Nullity of cassation appeal for missing signature in dispute over owners' association stamp-duty exemption

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauze

1. Obiectul cauzei

Prin decizia civilă nr. 73 IR din 7 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022, a fost respinsă contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 384R din 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021, formulată de către contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari Bl. (...), ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul A, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, la data de 27.12.2022, sub nr. y/2/2022.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 783R din 11 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. y/2/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva împotriva deciziei civile nr. 731/07.10.2022 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/2/2022, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia de Proprietari bl. (...) şi Executor Judecătoresc B.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 783R din 11 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. y/2/2022 a formulat recurs revizuentul A.

Prin cererea de recurs, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului de fond, reclamând interzicerea accesului său la justiţie, neadministrarea unui probatoriu adecvat şi arătând că, prin decizia recurată, Curtea de Apel respins, ca netimbrată, cererea de revizuire.

Recurentul a susţinut că instanţele anterioare nu au dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, inclusiv cu cea care vizează dispoziţia din Legea nr. 230/2007, prin care asociaţiile de proprietari sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, acest aspect creând inechitate între părţi, de vreme ce în sarcina sa s-a stabilit obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 aprilie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie (filele 1 și 2 din dosarul de recurs).

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul nu este semnat, astfel că s-a pus în vedere recurentului să semneze cererea de recurs sau să comunice un exemplar semnat al cererii de recurs, sub sancţiunea anulării cererii.

Totodată, s-a reţinut că urmează să aprecieze asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac şi din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de formă ale recursului, pentru lipsa semnăturii, cât şi din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor la 29 iulie 2024, 30 iulie 2024 şi 2 august 2024.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Faţă de dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, analizând excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că „Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…) semnătura.”

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că: „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.”

Conform art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală „Rolul semnăturii”, semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

Nulitatea fiind expresă, consecinţa este că sancţiunea va putea fi aplicată în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă la 3 martie 2024, nu poartă semnătura olografă a părţii iar, prin rezoluţia instanţei din 8 aprilie 2024, s-a dispus citarea acesteia cu privire la obligaţia de a complini lipsa semnăturii, sub sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, prin raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a reiterat obligaţia recurentului de a semna cererea de recurs sau de a comunica un exemplar semnat al cererii de recurs, sub sancţiunea anulării cererii.

Recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să îi poarte semnătura şi nici nu s-a prezentat la instanţă, pentru a complini această lipsă.

Or, în lipsa semnăturii părţilor, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului la acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând lipsa semnăturii recurentului, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că în cazul în care au fost invocate mai multe excepţii simultan, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte va constata prioritară excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi, admiţând excepţia, va anula recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de revizuentul A împotriva deciziei civile nr. 883R din 11 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.