şi modernizarea acestuia pe durata derulării contractului, liber de orice sarcini, fără obiecţiuni şi despăgubiri”.

În anul 2017, părţile au încheiat un nou contract de închiriere, respectiv contractul de închiriere nr. A-1760/02.11.2017, prin care Ministerul Apărării Naţionale prin UM B, în calitate de proprietar/locator, a închiriat reclamantei A S.R.L., în calitate de chiriaş/locator, imobilul situat în localitatea Valea Doftanei, judeţul Prahova, format din pavilioanele (...) magazie (construcţii) şi (...), (...), (...), (...), (...), (...) – bazine de pământ (amenajări la teren care nu se încadrează în categoria construcţiilor) în suprafaţă construită desfăşurată totală de 1.993,28 mp şi teren de 6.221,72 mp în scopul desfășurării de activităţi de acvacultură pentru o perioadă de 5 ani (02.11.2017 – 02.11.2022), cu posibilitatea reînnoirii prin act adițional la cererea scrisă a chiriașului, pentru suma de 320 euro lunar.

Imobilul ce a făcut obiectul acestor contracte de închiriere a fost atribuit în compensare numitei C, prin decizia civilă nr. 985R/20.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/3/2008, intimatul-pârât din prezenta cauză predând în totalitate imobilul către moştenitorii numitei C.

Prima instanţă a respins acţiunea recurentei-reclamante prin care aceasta solicita locatorului contravaloarea unor lucrări efectuate la imobil cu titlu de amenajări piscicole în timpul desfăşurării contractelor menţionate, reţinând puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 985R/20.12.2019 cu privire la investiţiile efectuate de reclamantă, în sensul că acestea sunt supuse dispoziţiilor art. 5 şi art. 21 din contractul de închiriere nr. A1454/09.03.2011, în sensul că locatarul nu poate solicita obligarea locatorului la plata contravalorii investiţiilor, acestea, potrivit dispoziţiilor contractuale, intrând în patrimoniul locatorului la încetarea contractului fără obiecţiuni sau despăgubiri.

A mai reţinut prima instanţă şi faptul că dispoziţiile art. 1823 C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, precum şi faptul că prin contractul de închiriere din anul 2017 s-a consfinţit că amenajările la imobil au fost însuşite ca urmare a termenilor contractuali reglementaţi de art. 5 şi art. 21 din contractul încheiat în anul 2011.

Soluţionând apelul, prima instanţă de control judiciar a confirmat soluţia instanţei de fond şi a respins apelul ca nefondat, în esenţă reţinând că părţile s-au înţeles să reglementeze explicit situaţia îmbunătăţirilor, sens în care art. 1823 C. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.

De asemenea, a reţinut că nu a existat un acord prealabil din partea intimatului-pârât cu privire la efectuarea îmbunătăţirilor, precum şi că noul contract de închiriere din anul 2017 a reafirmat că aceste îmbunătăţiri revin locatorului fără plata unor despăgubiri către locatar.

Printr-o primă critică adusă hotărârii instanţei de apel, circumscrisă motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că dispoziţiile art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864 au fost greşit aplicate, întrucât s-a apreciat că prevederea contractuală potrivit căreia la expirarea termenului contractual, îmbunătățirile aduse imobilului se predau locatorului fără obiecţiuni şi despăgubiri se aplică şi amenajărilor piscicole efectuate de recurentă.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa nu a făcut diferenţa între investiţiile/îmbunătăţirile – amenajări piscicole şi celelalte investiţii efectuate în temeiul contractului de închiriere încheiat în anul 2011, precum şi că a renunţat la plata despăgubirilor doar pentru îmbunătăţirile efectuate prin lucrările de reparaţii executate pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiului închiriat, iar nu la dreptul de a solicita valoarea investiţiilor/îmbunătăţirilor – amenajări piscicole.

Această critică, astfel cum a fost formulată, este nefondată şi nu poate fi primită, Înalta Curte reţinând că instanţa de apel, în urma efectuării unei analize logico-juridice a clauzelor contractuale (art. 5 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi art. 11 din contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011), precum şi din interpretarea probatoriului administrat a reţinut că părţile au convenit ca îmbunătățirile efectuate de locatar (chiriaş) să revină locatorului (proprietarului), fără acordarea unor despăgubiri în cazul încetării contractului, fie ca urmare a nevoilor Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv transferul proprietăţii/acordarea de bunuri în compensare [măsuri încadrabile în sintagma „altele asemenea” din art. 5 alin. (2) din contractul de închiriere], fie prin împlinirea duratei contractuale, precum şi că părţile au avut în vedere toate îmbunătăţirile, iar nu doar pe cele la care face referire art. 11.

Mai observă Înalta Curte că instanţa de apel a analizat şi contractul de închiriere nr. A-1760/02.11.2017 şi a reţinut că obiectul acestuia se referea la magazie, bazine de pământ (...)-(...), în suprafaţă construită de 1.993,28 mp, precum şi teren în suprafaţă de 6.221,72 mp, obiect care era parţial cuprins în contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011, incluzând îmbunătățirile/lucrările efectuate, în realitate noul contract de închiriere din 2017 reafirmând că îmbunătățirile revin locatorului fără plata unor despăgubiri către locatar.

Or, recurenta-reclamantă omite însă să precizeze că instanţa de apel a analizat şi acest contract de închiriere încheiat de părţi în anul 2017, analiză care a îndreptăţit-o să aprecieze că voinţa părţilor a fost aceea ca lucrările adăugate de chiriaş (amenajările piscicole) să rămână locatorului, fără ca acesta din urmă să fie obligat la plata contravalorii lor, cu atât mai mult cu cât acestea au făcut obiectul acestui contract.

În aceste coordonate, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, de care prezenta instanţă este ţinută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicţional, prima instanţă de control judiciar a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, ţinând seama de voinţa părţilor cu privire la amenajările piscicole în discuţie.

În ceea ce priveşte argumentele expuse de recurenta-reclamantă care privesc calificarea lucrărilor drept investiţii/reparaţii, respectiv amenajări piscicole, Înalta Curte observă că dezvoltarea criticilor aduse în susţinerea acestora vizează situaţia de fapt, probele administrate şi voinţa părţilor la încheierea contractelor de închiriere.

Or, toate aceste aspecte scapă controlului instanţei de recurs, întrucât instanţa de apel este suverană cu privire la aprecierea situaţiei de fapt, la interpretarea probatoriului administrat şi a voinţei părţilor la momentul încheierii actelor în discuţie. Recurenta-reclamantă tinde, în realitate, prin criticile menţionate, la o reinterpretare a contractelor încheiate, a conţinutului clauzelor contractuale şi a voinţei părţilor, instanţa de recurs nefiind însă îndrituită să facă o reapreciere a acestora în prezenta cale de atac exclusiv de legalitate.

Un alt motiv de recurs, încadrat tot în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1823 alin. (1) C. civ., întrucât a apreciat că nu există acordul intimatului-pârât cu privire la efectuarea îmbunătăţirilor.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-reclamantă susţine că îmbunătăţirile-amenajări piscicole au fost efectuate cu acordul intimatului-pârât, întrucât, pe de o parte art. 12 din contract nu se referă la un acord expres, scris al locatorului, iar pe de altă parte intimatul-pârât nu i-a comunicat un răspuns scris la adresa prin care îi aducea la cunoştinţă efectuarea acestor amenajări piscicole.

A mai susţinut că acordul tacit al intimatului-pârât a constat şi în faptul că pe durata contractului de închiriere a efectuat mai multe controale şi inspecţii la bunul închiriat şi a constatat efectuarea amenajărilor în discuţie, însă nu a comunicat niciodată că nu este de acord cu ele.

Nici această critică nu poate fi primită.

Pe de o parte, Înalta Curte observă că instanţa de apel, analizând probele administrate, a reţinut că recurenta-reclamantă nu a avut acordul prealabil al locatorului (intimatul-pârât) pentru efectuarea amenajărilor piscicole, ceea ce a condus la concluzia că aceste lucrări nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1823 C. civ. Or, aşa cum s-a arătat supra, modul de interpretare a probatoriului administrat pe baza căruia s-a reţinut această situaţie de fapt (inexistenţa acordului prealabil al intimatului-pârât pentru efectuarea lucrărilor de amenajări piscicole) este atribuţia exclusivă a instanţei de apel, în recurs neputându-se proceda la o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt stabilite în baza lor, întrucât acest demers este incompatibil cu judecata în această cale extraordinară de atac.

De aceea, se constată că argumentele expuse în dezvoltarea acestui motiv nu reprezintă critici de nelegalitate care pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce exced controlului de legalitate specific acestei etape, având în vedere că se critică analiza în fapt făcută de instanţa de apel.

Pentru toate motivele anterior arătate, constatând caracterul nefondat al criticilor mai sus analizate, precum şi că celelalte susţineri cuprinse în cererea de recurs nu pot fi examinate, deoarece tind la reaprecierea faptelor, ceea ce nu este permis instanței de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. prin lichidator judiciar D SPRL împotriva deciziei nr. 1312 din 17 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării Naţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.