Fiscal interest entitlement on restitution of unduly paid taxes: Modification vs. annulment of administrative act under Art. 182(2) Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.08.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa,

- anularea Adresei cu nr. x/08.04.2019 (Decizia de soluţionare a contestaţiei) prin care AJFP Constanţa a respins contestaţia fiscală formulată de societate;

- anularea Adresei cu nr. x/23.10.2018 (Decizia de respingere) prin care AJFP Constanţa a respins cererea de dobânzi nr. x/28.09.2017 formulată de A. cu privire la acordarea de dobânzi de 5.440.752 RON aferente privării societăţii de folosinţa sumei de 2.201.753 RON în contextul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 3491/17.12.2014, prin decizia civilă nr. 3888/03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a dispus obligarea AJFP Constanţa la modificarea Certificatul de atestare fiscală nr. x/08.02.2005;

- obligarea AJFP Constanţa la plata către reclamantă a sumei totale de 5.440.752 RON ca urmare a recunoaşterii dreptului A. de a beneficia de dobânzi aferente plăţii nedatorate a sumei de 2.201.753 RON din 2005 şi până la data restituirii acesteia de către organele fiscale în 2016,

- obligarea AJFP la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 18 decembrie 2019, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii pentru primele două capete de cerere şi a respins cererile privind anularea Adresei nr. x/08.04.2019 şi a Adresei nr. x/23.10.2018, ca inadmisibile.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cel de-al treilea capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins cererea privind obligarea AJFP Constanţa la plata sumei de 5.440.752 RON, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.05.2020.

Prin Decizia nr. 2955 din 19 mai 2021, Înalta Curte a admis recursul recurentei-reclamante, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra pe fondul acesteia, interpretând şi aplicând eronat normele de drept fiscal relevante.

2. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 02.07.2021, sub nr. x/2019*.

Cauza a fost transferată de pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, înfiinţată prin HCSM nr. 1803/16.09.2021, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 141 din 7 iulie 2022, Curtea a respins acţiunea, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei pe fond cu consecinţa anulării Deciziei de soluţionare şi a Deciziei de respingere prin care AJFP Constanţa a respins cererea de dobânzi formulată de A. S.A. cu privire la acordarea de dobânzi de 5.440.752 RON aferente privării societăţii de folosinţa sumei de 2.201.753 RON şi obligarea organelor fiscale la plata către societate a sumei totale de 5.440.752 RON ca urmare a recunoaşterii dreptului A. de a beneficia de dobânzi, cu cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a procedat la greşita aplicare a prevederilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Societatea a demonstrat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru plata dobânzilor fiscale de întârziere aferente privării de folosinţa sumelor de bani pe care le-a achitat, deşi nu erau datorate potrivit legii, acestea fiind scutite de la plată în 2005, astfel încât în mod nelegal instanţa fondului a conchis că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile de la art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În mod nelegal instanţa de fond constată că actul administrativ prin care a fost individualizată creanţa fiscală nu a fost anulat, ci doar modificat şi, deci, Societatea nu ar avea dreptul la dobânzi fiscale.

Arată recurenta că, faptul că a solicitat, iar instanţele de judecată au dispus obligarea ANAF la modificarea în parte a Certificatului de atestare fiscală, iar nu anularea în parte a acestuia, nu are nicio legătură cu efectele hotărârilor judecătoreşti. În mod similar anulării, efectele sunt retroactive, iar dreptul recunoscut în favoarea Societăţii s-a născut la data recunoaşterii sale legale, raţionamentul instanţei de fond fiind unul profund nelegal. Diferenţa dintre cele două instituţii - anularea şi modificarea - nu consta în efectele pe care acestea le produc asupra drepturilor contribuabililor (i.e. constitutiv sau declarativ) - după cum în mod eronat conchide instanţa de fond, ci reflectă doar aspecte specifice de administrare fiscală - i.e. anularea poate fi dispusă direct de instanţă, pe când modificarea unui act administrativ nu poate fi dispusă decât de actul emitent, instanţa de judecată neputându-se substitui organului administrativ.

Contrar constatărilor instanţei de fond, culpa organelor fiscale rezidă în emiterea unui certificat de atestare fiscală nelegal care a avut ca efect obligarea Societăţii la plata obligaţiilor fiscale accesorii nedatorate. Independent de faptul că sumele achitate de A. au rămas datorate sub aspectul legalităţii titlului de creanţă prin care acestea au fost stabilite, Societatea nu le datora prin efectul legii încă din anul 2005.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 1, 2, 8,18, 20, 24 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală.

În cursul soluţionării recursului, la primul termen de judecată din 26.10.2023, recurenta-reclamantă a formulat excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost format dosar asociat, nr. x/2019

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs şi cu apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prealabil, Înalta Curte constată că, potrivit Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului, recurentei-reclamante i-a fost recunoscut dreptul la următoarele facilităţi fiscale:

- eşalonarea la plată a obligaţiilor restante la bugetul de stat la data de 31.12.2001, în valoare totală de 50.815.521,795 ROL (compusă din 26.652.714.359 ROL - conform Ordinului nr. 278 şi Ordinului nr. 676 şi 24.162.807.436 ROL - conform Ordinului nr. 1096 si Ordinului nr. 773);

- amânarea, în vederea, scutirii, a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor la bugetul de stat calculate la data de 28.12.2002, în sumă totală de 177.406.319.477 RON vechi (compusă din 78.339.233.200 ROL - conform Ordinului nr. 278 şi Ordinului nr. 676 şi 24.162.807.436 ROL şi 99.067.086.277 ROL - conform Ordinului nr. 1096 şi Ordinului nr. 773).

Cu toate acestea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a emis Certificatul de atestare fiscală nr. x/08.02.2005, în cuprinsul căruia înlesnirile comunicate anterior nu mai sunt reţinute în cuantum total de 177.406.319.477 ROL, ci au fost diminuate la valoarea de 155.388.791.893 ROL, deci cu o diferenţă de 22.017.530.000 ROL, echivalentul a 2.201.753 RON.

Având în vedere că DGFP Constanţa a emis certificatul de atestare, prin care acorda o scutire recurentei-reclamante de la plata obligaţiilor fiscale accesorii în valoare de 155.388.791.893 ROL, iar nu de 177.406.319.477 ROL, acesteia i-a fost menţinută obligaţia de plata a sumei de 2.201.753 RON, obligaţie care a şi fost stinsă de A..

Constată Înalta Curte că, împotriva certificatului de atestare fiscală şi a Ordinului contestat, recurenta-reclamantă a parcurs fazele administrative şi judiciare, iar în urma parcurgerii mai multor cicluri procesuale, acţiunea în contencios administrativ a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3491/17.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2010, dosar nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 3888/03.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa a dispus obligarea AJFP Constanţa:

(i) la modificarea certificatului de atestare fiscală nr. x/8.02.2005 în sensul diminuării obligaţiilor bugetare cu suma de 17.740.632 RON şi emiterea unui nou certificat de atestare fiscală cu recunoaşterea înlesnirilor acordate;

(ii) obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor Publice la modificarea Ordinului comun 730/2005 şi 1157/2005, în sensul dispunerii diminuării obligaţiilor bugetare cu suma de 2.201.753 RON corespunzător noului certificat de atestare fiscală care urma a fi emis.

Reţine Înalta Curte că, restituirea efectivă a sumei de 2.201.753 RON (RON) a fost efectuată în data de 23.03.2016, când organele fiscale din cadrul DGRFP Galaţi au dispus stingerea efectivă a creanţei fiscale datorate recurentei-reclamante, după cum urmează:

- 2.085.779 RON restituită în data de 23.03.2016 conform Notei de restituire x/23.03.2016;

- 93.059 RON compensată în aceeaşi dată conform Deciziei de compensare 1791/23.03.2016.

Astfel, întrucât recurenta-reclamantă a fost privată de folosinţa sumei de 2.201.753 RON din 2005 şi până la restituirea acesteia, a formulat cererea de dobânzi prin care a solicitat dobânzi în valoare de 5.440.752 RON aferente sumei de 2.201.753 RON, în temeiul art. 182 din Codul de procedură fiscală şi Capitolul 2 din Procedura aprobată prin Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004.

Contrar apărărilor intimatei-pârâte, instanţa de control judiciar constată că, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a prevederilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015:

"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.

(2) În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5)."

Constată instanţa de control judiciar că dispoziţiile legii procedurale fiscale în materia dobânzilor fiscale au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale a României care, prin Decizia nr. 694/2015 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (3) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a dezlegat aspecte privind natura juridică şi regimul fiscal al acestor obligaţii fiscale accesorii.

Deşi dezlegările din Decizia CCR vizează prevederile vechiul Codul de procedură fiscală, totuşi instanţa constituţională face referire şi la prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 28 februarie 2014, care au introdus alin. (1 indice l) la art. 124 şi care au fost, ulterior, transpuse în cuprinsul art. 182 Codul de procedură fiscală, dar şi o trimitere nemijlocită la acestea din urmă, conchizând că, "41, Prin urmare, autorităţile publice implicate, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt chemate să realizeze o interpretare şi aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce prezenta decizie în privinţa momentului de la care sunt acordate dobânzile fiscale (...)."

În speţă, observă Înalta Curte că, aspectul esenţial dedus judecăţii vizează măsura în care recurenta-reclamantă are dreptul la dobânzi fiscale pentru lipsirea de folosinţă a unor sume achitate cu titlu de obligaţii accesorii, dar nedatorate ca urmare a modificării certificatului de atestare fiscală şi Ordinului contestat, în baza sentinţei civile nr. 3491/17.12.2014 pronunţate în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 3888 din 3 decembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui act administrativ anulat definitiv de o instanţă judecătorească.

Contrar celor reţinute de prima instanţă Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru plata dobânzilor fiscale de întârziere aferente privării de folosinţa sumelor de bani pe care aceasta le-a achitat, deşi nu erau datorate potrivit legii, astfel încât în mod nelegal instanţa fondului a conchis că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile de la art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Astfel, în mod nelegal instanţa de fond a constatat că actul administrativ prin care a fost individualizată creanţa fiscală nu a fost anulat, ci doar modificat şi, deci, recurenta-reclamantă nu ar avea dreptul la dobânzi fiscale.

Prin sentinţa civilă nr. 3491/17.12.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 3888 din 3 decembrie 2015 a ÎCCJ s-a constatat dreptul recurentei-reclamante de a beneficia de scutirea de la plată a obligaţiilor fiscale în cuantum de 2.201.753 RON, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 254/2002, iar organele fiscale au fost obligate la modificarea certificatului de atestare fiscală în vederea recunoaşterii acestui drept al recurentei-reclamante născut direct în patrimoniul acesteia în temeiul legii.

Modificarea certificatului de atestare fiscală retroactiv, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 254/2002, a avut ca efect direct şi nemijlocit naşterea dreptului de creanţă al recurentei - reclamante împotriva organelor fiscale cu privire la restituirea sumelor achitate, dar nedatorate de aceasta în baza legii - drept de creanţă care a şi fost realizat prin restituirea sumelor achitate de recurentă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă a achitat obligaţii fiscale care nu erau datorate conform legii; instanţele de judecată au recunoscut dreptul acesteia de a beneficia de scutire, şi, deci, nelegalitatea impunerii societăţii recurente la plata obligaţiilor fiscale accesorii prin hotărâre judecătorească definitivă; organele fiscale au produs în patrimoniul recurentei un prejudiciu constând achitarea unor obligaţii fiscale nedatorate.

Faptul că recurenta-reclamantă a solicitat, iar instanţele de judecată au dispus obligarea ANAF la modificarea în parte a certificatului de atestare fiscală, iar nu anularea în parte a acestuia nu are nicio legătură cu efectele hotărârilor judecătoreşti. Sentinţa civilă sentinţa civilă nr. 3491/17.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010 are un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, întrucât dreptul recurentei-reclamante de a beneficia de scutire s-a născut prin efectul legii.

Aşa cum s-a reţinut anterior, în cauză sunt incidente dezlegările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, în aplicarea cărora, contribuabilii sunt îndreptăţiţi la dobânzi fiscale atunci când contribuabilul suferă o micşorare a activului său patrimonial şi este lipsit de posibilitatea de a folosi aceste sume de bani:

"33. Curtea Constituţională mai reţine faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 14 din 22 iunie 2015, pronunţată într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 29 septembrie 2015, a statuat, analizând dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi ale art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe. Curtea Constituţională constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie (Cauza C-565/11 Mariana Irimie).

34. Analizând dispoziţiile legale şi criticile formulate, Curtea constată că acoperirea prejudiciului ar trebui să se facă prin acordarea dobânzii fiscale care, potrivit legii, reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situaţia patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligaţia debitorului ar fi fost executată întocmai. Pentru a satisface această cerinţă, dobânda acordată va trebui să acopere atât valoarea pierderii efectiv suferite de către creditor (damnum emergens), cât şi valoarea câştigului nerealizat (lucrum cessans). În regulă generală, acestea nu trebuie să acopere decât daunele directe şi previzibile, nu şi pe cele indirecte şi imprevizibile. Curtea reţine că dobânda cuvenită contribuabilului îndreptăţit la restituirea unor sume ce se dovedesc a fi fost achitate fără a fi datorate este cea prevăzută de art. 124 şi de art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

35. În cazul în care dobânda restituită nu acoperă daunele menţionate decât pentru o perioadă limitată de timp, se pune problema îmbogăţirii fără justă cauză a statului, prin diminuarea patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepute nelegal şi lipsirea de dreptul de a se bucura de acoperirea beneficiului nerealizat. Măsura prevăzută de dispoziţiile legale criticate nu este suficientă pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de contribuabil, întrucât dobânda nu se acordă de la momentul plăţii, ci de la o dată ulterioară. Cu alte cuvinte, dispoziţiile legale criticate nu reglementează repararea integrală a pagubei suferite.

36. Prin aplicarea acestor dispoziţii legale se ajunge la situaţia în care contribuabilul suferă o pierdere patrimonială, o pagubă, în favoarea statului care ajunge să se îmbogăţească fără justă cauză prin folosirea sumelor de bani percepute fără îndeplinirea condiţiilor legale. Cu alte cuvinte, contribuabilul suferă o micşorare a activului său patrimonial şi este lipsit de posibilitatea de a folosi aceste sume de bani, în timp ce statul se îmbogăţeşte fără temei juridic prin folosirea cu titlu gratuit a aceloraşi sume.

37. Aşadar, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deşi garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligaţiei de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înţeles să execute de bunăvoie o obligaţie fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de către organul fiscal însuşi. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acţiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată."

Interpretarea formalistă dată de instanţa de fond prevederilor art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală, în sensul constatării dreptului la dobânzi doar în cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea anui act administrativ fiscul prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată, iar nu şi în favoarea contribuabililor care deţin creanţe rezultate din modificarea unui act administrativ este nelegală.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a recunoscut faptul că dreptul contribuabililor la dobânzi pentru sumele plătite organelor fiscale fără temei legal, reprezintă un bun în înţelesul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Curtea a considerat că dreptul la dobânzi este garantat conform art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, în condiţiile în care între momentul la care contribuabilul a solicitat restituirea sumei, şi restituirea efectivă s-a scurs o perioadă nerezonabilă de timp. Astfel, conform paragrafului 29 al Deciziei din 9 martie 2006 pronunţată în Cauza Eko-Elda AVEE împotriva Greciei, potrivit art. 1 al Protocolului adiţional la Convenţie, acordarea de daune-interese este intrinsec legată de obligaţia statului de a compensa decalajul dintre suma plătită şi cea restituită contribuabilului.

Prin urmare, suma solicitată de recurenta-reclamantă cu titlu de dobânzi se datorează exclusiv din culpa organelor fiscale, care au refuzat să recunoască facilităţile la care aceasta era îndreptăţită încă din anul 2005. Astfel, recurenta a fost privată de folosinţa sumei de 2.201.753 RON mai mult de 10 ani, fiind astfel mai mult decât echitabil şi proporţional cu scopul urmărit de legiuitor, ca aceasta să fie îndreptăţită la dobânda fiscală prevăzută de lege.

Or, prin raportare la modalitatea de determinare a cuantumului dobânzilor prin luarea în considerare a momentului stingerii obligaţiilor fiscale, respectiv data de 15.11.2005 şi momentul restituirii acestora - 23.03.2016, concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă efectuat în faţa instanţei de fond au fost în sensul că, "dobânzile aferente sumei de 2.201.753 RON pentru perioada 15.11.2005-23.03.2016 au fost calculate pentru un număr de 3.776 de zile şi însumează 5.339.912 RON", faţă de suma iniţială determinată de recurenta-reclamantă în cuantum de 5.440.752 RON.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă, în totalitate, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Va admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Va anula Adresa nr. x/08.04.2019 de soluţionare a contestaţiei şi Adresa nr. x/23.10.2018 emise de AJFP Constanţa.

Va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.339.912 RON, reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.201.753 RON.

Va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 17.584,04 RON către recurenta-reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 141 din 7 iulie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Anulează Adresa nr. x/08.04.2019 de soluţionare a contestaţiei şi Adresa nr. x/23.10.2018 emise de AJFP Constanţa.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.339.912 RON, reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.201.753 RON.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 17.584,04 RON către recurenta-reclamantă A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.