Civil liability for fraudulently obtained EU funding upheld against defendant in tort action

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2020, sub nr. x/206/2020, pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Comuna Frumosu, prin primar, l-a chemat în judecată pe pârâtul A, pentru ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună obligarea la plata sumei de 412.239 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al comunei prin faptele săvârșite de acesta și reținute prin sentința penală de condamnare nr.253/2019 din 08.10.2019 a Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa civilă nr.744/1.10.2020, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, pe rolul căruia s-a înregistrat cauza la 17.11.2020.

Primul ciclu procesual

2. sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr.488 din 9 martie 2021, Tribunalul Suceava, Secţia I civilă, a respins, ca nefondate, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precum şi cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Suceava, Secţia I civilă, prin decizia nr.796 din 21 septembrie 2021 a respins, ca nefondat, apelul.

4. Decizia pronunțată de instanța de recurs

Prin decizia nr. 1014 din 12 mai 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia I Civilă a admis recursul declarat de reclamanta Comuna Frumosu, prin Primar, împotriva deciziei civile nr.796 din 21 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă.

A casat decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 1217 din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Comuna Frumosu – prin primar, împotriva sentinței civile nr. 488 din 9 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă, în dosar nr. x/206/2020, intimat fiind pârâtul A, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 412.239 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al comunei Frumosu. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare deciziei pronunţate.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 1217 din 7 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a declarat recurs recurentul-pârât A, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii şi respingerea în totalitate a acţiunii.

În motivarea recursului formulat, au fost invocate următoarele susţineri critice:

-Hotărârea dată de instanţa de apel în rejudecare cuprinde motive străine de natura cauzei, potrivit art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ.

Au fost induse în eroare instanţele de judecată cu privire la izvorul pretenţiilor, iar instanţele nu au analizat în concret de unde derivă pretenţiile în sumă de 412.239 lei, în ce temei acestea au fost stabilite şi din ce este compusă această sumă solicitată pârâtului A.

După expunerea unui scurt istoric cu privire la obligarea Comunei Frumosu la plata sumei de 88.167,47 euro în favoarea Ministerului Fondurilor Europene, sumă despre care se arată că reclamanta o solicită în prezentul dosar într-un cuantum mai ridicat de la recurentul-pârât, acesta susţine că ceea ce nu s-a analizat de către instanţe este că suma de bani care face obiectul prezentului dosar (debit principal şi accesoriile aferente) se solicită de la data de 06.02.2013,fiindcă de atunci au fost calculate accesoriile şi aceste sume sunt independente de dosarul penal despre care se face referire.

Cuantumul debitului stabilit prin procesul verbal din 18.12.2012 a fost de 393.861,72 lei echivalentul sumei de 88.167,47 lei, calculat din data de 06.02.2013, dată când procesul verbal a devenit titlu executoriu.

Debitul a fost recuperat integral abia în data de 04.04.2018 începând cu data de 16.05.2017 între data la care titlul de creanţă a devenit executoriu şi data la care s-a aprobat eşalonarea la plata debitului (757 zile), s-au calculat penalităţi de întârziere determinate conform procesului verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. 29409/02.05.2018 în cuantum de 18.377,03 lei.

Ca atare, suma solicitată de către reclamantă, în cuantum de 412.239 lei se compune din 393.861,72 lei (debit principal stabilit prin procesul verbal 632.761/18.12.2012) şi 18.377,03 lei (penalităţi care au început să curgă de la 06.02.2013, dată de la care procesul verbal 632.761/18.12.2012 a devenit titlu executoriu)

Toate aceste înscrisuri (proces verbal de constatare a neregulilor din 2012 şi adresa Ministerul Fondurilor Europene prin care specifică debitul principal şi accesoriile calculate) au fost depuse de către pârâtul A, ataşate cu întâmpinarea la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, însă ele nu au fost analizate în concret.

Obiectul prezentei acţiuni, îl reprezintă obligarea pârâtului A la plata sumei de 412.238,75 lei, sumă care reprezintă debit principal stabilit în baza procesului verbal din 2012 (398.861,72 lei) şi penalităţi de întârziere calculate din 06.02.2013 pentru o perioadă de 757 zile (18.377,03 lei).

Ca atare, nu s-a avut în vedere că pretenţiile reclamantei vizează obligarea pârâtului la plata debitului principal stabilit în sarcina Comunei prin procesul verbal de constatare plus accesoriile calculate pentru o perioadă de 757 zile începând cu 06.02.2013 şi până în data de 13.06.2018, atunci când reclamanta a achitat integral sumele de bani şi că pretenţiile sunt independente de soluţia din dosarul penal.

Comuna Frumosu avea posibilitatea, ca atunci când a achitat debitul să se întoarcă cu o acţiune în regres împotriva pârâtului A şi nu să formuleze acţiune în pretenţii derivate dintr-un dosar penal aşa cum a procedat în prezentul dosar. Fiindcă, indiferent de soluţia din dosarul penal, chiar dacă pârâtul ar fi fost achitat şi i-ar fi fost înlăturată răspunderea penală, plata efectuată de Comuna Frumosu în favoarea Ministerului Finanţelor subzista, întrucât ea a fost stabilită în baza unui proces verbal de constatare a neregulilor nr. 632761/18.12.2012.

Procesul verbal 632761/18 decembrie 2012 nu a fost analizat de către instanţa de apel şi nu s-a analizat că întreg proiectul a fost declarat neeligibil fiindcă s-a aplicat procedura negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Nu s-a analizat cine a fost persoana care a decis ca procedura negocierii să se efectueze fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, şi că din această cauză s-a declarat proiectul neeligibil şi a fost încheiat procesul verbal de constatare a neregulilor în 18.12.2012, iar Comuna a fost obligată la plata sumei de 393.861,72 lei- debit principal.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 412.239 lei, iar această sumă de bani se compune din 393.861,72 lei (debit principal stabilit prin procesul verbal din 2012) şi 18.377,03 lei (accesorii stabilite din data de 06.02.2013).

Nu s-a analizat adresa depusă de pârât sub nr. 36127/17.05.2019 emisă de Ministerul Fondurilor Europene din care rezultă toate aceste aspecte invocate.

Ca atare, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

-Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, potrivit art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă ca fiind nefondată, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale şi a normelor de drept material. În acest sens, s-a arătat că contractul de finanţare încheiat între Oficiul de Plăţi şi Comuna Frumosu prin Consiliul Local a fost semnat la 28.11.2007, iar acesta este izvorul pretenţiilor din acţiunea introductivă, aşa cum s-a statuat inclusiv prin decizia de casare prin care s-a dispus trimiterea cauzei la rejudecare.

Raportat la anul încheierii contractului de finanţare, atât problema îndeplinirii în speţă a condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile cât şi prescripţia dreptului material la acţiune, sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data săvârşirii pretinsei fapte ilicite, respectiv vechiul Cod Civil, cum s-a reţinut cu privire la latura civilă a cauzei şi prin decizia penală pronunţată în dosarul x/86/2016 (aspect a fost reţinut cu autoritate de lucru judecat).

DLAF prin nota de control nr.7/87/2011 şi Raportul de Control 14302/14.03.2011 a constatat un impact financiar negativ în valoare de 88.167,465 euro, determinat de încasarea pe nedrept de către beneficiar a sumei în cauză, reprezentând fonduri europene nerambursabile.Ca atare, începutul prescripţiei extinctive este supus dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 şi se impunea admiterea excepţiei invocate.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că dezlegarea dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a intrat în puterea lucrului judecat şi că nu ar mai constitui obiect de analiză judiciară în stadiul procesual al apelului.

Respingerea excepţiei dreptului material la acţiune a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, dar şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost invocată de pârât pe dispoziţiile noului Cod Civil, în termen legal prin întâmpinare şi a fost analizată de prima instanță doar în raport de dispoziţiile noului Cod Civil.

În apel, după rejudecare, pârâtul a precizat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a început anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, ca atare poate fi invocată din oficiu, de părţile interesate, şi indiferent de stadiul procesual chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, în acest sens fiind pronunţată Decizia nr.l/17 februarie 2014 a Î.C.CJ., completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Instanţa de apel a reţinut că faptele ar fi fost săvârşite de pârât în anul 2008, însă legea aplicabilă în cauză cu privirea la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu a fost analizată temeinic şi corect prin raportare la dispoziţiile Decretului 167/1958.

În acelaşi timp, având în vedere efectul devolutiv al apelului şi a faptului că pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune de la momentul depunerii întâmpinării, respingerea excepţiei a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

- Instanţa de apel nu a tranşat felul răspunderii solicitată de reclamantă prin raportare la motivele invocate, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului de dispoziţie prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

La termenul din 27.09.2023, în faţa instanţei de apel, in calitate de intimat-pârât a solicitat ca reclamanta să precizeze care este răspunderea antrenată în dosarul de faţă având în vedere că:

-acţiunea introductivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ. (răspundere civilă delictuală), raportat la art. 1357 - 1371 (răspundere pentru faptă proprie) şi art. 27 C. proc. pen.

-prin sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (de declinare a cauzei) s-a menţionat răspundere contractuală

-prin sentinţa 488 a Tribunalului Suceava s-a menţionat răspundere delictuală

-prin decizia nr.796 a Curţii de Apel Suceava s-a menţionat răspundere contractuală

-prin decizia 1014 a Î.C.CJ s-a menţionat răspundere delictuală

-prin citaţia emisă după rejudecare de Curtea de Apel Suceava s-a menţionat răspundere contractuală

Instanţa de apel, cu încălcarea dreptului de dispoziţie prevăzut de art. 9 C. proc. civ., fără a emite adresă reclamantei, a precizat că felul răspunderii este delictuală.

Având în vedere toate inadvertenţele, susţinerile şi motivările, pentru ca pârâtul să îşi poate face o apărare efectivă, se impunea efectuarea unei adrese pentru ca reclamanta să îşi precizeze temeiul răspunderii, delictuală sau contractuală.

Temeiul juridic invocat de reclamantă ca fiind art. 27 şi 28 C. proc. pen. trebuia analizat efectiv şi trebuia să se aibă în vedere că reclamanta nu a avut calitate de persoană vătămată în dosarul penal y/86/2016, astfel încât nu se puteau invoca dispoziţiile art. 27 şi 28 C. proc. pen.

- Excepţia inadmisibilităţii răspunderii delictuale, excepţie invocată de pârâtul-recurent nu a fost calificată ca fiind o veritabilă excepţie de către instanţa de apel, ci ca fiind o apărare de fond. Acest raţionament juridic este greşit şi hotărârea şi sub acest aspect a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (l) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Izvorul răspunderii era reprezentată de un contract de finanţare, aspect reţinut corect de către instanţa supremă.

Potrivit art. 1350 alin. (3) C. civ. „Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Răspunderea civilă delictuală este răspundere patrimonială de drept comun şi se aplică în lipsa unor reglementări speciale.

Răspunderea contractuală apare ca o aplicaţie particulară a răspunderii civile, în situaţiile în care prejudiciul este cauzat prin încălcarea unei obligaţii asumate printr-un contract.

Pentru pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a avut în vedere doar dosarul penal y/86/2026 şi a considerat că apărările formulate de pârât au fost sumare şi nu a administrat probe prin care să combată faptele care i se impută.

- Cu toate că instanţa de control judiciar a dispus ca instanţa de apel să administreze toate probele necesare pentru a se stabili dacă răspunderea poate fi imputată pârâtului A sau altei persoane cu atribuţii în coordonarea şi gestionarea proiectului eşuat prin administrarea probelor, instanţa de apel a considerat că este suficient ataşarea dosarului penal, iar toate probele solicitate de către pârât au fost respinse.

In condiţiile în care prin notele de şedinţă din 27.10.2023 a expus pe larg teza probatorie pentru fiecare probă solicitată şi a arătat că aceste probe nu au fost administrate în cadrul dosarului penal, prin concluziile orale şi notele de concluzii scrise a învederat instanţei de apel motivele pentru care se impune să respingă acţiunea formulată, instanţa de apel a precizat că pârâtul nu a administrat probe şi că apărările au fost sumare.

Tocmai de aceea arată că a atacat şi încheierea prin care au fost respinse toate probele solicitate în apărare. Prin respingerea probelor s-au încălcat, în primul rând, dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă nu au fost lămurite toate aspectele izvorâte din obligarea Comunei Frumosu la plata sumei de bani declarată neeligibilă, iar în al doilea rând, întrucât s-a încălcat dreptul său la apărare.

Instanţa de apel a plecat de la premisa că acţiunea trebuie admisă şi că este suficient dacă ataşează dosarul penal fără a-i da posibilitatea efectivă pârâtului să administreze probe prin care să demostreze că procedura a fost viciată prin alegerea unei proceduri greşite de către comisia din care el nu făcea parte, aşa cum s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă 207/28.10.2015 a Curţii de Apel Suceava definitivă prin Decizia 1318/26 martie a Î.C.C. J.

Prin Decizia 1318/ 26 martie 20181, I.C.C.J cu autoritate de lucru judecat a constatat că întreaga procedură de achiziţie a fost viciată prin alegerea unei proceduri greşite de către membrii comisiei, însă Curtea de Apel Suceava nu a analizat că din Comisie pârâtul A nu a tăcut parte.

A solicitat efectuarea de relaţii la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi a susţinut că la acel moment firmele de consultanţă se ocupau de proiecte şi că firma B era responsabilă pentru întocmirea tuturor actelor în legătură cu obţinerea autospecialei de pompieri, firma fiind remunerată în acest sens potrivit înscrisurilor depuse.

C a efectuat vizita de monitorizare pentru verificarea stadiului de implementare a proiectului.

Î.C.CJ. a dispus ca în rejudecare să se stabilească în urma probelor administrate cine ar fi fost persoanele responsabile pentru eşuarea proiectului, însă instanţa de control nu a analizat temeinic înscrisurile, ghidul solicitantului cu atribuţiile fiecărei persoane, şi a respins toate probele solicitate.

Trebuia să se tranşeze cine a decis procedura finală de atribuire a procedurii fără publicarea prealabilă, cine au fost persoanele cu atribuţii în coordonarea şi gestionarea proiectului eşuat, iar hotărârea instanţei de recurs a fost nesocotită de judecătorii fondului, iar şi sub acest aspect instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură şi drept material.

În continuare, recurentul a expus ample aspecte teoretice referitoare condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Distinct de aceasta, a mai invocat faptul că nu s-au analizat atribuţiile membrilor echipei de implementare a proiectului, aşa cum rezultă din organigrama echipei de implementare a proiectului, după care a redat pe larg atribuţiile şi obligaţiile acestora.

Susţine că, în ipoteza în care în fapta ilicită s-a intersectat şi activitatea altor persoane, contribuind împreună la producerea prejudiciului, răspunderea ar trebui să fie solidară. Apoi, a făcut trimiteri la situaţia de fapt, fiind indicat secretarul comitetului de evaluare, ca având sarcina de a semna declaraţiile de confidenţialitate şi imparţialitate, potrivit Manualului pentru contracte granturi, şi responsabilul tehnic, care avea obligaţia de a monitoriza realizarea achiziţiilor publice. Procedura de selecţie a avut loc la data de 12.12.2008 şi a fost aleasă procedura fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Obligarea pârâtului la plata prejudiciului solicitat de reclamantă ar avea ca efect o îmbogăţire fără justă cauză.

Nu în ultimul rând, ar trebui analizat dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale sau ar fi mai degrabă o acţiune în regres.

Scopul urmărit de intimat a fost obţinerea unei autospecialei de pompieri, în folosul comunităţii şi nu pentru sine însuşi.

De altfel, intimatul nu a falsificat documente iar acest aspect rezultă din dosarul x/P/2016, dar şi din rapoartelor de constatare întocmite în cursul urmăririi penale (pag.124-167, pag.172-194, pag.204-217 volumul 2 din dos. U.P

Este nefondată solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata sumei de 412.239 lei şi de a fi invocate dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. în condiţiile în care doar persoana vătămată se poate contitui ca parte civilă în procesul penal iar Comuna Frumosu nu a avut calitatea de persoană vătămată, iar obligarea Comunei la restituirea sumei finanţate a fost stabilită în temeiul unui proces verbal independent de dosarul penal.

Beneficiarul proiectului Phare a fost Comuna Frumosu şi chiar dacă suma finanţată a fost declarată neeligibilă, bunurile obţinute au rămas în proprietatea şi folosinţa Comunei Frumosu, astfel încât este nefondată solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata sumei de bani care reprezintă autospecială de pompieri, echipamentele autospecialei şi costumele de pompieri în condiţiile în care nu sunt bunurile proprii ale intimatului, nu sunt în folosinţa acestuia şi ca atare ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză. De altfel, în prezent autospeciala de pompieri a fost casată prin trecerea timpului, iar pretenţiile din prezentul dosar sunt complet nefondate.

În temeiul art. 411 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Comuna Frumosu prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, arătând că niciunul din motivele de recurs cuprinse in art. 488 C. proc. civ. nu permite reexaminarea situaţiei de fapt, că instanţa de recurs nu poate niciodată să schimbe situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, recursul fiind o cale de atac ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ reglementate de lege. In plus, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, or, deşi au fost invocate în termen au fost respinse sau instanţa a omis sa se pronunţe asupra lor. Temeiul de drept invocat de recurent pentru recursul său, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 C. proc. civ. nu se regăseşte în niciuna din susţinerile memoriului, al cărui conţinut relevă că recurentul se află în eroare cu privire la caracterul acestei căi de atac, obiectul acesteia si motivele pentru care poate fi promovată, învestind instanţa de recurs cu cereri privind situaţia de fapt, recurentul nefăcând decât să expună situaţia de fapt si parcursul prezentului dosar ori ceea ce s-a dispus la termenele de judecata.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului deoarece instanţa de apel a formulat răspunsuri clare şi motivate faţă de criticile şi directivele trasate prin decizia de casare privitoare la verificarea elementelor de fapt pe baza probelor existente la dosar sau a probelor noi, dacă vor fi administrate în rejudecare, dacă se vor aprecia utile în scopul clarificării chestiunilor în cauză, pe aspectul întrunirii condiţiilor privind răspunderea civila delictuală. Probele au fost avute în vedere şi le-a fost verificată utilitatea în soluţionarea cauzei, iar simpla nemulţumire a recurentului în privinţa rezultatului evaluării nu îndreptăţeşte susţinerile acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cu prioritate apărarea intimatei privitoare la incidenţa sancţiunii nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ permise de lege în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că deşi aceasta este în mare măsură îndreptăţită, totuşi nu poate impune soluţia asupra căii extraordinare de atac formulate având în vedere că neregularitatea formală a neîncadrării criticilor nu afectează integral memoriul, ci doar într-o proproţie majoritară.

Astfel, deşi memoriul formulat conţine consistente trimiteri la probe, critici prin care se invocă neexaminarea ori ignorarea probelor de către instanţa de apel, se redau în mod amplu stări şi elemente ale situaţiei de fapt, nu se poate reţine că neregularitatea de formă a neîncadrării afectează recursul în integralitatea sa.

De aceea, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă, urmând ca judecata căii de atac să aibă loc pe fond, cu semnalarea corespunzătoare, atunci când este cazul, a aspectelor criticate dar a căror examinare nu poate avea loc întrucât nu ţin de domeniul cercetării specifice recursului, care urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Luând spre examinare recursul, Înalta Curte reţine că cel dintâi motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu trimitere la teza motivelor străine de natura cauzei care s-ar regăsi în decizia instanţei de apel, a rămas cu totul nesusţinut prin aspectele prezentate, subsecvent invocării acestuia.

Singura trimitere la cazul de recurs prevăzut în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a rămas cea în care se enunţă critica, fără ca aceasta să fie şi susţinută ori argumentată în vreun fel în cele ce urmează invocării sale.

Dimpotrivă, lipsit de orice legătură cu argumente care s-ar putea susţine pe acest temei legal, recurentul a pretins că instanţele ar fi fost induse în eroare cu privire la izvorul pretenţiilor ori că nu ar fi analizat de unde derivă acestea, în ce temei au fost stabilite ori din ce este compusă suma solicitată pârâtului; a prezentat el însuşi, în mod repetat, sumele ce compun debitul stabilit în sarcina sa şi actele de stabilire a acestora (procesul-verbal nr. 632761/18.12.2012 pentru debitul principal şi procesul-verbal 29409/409/2.05.2018 pentru accesorii), aceleaşi cu cele redate în considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate, invocând faptul că înscrisurile doveditoare ale acestora, depuse la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc n-ar fi fost analizate, că tot neanalizate ar fi rămas adresa nr.36127/17.05.2019 emisă de Ministerul Fondurilor Europene, proiectul declarat neeligibil şi procesul-verbal nr. 632761/18.12.2012, că nici nu s-a stabilit cine a decis ca procedura negocierii să se efectueze fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, pentru ca, la finalul acestor critici subsumate tezei motivelor străine de natura cauzei şi cazului de recurs descris în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să se concluzioneze „Ca atare, (...) hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material”

Or, nu numai că astfel de susţineri nu corespund cazului de recurs prevăzut la punctul 6 sau la punctul 8 al art. 488 alin. (1), dar nici nu pot învesti legal instanţa de recurs cu cercetarea lor deoarece tind la provocarea unui control în temeinicie asupra hotărârii atacate, străin judecăţii specifice recursului şi la o cercetare de fond asupra raportului juridic litigios, inadmisibilă în această etapă procesuală.

În considerarea acestor motive, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. va fi considerat nesusţinut, fiind indicat doar formal.

-Criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la greşita respingere a excepției de prescripție a dreptului material la acţiune, sunt încadrabile în motivul de nelegalitate invocat, dar sunt nefondate.

Criticând soluţia instanței de apel în privinţa excepției de prescripție invocată pe cale de întâmpinare în etapa apelului, recurentul a susţinut, în esenţă, argumente privitoare la regimul juridic al acesteia, ca fiind de ordine publică, aflată sub regimul de reglementare al Decretului nr. 167/1958, cu consecința posibilității invocării sale în orice moment şi în orice stadiu procesual, aşa cum s-a statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, motivul pentru care instanţa de apel a înlăturat această apărare a pârâtului, a fost acela întemeiat pe autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 488/9.03.2021 a primei instanțe, care a respins excepția prescripției dreptului material la acţiune invocată în faţa sa, dezlegare ce nu a fost contestată de pârât pe calea de atac a apelului principal ori incident (faţă de apelul principal declarat de reclamantă pe alte dezlegări ale sentinţei).

Deşi afirmă că această soluţie ar fi greşită, dată cu încălcarea regulilor de procedură ori cu aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul nu a demonstrat niciuna din aceste încălcări, observându-se că prin criticile sale acesta s-a raportat la regimul legal aplicabil prescripției extinctive – ca instituție de ordine publică, aflată sub regimul de reglementare al Decretului nr. 167/1958, ce poate fi invocată în orice stadiu procesual – în timp ce instanța de apel i-a opus nerespectarea unor reguli de ordin procedural înlăuntrul procesului, respectiv a celor referitoare la autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor din hotărârea primei instanțe care nu au fost contestate şi a celor relative la căile procedurale prin care pot fi supuse judecății instanței de apel chestiunile procedurale tranşate de judecătorul fondului faţă de care părţile sunt în dezacord.

Or, independent de regimul legal aplicabil prescripției extinctive, pentru aducerea în faţa instanţei de apel, pârâtul ar fi trebuit să formuleze apel, principal sau incident, împotriva dezlegării date de tribunal asupra excepției de prescripție întrucât altfel acestuia i se opunea, aşa cum corect a reţinut instanța de apel, autoritatea dezlegării date pe acest incident procedural de tribunal, care a rămas neatacată în apel.

În alte cuvinte regimul de drept material care guvernează prescripția şi sprijinit pe care recurentul a contestat soluţia instanței de apel este nerelevant faţă de argumentele care sunt de ordin procedural, pentru care instanţa de apel a respins excepția invocată ca apărare prin întâmpinarea la apel formulată de pârât.

Pentru aceste motive, criticile sale întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt apreciate ca nefondate, neputând fi reținută, în raport cu cele arătate, o încălcare a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

-Tot circumscris motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi analizate şi criticile referitoare la nelămurirea prin hotărârea atacată a felului răspunderii solicitată a fi angajată împotriva pârâtului ori la nesocotirea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ.

Din modul de susţinere a criticilor, se înţelege că recurentul acuză o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care se referă la faptul că „Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor” aceasta cu referire la pretinsa nelămurire a felului răspunderii sale.

Critica este însă vădit nefondată, al cărei caracter se relevă ca atare chiar şi numai pe baza argumentelor ce o susţin, pe de o parte invocarea nesocotirii art. 9 C. proc. civ. (care, în circumstanţele invocate, poate fi reclamată de titularul cererii) şi pe de altă parte, indicarea temeiului juridic al cererii reclamantei, ca fiind dat de dispoziţiile art. 1349, 1357, 1371 C. proc. civ. (răspunderea delictuală), cel al sentinţei nr. 488/9.03.2021 şi a deciziei nr. 1014/12.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, regăsit tot în răspunderea civilă delictuală.

Simpla lecturare a deciziei atacate relevă că acelaşi temei juridic de răspundere a fost avut în vedere şi la pronunțarea acesteia, după cum tot răspunderea civilă delictuală a stat la baza analizei din decizia de apel nr. 796/21.09.2021 a Curţii de Apel Suceava, casată în urma judecăţii de recurs înfăptuite prin decizia nr. 1014/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nicio nelămurire nu a existat sub acest aspect în judecățile înfăptuite până în acest moment în cauză, care să necesite clarificări suplimentare, eventual pe bază de adresă către reclamantă din partea instanței, cum se pretinde de către recurent. Într-adevăr, sunt lipsite de orice efecte ori de consecințe mențiunile din sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (întrucât sunt ale unei instanțe necompetente material) – după cum corect notează curtea de apel – privitoare la o răspundere contractuală şi, în afara acestora, singurul care a încercat o deplasare a analizei în sfera răspunderii contractuale ori care a încercat să inducă instanţelor, pentru ca mai apoi să invoce o confuzie pe acest aspect a fost recurentul.

Contrar afirmațiilor sale critice, potrivit cărora instanța de apel n-ar fi tranșat felul răspunderii ce s-a solicitat a fi angajată în privinţa sa, prin cererea reclamantei – singura care ar fi putut emite, pe acest aspect, pretenții de nesocotire a obiectului şi limitelor procesului tranșate prin cererea sa, iar nu pârâtul - instanţa de recurs nu poate decât să constate prezenţa considerentelor dedicate acestui aspect în cuprinsul hotărârii recurate, chiar subsecvent respingerii apărărilor pârâtului întemeiate pe excepția de prescripție, răspunderea civilă delictuală fiind instituția juridică implicată în cercetarea judecătorească efectuată în cauză.

De altfel, în mod contradictoriu faţă de susţinerile invocate în sprijinul acestei critici, argumentele expuse în cuprinsul memoriului de recurs dezvoltă pe larg aspecte teoretice specifice chiar răspunderii civile delictuale a cărei incidență este neclară ori incertă pentru recurent doar în partea de început a criticilor formulate, pentru ca subsecvent acestora, aceeași parte să susțină chiar o inadmisibilitate a răspunderii sale civile delictuale.

- Greșita calificare a excepției inadmisibilității răspunderii delictuale ca apărare de fond a fost doar invocată ca atare, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., dar nu şi demonstrată de recurent. Înalta Curte reține ca fiind corectă calificarea dată de instanța de apel apărării pârâtului întrucât aceasta nu constituie o veritabilă excepție procesuală, un fine de neprimire de natură să împiedice judecata.

Deşi invocă incidența dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) C. civ. şi susţine că izvorul răspunderii era reprezentat de un contract de finanţare – aspecte care confirmă că cel interesat în generarea unei confuzii în privinţa naturii raporturilor juridice litigioase tranşate prin decizia din apel este chiar recurentul, singurul care persistă în această confuzie – Înalta Curte reţine caracterul eronat al afirmațiilor în contextul în care, pe de o parte, prin hotărârea atacată s-a tranşat raportul juridic de răspundere civilă delictuală între părţile litigante, aşa cum corect s-a arătat anterior, iar pe de altă parte, între Comuna Frumosu şi pârât nu s-a încheiat niciun contract de finanţare, părţile unui astfel de contract fiind Comuna Frumosu şi Ministerul Fondurilor Europene.

- Criticile privitoare la respingerea probelor propuse în apărare de recurentul-pârât în etapa procesuală a apelului, invocate cu trimitere la încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) şi art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vor fi cercetate tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încă acestea sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentului, decizia de casare nr. 1014/12.05.2022 – care a reţinut că hotărârea de apel din primul ciclu procesual nu reflectă stabilirea completă a situaţiei de fapt sub aspectul verificării îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale relativ la faptele imputate pârâtului – nu a impus administrarea de probe suplimentare ci doar „necesitatea verificării unor elemente de fapt, pe baza probelor existente la doar sau a probelor noi ce vor fi administrate în rejudecare, dacă se va aprecia util, în scopul clarificării chestiunilor semnalate în cauză, pe aspectul întrunirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349 şi 1357 C. civ.”.

Mai departe, faptul că în procesul cercetării judecătorești, respectiv la termenul de judecată din 9.11.2023, curtea de apel a respins ca neutile probele solicitate de recurent constând în emiterea unor adrese nu constituie aspecte de nelegalitate a hotărârii şi încheierii atacate, nici în raport de prevederile art. 501 alin. (1) şi nici de cele ale art. 13 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel având un drept legal de apreciere asupra acestora în acord cu prevederile art. 255, 258 C. proc. civ., necenzurabil în recurs.

- În continuare, aspectele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs prin care se relevă faptul că B era societatea responsabilă pentru întocmirea tuturor actelor în legătură cu obținerea autospecialei de pompieri, că nu s-a tranşat cine a decis procedura finală de atribuire a procedurii fără publicitate prealabilă, cine au fost persoanele cu atribuții în coordonarea şi gestionarea proiectului eşuat, că nu s-au analizat atribuțiile membrilor echipei de implementare a proiectului, că nu s-a cercetat ipoteza în care în fapta ilicită s-ar fi intersectat şi activitatea altor persoane, etc., constituie toate elemente de fapt care, dincolo de invocarea lor cu titlu de noutate, constituie unele care nu pot fi cercetate în această etapă procesuală şi care nu sunt relevante controlului în legalitate specific instanței de recurs.

Situația cauzei nu este aceea a unei evaluări incomplete a raportului juridic de fond întrucât pe parcursul celor 11 pagini de considerente, instanța de apel a realizat o evaluare amănunțită a situaţiei de fapt în care a reţinut, pe baza valorificării autorității de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a sentinței civile nr. 27 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dos. nr. x/39/2013*, că procedura de achiziție s-a desfășurat în ansamblul ei în afara cadrului legal, iar rezultatul a fost afectat de fraudă; procesul-verbal nr. 632.761/18.12.2012 a fost corect emis ca urmare a constatării unor abateri care au distorsionat procedura de achiziţie publică şi prin care s-a creat posibilitatea contractării la un preţ care nu a fost supus liberei concurențe, respectiv care a fost majorat prin fraudă, astfel că au fost încălcate obligațiile din contractul de finanțare. Pe de altă parte, pentru faptele săvârșite în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, pârâtul A a fost condamnat prin sentința penală nr. 253/2019 a Tribunalului Suceava pronunțată în dos. nr. y/86/2016 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 285/2020 a Curţii de Apel Suceava, stabilindu-se că acesta, în calitate de primar al Comunei Frumosu, județul Suceava şi manager al proiectului de finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene – Programul Phare a depus cu rea-credință, ca anexe la cererea de plată intermediară nr. 2/13.04.2009 şi la cererea de plată finală nr. 3/12.08.2010, documente oficiale falsificate prin alterarea conținutului ori prin contrafacerea semnăturilor, dar şi documente cu conţinut inexact, având ca rezultat obținerea pe nedrept de către Comuna Frumosu a sumei de 88.167,465 euro contribuție Phare, reprezentând finanțare nerambursabilă, din bugetul general al Uniunii Europene şi din bugetul de stat.

În acest context procesual, apare ca nefondată critica recurentului-pârât privitoare la faptul că dispoziţiile art. 27 şi 28 C. proc. pen. n-ar fi incidente în cauză, afirmaţie care, de altfel nu a fost susţinută ori explicată în niciun fel.

Faptul că în procesul penal Comuna Frumosu nu a avut calitatea de persoană vătămată ori de parte civilă, este nerelevant sub aspectul legalității soluției din decizia de apel, cât timp s-a stabilit pe baza evaluării situaţiei de fapt a cauzei că faptele săvârșite de pârât au condus la retragerea întregului sprijin financiar acordat comunei pe baza contractului de finanțare, măsură specifică potrivit OG nr. 79/2003, astfel că Ministerul Fondurilor Europene (devenit parte civilă în procesul penal) a dispus recuperarea cheltuielilor considerare neeligibile, întocmindu-se procesul-verbal nr. 632.761/18.12.2012 pentru recuperarea sumei de 80.167,47 euro (90% din finanțare) şi procesul verbal nr. 29.409/409/2.05.2018 pentru stabilirea dobânzilor la suma de recuperat, în valoarea de 18.377,03 lei.

Ambele procese-verbale au constituit titluri de creanţă împotriva intimatei-reclamante care a plătit sumele înscrise în acestea, dar care sume au devenit datorate ca urmare a faptelor pentru care recurentul-pârât a fost condamnat penal şi care au condus, totodată la retragerea finanțării acordate Comunei Frumosu, urmare a declarării neeligibilității întregii sume plătite din fonduri europene.

Instanța de apel a statuat în mod corect asupra condiţiei prejudiciului care se regăsește întrunită în cauză, chiar dacă, aşa cum afirmă recurentul, aceasta a intrat în posesia autospecialei de pompieri, a echipamentelor autospecialei şi a costumelor de pompieri, întrucât prejudiciul este reprezentat de suma care ar fi constituit finanțarea din fonduri europene dar care, din cauza neregulilor constatate, având ca origine faptele săvârșite de pârât, a fost nevoie să fie plătită din fonduri proprii chiar de cea care solicitase acordarea ajutorului, respectiv intimata-reclamantă. Altfel spus, prejudiciul este reprezentat de echivalentul corecției aplicate prin procesul-verbal de constatare a neregulilor, iar nu al bunurilor achiziționate prin procedura de achiziție în care s-au interpus faptele ilicite (penale) săvârșite de recurentul-pârât, aşa după cum, de altfel, se arată şi în motivarea cererii de chemare în judecată.

În considerarea acestor aspecte, apreciind asupra legalei dezlegări date raportului juridic litigios, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Comuna Frumosu prin primar.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva încheierii de şedinţă din 9 noiembrie 2023 şi a deciziei nr. 1217 din 7 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.