Obligation to ex officio join mandatory third party in mortgage-related litigation

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor datorate/achitate către C. S.R.L., în limita unei sume totale de 433.551,71 RON, pe care pârâta le datora acelei societăţi în baza relaţiilor comerciale dintre acestea, actualizate cu rata inflaţiei, la care să se adauge dobânda legală.

Reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile următoarelor acte juridice: contractul de ipotecă imobiliară nr. x/13.08.2018, convenţia de cesiune nr. x/23.04.2018 şi contractul de vânzare nr. x/25.09.2014.

Soluţia primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 2409 din 19 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Soluţia instanţei de apel:

Sentinţa de fond a fost atacată cu apel de reclamanta A. S.R.L., care a criticat soluţia atât din perspectiva greşitei reţineri a situaţiei de fapt, cât şi a greşitei aplicări a normelor de drept incidente, solicitând admiterea căii devolutive de atac şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1940/2023 din 11 decembrie 2023 Curtea de apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus admiterea apelului declarat în cauză de reclamantă şi schimbarea în tot a sentinţei atacate astfel: a respins ca prescrise pretenţiile aferente facturilor emise în perioada 15.05.2018 - 15.07.2018; a respins în rest ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi parcursului procesual, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 C. proc. civ., din perspectiva modului de aplicare şi de interpretare a art. 78 C. proc. civ.

A arătat, sub acest aspect că instanţa de apel nu pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unei terţe persoane în contextul în care aprecia că raportul litigios o impunea prin raportare la prevederile art. 2.403 C. civ., acest aspect fiind relevat doar prin considerentele care au condus la respingerea unei părţi din pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată. În acest context, recurenta-reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în primă instanţă, criticând cele reţinute de instanţa devolutivă de atac în sensul că partea avea obligaţia de antrenare în proces a constituitorului ipotecii, lucru nesolicitat prin memoriul de apel.

Din aceeaşi perspectivă a invocat nelegalitatea deciziei de apel şi sub aspectul neadministrării probatoriului necesar pentru lămurirea situaţiei de fapt prin raportare la acelaşi considerent al lipsei terţului în proces, apreciind greşita aplicare a prevederilor art. 254 alin. (5) C. proc. civ. totodată, a arătat că potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, situaţia raporturilor financiar contabile nu era numai în sarcina terţului ci, fiind în prezenţa unui contract sinalagmatic, informaţiile necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt puteau fi furnizate şi de intimata-pârâtă, ca parte contractuală în acel raport juridic. În consecinţă, apreciază nelegalitatea deciziei de apel şi sub aspectul neadministrarii probatoriului necesar pentru soluţionarea completă şi temeinică a cauzei.

Sub imperiul motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune pentru o parte din sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată. A arătat că instanţa de apel a ignorat prevederile legale referitoare la întreruperea termenului de prescripţie, prin înlăturarea din probatoriu a unui înscris esenţial, respectiv cel care consemna corespondenţa dintre părţile litigiului, motivarea fiind una formală, fără a observa ansamblul probator.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A precizat, prealabil, că recursul a fost declarat exclusiv cu privire la decizia de apel, astfel încât nu pot fi analizate criticile care vizează aprecierea de către instanţa devolutivă a probatoriului ce urmează a fi administrat, aspecte consemnate în încheierea de şedinţă din data de 27 noiembrie 2023.

Pe fondul cererii de recurs, a susţinut netemeinicia criticii recurentei-reclamante vizând greşita aplicare a prevederilor art. 78 C. proc. civ. prin raportare la art. 2.403 C. civ., în condiţiile în care nu a solicitat introducerea în proces a terţului în faţa primei instanţe, iar cadrul procesual nu mai putea fi modificat în apel, astfel încât în mod corect a reţinut instanţa devolutivă netemeinicia cererii, recurenta-reclamantă neputând invoca propria culpă în recurs. Cu aceleaşi considerente a apreciat şi netemeinicia criticii referitoare la neadministrarea probatoriului, în măsura în care se va aprecia că recursul vizează şi încheierea de şedinţă din data de 27 noiembrie 2023. A apreciat, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor vizând prescripţia dreptului material la acţiune, arătând că încheierea contractului de cesiune de creanţă este anterior curgerii termenului de prescripţie, astfel încât nu are relevanţă din perspectiva întreruperii termenului de prescripţie: în ce priveşte corespondenţa electronică invocată prin cererea de recurs, a arătat că în mod legal a apreciat instanţa de apel forţa probantă a acesteia, în lipsa unor dovezi suplimentare.

Intimata-pârâtă a formulat, totodată, cerere de recurs incident, prin care a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. Fără a preciza în cadrul memoriului de recurs criticile care se subsumează motivelor de casare menţionate, recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea deciziei de apel sub aspectul soluţiei de respingere a nulităţii contractului de cesiune, apreciind că sancţiunea nulităţii trebuie să intervină fie ca urmare a lipsei sumei pentru care a fost constituită, fie ca urmare a lipsei altor elemente esenţiale. Totodată, a susţinut inadmisibilitatea/prematuritatea acţiunii reclamantei motivat de faptul că partea avea obligaţia efectuării anumitor demersuri faţă de debitorul iniţial, precum şi caracterul nefondat al cererii de chemare în judecată, argumentând aceste aspecte prin raportare la situaţia de fapt.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat inadmisibilitatea recursului incident, apreciind că nu se identifică critici de nelegalitate în memoriul de recurs; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat, apreciind că susţinerile părţii referitoare la nulitatea contractului de cesiune sunt nefondate, instanţa de apel concluzionând în mod legal asupra existenţei tuturor elementelor impuse de lege pentru acest tip de act juridic. În aceeaşi măsură, a apreciat ca nefiind fondate susţinerile recurentei-pârâte în ceea ce priveşte necesitatea unei proceduri prealabile faţă de debitorul cedat şi în ceea ce priveşte temeinicia cererii de chemare în judecată.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

În şedinţa publică din data 17 octombrie 2024, în raport de susţinerile recurentei-reclamante a calificat excepţia inadmisibilităţii invocată faţă de recursul incident ca fiind excepţia nulităţii recursului, dispunând, totodată, respingerea acesteia.

Examinarea recursurilor:

Examinând legalitatea deciziei de apel, prin raportare la criticile formulate şi apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Este apreciat caracterul fondat al criticii recurentei-reclamante întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: se observă că instanţa devolutivă de atac, ulterior admiterii apelului declarat de reclamantă, a respins acţiunea acesteia, schimbând considerentele în baza cărora prima instanţă concluzionase asupra caracterului netemeinic al pretenţiilor din cererea de chemare în judecată. Astfel, instanţa de apel, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 2.403 C. civ., a respins cererea de chemare în judecată motivat de faptul că în raport de textul legal aplicabil speţei se impune chemarea în judecată a terţului, respectiv a constituitorului ipotecii; în acest context instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă nu a dispus administrarea de probatorii care să lămurească situaţia de fapt, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat cerere de chemare în judecată a terţului atât în instanţa de fond, cât şi în faţa instanţei devolutive.

Sub un prim aspect, instanţa supremă reţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., statuând asupra aspectului referitor la necesitarea introducerii în cauză a terţului fără a o pune în discuţia părţilor tranşând prin considerente consecinţa ce a considerat că decurge dintr-o asemenea omisiune. Or, raportat la prevederile alin. (3) al articolului citat, instanţa era obligată din oficiu să pună în discuţia părţilor aspectul legat de obligativitatea introducerii în cauză a terţului, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamantei să îşi facă apărările corespunzătoare în raport de situaţia juridică învederată.

Sub al doilea aspect, Înalta Curte reţine greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2.403 C. civ. prin raportare la cele ale art. 78 C. proc. civ. Instanţa supremă reţine că norma legală aplicabilă speţei impunea un anumit cadru procesual, litigiul neputând fi soluţionat doar în prezenţa părţilor astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată. Art. 2.403 C. civ. instituie obligaţia ca, în cazul unui litigiu promovat de creditorul ipotecat împotriva debitorului creanţei care face obiectul ipotecii, cererea să vizeze şi introducerea forţată în cauză a constituitorului ipotecii.

Instanţa de apel a sesizat în mod corect faptul soluţionării cauzei cu un cadru procesual incomplet. Nelegalitatea deciziei de apel rezultă din împrejurarea că a statuat asupra culpei exclusive a recurentei-reclamante în configurarea inadecvată a cadrului în care a fost soluţionată cauza, fără a observa incidenţa prevederilor art. 78 C. proc. civ. şi, implicit, fără a face aplicarea acestui text legal.

Conform normei legale menţionate, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane (în speţă, a constituitorului ipotecii). Formularea textului legal este clară în sensul că în măsura în care cererea introductivă nu vizează toate părţile ce se impune a sta în judecată, instanţa este obligată să aplice procedura reglementată de art. 78 C. proc. civ.

Exprimarea folosită de legiuitor în cuprinsul art. 2.403 C. civ. este neechivocă din perspectiva cadrului procesual ca trebuie configurat în cazul acţiunilor împotriva debitorului creanţei grevate şi impuneau judecătorului fondului aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. Plecând de la acest considerent, este nerelevant aspectul reţinut de instanţa de apel conform căruia reclamanta nu a invocat motivul legat de neintroducerea terţului în proces prin cererea de apel, ambele părţi constatând în mod corect că nu era posibilă schimbarea cadrului procesual în calea devolutivă de atac.

În acest context, instanţa de apel, sesizând neregularitatea modalităţii în care prima instanţa a soluţionat cauza, avea obligaţia legală de a pune în discuţia părţilor aspectul sesizat, urmând a proceda conform opţiunii exprimate de părţile raportului judiciar.

Se reţine, astfel, nelegalitatea deciziei de apel dedusă din împrejurarea că, fără a pune în discuţia părţilor neregularitatea judecării cauzei cu nerespectarea cadrului procesual aşa cum acesta este impus prin prevederile art. 2.403 C. civ., precum şi nefiind în cadrul procesual adecvat conform dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., a aplicat în mod direct sancţiunea reglementată de ultimul text legal menţionat, încălcând, în consecinţă, dreptul de apărare al recurentei-reclamante.

Nu este reţinută apărarea recurentei-pârâte în sensul că prin motivul de recurs analizat recurenta-reclamantă îşi invocă propria culpă în neintroducerea forţată în cauză a terţului, în condiţiile în care revenea instanţei clarificarea cadrului procesual în care este obligatoriu să fie soluţionată cererea de chemare în judecată, urmând procedura defiptă de prevederile art. 78 C. proc. civ., motivat de faptul că textul legal pe care se întemeiază calitatea procesuală a recurentei-reclamante, precum şi acţiunea introdusă impune cu necesitate discutarea cadrului procesual anterior oricăror altor dezbateri.

Faţă de motivul casare apreciat ca fiind întemeiat, Înalta Curte nu va mai proceda la analizarea celorlalte critici expuse în memoriul de recurs de către recurenta-reclamantă, aceste susţineri, precum şi apărările conexe urmând a fi dezbătute după parcurgerea procedurii reglementate de art. 78 C. proc. civ., raportat şi la disponibilitatea părţilor litigante.

Instanţa supremă nu va reţine susţinerea recurentei-pârâte în sensul că neindicarea formală a atacării cu recurs şi a încheierii din data de 27 noiembrie 2023 ar conferi autoritate de lucru judecat celor dispuse prin actul de procedură precizat.

Se observă că o asemenea neindicare formală a unei încheieri premergătoare hotărârii recurate nu atrage consecinţa susţinută de recurenta-pârâtă, în condiţiile în care memoriul de recurs cuprinde critici ce vizează respectiva încheiere. Înalta Curte reţine, totodată, incidenţa în cauză a prevederilor art. 494 C. proc. civ. ce fac trimitere implicită la cele ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ., textele legale menţionate neimpunând indicarea expresă a tuturor încheierilor premergătoare pentru a putea determina realizarea controlului de legalitate a măsurilor dispuse prin actele de procedură, fiind suficient ca în dezvoltarea căii de atac să se regăsească critici referitoare la acestea.

Se observă, totodată, că nu ar putea fi reţinută ca intrând în puterea de lucru judecat niciunul din aspectele tranşate de instanţele devolutive, în raport de motivul de nelegalitate reţinut ca fiind fondat şi care afectează în întregime hotărârile pronunţate în cauză.

Raportat la ultimul considerent expus, Înalta Curte nu va proceda nici la analiza criticilor expuse de recurenta-pârâtă, acestea urmând a fi dezbătute după stabilirea cadrului procesual.

Având în vedere cele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., instanţa supremă va admite atât recursul principal, cât şi recursul incident, decizia de apel fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În temeiul art. 501 C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la regularizarea cadrului procesual, prin raportare la prevederile art. 78 C. proc. civ. urmând a verifica şi incidenţa prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de verificarea dispusă, instanţa va relua judecata cauzei sub toate aspectele invocate de părţile litigante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1940/2023 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.