Cassation appeal dismissed; upholding lower court rulings on exception of non-performance and bank guarantee enforcement in electricity supply contract dispute

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2022 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă sub nr. x/2022 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.117.732,20 RON, reprezentând suma încasată ca urmare a executării nelegale a scrisorii de garanţie bancară nr. x emisă de C. S.A..

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.892.067,8 RON, reprezentând diferenţă rămasă de achitat, după executarea scrisorii de garanţie bancară, din valoarea totală a facturii fiscale nr. x/06.01.2022, reprezentând compensaţie pentru rezilierea din culpa A. a contractului, calculată conform art. 26 alin. (2) lit. b) din contract, şi la plata dobânzii legale calculate asupra sumei menţionate, până la achitarea integrală a debitului.

Soluţia primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 2407 din 19 octombrie 2022 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus admiterea cererii principale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.117.732,20 RON; totodată, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

Apelul:

Sentinţa de fond a fost atacată cu apel de pârâta-reconvenientă B. S.R.L., criticile sale vizând neadministrarea probatoriului pentru corecta stabilire a cuantumului pretenţiilor solicitate cu titlu de compensaţie prin cererea reconvenţională şi greşita stabilire a situaţiei de fapt prin interpretarea eronată a prevederilor contractului dintre părţi, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa respingerii cererii introductive şi admiterii cererii reconvenţionale.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1436A din 12 octombrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de pârâta-reconvenientă împotriva sentinţei de fond, apreciind că prima instanţa a făcut o interpretare corectă a clauzelor contractuale cuprinse în actul încheiat de părţile litigiului, statuând în mod temeinic asupra situaţiei de fapt, prin administrarea probatoriului necesar, util şi pertinent pentru soluţionarea corectă a cauzei, hotărârea fiind legală şi temeinică.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta B. S.R.L., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub acelaşi număr unic de dosar.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat, prin decizia pronunţată, principiul oralităţii şi al contradictorialităţii (art. 14 alin. (6) C. proc. civ.), dreptul la apărare (art. 24 din Constituţia României) şi la un proces echitabil, precum şi principiile disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) şi al rolului activ al judecătorului (art. 22 alin. (4)-(7) C. proc. civ.)

O primă susţinere a vizat reţinerea de către instanţa de apel, direct în calea devolutivă de atac, a incidenţei excepţiei de neexecutare a obligaţiei de furnizare a energiei electrice a intimatei-reclamante, care a constituit motiv esenţial în respingerea apelului declarat în cauză. A arătat că în faţa instanţei de fond intimata-reclamantă a invocat excepţia de neexecutare exclusiv din perspectiva propriei obligaţii de predare a unei scrisori de garanţie, astfel încât decizia de apel este pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

O altă susţinere a vizat încălcarea principiului disponibilităţii şi a limitelor investirii în apel. A arătat că prima instanţă a reţinut încetarea de drept a contractului dintre părţi la momentul emiterii declaraţiei de reziliere de către intimata-reclamantă, iar în aprecierea caracterului nefondat al pretenţiilor din cererea reconvenţională a avut în vedere uzanţele dintre părţi. Deşi calea de atac a fost declarată doar de către B., fiind susţinută teza rezilierii contractului din culpa intimatei-reclamante, instanţa de apel a prezentat, pentru respingerea căii de atac, un raţionament propriu, străin de motivele de apel invocate, dar şi de motivarea instanţei de fond; în continuare, recurenta-pârâtă a expus considerente cu privire la situaţia de fapt, prezentând paragrafe comparative între motivarea primei instanţe şi cea a instanţei de apel. În acest context, a susţinut inexistenţa unui veritabil control judiciar asupra hotărârii de fond, prin expunerea propriilor considerente, aspect ce implică, în opinia părţii, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia de apel cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei. După o expunere teoretică a conţinutului motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa devolutivă nu a analizat cererea de apel sub aspectele sale esenţiale, susţinând această critică prin redarea unor pasaje din decizia recurată şi cu afirmaţii care susţin situaţia de fapt (culpa în încetarea contractului, caracterul fondat al excepţiei de neexecutare dedus din nepredarea unei scrisori de garanţie conforme, modul de derulare a demersurilor dintre părţi anterior promovării litigiului).

A mai susţinut caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei de apel, citând două paragrafe ale acestei hotărâri; din cele două paragrafe identificate în memoriul de recurs, recurenta-pârâtă deduce şi o insuficientă motivare, apreciind că instanţa de apel nu a explicat într-o manieră convingătoare raţionamentul juridic adoptat, iar hotărârea nu creează transparenţa silogismului juridic.

În sfârşit, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanţa de apel a apreciat temeinicia hotărârii primei instanţe în ce priveşte respingerea probei cu expertiză de specialitate, respingând, totodată, şi ea aceeaşi probă solicitată în apel; în acest context, a apreciat că instanţa de apel s-a antepronunţat la momentul respingerii probei solicitate, în condiţiile în care un motiv de apel viza chiar respingerea aceleiaşi probe de prima instanţă.

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.556 C. civ., prin reţinerea ca fiind suficientă pentru incidenţa excepţiei de neexecutare invocată de intimata-reclamantă faptul nepredării scrisorii de garanţie neconforme, înlăturând ca nerelevante toate susţinerile sale legate de suspendarea furnizării şi rezilierea contractului dispuse în mod nelegal de către A.. Pentru susţinerea acestei critici, recurenta-pârâtă a procedat, din nou la citarea unor paragrafe din decizia de apel şi din sentinţa de fond, completate cu exemple jurisprudenţiale, susţinând în final că măsura suspendării/încetării furnizării energiei electrice nu era justificată din perspectiva excepţiei de neexecutare în condiţiile în care obligaţia principală de plată a energiei ce trebuia furnizată era acoperită integral prin scrisoare de garanţie bancară predată intimatei-reclamante, neavând relevanţă neacoperirea prin această scrisoare a obligaţiilor secundare.

A mai invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.553 C. civ., arătând că instanţa de apel a arătat care sunt obligaţiile enumerate în prevederile contractuale şi a căror neexecutare atrăgea activarea pactului comisoriu, dar ulterior extinde aplicarea acestuia la alte obligaţii, deşi textul contractual nu făcea nicio trimitere la aceste texte care au fundamentat soluţia pronunţată. Reproducând textele contractuale, recurenta-pârâtă a susţinut că voinţa părţilor a fost aceea de a exclude de la aplicarea pactului comisoriu obligaţiile înscrise la art. 19 din contract, instanţa de apel extinzând în mod nepermis pactul comisoriu şi la alte obligaţii. Mai arată că instanţa de apel a analizat selectiv motivele cu care a fost investită, nu a observat că prima instanţa pune semnul egalităţii între pactul comisoriu şi rezilierea judiciară, deşi nu fusese investită cu o cerere având acest obiect, pentru ca apoi să reproşeze instanţei de apel că nu a făcut o corectă analiză a situaţiei de fapt care ar fi condus-o la concluzia că la data declarării rezilierii de către intimata-reclamantă nu erau îndeplinite situaţiile menţionate în pactul comisoriu, rezilierea fiind dispusă nelegal.

În final, recurenta-pârâtă a susţinut greşita aplicarea a prevederilor art. 1.270 C. civ., raportate la art. 1.268 alin. (3) C. civ., reproşând instanţei de apel modalitatea în care curtea de apel a interpretat pactul comisoriu, reiterând aceleaşi susţineri şi citând aceleaşi prevederi contractuale.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, intimata-reclamantă a susţinut caracterul nefondat al criticilor din memoriul de recurs, arătând că partea adversă prezintă trunchiat raţionamentul instanţei de apel, că excepţia de neexecutare pretins analizată cu încălcarea tuturor drepturilor a constituit chiar fundamentul cererii de chemare în judecată, fiind dezbătută în ambele etape devolutive (prezentând extensiv considerentele hotărârilor sub acest aspect), că decizia de apel este legală şi temeinică din perspectiva normelor de drept aplicabile şi incidente în cauză, că este amplu motivată, nefiind în prezenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Examinarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel raportat la criticile formulate şi la apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate, nefiind sesizată o încălcare de către instanţa de apel a principiilor oralităţii, contradictorialităţii, a dreptului la un proces echitabil, ori a celui al disponibilităţii, aşa cum a pretins recurenta-pârâtă.

Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa devolutivă de atac, direct prin decizia pronunţată a excepţiei de neexecutare a obligaţiei asumate de intimata-reclamantă, instanţa supremă observă că acest aspect a fost invocat de ultima parte menţionată prin chiar cererea de chemare în judecată, justificând astfel pretenţiile sale vizând restituirea sumei pentru care a fost emisă scrisoare de garanţie bancară, executată pretins nelegal de recurenta-pârâtă. Recurenta-pârâtă expune în mod eronat cele reţinute atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel sub aspectul excepţiei de neexecutare, invocată de partea adversă. Înalta Curte reţine că prin toate actele procedurale întocmite pe parcursul procesului, intimata-reclamantă a justificat neexecutarea propriei obligaţii (de furnizare a energiei electrice contractate), prin invocarea excepţiei de neexecutare în raport de neîndeplinirea de către recurenta-pârâtă a obligaţiei corelative, de emitere a unei scrisori de garanţie conforme. Corelativ, recurenta-pârâtă a formulat apărări sub acelaşi aspecte, invocând, la rândul său, apărări în combaterea excepţiei disputate în cauză.

Sub al doilea aspect, nu se identifică în cuprinsul deciziei de apel o încălcare a principiului disponibilităţii şi a limitelor investirii. Instanţa supremă reţine că potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., judecata apelului are în vedere nu numai motivele invocate prin cererea de apel, ci şi aspecte invocate în întâmpinare depusă la dosar. Din această perspectivă, se reţine că cele criticate de recurenta-pârâtă nu se încadrează într-o depăşire a limitelor investirii, instanţa de apel argumentând decizia pronunţată în urma analizării nu numai a memoriului cu care a fost investită, ci şi a apărărilor invocate de intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar.

De asemenea, aprecierea de către instanţa de apel a caracterului nerelevant al unor considerente din sentinţa primei instanţa nu poate constitui o nelegalitate a deciziei recurate, de natură a atrage casarea hotărârii. De altfel, considerentul apreciat ca nefiind relevant de instanţa de apel nu era esenţial în motivarea primei instanţe, ci era de natură a accentua neîndeplinirea obligaţiei asumate de recurenta-pârâtă şi care justifica excepţia de neexecutare invocată de partea adversă.

Înalta Curte reţine, în final că celelalte susţineri ale recurentei-pârâte subsumate motivului de casare analizat nu reprezintă critici de nelegalitate, partea expunând aspecte factuale referitoare la conduita părţilor, ori considerente asupra modalităţii în care instanţa devolutivă a apreciat probatoriul administrat în cauză.

Nu sunt fondate nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte, reţine, principial, că pentru a fi în prezenţa motivului de casare vizând existenţa motivelor străine de natura cauzei, este necesar ca întreaga argumentaţie expusă în decizia de apel să nu examineze cauza. Relevant sub acest aspect este faptul că legiuitorul, în configurarea motivul de casare prin normele noului C. proc. civ. a menţionat, spre deosebire de vechea reglementare, că hotărârea trebuie să cuprindă numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu răspund cerinţelor arătate anterior, partea manifestându-şi, în esenţă, nemulţumirea cu privire la raţionamentul instanţei de apel. Or, simpla nemulţumire a părţii nu poate determina examinarea deciziei de apel din perspectiva unei pretinse nelegalităţi, dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. impunând nu doar enunţarea motivului de casare, ci şi prezentarea unor argumente care să susţină motivul de casare invocat.

Se observă că recurenta-pârâtă, sub imperiul unei pretinse insuficiente motivări, impută instanţei de apel că nu a analizat susţinerile sale referitoare la neintervenirea rezilierii contractuale. Evidenţiind faptul că recurenta-pârâtă nu a investit instanţele devolutive cu analizarea unei asemenea pretenţii, Înalta Curte observă că instanţa de apel chiar a făcut analiza criticilor formulate pe acest aspect inserate în memoriul de apel, recurenta-pârâtă citând trunchiat considerentele din decizia recurată.

În sfârşit, recurenta-pârâtă invocă o motivare contradictorie a deciziei de apel sub aspectul modalităţii în care a dispus asupra probatoriului solicitat în calea devolutivă de atac, raportat la existenţa unei critici în memoriul de apel cu privire la acelaşi probatoriu. Se reţine, sub un prim aspect că pentru a fi în prezenţa motivului de casare invocat de parte este necesar ca pretinsa motivare contradictorie să vizeze acelaşi aspect, privit individual, dar care a primit un raţionament opus în cuprinsul hotărârii. Or, în speţă, contradictorialitatea nu vizează un aspect unic, ci situaţii juridice distincte: pe de o parte, instanţa de apel a apreciat asupra probatoriului considerat necesar, util şi pertinent soluţionării cauzei în funcţie de criticile existente în memoriul de apel, iar pe de altă parte, a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei de fond. Or, cele două situaţii juridice sunt distincte, vizând etape în judecata apelului, nefiind identificată, astfel, contradicţia pretinsă de recurenta-pârâtă.

Criticile expuse din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi analizate de instanţa supremă, aceste nefiind veritabile critici de nelegalitate. Înalta Curte reţine că, invocând greşita aplicare şi interpretare a unor texte legale - art. 1556, art. 1553 şi art. 1270 C. civ. - recurenta-pârâtă expune, de fapt, nemulţumirea sa cu privire la raţionamentul instanţei de apel, atât sub aspectul situaţiei de fapt, cât şi sub aspectul conduitei părţilor în derularea raportului contractual anterior promovării litigiului în instanţă.

Înalta Curte reţine, totodată, că nici criticile vizând interpretarea clauzelor contractuale nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, care să permită instanţei de casaţie examinarea legalităţii deciziei de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a fi în prezenţa unei critici de nelegalitate se impune identificarea caracterului neclar al unei clauze contractuale şi argumentarea, eventual, a nelegalităţii deciziei de apel din perspectiva în care instanţa devolutivă a examinat respectiva clauză, cu aplicarea greşită a normelor de interpretare a contractului, reglementate de art. 1266 şi urm. C. civ. În speţă, recurenta-pârâtă nu evidenţiază asemenea nereguli care ar permite examenul de legalitate al deciziei de apel, ci expune propria opinie cu privire la modul în care se interpretează clauza contractuală disputată în litigiu.

Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 451 - 453 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimata-reclamantă, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1436A din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 43.319,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.