Usucapion of ownerless real property: passive standing of local authority as presumed owner

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2018 sub nr. x/3/2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate dreptul acestora de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 200 mp, situat în str. (...), sector 2, ca efect al prescripţiei achizitive de lungă durată şi să se constate dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei edificate pe acest teren.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1890 şi art. 492 C. civ. de la 1864.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1101 din 2 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamanţii A, B, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi, pe cale de consecinţă, a constatat dobândirea în patrimoniul reclamantului A şi al soţiei, B, decedată la 25 octombrie 2019, a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat la adresa str. (...), sector 2, Bucureşti, în suprafaţă de 304 mp şi prin accesiune asupra construcţiilor edificate pe teren: locuinţă edificată în 1970 de 60,72 mp, garaj edificat în 1970 în suprafaţă de 26,25 mp şi magazie edificată în 1970 în suprafaţă de 14,52 mp.

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1788 A din 28 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 1101/02.07.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi C şi A.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1788 A din 28 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Prin criticile formulate, recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzute de art. 477, art. 646 şi art. 680 C. civ., precum şi de art. 26 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, şi de art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, a susținut că, din simpla lectură a considerentelor hotărârii pronunțate – în special a paginilor 21, 22 și 23 – reiese, în opinia sa, o aplicare eronată a dispozițiilor art. 1837 C. civ. din 1864, precum și a art. 477, art. 646 și art. 680 actualul C. civ., texte care reglementează regimul averilor vacante și al bunurilor fără stăpân, precum și situația persoanelor decedate fără moștenitori, stabilind că aceste bunuri revin statului, în lipsa unor succesibili legali sau testamentari. De asemenea, a invocat o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, republicată, respectiv ale art. 26 alin. (1) și art. 36 alin. (1), în condițiile în care, în speță, litigiul nu vizează un bun fără stăpân. Prezumția reținută de instanța de apel, potrivit căreia imobilul ar aparține domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale în raza căreia se află, este, în opinia sa, complet nefondată.

A mai arătat că, deși instanța de apel a făcut trimitere, în considerente, la Decizia nr. 24/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, atât timp cât, în cauză, nu s-a dovedit juridic că obiectul litigiului îl constituie un bun fără stăpân și, prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 477, art. 646 și art. 680 C. civ. de la 1864, recurentul apreciază că raportarea la aceste texte de lege – precum și la prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 213/1998 – este profund eronată, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a acestor norme legale.

Mai mult, a arătat că raţionamentul instanţei de apel, în sensul că recurentul-pârât ar fi „formulat o critică generică, neoferind spre analiza instanţei de control judiciar o ipoteză juridică concretă care să combată raţionamentul primei instanţe şi să-i susţină teza lipsei de calitate procesuală pasivă", fiind nu numai nefundamentat juridic, dar şi în totală contradicţie cu conţinutul efectiv al motivelor de apel ale pârâtului, în cuprinsul acestora fiind invocată nu numai nedovedirea calităţii de proprietar diligent al imobilului (adică a legitimării procesuale pasive), dar şi neincidenţa în speţă a prevederilor art. 477, art. 646 şi art. 680 C. civ. de la 1864, precum şi a prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi art. 18 din Legea nr. 215/2001.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a fi analizată efectiv incidenţa sau neincidenţa textelor de lege menţionate anterior în prezentul litigiu (respectiv, dacă în speţă bunul este nu fără stăpân, şi dacă Municipiul Bucureşti are sau nu calitate de proprietar nediligent, neglijent şi implicit, legitimare procesuală).

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 septembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie (filele 1 și 2 din dosarul de recurs).

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul este declarat în termen şi este legal timbrat.

Totodată, s-a reţinut că urmează a se aprecia asupra încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor la 19 martie 2024.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

7. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi C şi A au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Pentru examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care recurentul-pârât şi-a întemeiat memoriul de recurs - aplicarea greşită a normelor de drept material incidente pentru soluţionarea raportului juridic litigios - Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanţelor esenţiale ale cauzei reţinute de instanțele de fond.

Prin demersul lor judiciar, intimaţii-reclamanţi au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să le constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 200 mp situat în str. (...), sector 2 ca efect al prescripţiei achizitive de lungă durată, şi să se constate şi dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe acest teren.

Potrivit situaţie de fapt, reţinută de instanţele de fond, în baza probatoriului administrat, D și E au declarat că vând lui A, prin chitanţă sub semnătură privată, întocmită la 1 martie 1972, o construcție casă, compusă din 4 camere și magazie executată din paiantă și ridicată până la acoperiș situată în București, str. (...).

Reţinând că înscrisul sub semnătură privată face dovada preluării posesiei în privința imobilului în litigiu, dovadă coroborată cu celelalte probatorii administrate, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului teren prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, precum şi cele pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie prin efectul accesiunii, astfel că acţiunea formulată trebuie admisă, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

Prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat soluţia pronunţată de prima instanţă.

Criticile de nelegalitate invocate de către recurentul-pârât Municipiul Bucureşti se încadrează, deopotrivă, în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia (lipsa calităţii de proprietar nediligent), fiind învederată aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse la art. 477, art. 646, art. 680, art. 1847 şi art. 1890 C. civ. de la 1864, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, instanța de apel făcând o interpretare și o aplicare corectă a dispozițiilor legale de drept procesual şi material.

Astfel, prin calitate procesuală pasivă se înțelege existenţa unei identități între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Potrivit dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Întrucât reclamantul este cel care declanşează procedura judiciară, îi revine obligaţia de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea pârâtului, obligaţie ce îşi are temeiul în art. 194 lit. c) și d) C. proc. civ., care prevede că cererea trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică şi îndreptăţirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

Pe de altă parte, uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra unui imobil de către persoana care-l posedă, este şi o sancţiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de neglijenţă, a delăsat bunul un timp îndelungat, conducând la recunoaşterea de efecte juridice aparenţei de proprietate create în persoana posesorului, care se comportă ca proprietar al bunului. Tocmai de aceea, în cazul acţiunilor ce au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, calitatea procesuală pasivă aparţine, în mod firesc, persoanelor care au în proprietate terenul posedat de reclamant. Însă, în situaţia în care nu poate fi identificată o persoană fizică/juridică care să justifice existenţa dreptului de proprietate asupra bunului, calitatea procesuală pasivă trebuie să fie recunoscută unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află imobilul.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, se constată că este legală soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, având în vedere că, în baza probatoriului administrat în faţa instanţelor de fond, nu rezultă că există o persoană care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, context în care se justifică legitimarea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află imobilul.

Aceasta întrucât, astfel cum a reţinut instanţa de apel, în urma unui amplu probatoriu administrat, la nivelul anului 1986 în evidențele cadastrale apărea ca fiind posesor de parcelă numita F, care a declarat organului fiscal că a fost proprietar în strada (...) fundătura (...) asupra unui teren de 400 de mp, din care a vândut numitului G 200 mp prin chitanță sub semnătură privată, rămânând cu suprafața de 200 mp care, la nivelul 1971, era ocupat de proprietar. Cu toate acestea, din coroborarea probelor de la dosar, această persoană, F, nu a fost identificată ca având calitatea de proprietar al imobilului în niciun alt înscris sau declaraţie de martori.

Din această perspectivă, sunt aplicabile în cauză următoarele considerente relevante ale deciziei nr. 24 din 3 aprilie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

„80. Verificând practica instanţelor de la nivelul întregii ţări, în legătură cu problema de drept generată de aplicarea dispoziţiilor legale evocate, se constată că există o jurisprudenţă consistentă, pronunţată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1845 şi art. 1847 C. civ. 1864, atât în cauzele în care demersul judiciar a fost demarat sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, dar şi recent, potrivit noii reglementări, art. 36 C. proc. civ., chestiunea de drept supusă analizei nefiind nouă, ci una care transcende în timp, chiar dacă jurisprudenţa la care s-a făcut trimitere nu este unanimă (…)

86. Din examenul jurisprudenţial al hotărârilor selectate de curţile de apel rezultă că, în proporţie considerabilă, opinia instanţelor este că, atât timp cât nu există alte persoane care să exhibe un titlu de proprietate asupra imobilului în legătură cu care s-a cerut a se constata intervenită prescripţia achizitivă, se consideră că nemişcătorul aparţine domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, din raza imobilului, care are calitate procesuală pasivă.

87. Ca atare, în majoritatea speţelor examinate s-a decis că, în condiţiile în care nu poate fi identificată vreo persoană care să justifice existenţa unui drept de proprietate asupra terenului, calitatea procesuală pasivă este determinată de regimul juridic al imobilului, în aceleaşi condiţii ca şi atunci când proprietarul acestuia a decedat, fără moştenitori, iar succesiunea este vacantă.

88. Au fost invocate prevederile art. 26 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, care stabilesc în mod expres entitatea în patrimoniul căreia intră terenurile persoanelor decedate, fără moştenitori, precum şi cele ale art. 4 din Legea nr. 213/1998, art. 477, art. 646 şi art. 680 C. civ. de la 1864, în virtutea cărora unitatea administrativ-teritorială este prezumată ca proprietară a tuturor bunurilor fără stăpân, care sunt de interes local, de pe raza sa teritorială.

89. S-a reţinut că, în această situaţie particulară a inexistenţei unei persoane care să revendice drepturi asupra nemişcătorului, în calitate de proprietar sau de moştenitor al proprietarului iniţial al terenului, a respinge acţiunea în constatarea uzucapiunii pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de capacitate procesuală pasivă ar echivala cu lipsirea reclamanţilor din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situaţia în care, se arată, chiar Curtea Europeană a reţinut existenţa unui drept protejat de Convenţie, din situaţii de fapt, cu mare persistenţă în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice. (…)

91. În raport cu constatările expuse rezultă că problema de drept care face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecăţii pe rolul instanţelor, context în care existenţa unei practici cristalizate în timp a instanţelor, cât şi orientarea majoritară a jurisprudenţei spre o anumită interpretare a textelor analizate determină ca problema de drept examinată să îşi piardă caracterul de noutate. (…)

99. Aşa cum s-a arătat în cele ce precedă, soluţionarea excepţiei referitoare la calitatea procesuală pasivă a celui căruia i se opune prescripţia achizitivă este determinată de probele administrate în cauză, prin care instanţa stabileşte care este situaţia juridică a imobilului ce face obiectul litigiului, respectiv dacă proprietarul extratabular ori moştenitorii acestuia sunt cunoscuţi ori ne aflăm în situaţia unui proprietar necunoscut, decedat, sau a unei succesiuni vacante, caz în care instanţa astfel învestită apreciază asupra aplicabilităţii dispoziţiilor legale mai sus invocate.”

Ca atare, este admis, în jurisprudenţa consolidată a instanţelor, faptul că, în împrejurări de fapt anume probate, poate avea calitate procesuală pasivă şi „aparentul adevărat proprietar” ori unitatea administrativ-teritorială de la locul situării imobilului litigios, ca subiect de drept privat, atunci când nu s-a putut identifica adevăratul proprietar. Aceasta întrucât, în măsura în care nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ori a altor persoane indicate de către reclamant ca fiind interesate în contestarea uzucapiunii, sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparţine unității administrativ-teritoriale, ca titular al patrimoniului imobiliar, fără a mai fi necesară prezentarea vreunui înscris constatator al existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul său.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, în măsura în care nu se face dovada apartenenţei bunului la domeniul public, acesta se consideră că face parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, iar art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că dreptul de proprietate privată al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.

Drept urmare, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că neexistând un proprietar care să invoce un titlu de proprietate asupra terenului, se poate considera că bunul este fără stăpân şi că a intrat în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul prevederilor art. 477 coroborate cu cele ale art. 646 C. civ. şi ale art. 26 din Legea nr. 213/1998.

În prezenta cauză, situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, pe baza unui amplu probatoriu, relevă că situaţia terenului în litigiu corespunde ipotezei legale ce priveşte terenul ca bun fără stăpân, neexistând nicio persoană fizică sau juridică care să exhibe un titlu de proprietate valabil asupra imobilului în litigiu, pentru care în mod justificat, sub imperiul jurisprudenţei naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se impune ca dreptul de proprietate privată rezultat din situaţii de fapt persistente în timp să poată fi recunoscut în procesul de uzucapiune, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială.

În condiţiile în care nici recurentul-pârât nu a identificat un proprietar al terenului în litigiu, mulţumindu-se să invoce că nu el este proprietarul, nu s-ar putea imputa intimaților-reclamanţi sau instanţei de judecată lipsa de diligenţă în identificarea proprietarului şi, pe cale de consecinţă, nu se poate exclude caracterul imobilului de „bun fără stăpân”.

Contrar susținerilor recurentului, în cadrul silogismului judiciar instanța de apel a realizat cuvenita și necesara interpretare corelată a dispozițiilor art. 477 C. civ. din 1864, potrivit cu care „Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public”, cu cele stipulate în Legea nr. 213/1998, mai exact în art. 25 „În accepţiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477 C. civ., se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz” și art. 4 „Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”.

Așadar, întrucât în evidenţele oficiale ale recurentului-pârât și ale celorlalte instituții nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului București și există prezumția că face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, recurentul pârât Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive a acestuia.

Altminteri, s-ar putea ajunge, în situațiile particulare a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ-teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă (legitimatio ad causam), ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamanților din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situația în care chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut existența unui drept protejat de Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rezultat din situații de fapt cu mare persistență în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice (a se vedea, în acest sens, par. 89 din decizia nr. 24/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cauza Sfintele Mănăstiri contra Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 1788 A din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.