Challenge to land restitution scope: binding effect of prior judgments on free land extent and unauthorized constructions under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă la data de 22.02.2019, sub nr. x/3/2019, reclamanţii A și B au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, C şi D, să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei Primarului General nr. 19248/11.02.2016, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 181,39 m.p. situat în Bucureşti, str. (...), sector 4, către beneficiarii C și D, în sensul restituirii în natură către pârâţii - persoane fizice - doar a suprafeţei de teren liber de construcţii de 132,26 m.p. (adică 181,39 m.p. - 49,13 m.p.) și a suprafeţei de teren de 49,13 m.p. aferentă apartamentului nr. (...) din imobilul situat în București, str. (...), sector 4.

2.Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1308 din 10 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, instanţa a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi i-a obligat pe reclamanţi la plata către pârâţii C şi D a cheltuielilor de judecată de 3.000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii A şi B., criticând-o ca nefiind legală şi temeinică.

3.Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 249A din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A şi B împotriva sentinţei civile nr.1308 din 10 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 249A din 17 februarie 2023, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanţii A şi B.

Prin memoriul de recurs, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin prima critică formulată împotriva hotărârii curţii de apel, după prezentarea situaţiei de fapt, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a dat eficienţă titlului pârâţilor C şi D, pe motiv că există o hotărâre judecătorească, care nu a fost pronunţată în contradictoriu cu reclamanţii, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. (...) şi a terenului aferent în suprafaţă de 66,09 mp.

Or, recurenţii au subliniat că actul lor de vânzare-cumpărare a fost consolidat anterior titlului pârâţilor C şi D, prin decizia civilă nr. 2468 din 17 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/4/2007, ce a avut ca obiect revendicarea inclusiv a terenului, decizie prin care instanţa supremă a stabilit irevocabil că aceştia sunt proprietari ai terenului în suprafaţă de 66,09 mp aferent apartamentului (...) din imobilul din Bucureşti, str. (...), sector 4 şi a respins acţiunea în revendicare a pârâţilor D şi C, ca nefondată.

Recurenţii au menţionat că aspectul privitor la dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 66,09 mp a fost lămurit prin încheierea din 25 mai 2016, prin care a fost lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 1620R din 29 octombrie 2014, în sensul că, din componenta imobilului restituit în natură face parte şi terenul în cota indiviză corespunzătoare, aferenta apartamentului nr. (...), situat sub construcţie.

Astfel, există autoritate de lucru judecat (aspectul pozitiv) care stabileşte că, în cei 181,39 mp teren deţinuţi de către pârâţii D şi C, este inclusă şi suprafaţa aferentă apartamentului nr. (...), apartament nr. (...) care a fost înstrăinat. Conform aceleiaşi încheieri de lămurire, cota aferentă apartamentului nr. (...) este cea menţionată în raportul de expertiză întocmit E, iar din raportul de expertiză reiese ca suprafaţa apartamentului nr. (...) este de 49,13 mp.

Pe cale de consecinţă, este stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că din terenul de 181,39 mp iniţiali proprietatea fraţilor F face parte şi suprafaţa de 49,13 mp aferenta apartamentului nr. (...) înstrăinat, astfel fraţii F nu mai deţin teren decât în suprafaţa de 132,26 mp.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii au făcut trimitere la practica judiciară, respectiv decizia nr. 4100/2018 şi nr. 2787/2014, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au imputat instanţei de apel aplicarea greşită a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apreciind că instanţa a făcut o confuzie între teren liber de restituit şi teren liber de construcţii.

Făcând referire la probele administrate în cauză, au susţinut că, în mod contrar probelor administrate în cauză, instanţa de apel a interpretat eronat prevederile Legii 10/2001, apreciind că sintagma „teren liber” se referă numai la teren fără construcţii, nefiind echivalent cu teren liber de restituit.

Astfel, au arătat că cele două sintagme, deşi similare ca formă, nu sunt similare ca înţeles, instanţa care a dispus restituirea având în vedere că suprafaţa este liberă pentru restituit, nu liberă de construcţii.

Prin ultimul motiv de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată, iar soluţia este străină de aspectele cauzei.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenţii au arătat că terasa acoperită cu ieşire directă în curtea interioară, cât şi terenul aferent de sub construcţie, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 136/26.08.1996 şi a actului adiţional nr. 1/2021, sunt proprietatea acestora, iar instanţa de apel nu a ţinut cont de probele administrate în acest sens, inclusiv de încheierea de lămurire dispozitiv pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit, în mod clar, că din suprafaţa totală de 131,89 mp face parte şi suprafaţa de teren de 49,13 mp aferentă de sub construcţie pentru apartamentul nr. (...).

Concluzionând, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile și apărările formulate şi cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce succed.

Sub un prim aspect, Înalta Curte observă cu titlu preliminar că în reglementarea noului Cod de procedură civilă, aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate, care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text procesual, precum şi din prevederile art. 483 alin. (3) din același Cod, care statuează în mod expres că "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Drept urmare, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate, pe care îl exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel.

Utilitatea acestor precizări preliminare derivă din împrejurarea că unele argumente expuse de recurenţii-pârâţi în fundamentarea motivelor de recurs, cuprind referiri critice la situaţia de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare şi la modalitatea, în care au fost evaluate probele administrate.

Astfel, toate criticile recurenţilor, fie ele însoţite de argumente dezvoltatoare sau de dezbaterea de către aceştia a multe dintre probele administrate cauzei, care implică aprecierea situaţiei de fapt, nu vor putea fi primite spre evaluare de prezenta instanţă de recurs, aceasta nefiind competentă să reaprecieze situaţia de fapt în recurs, cale de atac exclusiv de legalitate.

Realizând această constatare cu titlu preliminar, instanţa de recurs o va menţiona şi punctual, în continuare, în dezbaterea criticilor concrete din recurs, atunci când va fi cazul.

În ceea ce privește situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele de fond, se reține că prin prezentul demers judiciar, reclamanţii A şi B au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei Primarului General nr. 19248/11.02.2016, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului de 181,39 m.p. situat în Bucureşti, str. (...), sector 4, către beneficiarii C și D, în sensul restituirii în natură către pârâţii - persoane fizice doar a suprafeţei de teren liber de construcţii de 132,26 m.p. (adică 181,39 m.p. - 49,13 m.p.) și a suprafeţei de teren de 49,13 m.p. aferentă apartamentului nr. (...) din imobilul situat în București, str. (...), sector 4.

Judecând în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, soluţie ce a fost confirmată de prima instanţă de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanţi.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut de instanţele de fond că, prin sentința civilă nr. 419/02.04.2014 pronunţată de Tribunalul București - Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2007*, pârâtul pe Municipiul București, prin Primarul General, a fost obligat la emiterea unei dispoziţii motivate, prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a apartamentului nr. (...) de la etajul (...) din imobilul din București, str. (...), sector 4, compus din 2 camere și dependinţe, în suprafaţă de 59,3 m.p., plus 7 mp boxă la subsol (în total, 64,65 mp) și a cotei de 9,03% din spaţiile comune, precum și a terenului liber neafectat bunei utilizări a spaţiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, în suprafaţă de 181,39 mp, ca fiind suprafaţa curţii imobilului din care s-a scăzut aleea comună de acces.

Prin decizia civilă nr. 1620R/29.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel București - Secţia a IV-a civilă în același dosar nr. x/3/2007* a fost modificată, în parte, sentinţa civilă arătată în sensul obligării pârâtului Municipiul București, prin Primar General, să le restituie în natură reclamanţilor C și D, apartamentul nr. (...) de la etajul (...) din imobilul din București, str. (...), sector 4, compus din 2 camere și dependinţe, în suprafață de 59,3 m.p., plus 7 m.p. boxă la subsol, și cota de 9,03% din spaţiile comune, precum și terenul liber în suprafaţă de 181,39 mp, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Prin încheierea de ședinţă din data de 25.05.2016, Curtea de Apel București - Secţia a IV-a civilă a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 1620R/29.10.2014 în sensul că din componenţa imobilului restituit în natură face parte și terenul în cotă indiviză corespunzătoare, aferentă apartamentului nr. (...), situat sub construcţie.

Prin Dispoziţia nr. 19248/11.02.2016 emisă de Municipiul București, prin Primarul General, s-a luat act de sentința civilă nr. 419/02.04.2014 pronunţată de Tribunalul București - Secţia a IV-a Civilă în dosar nr. x/3/2007*, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1620R/29.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel București - Secţia a IV-a Civilă în același dosar, în sensul că a propus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, pe de o parte, a apartamentului nr. (...), iar pe de altă parte, a terenului de 181,39 m.p. De asemenea, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, conform hotărârii judecătorești menţionate.

În acest context, instanţele de fond au reţinut că nu se poate contesta puterea de lucru judecat a celor două hotărâri menţionate şi, constatând că dispoziţia a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, nefiind afectată de cauze de nulitate absolută, au apreciat demersul judiciar al reclamanţilor ca fiind neîntemeiat.

Recursul recurenţilor este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., argumentându-se, în esenţă, pe de o parte, că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nemotivată, iar, pe de altă parte, că s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 2468 din 17 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/4/2007, precum şi al încheierii din 25 mai 2016, prin care s-a lămurit de către Curtea de Apel Bucureşti dispozitivul deciziei civile nr. 1620R din 29 octombrie 2014. De asemenea, recurenţii au imputat instanţei de apel interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2011, susţinând că aceasta a făcut o confuzie între teren liber de restituit şi teren liber de construcţii.

Examinând aspectele criticate, în succesiunea logică a chestiunilor de legalitate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamanţii au criticat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând nemotivarea soluţiei, în aprecierea acestora, hotărârea fiind străină de aspectele cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Astfel, motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă şi de a asigura posibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţele de control judiciar şi, nu în ultimul rând, de a proteja părţile împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare dispuse de către instanţele de judecată.

Înalta Curte subliniază, deopotrivă, că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanţei revenindu-i obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia.

În cazul concret dedus judecăţii, prin cererea inițială, partea reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a unei dispoziţii emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură către pârâţi a unui teren în suprafaţă de 181,39 mp, în această suprafaţă fiind inclusă, nelegal (în accepţiunea reclamanţilor) şi o suprafaţa de 49,13 mp.

În acest context, reanalizând situaţia de fapt, în raport cu toate probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că Dispoziţia Primarului General, obiect al prezentului litigiu, a fost emisă în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil asupra calităţii de persoane îndreptăţite a beneficiarilor şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

Totodată, a reţinut că suprafaţa de teren liber de 181,39 mp, menţionată în conţinutul Dispoziţiei nr. 19248/11.02.2016, corespunde cu cea stabilită în dosarul nr. x/3/2006* ca reprezentând suprafaţa curţii imobilului, din care s-a scăzut aleea comună de acces.

Reţinând că nu există posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce deja s-a stabilit pe calea judecăţii, curtea de apel a respins apelul declarat în cauză.

Astfel, contrar susținerilor recurenților, considerentele deciziei civile recurate cuprind argumentele, care au stat la baza soluției pronunțate în dosar, instanța de apel expunând, într-o manieră logică, raționamentele pe care s-a bazat atunci când a concluzionat că pretențiile reclamanţilor sunt nefondate.

În acest stadiu al analizei, Înalta Curte consideră necesar să reamintească faptul că instanța nu are obligația legală de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de o parte în mod individual sau fiecărei interpretări date de părți textelor de lege invocate în susținerea cererilor. Instanța trebuie să examineze aspectele esențiale ale litigiului, atât pe plan factual, cât și juridic, și poate să abordeze argumentele părților într-o manieră globală, printr-un raționament juridic de sinteză, sau să se concentreze asupra unui singur aspect considerat decisiv.

În ceea ce privește critica potrivit căreia soluţia pronunţată este străină de aspectele cauzei, Înalta Curte constată că ceea ce critică, în realitate, recurenţii este modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză, astfel că această critică urmează a fi înlăturate din analiză.

Astfel, ce trebuie subliniat este faptul că dezacordul recurenţilor faţă de evaluarea făcută de instanţa de apel în privinţa probelor, respectiv raportul de expertiză în construcţii şi raportul de expertiză topografică, precum şi omisiunea de a solicita pârâţilor prezentarea actului de proprietate al apartamentului nr. (...), care a fost vândut prin actul notarial nr. 1040/08.12.2016, nu are semnificaţia unei nemotivări a soluţiei pronunţate sau a unei motivări străine de natura cauzei, ci reflectă o opinie diferită a părţilor recurente cu privire la modul de analiză a probelor administrate în dosar. Cum în recurs nu este posibilă reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor, opinia astfel exprimată de recurenţi nu poate constitui suportul realizării controlului judiciar în această etapă procesuală.

Drept urmare, criticile formulate pe aspectul nemotivării hotărârii sunt nefondate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Lipsită de fundament este și critica, prin care se reclamă încălcarea autorităţii de lucru judecat, efectul pozitiv, al deciziei civile nr. 1620R din 29 octombrie 2014 şi al încheierii din 25 mai 2016, prin care s-a lămurit dispozitivul deciziei anterior menţionate, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenţii au învederat că decizia recurată stabileşte o situaţie contrară încheierii de lămurire conform căreia terenul aferent apartamentului nr. (...) în suprafaţă de 49,13 mp este inclus în terenul liber de 181,39 restituit în natură pârâţilor.

Fără a proceda la o evaluare a situaţiei de fapt, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte constată că, prin considerentele sentinţei civile nr. 419/02.04.2014 pronunţate de Tribunalul București - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/20006*, menţinute sub acest aspect în recurs, s-a reţinut în mod explicit că terenul liber în suprafaţă de 181,39 mp este compus din curtea liberă a construcţiei de 235,60 mp [care include, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi suprafaţa terasei edificate fără autorizaţie de construire] din care se scade aleea de acces de 54,21 mp [235,60 mp - 54,21 mp = 181,39 mp].

Prin Încheierea din data de 25.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/20006*, instanţa a admis cererea formulată de petenţii D şi C şi a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 1620/29.10.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/20006*, în sensul că „din componenţa imobilului restituit în natură face parte şi terenul în cotă indiviză corespunzătoare, aferentă apartamentului nr. (...), situat sub construcţie”.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”, iar conform alin. 2 „autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ”

De asemenea, art. 431 alin. (2) din același cod consacră efectul pozitiv al lucrului judecat, permițând ca dezlegarea unei chestiuni litigioase tranșate definitiv să fie opusă într-un alt litigiu, dacă este relevantă pentru soluționarea acestuia.

Prin norma evocată, legiuitorul a consacrat în mod explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental, dezlegată în cadrul unui proces şi a cărei rezolvare se regăseşte în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Aceasta presupune că dezlegarea dată nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus că exprimă adevărul în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur).

În prezenţa efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, instanţa nou învestită nu procedează la o altă reevaluare jurisdicţională, ci doar valorifică ceea ce a statuat instanţa anterioară. Sub acest aspect, funcţia lucrului judecat este şi aceea de a uşura sarcina probaţiunii (dezlegările anterioare ale instanţei având, în relaţia dintre părţi, o valoare normativă, în înţeles de normă particulară, aplicabilă cauzei concrete deduse judecăţii) şi respectiv, de a se impune noii judecăţi, care, în justificarea soluţiei trebuie doar să facă referire la ceea ce s-a statuat anterior.

În valorificarea considerentelor de ordin teoretic, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, observă, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, că prin încheierea de lămurire a dispozitivul deciziei civile irevocabile nr. 1620/29.10.2014 nu s-a clarificat faptul că terenul aferent apartamentului nr. (...) s-ar include în terenul liber de 181,39 m.p. şi deci că terenul liber ar fi de numai 132,26 mp [adică 181,39 mp - 49,13 mp = 132,26 mp], ci că, din componenţa apartamentului restituit în natură nr. 5, face parte şi terenul aferent în cota indiviză corespunzătoare, situat sub construcţie. Așadar, instanța nu a statuat că această cotă indiviză aferentă apartamentului nr. (...) s-ar deduce din terenul liber de 181,39 mp, ci dimpotrivă, a făcut o distincție clară între terenul „situat sub construcție” și cel „liber”.

Or, o asemenea lămurire nu poate fi interpretată ca având aptitudinea de a modifica întinderea terenului liber stabilit anterior, ci doar de a explicita conținutul și aplicarea dispozitivului, fără a altera soluția dispusă. Această limitare este prevăzută expres de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora lămurirea hotărârii nu poate afecta considerentele și soluția definitiv pronunțată.

Prin urmare, în mod judicios, instanța de apel a dat eficiență autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate atât în dosarul nr. x/3/2006*, cât și în dosarul nr. x/4/2015 — hotărâri care se opun recurenților-reclamanți și le interzic repunerea în discuție a unor aspecte litigioase deja soluționate definitiv de o altă instanță. Valorificând efectul pozitiv al lucrului judecat, instanța de apel a reţinut corect că suprafaţa de 181,39 mp, calificată drept teren liber şi menţionată în Dispoziţia nr. 19248/11.02.2016, este identică cu cea determinată în cadrul dosarului nr. x/3/2006*, ca reprezentând partea din curtea imobilului rămasă după scăderea suprafeţei aferente aleii comune de acces, fiind, totodată, neafectată bunei folosinţe a spaţiilor locative vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

În consecinţă, instanţa de apel a avut în vedere cele statuate cu autoritate de lucru judecat în cauzele anterioare și s-a raportat corect la acestea, motiv pentru care nu poate fi reţinută o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat derivat din încheierea de lămurire a dispozitivului din 25.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/3/2006*.

Înalta Curte constată că nici criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la interpretarea şi aplicarea pretins eronată a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi primite.

În esenţă, recurenţii susţin că instanţa de apel ar fi făcut o aplicare greşită a legii speciale privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, respectiv că aceasta ar fi confundat noţiunea de „teren liber de restituit”, în sensul Legii nr. 10/2001, cu cea de „teren liber de construcţii”, nesocotind astfel scopul şi finalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din lege.

Aceste susţineri sunt, însă, lipsite de temei juridic, întrucât se fundamentează pe o premisă eronată: aceea că instanţa de apel ar fi efectuat o interpretare proprie a textului legal menţionat şi ar fi stabilit, în mod autonom, caracterul de teren „liber” al suprafeţei de 181,39 mp. Or, în realitate, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să valorifice în mod judicios efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor pronunţate anterior în dosarul nr. x/3/2006*, prin care s-a stabilit, în mod definitiv, că terenul respectiv este compus din curtea imobilului în suprafaţă de 235,60 mp – ce include, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi terasa edificată fără autorizaţie de construire – din care a fost scăzută aleea de acces de 54,21 mp, rezultând astfel suprafaţa de 181,39 mp restituită în natură foştilor proprietari.

În analiza sa, instanţa de apel nu a efectuat o reconsiderare a situaţiei juridice a terenului şi nu a aplicat în mod autonom art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci a recurs la dezlegările anterioare, date cu autoritate de lucru judecat, care aveau caracter obligatoriu şi care statuau deja întinderea şi natura juridică a terenului restituit. În acest context, funcţia efectului pozitiv al lucrului judecat este tocmai aceea de a evita rejudecarea unor chestiuni tranşate definitiv, în vederea asigurării securităţii raporturilor juridice şi a respectării principiului legalităţii.

Recurenţii-reclamanţi urmăresc, în realitate, consolidarea unei situaţii de fapt nereglementate legal – edificarea unei terase în prelungirea apartamentului lor, fără autorizaţie de construire – susţinând că terenul aferent acesteia nu ar putea face obiectul restituirii. Această argumentaţie nu poate fi primită, întrucât Legea nr. 10/2001 nu consacră un drept de reţinere a terenului ocupat abuziv, iar art. 10 alin. (3) prevede expres că, în situaţiile în care pe terenul aferent construcţiei au fost ridicate, fără drept, alte construcţii, acestea nu împiedică restituirea terenului, fiind considerate ca neafectând regimul de „teren liber”.

Prin urmare, încercarea acestora de a redeschide un aspect judecat definitiv, respectiv întinderea dreptului de proprietate al pârâţilor, se loveşte de principiul res judicata pro veritate habetur, potrivit căruia ceea ce a fost judecat este prezumat a exprima adevărul juridic între părţi, astfel că instanţa de apel nu putea efectua o altă interpretare a dispoziţiilor legale şi nu putea pronunţa o altă soluţie, care să contrazică chestiunile anterior dezlegate de alte instanţe.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A şi B împotriva deciziei civile nr. 249A din data de 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.