Prosecutor's cassation appeal withdrawn; acquittal for time-barred EU-fund fraud and reduced civil damages upheld

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 157/S/02.08.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Braşov, în baza art. 396 alin. (1), (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale fiecare), ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, cu aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor C. şi D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale fiecare).

În baza art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357, 1382 din C. civ., a obligat în solidar pe inculpaţi să plătească părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice următoarele despăgubiri civile:

- suma de 82.600,43 RON - în solidar pe inculpaţii A., B. şi D.

- suma de 82.961,06 RON - în solidar pe inculpaţii A., B. şi C.

- suma de 53.884,48 RON în solidar pe inculpaţii A. şi B..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză, conform dispozitivului.

A constatat că cele 6 CD, 1 DVD - în copie şi ştampila S.C. E. S.R.L., predate de PT şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov (proces-verbal din data de 13.11.2019) - 8 anexe constituie mijloace materiale de probă şi au rămas ataşate dosarului.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a), alin. (4) din C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii A., D., B. şi C. la plata sumei de 1200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A dispus ca onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A., C. şi D..

Prin decizia penală nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 157/S/02.08.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2019, şi a desfiinţat sentinţa apelată doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor la care acest inculpat a fost obligat şi a cuantumului sumei până la concurenţa căreia se menţin măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor acestui inculpat.

În baza art. 419 din C. proc. pen., a extins efectele apelului faţă de inculpata B..

Rejudecând în aceste limite, a înlăturat din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţia referitoare la obligarea în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a sumei de 53.884,48 RON.

A menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului A. şi B. până la concurenţa sumei de 165.561,49 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii C. şi D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de câte 500 RON fiecare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., în cuantum de 942 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a realizat o justă evaluare a mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii în primă instanţă, pe caza căreia a stabilit în mod corect starea de fapt şi încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii.

Astfel, fără a mai relua analiza mijloacelor de probă efectuată de instanţa de fond, pe care şi-a însuşit-o, curtea de apel, în urma examenului propriu al probatoriului administrat în cauză, a reţinut că acesta dovedeşte cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., că inculpatul A., în calitate de preşedinte şi reprezentant legal al inculpatei B., pe parcursul executării proiectului intitulat "Cheile Râşnoavei - Turism şi Aventură", a beneficiat de finanţare din bugetul UE în baza contractului de finanţare, identificat cu nr. x şi înregistrat cu nr. x/22.12.2010, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (semnatar în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional - AM POR), în mod continuat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2012-2014, în scopul obţinerii pe nedrept de sume de bani din bugetul UE, cu ajutorul inculpaţilor C. - administrator S.C.

F. S.R.L. şi D. - administrator S.C. G. S.R.L., a depus la AM POR cererile de rambursare nr. x înregistrată sub nr. x/16.07.2012, prin care a solicitat rambursarea sumei de 107.926,74 RON, nr. 2 înregistrată la Organismul Intermediar sub nr. x/14.03.2013 prin care a solicitat rambursarea sumei de 111.062,16 RON şi nr. 8 (finală) înregistrată sub nr. x/20.06.2014, prin care a solicitat rambursarea sumei de 116.257 RON, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, realizate în vederea îndeplinirii obiectivului proiectului şi în concordanţă cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, anexând în susţinerea acestora înscrisuri false/inexacte privitoare la procedurile de achiziţii, organizarea a 15 seminarii de informare cu privire la zona Cheile Râşnoavei, organizarea de manifestări expoziţionale/evenimente turistice, documentaţia întocmită fiind formală, declarând câştigătoare societăţi care erau dizolvate/nu aveau obiect de activitate prestarea serviciilor solicitate/nu aveau dreptul de a participa la procedura de achiziţii şi care, ulterior, nu au prestat serviciile potrivit obligaţiilor asumate prin cererea de finanţare şi cheltuieli pretins a fi efectuate în derularea proiectului urmare a achiziţiilor efectuate (vizând plăţi pentru servicii neprestate de S.C.

F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. PRINCEPS SRL), înscrisuri cu care şi-a justificat cererile.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 9 pct. 22 din contractul de finanţare nr. x/22.12.2010 încheiat de B. cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în scopul atribuirii contractelor de servicii, furnizare, execuţie de lucrări necesare pentru implementarea proiectului care face obiectul contractului, Beneficiarul, în calitate de autoritate contractantă, are obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, a cărei nerespectare conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

S-a reţinut că, în temeiul clauzei menţionate, inculpata B. era ţinută să deruleze proceduri de atribuire a lucrărilor în mod serios, cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006. Deşi în apel s-a susţinut că nu era obligatorie parcurgerea unei proceduri concurenţiale de atribuire a lucrărilor care au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x, instanţa de control judiciar a constatat, din proiectul depus la Organismul Intermediar pentru POR şi din raportul procedurii privind evaluarea ofertelor nr. 5-06.01.2012, că s-a optat pentru selectarea unei oferte conform unor criterii concurenţiale, fiind transmise invitaţii de participare, fişa de date şi caiet de sarcini către 3 operatori economici.

Aşadar, odată aleasă această procedură, se impunea respectarea prevederilor legale, în aşa fel încât să se asigure desfăşurarea unei proceduri serioase, care să conducă în mod real la obţinerea unor oferte competitive, de la operatori economici care puteau executa în mod real lucrările prevăzute în proiect.

Or, câtă vreme probatoriul administrat în cauză a relevat dincolo de orice dubiu că una dintre societăţile care s-au înscris la procedură alături de câştigătorul S.C. Princeps S.R.L. nu avea obiect de activitate compatibil cu serviciile ce urmau a fi prestate şi avea activitatea suspendată (SC E. S.R.L. - aşa cum a rezultat din declaraţia martorei H., corect avută în vedere de instanţa de fond), fiind practic în imposibilitate de a participa la procedură, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine că în cauză au fost respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiei art. 9 pct. 22 din contract, precitat. În plus, s-a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat, contrar susţinerilor apărării, că lucrările care au făcut obiectul contractului de furnizare servicii nr. x/10.01.2012 nu au fost executate în totalitate, nefiind realizat numărul de pliante, de calendare, de mape etc. specificat în proiect şi în contractul nr. x/10.01.2012, astfel că procesele-verbale de recepţie care au fost depuse în susţinerea cererii de rambursare nr. x constituie înscrisuri false, în sensul art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Curtea de apel a mai apreciat că nu se poate face abstracţie de declaraţiile martorilor I. şi J., din care reiese modalitatea reală de executare a lucrărilor menţionate în contractul nr. x/10.01.2012 - S.C. Princeps S.R.L. nu avea capacitatea tehnică de a realiza materialele de publicitate menţionate în contract, fiind nevoit să apeleze chiar şi la concurentul său din cadrul procedurii de atribuire a lucrării, S.C. K. S.R.L.; realizarea filmului de prezentare nu a avut loc conform etapelor asumate în proiect (etapa de producţie presupunea filmare, procesare, montaj; iar etapa de multiplicare a filmului, presupunea achiziţia de CD/DVD-uri) - martorul I. explicând în faţa tribunalului că nu avea aparatura necesară realizării filmului respectiv, că în realitate Clubul de Altitudine a pus la dispoziţie filmuleţele, din arhiva personală, şi că filmările efective nici nu ar fi putut fi realizate de către profesionişti, pentru că ar fi fost foarte costisitoare; iar în ce priveşte multiplicarea filmului, nu s-au oferit explicaţii convingătoare cu privire la această operaţiune, nefiind prezentată o dovadă a achiziţiei celor 3000 dvd-uri.

Contrar argumentelor apărării, curtea a apreciat că neexecutarea întocmai a lucrărilor care au făcut obiectul contractului nr. x/10.01.2012 nu poate fi privită numai ca o simplă neexecutare civilă a unui contract, ci îmbracă forma ilicitului penal în condiţiile în care inculpaţii A. şi B. au solicitat rambursarea cheltuielilor asociate acestor servicii, ca şi cum ele ar fi fost prestate în totalitate.

Probatoriul administrat în cauză a relevat o modalitate similară de operare din partea inculpatului A. şi în privinţa contractului nr. x/09.03.2012 încheiat între B. şi S.C. F. S.R.L. având ca obiect construcţia şi amenajarea standului pentru participarea la târguri de turism, precum şi în privinţa contractului nr. x/08.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L. în vederea realizării seminariilor de informare.

Astfel, s-a avut în vedere modalitatea de atribuire către câştigători a contractelor - în urma unei proceduri la care au participat societăţi comerciale care fie nu aveau obiect de activitate compatibil cu serviciile menţionate în contract (SC L. SRL), fie nu mai existau ca persoane juridice (SC M. SRL). S-a reţinut că, şi în cazul acestor contracte, modalitatea concretă de executare a serviciilor contractate a diferit substanţial de cea asumată prin proiectul care a stat la baza acordării finanţării nerambursabile, probatoriul administrat în cauză, corect avut în vedere de instanţa de fond, relevând că standul nu a fost realizat conform cerinţelor din caietul de sarcini, iar seminariile au fost mai grefate pe alte evenimente la care au participat A. şi membrii B..

Relativ la standul de la N., s-a reţinut că apărarea a subliniat că întotdeauna a fost vorba despre amenajarea unui stand, şi nu despre construcţia unui stand, iar inculpatul C. a îndeplinit pe deplin obligaţiile contractuale asumate, amenajând standul închiriat de la N..

Sub acest aspect, curtea a constatat însă că, chiar potrivit ofertei depuse de S.C. F. S.R.L., în baza solicitării de ofertă transmisă de B., societatea administrată de inculpatul C., şi-a asumat în cadrul realizării standului târg turism: proiectarea standului, execuţia construcţiei standului - construire şi montare elemente personalizate, transportul şi amenajarea standului la 5 târguri de turism.

În plus, din chiar declaraţia inculpatului C. reiese că aceste servicii nu au fost realizate în conformitate cu proiectul asumat, acesta arătând în faţa tribunalului că potrivit ofertei şi procesului-verbal de recepţie din data de 14.03.2012, ar fi trebuit să predea mai multe obiecte - masă, bănci, colţari, pioleţi etc., însă nu le-a predat, deoarece inculpatul A. a spus că deja le avea. Tot din declaraţia dată de acest inculpat în faţa instanţei de fond se desprinde o altă dovadă a caracterului fraudulos al proceselor-verbale de recepţie şi a facturilor fiscale care au însoţit cererea de rambursare nr. x (pe lângă cea mai flagrantă dintre ele, ce constă în faptul că S.C. F. S.R.L. era deja radiată la momentul la care a contractat aceste servicii), este aceea că inculpatul C. emitea facturile pentru serviciile aferente contractului nr. x/09.03.2012 atunci când îi spunea soţia inculpatului A., ceea ce denotă în mod evident conivenţa dintre inculpaţi, cu privire la contractul menţionat.

Curtea nu a împărtăşit raţionamentul inculpatului A. că nu a cunoscut împrejurarea că S.C. F. S.R.L. era radiată la momentul la care s-a executat contractul încheiat cu această societate şi că nici nu era atribuţia sa să se asigure cu privire la acest aspect, cu argumentarea că, prin contractul de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Administraţiei Publice, inculpaţii A. şi B. şi-au asumat obligaţia de a se asigura că în scopul atribuirii contractelor de servicii, furnizare, execuţie de lucrări necesare pentru implementarea proiectului care face obiectul contractului, sunt respectate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice. Astfel, curtea a apreciat că, raportat la obligaţia asumată, diligenţele pe care inculpaţii trebuiau să le depună în implementarea proiectului erau superioare celor de care trebuie să dea dovadă orice alt operator economic, fiind necesar să efectueze verificări riguroase a situaţiei juridice şi economice ale societăţilor cu care desfăşurau raporturi comerciale.

În acest context, s-a apreciat că a invoca necunoaşterea situaţiei juridice a S.C. F. S.R.L. echivalează cu prevalarea de propria culpă, ceea ce nu poate fi acceptat. În acelaşi sens este şi prevederea din contractul de finanţare înscrisă în art. 9 pct. 2, în acord cu care beneficiarul se obligă să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului contract şi ale legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa AM POR/OI pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, pentru implementarea proiectului şi pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanţare la prezentul contract.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpaţilor D. şi C., instanţa de control judiciar a constatat că analiza instanţei de fond este la adăpost de orice critică şi sub acest aspect, probatoriul examinat în sentinţa apelată demonstrând dincolo de orice dubiu implicarea acestor inculpaţi în activitatea infracţională derulată de inculpaţii A. şi B..

Astfel, s-a apreciat că, în condiţiile în care înscrisurile de la dosar au relevat participarea la procedura de atribuire a contractului pentru realizarea materialelor publicitare şi a S.C. E. S.R.L., iar martora H. a relatat că societatea nu fusese niciodată activă şi nu şi-ar fi manifestat niciodată intenţia de a participa la o astfel de procedură, după cum nu şi-a recunoscut scrisul şi semnătura aplicate pe oferta tehnică financiară, iar inculpata D. era singura persoană de legătură dintre această societate şi B., fiind contabila societăţii S.C. E. S.R.L. şi cunoscând situaţia exactă a societăţii, aflându-se în posesia ştampilei acestei societăţi, apare ca evident faptul că aceasta a înţeles să ajute pe autorii infracţiunii deduse judecăţii în demersul lor de obţinere a fondurilor nerambursabile prin fraudă.

S-a mai reţinut că tot o dovadă a conivenţei dintre inculpaţii D. şi A. în sensul obţinerii fondurilor prin fraudă este şi modalitatea de încheiere a contractului cu S.C. G. S.R.L., societate în care era asociată cu martora O., care trebuia să realizeze în mod profesionist cele 15 seminarii menţionate în proiectul de finanţare - martora O., întrucât, deşi figura pe contractul nr. x/08.12.2011, nu avea cunoştinţă despre încheierea acestui contract, nefiind semnatara lui şi neavând cunoştinţă despre activităţile menţionate în contract. Şi în acest caz, singura legătură dintre S.C. G. S.R.L. şi B. apare ca fiind inculpata D., care, în baza calităţii sale, a putut facilita inculpaţilor autori ai faptei crearea unei aparenţe de legalitate, în aşa fel încât să se asigure obţinerea rambursării cheltuielilor.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., curtea a constatat că, din moment ce chiar acesta a recunoscut în faţa instanţei de fond că a fost informat despre faptul că societatea sa urma a fi radiată - "în timpul derulării contractului, am primit citaţie de la tribunal că mi se va radia societatea, semnătura de pe dovada de comunicare îmi aparţine" - nu poate fi primită apărarea acestuia potrivit căreia nu avea cunoştinţă despre situaţia juridică a firmei.

Or, deşi cunoştea acest fapt, inculpatul nu numai că nu a avut nicio reţinere în a participa la procedura de atribuire a contractului, dar a şi emis facturi fiscale în baza unui contract pe care nu ar fi avut dreptul să îl încheie, atunci când i se transmitea de către persoanele din cadrul inculpatei B., ceea ce nu face decât să confirme conivenţa dintre inculpaţi în sensul fraudării bugetului Uniunii Europene.

Raportat la cele expuse mai sus, curtea a reţinut caracterul nefondat al apărărilor inculpaţilor cu privire la întrunirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv de complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faptele descrise mai sus, astfel cum au fost relevate de probele administrate în cauză, fiind tipice.

S-a constatat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că sumele obţinute în baza celor trei cereri de rambursare menţionate anterior (nr. 1, 2 şi 8) sunt de 82.600,43 RON (suma aferentă cererii nr. 1) şi de 82.961,06 RON (suma aferentă cererii nr. x - contrar susţinerilor inculpaţilor A. şi D. din apel, potrivit cu care nu ar exista vreun prejudiciu aferent acestei cereri de rambursare), pentru cererea nr. x nefiind rambursată nicio sumă (ca urmare a aprecierii organelor de control a existenţei unor indicii de fraudă). Prin urmare, suma totală obţinută în baza cererilor care formează obiectul acuzaţiei deduse judecăţii este de 165.561,49 RON - aceasta fiind valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională dedusă judecăţii, nicidecum suma de 219.445,97 RON (corespunzătoare sumelor obţinute prin cererile de rambursare nr. x, 2, 5 şi 6), aşa cum a susţinut acuzarea.

Curtea de apel a învederat că, întrucât valoarea prejudiciului prezintă relevanţă şi cu privire la latura penală a cauzei (prin prisma celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 din data de 24.07.2023), se cuvin următoarele precizări:

Astfel, s-a reţinut că, de principiu, în cazul fraudelor cu fonduri europene efectuate pe parcursul derulării proiectului (cum este cazul şi în speţă), sumele ce trebuie restituite de către inculpaţi sunt cele obţinute prin fraudă. Dacă frauda nu este constatată la momentul încheierii contractului de finanţare, ci pe parcursul executării contractului, nu se impune restituirea întregii finanţări acordate, neputându-se considera că întreg proiectul a fost fraudat ab initio.

Pe de altă parte, s-a arătat că, în cazul fraudelor constatate pe parcursul implementării proiectului, cum este şi situaţia în prezenta cauză, trebuie să se constate că, deşi fraudele reţinute în sarcina inculpaţilor şi detaliate mai sus nu privesc întreaga activitate desfăşurată de inculpaţi în cadrul proiectului pentru cele 3 cereri de rambursare ce fac obiectul acuzaţiilor, specificul acestui proiect determină, în opinia instanţei de apel, o apreciere diferită asupra prejudiciului.

Astfel cum rezultă din contractul de finanţare coroborat, obiectivul principal al contractului a fost acela de a dezvolta turismul intern, prin promovarea la nivel naţional a turismului montan, a turismului de aventură, a eco-turismului şi a obiectivelor specifice din zona Cheile Râşnoavei, pe principii de dezvoltare durabilă, iar pentru atingerea acestui obiectiv au fost prevăzute o serie de activităţi, prevăzute în cererea de finanţare (dintre care cele mai importante erau realizarea filmului de prezentare "O imagine cât 1000 de cuvinte"; organizarea de seminare prin care se urmărea atragerea organizaţiilor non-profit, a cluburilor sportive şi a asociaţiilor cu caracter educaţional pentru a prezenta potenţialul turistic din Cheile Râşnoavei; participarea la târguri de turism, care presupunea achiziţia şi amenajarea unui stand expoziţional; promovare prin tipărituri, fiind prevăzută realizarea a 2500 pliante pe an, a 800 mape de prezentare pe an, a 400 postere pe an etc.). Având în vedere specificul acestui proiect, curtea a considerat deci că obligaţia principală asumată prin contractul de finanţare se putea realiza numai prin conlucrarea şi îndeplinirea exactă a activităţilor planificate, astfel că se poate trage concluzia că nerealizarea unora dintre activităţi potrivit condiţiilor asumate iniţial poate afecta realizarea însăşi a obiectivului principal asumat de părţi şi nerealizarea scopului finanţării.

Finanţarea nerambursabilă a fost acordată prin contractul de finanţare pentru implementarea acestui proiect ce avea ca obiectiv dezvoltarea turismului intern, stabilindu-se un buget general pentru atingerea acestui obiectiv. Deşi în cererea de finanţare au fost prevăzute mai multe activităţi prin care urma să se atingă acest obiectiv principal, prin contractul de finanţare nu s-a prevăzut o separare a finanţării distinctă pentru fiecare dintre aceste activităţi, ci doar finanţarea generală pentru atingerea obiectivului. Din acest motiv nici nu este posibilă o evaluare financiară a fiecărei activităţi în parte dintre cele asumate, pentru că nici contractul de finanţare nu a fost astfel conceput de părţi.

Prin fraudele constatate mai sus au fost afectate anumite activităţi din cadrul proiectului care trebuiau să contribuie, alături de celelalte cu privire la care nu au fost formulate acuzaţii prin rechizitoriu, la realizarea acelui obiectiv principal, în considerarea căruia a fost admisă cererea de finanţare, astfel că nerealizarea întocmai a acestor activităţi conduce la nerealizarea obiectivului principal asumat prin cererea de finanţare iar, în lipsa realizării obiectivului, prestaţiile rambursate aferente cererilor de rambursare trebuie restituite.

Că finanţarea a fost acordată în considerarea obiectivului principal asumat, rezultă şi din contractul de finanţare care, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a prevăzut sume concrete pentru fiecare activitate în parte şi, mai mult decât atât, a stabilit în art. 9 pct. 22 din contract că în cazul nerespectării prevederilor contractului de finanţare de către beneficiar (…) acesta va fi obligat la restituirea în întregime a sumelor deja primite în cadrul contractului.

Prin urmare, chiar părţile semnatare ale contractului au căzut de acord că în cazul nerespectării prevederilor contractului trebuie restituită întreaga finanţare primită, inculpaţii A. şi B. asumându-şi deci că, în caz de încălcare a clauzelor contractului, vor trebui să restituie integral sumele primite.

Legea nr. 78/2000 nu prevede în articolul 18 indice 1 un anumit prag al fraudei, astfel că, atâta vreme cât s-au constatat fraude ce au determinat rambursarea de sume din fondurile Uniunii Europene, iar obiectivul asumat prin proiectul prin care s-au solicitat aceste fonduri nu a fost atins, astfel cum s-a precizat că ar fi fost atins în cererile de rambursare, curtea a considerat că există o legătură de cauzalitate între întreaga finanţare rambursată în considerarea îndeplinirii acestui obiectiv integral, astfel cum a fost asumat, şi faptele ilicite săvârşite de inculpaţi, ce au format obiectul judecăţii, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale.

Uniunea Europeană a acceptat să finanţeze nerambursabil acest proiect în considerarea obiectivului stabilit prin contractul de finanţare, privit în integralitatea lui şi în considerarea ideii de onestitate în îndeplinirea acestui obiectiv, astfel că nerealizarea acestuia conduce la ideea că finanţarea nu ar fi trebuit acordată în aceste condiţii, constatate de instanţa de apel, iar, întrucât nerealizarea acestui obiectiv este consecinţa unor fraude săvârşite de inculpaţi cu intenţie, se impune restituirea întregii sume rambursate de Uniunea Europeană, aferentă cererilor de rambursare unde instanţa de apel a constatat existenţa unor fraude. Principiul proporţionalităţii se aplică numai în domeniul neregulilor, considerate mai puţin grave, iar nu şi în materia fraudei, ce implică o intenţie prin care sunt induse în eroare instituţiile ce finanţează astfel de proiecte cu bani europeni.

Fiind afectată realizarea obiectivului principal al proiectului într-o asemenea măsură, cum s-a arătat mai sus, curtea a considerat că întreaga finanţare nu mai poate fi susţinută prin ceea ce inculpaţii au prestat efectiv, aceştia obţinând deci aceste sume de bani fără a executa activităţile din proiect, astfel cum şi le-au asumat prin cererea de finanţare.

Prin urmare, având în vedere specificul acestui proiect cu fonduri europene realizat de inculpaţi, astfel cum s-a arătat mai sus, considerând că neîndeplinirea întocmai a unora dintre activităţile proiectului, astfel cum au fost arătate mai sus, a determinat nerealizarea obiectivului principal asumat prin contractul de finanţare şi în considerarea căruia s-a acordat finanţarea, acesta nefiind atins astfel cum a fost asumat, observând şi încălcarea obligaţiei contractuale prevăzută de art. 9 pct. 22 şi sancţiunea prevăzută de acest articol din contract, curtea a apreciat că, deşi nu toate activităţile asumate prin contractul de finanţare au făcut obiectul acuzării şi analizei în prezenta cauză, obiectivul principal asumat prin proiect a fost afectat într-o măsură suficientă încât să se considere că finanţarea corespunzătoarele a cererilor de rambursare 1 şi 2 nu ar fi trebuit acordată, curtea considerând că există deci o legătură de cauzalitate între infracţiunile săvârşite de inculpaţii A., B., C. şi D. şi prejudiciul constând în contravaloarea rambursată în baza cererilor de rambursare nr. x şi 2.

Prin această modalitate de soluţionare a acţiunii civile, curtea a considerat că nu li se încalcă inculpaţilor, cu privire la care există prezumţia că au prestat celelalte activităţi în cadrul proiectului, cele ce nu au făcut obiectul judecăţii, prezumţia unei activităţi licite cu privire la acestea, pentru că şi-au asumat la momentul la care au încheiat acel contract de finanţare că, în cazul nerespectării unei clauze din contract, vor trebui să restituie integral sumele primite, clauză pe care acum trebuie să o suporte.

Faţă de cele expuse, curtea a considerat că rezolvarea acţiunii penale deduse judecăţii trebuie să se raporteze la suma efectiv obţinută de inculpaţi prin activitatea infracţională ce a făcut obiectul judecăţii, adică suma de 165.561,49 RON.

Având în vedere datele la care s-a aprobat restituirea acestor sume (21.02.2013 şi respectiv 02.07.2013), s-a reţinut un curs valutar de 4,38 RON/1 euro (pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. 1) şi un curs valutar de 4,43 RON/1 euro (pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. 2), ceea ce înseamnă echivalentul sumei de 18.858,54 euro pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. x şi respectiv 18.727,08 euro pentru suma rambursată în baza cererii de rambursare nr. x Aşadar, prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională ce a făcut obiectul judecăţii este de 37.585,62 euro.

Instanţa de apel a apreciat că, în prezenta cauză, nu este aplicabilă hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie Uniunii Europene la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, pentru a se putea lăsa neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu consecinţa constatării neîmplinirii termenului special de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru a reţine astfel, instanţa de apel a avut în vedere că, raportat la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern şi al dreptului Uniunii, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 poate intra sub incidenţa hotărârii CJUE anterior menţionată, numai atunci când vizează o fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene (a se vedea în special paragrafele nr. 84, 85 şi 86 din hotărâre).

În ceea ce priveşte noţiunea de fraudă gravă, se constată că aceasta trebuie stabilită, având în vedere considerentele hotărârii CJUE amintite (paragraful nr. 85 din hotărâre), prin raportare la dispoziţiile art. 2 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii Europene, în acord cu care fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menţionate la articolul 1, precum şi complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele menţionate la articolul 1 alin. (1) se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, inclusiv, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare, înţelegându-se că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 [de euro].

Prin urmare, în cazul în care obiectul cauzei este reprezentat de o infracţiune prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 care vizează un prejudiciu inferior pragului de 50.000 euro, stabilit de norma citată, atunci hotărârea instanţei europene nu este aplicabilă.

În speţă, prin actul de sesizare a instanţei, aşa cum s-a arătat şi mai sus, deşi procurorul a configurat acuzaţia penală dedusă judecăţii prin raportare la un prejudiciu în cuantum de 219.445,97 RON, instanţa de apel a reţinut că, în realitate, prejudiciul aferent activităţii ilicite deduse judecăţii este de 165.561,49 RON, care este inferior pragului de 50.000 euro, la care se face referire prin hotărârea instanţei europene, mai sus evocată.

Prin urmare, reţinând că nu este incidentă în cauză hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie Uniunii Europene la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, instanţa de control judiciar a constatat caracterul fondat al raţionamentului instanţei de fond cu privire la incidenţa în cauză a prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a faptului că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică ce va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte, în conformitate cu cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în decizia nr. 67/2022.

Pe cale de consecinţă, soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunile deduse judecăţii, dispusă de instanţa de fond faţă de inculpaţii din prezenta cauză este legală şi temeinică şi nu se impune a fi cenzurată în calea de atac.

În schimb, constatând că apelul inculpaţilor vizează şi soluţia dispusă pe latura civilă a cauzei, şi ţinând seama că, în virtutea efectului devolutiv al apelului, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelanţi inculpaţi, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a constatat că suma la care tribunalul a dispus obligarea inculpaţilor cu titlu de despăgubiri civile excedează limitele acţiunii penale, căreia latura civilă îi este asociată, pentru motivele pe care le-a expuse mai sus, în cadrul analizei laturii penale a cauzei.

Aşadar, curtea a apreciat că în cauză poate fi dispusă obligarea inculpaţilor numai la sumele de 82.600,43 RON şi de 82,961,06 RON, în condiţiile arătate în sentinţa apelată.

Împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a declarat, la data de 18 ianuarie 2024, recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu argumentarea, în esenţă, că orice fraudă care vizează protecţia intereselor financiare ale UE, precum art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PDF), cade sub incidenţa dreptului Uniunii Europene şi este de natură să constituie o ameninţare la adresa intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Astfel, a arătat că potrivit art. 325 TFUE (ex-articolul 280 TCE) privind combaterea fraudei "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre îşi coordonează acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi constantă între autorităţile competente.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curţii de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivă şi echivalentă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintă anual Parlamentului European şi Consiliului un raport privind măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.".

Parchetul a mai arătat că articolul 2 din Convenţia FIF, care stabileşte sancţiunile pe care statele membre se obligă să le aplice în materie de fraudă adusă Uniunii Europene, are următorul cuprins:

"(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menţionate la articolul 1, precum şi complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele menţionate la articolul 1 alin. (1) se pedepsesc cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi disuasive, inclusiv, cel puţin în cazurile de fraudă gravă, cu pedepse privative de libertate care pot duce la extrădare, înţelegându-se că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50.000 euro.

Cu toate acestea, un stat membru poate să prevadă, pentru cazurile de fraudă minoră care implică o suma totală mai mică de 4.000 euro şi care nu prezintă, în conformitate cu legislaţia sa, circumstanţe speciale grave, sancţiuni de altă natură decât cele prevăzute la alin. (1).

Consiliul Uniunii Europene, hotărând în unanimitate, poate modifica suma menţionată la alin. (2)."

Din interpretarea gramaticală şi teleologică a textelor de lege, parchetul a apreciat că normele de drept unional prevăzute de art. 325 TFEU şi art. 2 alin. (1) Convenţia PIF, cu referire la combaterea fraudei la bugetul Uniunii şi sancţiunile în materie, prevăd pentru frauda gravă doar sancţiuni privative de libertate (prin fraudă gravă înţelegându-se frauda care implică o sumă minimă care nu poate fi stabilită de statul membru la o sumă mai mare de 50.000 de euro), inclusiv comportamentele precum complicitatea, instigarea sau tentativa la comportamentele, astfel cum se prevede expres în art. 2 alin. (1) teza I din Convenţia PIF, iar în ceea ce priveşte cazurile de fraudă minoră (care implică o sumă mai mică de 4.000 euro), statele pot să prevadă si alte modalităţi de executare a pedepsei sau alte sancţiuni.

Pe cale de consecinţă, este lăsată la aprecierea statelor membre, pe de o parte, stabilirea unor limite pecuniare legate de un prag raportat la care să se aplice pedepse cu închisoarea cu executare efectivă (prag care nu poate fi mai mare de 50.000 euro) sau, pe de altă parte, pedepse cu închisoarea în altă modalitate de executare decât detenţia efectivă sau chiar alt gen de sancţiuni exclusiv pentru cazuri de fraudă minoră.

Parchetul a arătat că legislaţia naţională, respectiv art. 181 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, prevede că această infracţiune se pedepseşte exclusiv cu închisoarea, iar ca şi limite de pedeapsă stabileşte un interval de la 2 la 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, însă nu stabileşte niciun prag valoric pentru care pot fi aplicate pedepse cu închisoarea cu executare efectivă sau altă modalitate de executare a acesteia, înţelegându-se astfel ca statul român consideră necesar să aplice aceleaşi sancţiuni (cu închisoarea) indiferent de cuantumul fraudei - aspect permis de legislaţia comunitară.

Astfel, prin raportare la opţiunea statului român de a nu prevedea o astfel de limită sub care să se poată aplica altfel de pedepse decât cu închisoarea, constatând din această reglementare naţională că, aşa cum au transpuse normele europene în legislaţia naţională, orice fraudă este apreciată gravă de către legislaţia naţională, raţionamentul prevăzut de Hotărârea CJUE 107/2023 trebuie aplicat oricărei speţe ce are ca obiect art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Pe de altă parte, analizând dispoziţia din dreptul comunitar ca o dispoziţie mai favorabilă sub aspectul posibilităţii de diferenţiere a sancţiunilor ce pot fi aplicate, parchetul a susţinut că s-ar putea reţine că, exclusiv cu privire la regimul sancţionator şi fără a condiţiona de acest aspect incidenţa Hotărârii 107/2023, ori de câte ori o infracţiune prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este în legătură cu un prejudiciu/potenţial prejudiciu mai mare de 50.000 euro, prin raportare la normele europene, se vor aplica pedepse cu închisoarea cu modalitatea de executare efectivă, iar în restul cazurilor, o pedeapsă cu închisoarea, dar în altă modalitate de executare.

Un argument în plus, conform căruia dreptul unional oferă protecţie în egală măsură şi cazurilor de fraudă cu prejudiciu mai mic de 50.000 euro îl constituie însăşi înfiinţarea unui parchet specializat, respectiv Parchetul European, a cărui competenţă a fost stabilită, conform art. 25 din Regulamentul 2017/1939 din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), în legătură cu infracţiuni în care prejudiciul cauzat este de 10.000 euro sau mai mare, sau în legătură cu infracţiuni chiar dacă prejudiciul cauzat este mai mic de 10.000 euro, dar în comiterea faptelor se poate reţine o componentă europeană prevalentă.

În opinia procurorului, înfiinţarea unui parchet specializat susţine ideea de importanţă deosebită ce se acordă investigării infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, singura diferenţiere ce poate fi dedusă din art. 2 alin. (1) Convenţia PIF, putând prezenta relevanţă doar sub aspectul regimului sancţionator, iar nu cu referire la posibilităţile/obligaţiile de investigare a acestor infracţiuni.

Pentru aceste considerente, procurorul a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, desfiinţarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, înlăturarea greşitei aplicări a legii cu privire la inexistenţa termenului special de prescripţie a răspunderii penale referitoare la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B., C. şi D., aplicarea Deciziei nr. 107/C/23 a CJUE şi, în consecinţă, condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În esenţă, s-a reţinut că, formal, chestiunile privind încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale fiecare), şi faţă de inculpaţii C. şi D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale fiecare), ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

La termenul de judecată din data de 27 februarie 2025, reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de retragerea recursului în casaţie exercitat în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a lua act de retragerea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov în considerarea următoarelor argumente:

Se reţine că prin adresa nr. 238/a/222/111-13/2025 emisă la data de 05 februarie 2025, procurorul şef direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a învederat că, în baza art. 436 alin. (3) şi (5) din C. proc. pen., retrage recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală privind pe inculpaţii A., D., B. şi C..

Potrivit art. 436 alin. (3) şi (5) din C. proc. pen., " (3) Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. (...) Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

(5) Recursul în casaţie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior."

În consecinţă, evaluând manifestarea de voinţă a Ministerului Public prin prisma consideraţiilor teoretice expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată că aceasta respectă exigenţele art. 436 alin. (3) şi (5) din C. proc. pen., recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov fiind retras de procurorul ierarhic superior, respectiv de procurorul şef direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi C., în cuantum de 720 RON fiecare, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi D., în cuantum de 180 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov împotriva deciziei penale nr. 990/AP din data de 22 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi C., în cuantum de 720 RON fiecare, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi D., în cuantum de 180 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2025.