Constitutional unconstitutionality of insurer guarantee fund payment cap; inadmissibility due to lack of causal link to state liability claim

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1.Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă la data de 14 noiembrie 2019, sub nr. x/3/2019, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.060.000 euro compusă din 1.060.000 euro reprezentând prejudiciul rămas neacoperit din suma totală de 1.160.000 de euro stabilită prin senința penală nr. 3681/21.12.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 și daune morale în cuantum de 1.000.000 de euro pentru atingerea adusă demnității și onoarei.

I.2. Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă

Prin sentința civilă nr. 741/07.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, respingând, totodată, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac a apelului. Invocarea excepției de neconstituționalitate. Soluția Curții de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Împotriva sentinței civile nr. 741/07.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a formulat apel reclamantul A.

Prin cererea formulată la data de 16 septembrie 2022, reclamantul a invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituționalitate a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, susținând că prin aceste dispoziții se încalcă art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, art. 47 din Carta U.E. și art. 11 alin. (1), art. 16, art. 21 și art. 148 alin. (2), (3) și (4) din Constituția României.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/3/2019 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu a fost exercitată calea de atac a recursului.

Prin decizia civilă nr. 303A/28.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A prin curator B, împotriva sentinței civile nr. 741/07.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019 de Tribunalul Bucureşti.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Împotriva deciziei civile nr. 303A din data de 28 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/3/2019 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A prin curator B, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 5 septembrie 2023, sub nr. x/3/2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului 9.

Prin cererea formulată la termenul de judecată din 15 mai 2024, recurentul-reclamant A prin curator B a Secţia a III-a civilă a invocat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituționalitate a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând încălcarea acelorași dispoziții ale Constituției României și ale Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv ale Cartei U.E., și cu o motivare identică cererii prin care a fost invocată aceeași excepție în fața instanței de apel, în privința căreia s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, încheiere împotriva căreia nu a fost exercitată calea de atac a recursului.

Prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019/a1 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, formulată de petentul A prin curator B.

II.2. Cererea de recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

Împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019/a1 a formulat recurs petentul A prin curator B, menționând că va depune motivarea memoriului ulterior comunicării încheierii de ședință recurate. Cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. x/3/2019/a1*, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluționare completului nr. x.

Prin rezoluţia din data de 29 octombrie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului.

Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 21 ianuarie 2025, petentul a precizat că în cauză sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate, inclusiv existența unei legături între excepția invocată și obiectul cauzei deduse judecății, aceasta fiind condiția în legătură cu care, în mod neîntemeiat, s-a apreciat că nu ar fi întrunită în cauză.

Recurentul arată că prin limitarea excesivă instituită de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, interesele părților aflate într-un litigiu cu un asigurător de răspundere civilă auto aflat în insolvență sunt supuse hazardului, deși, în mod aparent beneficiază de garanțiile conferite de Stat prin crearea cadrului juridic și a egalității în fața legii, fiindu-i încălcate cele două drepturi fundamentale protejate de art. 2 CEDO și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

II.3. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Contrar susţinerilor recurentului-petent, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, aşa cum în mod corect a apreciat şi completul y al Secției I civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în fața căruia a fost ridicată această excepție.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, în măsura în care una din acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, instanţa învestită cu sesizarea Curţii Constituţionale a constatat, în mod corect, că una dintre acestea nu este îndeplinită, respectiv aceea ca textul legal a cărui neconformitate cu legea fundamentală se invocă să aibă legătură cu pricina.

În acord cu cele statuate prin încheierea recurată, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, iar soluţia de respingere a acesteia este una în acord cu dispoziţiile legale în materie.

Astfel, obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă obligarea Statului Român la plata de daune materiale și morale, rezultate în urma unui accident de circulație, care au fost acordate printr-o hotărâre penală definitivă. Întrucât asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului a intrat în insolvență, petentul a recurs la valorificarea dreptului de creanță deținut printr-o procedură alternativă, asigurată de lege, însă cadrul normativ incident prevede o limitare a cuantumului maxim al despăgubirii care poate fi acordat de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, a cărui neconstituţionalitate se susţine, prevede că plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 lei pentru o creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvenţă.

Or, după cum în mod corect a reținut și completul nr. 9 al Secției I civile în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 nu reprezintă temeiul de drept ce stă la baza cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român. Dimpotrivă, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 reprezintă temeiul de drept în baza căruia a fost acordată reclamatului suma de bani plafonată, pentru creanța deținută în temeiul sentinței penale împotriva asigurătorului aflat în insolvență.

Înalta Curte reține că procedura la care a recurs petentul, de valorificare a creanței prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraților, reprezintă o cale alternativă, reglementată de legiuitor, aceasta cunoscând o serie de avantaje, cum ar fi un grad ridicat de certitudine cu privire la valorificarea creanței (în limita plafonului maximal) și termenul de soluționare predictibil – elemente care ar fi lipsit în măsura în care partea ar fi optat pentru înscrierea creanței la masa credală a asigurătorului intrat în insolvență, în schimb, prezentând un dezavantaj materializat în instituirea unui prag valoric maxim al creanței ce poate fi încasată.

Petentul a învestit instanța de judecată, în cadrul prezentului dosar, cu solicitarea de plată a diferenței dintre creanța constatată prin decizia penală și cea efectiv încasată de la Fondul de Garantare a Asiguraților, în urma parcurgerii procedurii alternative, iar temeiul de drept care stă la baza demersului judiciar nu este art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Așadar, invocarea excepției de neconstituționalitate cu privire la plafonul valoric instituit de Legea nr. 213/2015, în cadrul unui litigiu îndreptat împotriva unei alte părți – Statul Român, pentru diferența rezultată, în baza altui temei de drept, fundamentează concluzia Înaltei Curți prin care s-a reținut absența unei legături între obiectul cererii și norma a cărei neconstituționalitate se invocă.

Înalta Curte constată, așadar, că faţă de obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de sesizarea Curţii Constituţionale, condiţia prevăzută de lege privind legătura textului legal a cărui neconstituţionalitate se pretinde cu pricina în care este formulată cererea de sesizare nu este îndeplinită, determinând astfel caracterul inadmisibil al solicitării recurentului-petent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A prin curator B împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă , în dosarul nr. x/3/2019/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A prin curator B împotriva încheierii din 24 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/3/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr.213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, formulată în dosarul nr. x/3/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.