Inadmissibility of revision against cassation decision rejecting appeal for lack of merits determination

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 august 2017 pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune exclusivă nr. 3/28.05.2014 încheiat între părţi;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 120.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru utilizarea fără drept a operelor al căror autor este şi a interpretărilor sale;

- în subsidiar, rezilierea contractului şi obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr la data de 06.02.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 6384 din 29 octombrie 2019, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea şi a dispus rezilierea contractului de cesiune nr. x încheiat între părţi la data de 28.05.2014, a respins capetele de cerere privind pretenţiile băneşti anterioare datei de 07.08.2014, ca fiind prescrise, a respins în rest celelalte solicitări, ca neîntemeiate, a dispus cu privire la cheltuielile de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 3090 din 06 iulie 2021, Tribunalul Argeş a admis apelurile formulate de pârâta B. S.R.L. şi de reclamantul A., a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia civilă, în primă instanţă.

Al doilea ciclu procesual

4. Hotărârea pronunţată în fond în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 592/03.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis în parte cererea precizată şi a dispus rezilierea contractului de cesiune nr. x/28.05.2014, a respins în rest cererea şi a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 6.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 189/A-C din 02 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul principal formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 592 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, a anulat în parte, sentinţa apelată şi a trimis cauza la rejudecare, la acelaşi tribunal, în ce priveşte capătul de cerere privind rezilierea contractului de cesiune.

A fost respins ca nefondat apelul incident formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de reclamantul A..

Al treilea ciclu procesual

6. Hotărârea pronunţată de în fond, în rejudecare

Prin sentinţa nr. 464 din 26 septembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeş a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

7. Decizia pronunţată în apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 464 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentinţa, în sensul că a admis cererea şi a dispus rezilierea contractului de cesiune exclusivă nr. 3/28.05.2014.

A obligat intimata B. S.R.L. la plata sumei de 6.150 RON cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

8. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.

A fost obligată recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

9. Cererea de revizuire

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitând pronunţarea unei soluţii de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei, admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În fapt, prin Decizia nr. 942 din 09.04.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, în mod greşit instanţa supremă a respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nelegale a curţii de apel piteşti, respectiv a Deciziei nr. 14/A.COM din 12 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care interzice practic desfiinţarea unui contract de cesiune drepturi de autor, dacă motivele care au condus la utilizarea defectuoasă a operei, se datorează propriei culpe a autorului. Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că intimatul reclamant (deşi a cedat dreptul la reproducerea operelor şi comercializarea către S.C. B. Srl), nu a respectat această obligaţie asumată prin contract, invocând faptul că " a avut reprezentarea că acţionează ca autor al pieselor sale...". Nu au fost administrate în cauză probe sub acest aspect.

Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., prin care părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

La pronunţarea soluţiei de admitere a apelului, instanţa nu a ţinut cont de faptul că în argumentarea motivelor cu privire la rezilierea contractului de cesiune, intimatul-reclamant a folosit argumentele şi susţinerile prezentate pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune, nicidecum argumente şi precizări specifice rezilierii acestui contract.

A arătat, totodată, că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată de instanţa de apel fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 41 si 43 din Legea nr. 8/1996, precum şi cu privire la interpretarea greşită a modalităţii de executare a contractului, în forma comunicării publice a operei, cu referire la dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, instanţa a interpretat greşit natura contractului de cesiune, care nu este unul gratuit, fără remuneraţie, ci un contract cu titlu oneros din materialul probator administrat, rezultând fără dubiu faptul că reclamantul a obţinut beneficii certe, sume de bani din exploatarea operei prin contractul de cesiune ori, instanta nu a calificat tocmai natura contractului, de tip oneros sau de tip gratuit (în contract nefiind prevăzută remuneraţia).

Că este aşa, rezultă din înscrisurile depuse la dosar (Anexa cu adresele URL ale melodiilor din repertoriul S.C. B., încărcate pe contul reclamantului, oficial, în colaje şi individual).

În consecinţă, din materialul probator administrat rezultă faptul că în cauză, este vorba despre un contract cu titlu oneros, iar în atare situaţie, contractul nu poate fi reziliat pentru lipsa remuneraţiei.

Totodată, interpretând greşit dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 43 din Legea nr. 8/1996, instanţa de apel a considerat fără temei faptul că dreptul autorului de a solicita aplicarea sancţiunii rezilierii contractului ar interveni automat, eludând practic dispoziţiile legale cu privire la remediu conferit de lege pentru salvarea contractului, mai exact art. 43 alin. (2) din lege.

Astfel, cu privire la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, instanţa de apel reţine că faţă de formularea textului şi de interpretarea logico-raţională, nu se poate reţine că legiuitorul a instituit o obligaţie pentru autor de a cere mai întâi stabilirea remuneraţiei.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, norma specială care stabileşte dreptul autorului operei de a cere aplicarea sancţiunii rezilierii, nu presupune intervenirea acestei sanctiuni în mod automat, fără analiza în ansamblu a termenilor şi clauzelor contractului, pentru a releva voinţa reală a părţilor, precum şi posibilitatea remedierii lipsei unui element esenţial al contractului (preţul) prin stabilirea remuneraţiei de către organele judiciare.

În acest sens, încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condiţiile respectării dispoziţiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun, inclusiv cu temeiul de la art. 1270 C. civ. (forţa obligatorie a contractului).

Interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 8/1996, cu privire la acest remediu (convenţional sau judiciar), este cu atât mai evidentă cu cât, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract de cesiune exclusivă este un contract cu titlu oneros faţă de plăţile efectuate de societatea pârâtă către reclamant, ceea ce se încadrează în "remuneraţia datorată cedentului".

Astfel, soluţia instanţei de apel este contrară probatoriului administrat în cauză şi care dovedeşte faptul că reclamantul a încasat sume de bani timp de peste 3 ani din exploatarea operei, motiv pentru care nu se poate solicita rezilierea contractului de cesiune pe motivul inexistenţei " preţului cesiunii" în contract, respectiv remuneraţiei.

În consecinţă, în mod greşit instanţa de apel a constatat că "obligaţa de plată din contract nefiind execuată, reclamantul are dreptul de a solicita rezilierea" (pag. 18 paragraf. 12). Este evident faptul că sumele de bani încasate de reclamant, exprimă voinţa părţilor privind preţul contractului.

De asemenea, în mod greşit instanţa de apel a considerat că pârâta a utilizat opera în mod defectuos şi culpabil, prin difuzarea operelor pe canalul de C., aplicând greşit şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 8/1996 cu privire la ipoteza comunicării publice a operei, neagreată de către autor".

Din analiza contractului de cesiune şi a înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu faptul că în realitate, reclamantul în calitate de titular al dreptului de autor, a cesionat drepturile sale patrimoniale pârâtei, prevăzute de dispoziţiile art. 13 lit. f), g) şi ha) din Legea nr. 8/1996, inclusiv cele de comunicare publică, direct sau indirect a operei, stabilind noţiunile de reproducere şi difuzare a operei, prin orice mijloace şi prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată. Aceasta presupune fără echivoc, multiplicarea înregistrărilor sub orice formă şi distribuirea prin orice alt mod de transmitere (canalul de You Tube nefiind exclus). De altfel, potrivit legii, contractul de cesiune a drepturilor de autor, se încheie din nevoia autorului de a-şi valorifica drepturile pe care le are asupra creaţiei intelectuale, opera sa dobândind valoare numai prin răspândire (în cazul de faţă şi prin comunicare publică).

Cererea de revizuire este admisibilă, deoarece, la adoptarea soluţiei din recurs, instanţa nu a ţinut cont de excepţia autorităţii de lucru judecat, şi nici nu a avut în vedere un înscris determinant în soluţionarea cauzei, respectiv Adresa nr. x din 03.12.2024 emisă de UCMR-ADA, D., prin care s-a recunoscut dreptul la exploatarea operei muzicale în litigiu, înscris nou, necunoscut instanţei la data pronunţării deciziei din recurs.

II. Soluţia cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, sub aspectul admisibilităţii sale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce dispun că revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul."

Prin urmare, pentru ipoteza revizuirii întemeiate pe cazul de la pct. 5 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., este incidentă cerinţa de admisibilitate ca hotărârea atacată să fie una pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.

Verificând această cerinţă în raport cu hotărârea atacată - decizia civilă nr. 942 din 09 aprilie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit textului legal anterior redat, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, respectiv hotărârile pronunţate în primă instanţă, în apel sau chiar şi în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul.

În ceea ce priveşte "evocarea fondului" de către instanţa de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină şi în jurisprudenţă, că aceasta implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenţei dispoziţiilor legale la o stare de fapt reţinută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Pot fi, aşadar, atacate cu revizuire hotărârile prin care instanţa de recurs admite recursul, casează hotărârea cu reţinere şi evocă fondul. O instanţă de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, pronunţă o soluţie diferită decât cea pronunţată de instanţele inferioare, realizând o nouă judecată asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, prin decizia civilă nr. 942 din 09 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 14/A-COM din 12 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi a obligat recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin urmare, instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, întrucât nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, nefiind dată o dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Dimpotrivă, soluţionând recursul prin decizia atacată cu prezenta revizuire, instanţa a procedat la verificarea corectei aplicări a legii de către instanţa de apel şi nu a realizat o judecată în fond a cauzei.

Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se dezlegarea dată raportului dedus judecăţii, nu sunt susceptibile de revizuire decât pentru motivele menţionate expres de art. 509 alin. (2) C. proc. civ., printre acestea neregăsindu-se şi motivul de revizuire reglementat de pct. 1 al art. 509 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 942 din 9 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimatul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.