Motion to annul rejected as inadmissible; prior dismissal of inspection complaint stands.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare nr. 2103/01.07.2019 date în dosarul nr. x, împotriva căreia a formulat plângere la data de 29.07.2019 înregistrată sub nr. C19-2512.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei de clasare nr. 2103/01.07.2019 date în dosarul nr. x, împotriva căreia a formulat plângere la data de 29.07.2019 înregistrată sub nr. C19-2512.

Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din data de 28.11.2019, s-a admis excepţia de litispendenţă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 138 din C. proc. civ. şi art. 107 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cele două cauze au fost reunite sub nr. x/2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 366 din 5 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 366 din 5 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin decizia nr. 1414 din 9 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 366 din 5 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1414 din 9 martie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă A., solicitând verificarea dosarului şi reconsiderarea hotărârii.

În motivarea contestaţiei în anulare arată că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi că instanţele nu au cercetat suficient probele dosarului sau nu le-au înţeles.

Invocă articole din C. pen. şi C. proc. pen., dar şi art. 509 pct. 1, 5 şi 10 din C. proc. civ.

De asemenea, invocă dispoziţiile art. 503 pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., apreciind că: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

5. Apărările intimatei

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare în raport cu dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 508 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cerinţele de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea A. este inadmisibilă sub toate cele trei motive invocate, pentru următoarele considerente:

Primul caz de contestaţie în anulare invocat, reglementat de art. 503 pct. 2 din C. proc. civ., este cel potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatoarea să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestatoare, în prezenta cauză, nicio greşeală materială a instanţei de recurs, în sensul textului de lege invocat.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, titulara căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei, demers inadmisibil în raport cu condiţiile de exercitare ale contestaţiei în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greşeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greşeli de judecată.

Aceeaşi concluzie a inadmisibilităţii contestaţiei în anulare se impune şi cu privire la argumentele circumscrise prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care, respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Înalta Curte constată că situaţia expusă de contestatoare nu se încadrează în conţinutul acestui caz de contestaţie în anulare, care se referă la omisiunea analizării unui motiv de casare, invocat de recurent, nu şi la omisiunea analizării apărărilor intimatului.

Analizând decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare de faţă, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate de către contestatoare prin cererea de recurs au fost cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., iar instanţa de recurs le-a analizat pe ambele.

Cel de-al treilea caz de contestaţie în anulare invocat se întemeiază pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi vizează situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Or, din analiza deciziei contestate reiese că în cauză această ipoteză nu se confirmă, singurul recurs formulat fiind cel al recurentei-reclamante A., ce a făcut obiectul analizei instanţei de recurs.

În acest sens, este de observat că, în realitate, contestatoarea critică modalitatea în care instanţa de recurs a ajuns la soluţia pronunţată, aspect ce nu poate conduce la retractarea hotărârii instanţei de recurs prin utilizarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, ci reprezintă critici ce se constituie într-un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri definitive.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi Stanca Popescu c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Faţă de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele de lege sus menţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1414 din 9 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 noiembrie 2020.