Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 973/2025 AI generated

Admissibility of annulment for invalid service versus mandatory exhaustion of cassation and restoration of time-bar

Case Number Decizia nr. 973/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the claimant’s annulment challenge as inadmissible; consequently, the appellate decision finding the appeal of the original judgment time-barred (perempted) remains in final force. The dispute involved a civil claim by an individual against a municipal authority to enforce a property transfer or receive compensation for a demolished building, which was initially dismissed on the merits and subsequently subject to a procedural battle regarding the timeliness of appeals; the claimant argued that the annulment challenge was the only viable remedy because the peremptory decision was communicated late, after the statutory five-day cassation deadline had expired, and alleged irregular service and denial of a medical postponement request. The Court ruled that the specific ground of invalid service could and must have been raised through the ordinary cassation appeal against the peremptory decision, coupled with a request for restoration of the missed deadline, rather than through an annulment challenge; relying on Articles 503 and 504(1) of the Code of Civil Procedure, which prioritize reforming remedies (appeal/cassation) over extraordinary ones (annulment) to ensure procedural order, the Court held that the annulment was inadmissible because the grievance was justiciable via the standard appeal route, making the cassation appeal against the rejection of that annulment unfounded under Article 488(1)(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 504 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 459 alin. (1) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ; Admissibility of annulment for invalid service versus mandatory exhaustion of cassation and restoration of time-bar: The dispute involved a civil claim by an individual against a municipal authority to enforce a property transfer or receive compensation for a demolished building, which was initially dismissed on the merits and subsequently subject to a procedural battle regarding the timeliness of appeals; the claimant argued that the annulment challenge was the only viable remedy because the peremptory decision was communicated late, after the statutory five-day cassation deadline had expired, and alleged irregular service and denial of a medical postponement request. The Court ruled that the specific ground of invalid service could and must have been raised through the ordinary cassation appeal against the peremptory decision, coupled with a request for restoration of the missed deadline, rather than through an annulment challenge; relying on Articles 503 and 504(1) of the Code of Civil Procedure, which prioritize reforming remedies (appeal/cassation) over extraordinary ones (annulment) to ensure procedural order, the Court held that the annulment was inadmissible because the grievance was justiciable via the standard appeal route, making the cassation appeal against the rejection of that annulment unfounded under Article 488(1)(5).

Keywords

AI generated
civil annulment grounds for cassation statutory deadline article of civil procedure service of process procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Identified ground of appeal that the court found not established in its final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 15 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să fie obligat să pună în aplicare imediat sentinţa civilă nr. 1894/16.10.2018 completată cu încheierea îndreptare eroare materială din 23 aprilie 2019 în sensul de a le transfera imediat dreptul de proprietate şi punere în posesie asupra unui imobil echivalent valoric cu imobilul revendicat situat în Bucureşti, str. x, constând din teren în suprafaţă de 320 mp construcţie demolată în suprafaţă de 122,28 mp sau să îi despăgubească imediat cu contravaloarea acestui imobil la preţul actual al pieţei.

2. Hotărârea pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 1104/14.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1104/14.07.2022 a Tribunalului Bucureşti a formulat apel, în termenul legal, reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 173A din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022 a admis excepţia de perimare, a constatat perimat apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1104/14.07.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2002, în contradictoriu cu intimatul pârât U.A.T. Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

La data de 05 iunie 2024 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2024, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 173A/14.02.2024, prin care a solicitat instanţei anularea acesteia ca nefondată şi abuzivă şi să retrimită apelul din dosarul nr. x/2022 spre rejudecare cu celeritate la o altă instanţă competentă.

4. Hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare

Prin decizia civilă nr. 881A din 20 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2024 a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 173/14.02.2024 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul cu nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul - pârât U.A.T. Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca inadmisibilă.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 881A din 20 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2024 a declarat recurs contestatorul A..

Prin cererea de recurs formulată, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei civile nr. 173/14.02.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Consideră decizia civilă nr. 881A/20.09.2024, prin care i-a fost respinsă contestaţia în anulare, ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece se motivează prin invocarea greşită a art. 504 alin. (1) C. proc. civ. susţinând că contestatorul avea "posibilitatea să invoce o presupusă nelegală citare prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei de perimare a apelului". În realitate, arată că nu a avut nicio posibilitate de a formula recurs la decizia ilegală şi nefondată de perimare a apelului în primul rând şi mai presus de toate pentru că nu a avut cunoştinţă de existenţa ei, fiindu-i comunicată foarte târziu şi anume la peste 20 de zile după expirarea termenului de recurs acordat, în speţă, decizia a fost formulată pe 14 februarie cu termen de recurs de 5 zile, respectiv până pe 19 februarie, dar a fost redactată abia în data de 05.03.2024 şi a fost trimisă prin poştă între 06-08 martie 2024, parvenindu-i în fapt pe 12.03.2024, dată la care evident, era tardivă orice posibilitate de exercitare a recursului.

Mai susţine că, atunci când a formulat contestaţia în anulare, nu a ales calea de atac a apelului în loc de cea a recursului, ci aceasta i-a fost impusă, la momentul înregistrării cererii, în nou deschisul dosar nr. x/2024.

Solicită instanţei care judecă recursul să aplice întocmai prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. ţinând cont că nu a fost citat legal cu privire la posibilitatea şi termenul formulării recursului şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata şi pronunţarea în dosarul nr. x/2022, deoarece cererea scrisă prin care a solicitat amânarea din motive de urgenţă medicală a fost respinsă dintr-un mod absolut abuziv.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 06 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivul de recurs invocat, recurentul a criticat faptul că i-a fost respinsă contestaţia în anulare în mod greşit ca inadmisibilă, potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a putut formula recurs la decizia de perimare a apelului, nu a avut cunoştinţă de existenţa ei, fiindu-i comunicată la peste 20 de zile după expirarea termenului de recurs acordat.

Mai susţine că nu a fost citat legal cu privire la posibilitatea şi termenul formulării recursului şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata şi pronunţarea în dosarul nr. x/2022, deoarece cererea scrisă prin care a solicitat amânarea din motive de urgenţă medicală a fost respinsă abuziv.

Criticile, astfel rezumate, au caracter nefondat.

Instanţa care a pronunţat decizia recurată în speţă a reţinut că contestatorul a criticat soluţia instanţei de apel pe care aceasta a pronunţat-o asupra cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare, precum şi faptul că la acelaşi termen de judecată a fost respins apelul.

Instanţa de apel a subliniat că aceste aspecte nu constituie motive de exercitare a contestaţiei în anulare, ci sunt veritabile critici de nelegalitate cu privire la soluţia de perimare a apelului, care ar fi putut fi supuse atenţiei unei instanţe de control judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului, cale de atac pe care contestatorul nu a exercitat-o întrucât nu a primit comunicarea în interiorul acestui termen, astfel cum a învederat.

Din aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a contestaţiei în anulare, referitoare la faptul că această nemulţumire să nu fi putut fi invocată prin exercitarea unei alte căi de atac, întrucât aceste critici, formulate pe calea contestaţiei în anulare, puteau fi formulate pe calea recursului exercitate împotriva deciziei prin care a fost perimat apelul, contestatorul având posibilitate să formuleze şi o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului.

Incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului. Alin. (2) dispune că, totuşi contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond.

Astfel, potrivit dispoziţiilor menţionate, contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul referitor la nelegala citare a contestatorului la termenul la care a avut loc judecata putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.

Această condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare de drept comun constituie o aplicaţie a principiului statuat de art. 459 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atâta timp cât este deschisă calea de atac a apelului. Totodată, prin această dispoziţie legală se instituie ordinea de exercitare între recurs şi contestaţia în anulare, legea dând prioritate căii de atac de reformare faţă de retractare.

Aşadar, ori de câte ori partea are la dispoziţie apelul sau recursul pentru valorificarea motivului contestaţiei în anulare de drept comun, ea este obligată să le folosească, în caz contrar, contestaţia în anulare fiind inadmisibilă.

Or, în cauză, contestatorul A. nu a formulat calea de atac pe care o avea la dispoziţie, şi anume recursul, împotriva deciziei civile nr. 173A din 14 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, prin care s-a admis excepţia de perimare, s-a constatat perimat apelul declarat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1104/14.07.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rezultând că, în mod corect, instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a respins-o ca fiind inadmisibilă.

Nu pot fi primite argumentele contestatorului în sensul că i s-a comunicat respectiva decizie la 20 zile după expirarea termenului de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., contestatorul avea dreptul de a declara recurs împotriva respectivei hotărâri în termen de 5 zile de la pronunţare, legea acordându-i posibilitatea de a motiva calea de atac înlăuntrul unui termen de aceeaşi durată de 5 zile, care curgea însă de la data comunicării, 08 martie 2024, dată la care acesta a luat efectiv la cunoştinţă de motivele adoptării respectivei soluţii.

Cât priveşte argumentul potrivit căruia nu a cunoscut efectiv data pronunţării, întrucât formulase cerere de amânare a cauzei, Înalta Curte reţine ca nefondat acest argument.

Astfel, legiuitorul nu a condiţionat curgerea termenului pentru declararea căii de atac împotriva hotărârii de perimare de participarea efectivă a părţii la dezbaterile asupra excepţiei de perimare şi nici de dovada cunoaşterii efective a soluţiei pronunţate.

Dimpotrivă, prin reglementarea modului de curgere a termenului pentru formularea căii de atac (de la pronunţare, conform art. 421 alin. (2) C. proc. civ.), legiuitorul a instituit o prezumţie relativă de cunoaştere a hotărârii de perimare rezultată din faptul legalei citări a părţii pentru termenul stabilit în scopul dezbaterii perimării.

Or, chiar şi în eventualitatea în care partea a fost nelegal citată la acest termen - chestiune ce nu poate fi verificată în acest cadru procesual, pentru că a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare - ea era ţinută de art. 504 alin. (1) C. proc. civ. a formula cu prioritate calea de atac a recursului împotriva hotărârii de perimare, instrument procedural ce permitea invocarea nelegalei citări ca motiv de recurs în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Chiar dacă recurentul contestator ar fi fost nelegal citat şi din acest motiv nu ar fi putut respecta termenul pentru declararea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de perimare (de 5 zile de la pronunţare), această chestiune urma a fi valorificată în cadrul recursului uzând de mecanismul repunerii în termen, prevăzut de art. 186 C. proc. civ., ce ar fi permis instanţei de recurs a verifica nu doar existenţa împiedicării susţinute de recurent, ci şi consecinţele nelegalei citări asupra hotărârii de perimare, toate acestea constituind astfel instrumente eficiente la îndemâna părţii vătămate de nelegala citare.

De aceea, în prezenţa acestor posibilităţi, în mod corect a aplicat instanţa învestită cu contestaţia în anulare prevederile art. 504 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 881A din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U.A.T. Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.