Contractual late-payment penalties and the irrelevance of post-deadline partial payments under Civil Code art. 1541

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 11 martie 2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 479.107,71 RON + TVA reprezentând debit restant din factura seria x nr. x/03.01.2029 emisă în baza contractului de antrepriză nr. x/23-259 încheiat la data de 23.10.2018, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi calendaristică, începând de la momentul scadenţei de plată - 04.03.2019 până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 21 ianuarie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei la plata debitului principal + TVA, în cuantumul restrâns precizat de reclamantă, urmare a unor plăţi parţiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1374 din 4 august 2020 instanţa de fond a admis cererea de completare formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la 4 martie 2019 până la plata integrală a debitului.

Ultima sentinţă a fost recurată de pârâta B. S.R.L., iar prin decizia civilă nr. 34R din 15 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis calea extraordinară de atac, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2020 reclamanta B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând instanţei declararea ca nescrisă a clauzei penale cuprinse în art. 1.2 paragraful final din contractul de antrepriză nr. x/23-259; în subsidiar a solicitat reducerea clauzei penale.

Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 1097 din 26 martie 2021, a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus reunirea cauzei cu care a fost investit cu cea aflată în rejudecare pe rolul Tribunalului Bucureşti.

La data de 05.11.2022 C. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea B. S.R.L., solicitând respingerea acţiunii în pretenţii formulată de A. S.R.L.; cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu în şedinţa publică din data de 30 martie 2023.

Soluţia primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 911/2022 pronunţată la data de 27 aprilie 2022 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cerere principală formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 1.020.547,02 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere; a respins, totodată, ca neîntemeiată cererea conexă formulată de reclamanta B. S.R.L..

Apelul:

Sentinţa de fond a fost atacată de pârâta B. S.R.L. care a solicitat în principal anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea hotărârii şi respingerea în tot sau în parte a cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub acelaşi număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1267 din 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta B. S.R.L., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare de instanţa de casaţie şi stabilirea unui termen pentru evocarea fondului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub acelaşi număr unic.

După o amplă prezentare a contextului contractual dintre părţi şi a parcursului procesual, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6, recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel din perspectiva considerentelor potrivit cărora penalitatea de întârziere nu poate fi redusă în cazul unor plăţi parţiale efectuate după momentul scadenţei, susţinând nelegalitatea hotărârii prin inexistenţa unor considerente care să conducă la concluzia că pentru a fi utile creditorului acele plăţi trebuiau să fie făcute anterior momentului scadenţei. În acest context a arătat că instanţa de apel a făcut motivare necorespunzătoare, neindicând dispoziţia legală pe care şi-a întemeiat raţionamentul.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că a invocat în faţa instanţei caracterul vădit disproporţionat al penalităţii contractuale, prin raportare la dobânda bancară anuală, în mod nelegal instanţa de control devolutiv apreciind asupra penalităţii ca fiind proporţională, raportându-se la faptul că nu reprezintă nici măcar dublul debitului principal, ignorând total raţionamentul expus prin motivele de apel.

Tot subsumat aceloraşi motive de casare, recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea deciziei de apel ca urmare a omisiunii analizării susţinerilor din memoriul de apel referitoare la necesitatea stabilirii penalităţii prin raportare la graficul de plăţi din e-mailul din aprilie 2019 agreat de ambele părţi litigante în ce priveşte prorogarea termenelor de plată.

Concluziv, recurenta-pârâtă a arătat că toate aceste apărări relevante pentru buna soluţionare a cauzei neanalizate de instanţa de apel atrag nelegalitatea deciziei pronunţate, invocând în acest context jurisprudenţa CEDO. A susţinut, astfel că hotărârea recurată nu răspunde exigenţelor de motivare prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel sub aspectul modului de soluţionare a cererii vizând caracterul nescris al clauzei contractuale ce prevedea penalitatea aplicată raportului juridic dintre părţi.

Arătând că a invocat nelegalitatea clauzei contractuale prin care s-a stabilit că penalitatea va fi stabilită prin raportare la valoarea întregului contract, chiar dacă au fost făcute plăţi parţiale, a susţinut că instanţa de apel analizat strict aspectul acestor plăţi parţiale - dacă au profitat creditorului. În acest context, a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1541 alin. (3) C. civ., stabilind implicit că textul legal este aplicabil doar în măsura în care este incident cazul de reducere a penalităţii prevăzut la alin. (1) lit. a) din acelaşi articol, adăugând o condiţionare care nu există.

A criticat, totodată, greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., apreciind nelegalitatea raţionamentului instanţei care a înlăturat textul legal motivat de plata făcută ulterior termenului de scadenţă al obligaţiei de plată. A reiterat susţinerile expuse anterior vizând inexistenţa unei asemenea condiţionări în textul legal pe care instanţa de apel a refuzat să îl aplice.

În final, a apreciat greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1541 alin. (1) lit. b) C. civ., criticând modul în care instanţa a apreciat că nu există o vădită disproporţionalitate a penalităţii contractuale, în condiţiile în care aceasta nu depăşeşte dublul debitului datorat. A susţinut că instanţa de apel, în analizarea caracterului vădit disproporţionat al penalităţilor de întârziere, trebuia să se raporteze la prejudiciul preconizat, iar nu la debitul neachitat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii şi inadmisibilitatea recursului, solicitând în final respingerea acestuia ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Excepţia nulităţii a fost invocată prin raportare la aprecierea intimatei-reclamante că în memoriul de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate, ci doar aspecte de netemeinicie sau care vizează modalitatea de apreciere de către instanţa de apel a probatoriului administrat.

Excepţia inadmisibilităţii a fost motivată de intimata-reclamantă prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 119/2020 care a tranşat aspectul debitului principal, hotărâre rămasă definitivă prin neatacare şi prin care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat că recurenta-pârâtă nu a achitat la scadenţă factura de plată, aspect recunoscut de aceasta chiar anterior primului termen de judecată, că părţile s-au înţeles contractual ca plata să fie făcută integral într-o singură tranşă, termen nerespectat. Inadmisibilitatea este susţinută în ceea ce priveşte graficul de plăţi invocat în memoriul de recurs nu numai raportat la autoritatea de lucru judecat a sentinţei prin care s-a dispus obligarea părţii la plata debitului principal, ci şi raportat la caracterul omisso medio al acestor critici, prin chiar cererea de chemare în judecată, conexată la litigiul iniţial, recurenta-pârâtă a arătat că nu a putut achita la termenul scadent factura emisă în baza contractului de antrepriză.

Pe fondul cererii de recurs, intimata-reclamantă a arătat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenta/pârâtă solicitând, de fapt, un răspuns detaliat la fiecare din apărările formulate în calea devolutivă de atac. A apreciat, totodată corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, susţinând legalitatea deciziei de apel din această perspectivă, argumentând suplimentar pe fondul litigiului, cu referiri la conduita contractuală a părţilor.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în faţa instanţei de recurs.

În şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024 Înalta Curte a respins excepţia nulităţii cererii de recurs, reţinând că se identifică critici care por fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În aceeaşi şedinţă, având în vedere cele susţinute prin întâmpinare, a apreciat că nu se invocă o veritabilă excepţie de inadmisibilitate, cele susţinute reprezentând, de fapt, apărări pe fondul cererii de recurs.

Examinarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel, raportat la criticile formulate şi la apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Se reţine că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar în memoriul de recurs nu se regăsesc critici care să vizeze motivul de casare invocat. În consecinţă, apreciază că acest motiv de casare a fost invocat formal, fără a atrage o examinare a legalităţii deciziei de apel din această perspectivă.

Sunt nefondate criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă invocă punctual un număr de trei apărări formulate prin memoriu de apel la care pretinde că nu a răspuns instanţa de control devolutiv, susţinând, astfel că ar fi o motivare necorespunzătoare sau insuficientă.

Sub un prim aspect, Înalta Curte că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., are ca ipoteze de incidenţă nemotivarea hotărârii (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază), motivarea contradictorie sau motivarea străină de natura cauzei. Analiza criticilor expuse în memoriul de recurs relevă faptul că o parte consistentă a acestora nu se încadrează în ipotezele textului legal, reprezentând, de fapt, nemulţumiri ale părţii faţă de raţionamentul expus de instanţa de apel. De asemenea, aceleaşi susţineri nu determină, prin modalitatea de prezentare, examinarea legalităţii deciziei de apel, ci impun o analiză a modului în care instanţa devolutivă a apreciat asupra situaţiei de fapt prin prisma probatoriului administrat.

Nu este fondată nici critica vizând nelegalitatea deciziei de apel din prisma exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Textul legal invocat de recurenta-pârâtă este unul de principiu, care statuează asupra conţinutului hotărârii judecătoreşti. Or, în speţă este evident că deciziei de apel nu îi lipseşte conţinutul, recurenta-pârâtă fiind, de fapt, nemulţumită de modul în care instanţa de apel a expus considerentele care susţin soluţia pronunţată. Din perspectiva exigenţelor de motivare ale unei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte reţine că jurisprudenţa naţională şi europeană nu impun ori sancţionează acea motivare care nu răspunde direct şi expres fiecărui argument invocat de părţile unui proces. Ceea ce se impune pentru a fi respectat dezideratul de motivare este prezentarea unor argumente clare, logice, cursive care să facă înţeles raţionamentul instanţei de judecată, fiind suficient ca instanţa să răspundă chiar şi printr-un considerent unic celor susţinute de părţi.

În consecinţă, Înalta Curte nu reţine o lipsă de motivare dedusă, aşa cum pretinde recurenta-pârâtă din lipsa argumentării cu privire la anumite susţineri ale acesteia.

Critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1541 alin. (3) C. civ. nu va fi analizată, întrucât sub aparenţa nelegalităţii, recurenta-pârâtă impune, în fapt, un control al temeiniciei deciziei de apel. Se observă, din această perspectivă, că prin chiar cererea de constatare a caracterului nescris al clauzei penale contractuale recurenta-pârâtă impune instanţelor analiza dispoziţiei legale incidente prin raportare la norma înscrisă la art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., fiind interesată sub acest aspect prin prisma plăţilor parţiale făcute ulterior scadenţei obligaţiei de plată. Interesul său este reprezentat, în special, de ignorarea sau neobservarea modalităţii în care părţile s-au înţeles să fie făcută plata contractuală (într-o singură tranşă).

În consecinţă, aspectul sesizat de recurenta-pârâtă nu presupune analiza abstractă a normei legale pretins greşit aplicată de instanţa de apel în raport de clauza contractuală solicitată a fi constatată ca nescrisă, ci presupune analiza situaţiei de fapt.

De altfel, analiza clauzei contractuale, raportat strict la sancţiunea prevăzută de art. 1541 alin. (3) C. civ., relevă caracterul legal al acesteia, conţinutul normei contractuale nefiind de natură a exclude posibilitatea reducerii cuantumului penalităţilor, doar motivat de modalitatea în care este stabilită. Simpla trimitere de calculare a procentului de penalitate de 0,5 % la valoarea facturată nu are semnificaţia, prin ea însăşi a unei stipulaţii prin care să se interzică posibilitatea de reducere a cuantumului penalităţii contractuale.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că şi criticile vizând greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) şi b) C. civ. nu determină examinarea legalităţii deciziei de apel, susţinerile recurentei-pârâte conducând spre o analiză a considerentelor expuse de instanţa devolutivă din perspectiva situaţiei de fapt. Practic, deşi se invocă greşita interpretare a normelor de drept indicate anterior, dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs se bazează pe situaţia particulară a speţei, dedusă din situaţia de fapt reţinută de instanţa devolutivă.

În ceea ce priveşte singura critică de nelegalitate, respectiv cea a interpretării dispoziţiei art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ. sub aspectul momentului executării parţiale a obligaţiei principale, Înalta Curte reţine caracterul legal al deciziei de apel, instanţa devolutivă de atac apreciind corect asupra intenţiei legiuitorului la redactarea acestei norme legale, în sensul că pentru a fi în ipoteza enunţată legal, este necesar ca acea executare parţială să fie efectuată în termenul contractual stabilit de părţi.

Având în vedere considerentele expuse şi constatând legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În considerarea prevederilor art. 451 si urm. C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimata-reclamantă, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267 din 21 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi intimata-intervenientă C. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 11.841,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2024.