Retrocession of religious property: rebuttal of land registry presumption where registered owner is a subsidiary of the religious cult

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2022, reclamanta Episcopia Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea parţială a Deciziei nr. 10422/14.10.2022 emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 5 aprilie 2023, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat în parte Decizia nr. 10422/14.10.2022 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererii de retrocedare formulate de reclamantă ţinând seama de considerentele sentinţei.

A respins, ca nefondate, celelalte pretenţii şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii introductive formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, şi menţinerea Deciziei nr. 10422/14.10.2022, ca temeinică şi legală.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare în termenul prevăzut de art. 32 alin. (1) nu reiese legătura juridică din punct de vedere patrimonial dintre titulara cererilor de retrocedare şi proprietarul menţionat în cartea funciară, respectiv Seminarul Greco- Catolic Oradea, care a fost înfiinţat în anul 1792 şi a funcţionat ca o entitate subordonată Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco- Catolică Oradea.

Astfel, potrivit susţinerilor recurentei- pârâte, solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate la momentul preluării de către Statul român a imobilului solicitat şi nici nu a făcut dovada calităţii de fost proprietar în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, cu acte doveditoare, potrivit normelor aplicabile în cauză.

O altă critică adusă sentinţei atacate constă în aceea că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, care exceptau averea fostelor parohii de la preluarea de către Statul român, considerând fără temei că întregul patrimoniu al fostului cult greco- catolic a fost preluată de stat.

În fine, recurenta- pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, care stabilesc depunerea cererilor de retrocedare prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, pentru că acestea sunt incidente numai în situaţia în care calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare revine unei persoane juridice care are calitatea de cult religios, or, în speţă, Seminarul Greco- catolic Oradea nu a fost şi nu este cult religios, astfel încât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptăţite la retrocedare.

3. Apărările formulate

Intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând detaliat criticilor formulate de recurenta- pârâtă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs şi cu apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul este o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformităţii sentinţei atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, intimata- reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, vizând anularea Deciziei nr. 10422/14.10.2022, emisă de pârâtă, solicitând obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, cu referire la imobilele situate în municipiul Oradea şi înscrise în cartea funciară nr. x Oradea, identificate cu nr. topo. 533, 534, 535 şi 536.

În motivarea soluţiei de respingere a cererilor de retrocedare, dispusă prin decizia administrativă care a format obiectul controlului judecătoresc şi a fost anulată de prima instanţă, Comisia a reţinut, în esenţă, că Seminarul Greco - Catolic Oradea, care figura drept proprietar în cartea funciară şi de la care s-a preluat imobilul, nu a fost şi nu este cult religios, astfel încât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptăţite să beneficieze de procedura de restituire, că imobilele nu ar fi fost preluate abuziv de la autoarea cerilor şi că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada calităţii de fost proprietar la momentul preluării abuzive şi nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor în perioada de referinţă a legii.

Aceste aspecte sunt vizate şi de criticile formulate în recurs din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dreptul la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 în beneficiul foştilor proprietari, în condiţiile acestui act normativ, iar în temeiul art. 28 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, în vigoare la momentul pretinsei preluări abuzive, "Cultele religioase recunoscute sunt persoane juridice. Sunt persoane juridice şi părţile lor componente locale, care au numărul legal de membri prevăzut de legea persoanelor juridice, precum şi aşezămintele, asociaţiunile ordinele şi congregaţiunile prevăzute în statutele lor de organizare, dacă acestea din urmă s-au conformat dispoziţiunilor legii persoanelor juridice".

Prin urmare, problema aflată în dispută judiciară constă în aceea de a lămuri dacă, în raport cu datele speţei, înscrierea în cartea funciară, ca proprietar tabular, a aşezământului de învăţământ, iar nu a cultului religios, conduce la concluzia că dreptul de proprietate a aparţinut unui subiect de drept distinct, astfel că intimata- reclamantă nu ar fi îndreptăţită la restituire în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanţa de urgenţă menţionată, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul stabilit de comisie, iar art. 4. din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că:

"(….)(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (...)"

Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare, definesc, prin pct. 13 subsumat art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanţa de urgenţă, sintagma "acte doveditoare", arătându-se că acestea constau în:

"a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi, dovedind existenţa şi întinderea dreptului, precum şi titularul respectivului drept, astfel că, de regulă, imobilele care au aparţinut cultelor religioase sunt numai cele înscrise ca făcând parte din patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase ca atare.

Cu toate acestea, coroborarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Decretul- Lege nr. 115/1938 cu normele speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 conduce la concluzia că în analiza unei cereri de retrocedare întemeiate pe O.U.G. nr. 94/2000 prezumţia instituită prin art. 32 din Decretul- lege nr. 115/1938 ar putea fi înlăturată de o probă directă şi relevantă, în sensul că, deşi în cartea funciară nu este înscrisă organizaţia de cult religios ca atare, proprietarul tabular nu este un subiect de drept distinct, ci un aşezământ sau dezmembrământ al cultului religios, care i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune care face parte dintr-un patrimoniu unic, al structurii de cult religios.

În acest sens, prin decizia nr. 21 din 13 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1160 din 21 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) - (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 şi art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938, o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un aşezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situaţia juridică pretinsă.

În cauza de faţă, la dosarul de fond au fost administrate astfel de probe, după cum s-a reţinut în sentinţa atacată cu referire la înscrisul intitulat "Şematismul veneratului cler al Diecezei Române Unite de Oradea Mare pe anul 1934", care cuprindea şi lista institutelor diecezane, coroborat cu studiul intitulat "Seminarul Tinerimii Române Unite din Oradea", din care a rezultat că Seminarul Greco - Catolic Oradea a fost înfiinţat în anul 1792 şi funcţiona în cadrul diecezei greco-catolice române orădene.

La filele x şi următoarele din volumul II al dosarului de fond, în cadrul studiului mai sus indicat este reprodus, cu terminologia specifică epocii istorice, un raport întocmit de Rectoratul Seminarului domestic din Oradea Mare către Primatul Ungariei, cu nr. 2/1917, în care se menţionează că " Seminarul gr. cat. Roman de Oradea- Mare e proprietatea Diecesei gr. cat. Române orădene şi s-a fundat de Maiestatea Sa Reg. Ap. al Ungariei Leopold oarecând al II- lea, prin Resoluţiunea Sa de dat 30 Ianuar 1792…"

Un argument suplimentar în sensul apartenenţei seminarului la structura cultului religios reiese şi din conţinutul H.G. nr. 466/1992 privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietatea statului, foste proprietăţi ale Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), şi predarea acestora către Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), prin care cultului religios i-a fost restituit un imobil al Seminarului din Oradea (poziţia 17 din anexă).

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile privind interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1, 4 şi a celorlalte norme pertinente din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, raţionamentul recurentei-pârâte, întemeiat în principal pe considerentul că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat era înscris în cartea funciară, la momentul preluării de către stat, în favoarea unităţii de învăţământ, fiind fondat pe o înţelegere eronată a raportului dintre prezumţia de proprietate prevăzută în art. 32 alin. (1) din Decretul - Lege nr. 115/1938, şi regimul probator reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, în calitate de act normativ special referitor la retrocedare, prin prisma interpretării obligatorii stabilite prin decizia de recurs în interesul legii citate anterior.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de fond ar fi interpretat eronat dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, care exceptau averea fostelor parohii de la preluarea de către Statul român, Înalta Curte constată că aceasta ar putea avea relevanţă în cauză numai dacă recurenta- pârâtă ar tinde la a demonstra că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii nu ar fi fost preluat de stat în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, dar această ipoteză nu are corespondent în situaţia de fapt a dosarului.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut judicios că "din probele administrate, respectiv din conţinutul cărţii funciare nr. x Oradea, mai exact al menţiunilor cuprinse sub B 1, astfel cum au fost traduse în limba română rezultă, fără echivoc, că imobilele având destinaţia de case, lac şi grădină în Olosig Oradea, înscris în C.F. nr. x a localităţii Oradea sub nr. top. x, 534, 535 şi 536 a aparţinut reclamantei, prin Seminarul Greco-Catolic din Oradea şi au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, mai exact în data de 22 noiembrie 1949 de către Statul român, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Astfel, prin încheierea c.F. nr. x din 1949, s-a înscris dreptul de proprietate al Statului român asupra imobilelor menţionate."

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 92 din 5 aprilie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.