Simulation by interposition of persons: admissibility of proving the secret contract without a written instrument when parties were in moral impossibility to draft one.

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 06 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., să se constate caracterul simulat, prin interpunere de persoane, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. şi D., în calitate de vânzători, şi B., în calitate de cumpărător, cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galaţi, cartier Ţiglina 1, str. x, jud. Galaţi, în sensul că adevăratul dobânditor al imobilului menţionat este pârâtul E. şi nu persoana interpusă B.. Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen de judecată, din data de 04 decembrie 2019, reclamantul A. a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanţei să constate ca fiind simulat, prin interpunere de persoane, şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 intervenit între G., în calitate de vânzătoare, şi C. şi D., în calitate de cumpărători, având ca obiect acelaşi apartament. În acest sens, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei G.. Totodată, a solicitat introducerea în cauză a numitei H., actualul proprietar al imobilului, pentru opozabilitatea hotărârii.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 935/08.06.2021, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., E., D., G., şi H., având ca obiect acţiune în constatare simulaţie, s-au constatat ca fiind simulate, prin interpunere de persoane, următoarele contracte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 de BN S.C. F., intervenit între G., în calitate de vânzătoare şi C. şi D., în calitate de cumpărători şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de BN S.C. F., intervenit între C. şi D., în calitate de vânzători şi B., în calitate de cumpărătoare, ambele contracte având ca obiect imobilul situat în Galaţi, cartier Ţiglina I, str. x, cu număr cadastral x;4, înscris în CF nr. x-C1-U1 a localităţii Galaţi.

Totodată, instanţa a constatat că adevăratul dobânditor (proprietar) al imobilului mai sus menţionat este pârâtul E. şi nu persoanele interpuse, respectiv C., D., B..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 164/A din 03 octombrie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B. împotriva încheierii din data de 22.02.2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A admis apelurile declarate în cauză de apelantul reclamant A., în prezent decedat şi succedat de I. şi de apelanta pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 935 din 08.06.2021 a Tribunalului Galaţi, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D., E., G. şi H..

A anulat în tot sentinţa apelată şi în rejudecare:

A admis acţiunea şi a constatat simulate prin interpunere de persoane contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 de F., intervenit între G. în calitate de vânzătoare şi C. şi D. în calitate de cumpărători şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. şi D. în calitate de vânzători şi B., în calitate de cumpărător, ambele contracte cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galaţi, cartier Ţiglina 1, str. x, jud. Galaţi şi construcţia C1 garaj.

A constatat că adevăratul dobânditor al imobilului menţionat este pârâtul E..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 164/A din 03 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimitere spre o nouă judecată.

Prin primul motiv de recurs, a susţinut că instanţa de apel a reţinut că cele două contracte s-au realizat prin simulaţie, conform art. 1289 - 1293 C. civ., dând o interpretare inedită şi singulară acestor texte.

Analizând acest aspect (pag. 11 din hotărâre) instanţa de apel se referă la cele trei condiţii specifice pe care trebuie să le îndeplinească simulaţia (existenţa actului secret, existenţa actului public şi existenţa acordului simulatoriu), reţinând ca fiind corect menţionate şi de apelanta B.. Reţine faptul că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile, dar susţine că mai sunt şi excepţii şi că în prezenta speţă există o excepţie.

Susţine că această interpretare este incorectă, întrucât C. civ. nu prevede excepţii, iar în lucrările de specialitate pe această temă nu există o astfel de abordare.

Recurenta citează art. 1289 C. civ., arătând că de esenţa simulaţiei este încheierea şi existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două contracte: unul public şi unul secret, contraînscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor, anihilând în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public simulat.

Arată că, dacă nu sunt întrunite condiţiile simulaţiei, ele nu pot fi înlocuite cu susţinerile unor martori dintr-un dosar penal, dosar care nu s-a soldat cu obligarea numitei B. la plata de despăgubiri, ci cu obligarea altor participanţi.

Şi totuşi, în mod abuziv, executorul judecătoresc a trecut la executarea acesteia, pe apartamentul care era proprietatea sa exclusivă dinaintea căsătoriei, apartament pe care nu l-a dobândit prin simulaţie, iar instanţa de apel, deşi reţine că nu au existat contracte secrete, concluzionează că există două simulaţii.

Din această perspectivă motivarea instanţei de apel este contradictorie.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 397 C. proc. civ., care prevede obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult decât s-a cerut dacă legea nu prevede altfel. Dispozitivul hotărârii pronunţate de Tribunalul Galaţi vădeşte extra petita, iar instanţa de apel consideră dispoziţia legală, deşi au fost încălcate şi dispoziţiile art. 551 pct. 1 C. civ. şi art. 35 C. proc. civ.

Arată că Tribunalul Galaţi s-a pronunţat cu privire la un lucru care nu s-a cerut, dat fiind că dispozitivul hotărârii conţine următoarea dispoziţie: "Constată că adevăratul dobânditor (proprietar) al imobilului mai sus menţionat este pârâtul E. şi nu persoanele interpuse, respectiv C., D., B.", încălcându-se astfel dispoziţiile art. 397 C. proc. civ., art. 551 pct. 1 C. civ. şi art. 35 C. proc. civ.

Prin acţiunea modificată, reclamantul nu a solicitat ca instanţa să constate că pârâtul E. are drept de proprietate asupra imobilului situat în mun. Galaţi, str. x. De altfel, nici nu ar fi avut calitatea, deoarece o cerere în constatarea dreptului de proprietate nu poate fi formulată decât personal de cel care se crede îndreptăţit. Cu toate acestea, instanţa a constituit un drept de proprietate.

Astfel, în mod greşit Curtea de Apel Galaţi a considerat că această hotărâre din dispozitivul instanţei de fond este legală, deoarece s-ar urmări "reîntoarcerea în patrimoniul debitorului E. a unor bunuri". Or, fără nicio îndoială, acest apartament nu a fost niciodată în patrimoniul lui E..

Prin hotărârile judecătoreşti nr. 385/22.05.2018 a Judecătoriei Galaţi şi decizia civilă nr. 326/26.03.2019 a Tribunalului Galaţi, pronunţate în dosarul nr. x/2017, ca şi prin decizia civilă nr. 997/15.10.2021 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2018, au fost admise cele două contestaţii la executare formulate de B. şi au fost anulate toate actele de executare, reţinându-se cu caracter definitiv că B. este proprietara apartamentului.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, se susţine că instanţa a încălcat regulile de procedură aplicabile calităţii procesuale a părţilor participante în proces, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În speţă, recurenta-apelantă a invocat, atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel, lipsa calităţii procesuale a numitei H.. Excepţia a fost respinsă, deşi H. nu este parte în niciunul din cele două raporturi juridice privind contractele a căror simulaţie s-a cerut a se constata. Şi chiar dacă H. este actualul proprietar al apartamentului, este un cumpărător de bună-credinţă, dată fiind licitaţia prin care a cumpărat apartamentul. Deci nu poate fi vorba de necesitatea ca hotărârea să-i fie opozabilă - aşa cum motivează instanţa de apel - indiferent de soluţia ce s-ar pronunţa.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, se susţine că dispozitivul hotărârii conţine menţiuni contradictorii. În alineatul al II-lea se menţionează că se admite apelul apelantei pârâte B., iar în alineatul al IV-lea, prin admiterea acţiunii este mai mult decât evident că soluţia este de respingere a apelului.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

5. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 10 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivele de recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine, pe de o parte, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 35, 397 şi 551 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că s-ar fi pronunţat extra petita prin constatarea că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, deşi reclamantul nu învestise instanţa de judecată cu o astfel de cerere. Pe de altă parte, a invocat soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale a numitei H..

Motivele de recurs, astfel rezumate, sunt nefondate.

În ceea ce priveşte prima critică, în sensul că instanţa de apel s-ar fi pronunţat în afara limitelor învestirii constatând că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., să se constate caracterul simulat, prin interpunere de persoane, al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2013 de F., intervenit între C. şi D., în calitate de vânzători, şi B., în calitate de cumpărător, cu privire la apartamentul nr. x situat în municipiul Galaţi, cartier Ţiglina 1, str. x, jud. Galaţi, în sensul că adevăratul dobânditor al imobilului menţionat este pârâtul E. şi nu persoana interpusă B., iar ulterior, la primul termen de judecată, din data de 04 decembrie 2019, reclamantul a depus cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanţei să constate ca fiind simulat, prin interpunere de persoane, şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013 intervenit între G., în calitate de vânzătoare, şi C. şi D., în calitate de cumpărători, având ca obiect acelaşi apartament.

Astfel, având în vedere petitele cu care reclamantul a investit instanţa de judecată, printre care se regăseşte şi solicitarea potrivit căreia "adevăratul dobânditor al imobilului menţionat este pârâtul E. şi nu persoana interpusă B.", critica recurentei în sensul că s-ar fi pronunţat instanţa de apel extra petita prin constatarea că E. e adevăratul dobânditor al imobilului, deşi reclamantul nu ar fi învestit instanţa de judecată cu o astfel de cerere, urmează a fi respinsă.

Astfel, constatarea că în realitate pârâtul E. a avut calitatea de cumpărător (dobânditor) al imobilului este un corolar al solicitării de constatare a simulaţiei prin interpunere de persoane, acesta fiind tocmai scopul urmărit în mod declarat de reclamant la sesizarea instanţei, şi anume a se tranşa judiciar că bunul nu a fost dobândit de cumpărătorii din actul public, ci de o altă persoană, parte a contractului secret.

De aceea, este vădit eronată afirmaţia că această constatare a instanţei de apel depăşeşte limitele învestirii, deoarece ea corespunde întocmai solicitării reclamantului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale a numitei H., instanţa de apel a evidenţiat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., relevante cu privire la chestiunea dedusă judecăţii, potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

A expus că obiectul cererii de chemare în judecată vizează constatarea simulaţiei unor contracte de vânzare-cumpărare, prin interpunere de persoane, obiectul material al contractelor a căror simulare se solicită a se constata fiind apartamentul cu nr. 4 situat în Galaţi, care a făcut obiectul mai multor operaţii juridice, cu consecinţa intrării lui, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în proprietatea succesivă a mai multor persoane, ultima dobânditoare fiind, potrivit contractului de cesiune creanţă autentificat sub nr. x/26.04.2018 şi actului de Adjudecare din 03.05.2018, pârâta H..

A conchis instanţa de apel că, faţă de împrejurarea că la momentul soluţionării cauzei, imobilul apare în patrimoniul pârâtei H. şi faţă de efectele eventualei admiteri a acţiuni ce vizează indirect imobilul, această pârâtă justifică legitimitate procesuală, fiind evident că eventualele consecinţe juridice ale acţiunii reclamantului se pot răsfrânge inclusiv asupra acestei pârâte.

Susţine recurenta că pârâta H. nu este parte în niciunul din cele două raporturi juridice privind contractele a căror simulaţie s-a cerut a se constata, interpretând de o manieră restrictivă definiţia dată de art. 36 C. proc. civ. calităţii procesuale.

Înalta Curte relevă că, în cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Or în cauză, prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte valorificarea unui drept de proprietate asupra unui imobil. Raportat la faptul că actuala proprietară a respectivului imobil este pârâta H., aceasta justifică astfel calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât faţă de respectiva persoană se poate realiza acest interes, consecinţele juridice ale acţiunii reclamantului afectând inclusiv această pârâtă.

Aşa cum corect a subliniat şi instanţa de apel, în discuţie în cauză nu este legalitatea modului de dobândire a imobilului de către pârâta H., instanţa pronunţându-se în limitele învestirii sale, şi anume exclusiv privitor la eventuala existenţă a simulaţiei.

Suplimentar, instanţa de recurs nu identifică în cauza de faţă care este interesul judiciar al recurentei-pârâte în a susţine absenţa legitimării procesuale a pârâtei H., parte care nu a atacat sentinţa primei instanţe şi nici pe cea a instanţei de apel, în condiţiile în care eventuala vătămare suferită prin atragerea sa nelegală în proces (condiţie necesar a fi constatată pentru incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu trimitere la art. 175 C. proc. civ.) nu se poate manifesta decât cel mult în privinţa pârâtului ce nu are calitate procesuală.

Mai mult, o eventuală rejudecare a litigiului cu un cadru procesual care să nu o cuprindă pe pârâta H. nu ar putea conduce la o altă soluţie pe fondul cauzei, ceea ce relevă cu claritate că acest motiv de recurs este invocat în mod formal.

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că dispozitivul hotărârii conţine menţiuni contradictorii, în sensul că în alineatul al doilea se menţionează că se admite apelul apelantei-pârâte B., iar în alineatul al patrulea, prin admiterea acţiunii se respinge apelul acesteia.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că nu există nici o contrarietate între dispoziţiile cuprinse în decizia atacată şi nici o contrarietate între considerentele acesteia.

Astfel, în cercetarea efectuată, instanţa de apel a analizat cu prioritate motivele de apel invocate de recurentă raportat la încheierea de şedinţă din 22 februarie 2021 a Tribunalului Galaţi, apoi a arătat că apelul recurentei este nefondat în ceea ce priveşte respectiva încheiere.

Cât priveşte apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 935/2021 din data de 08 iunie 2021, pronunţată de Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, instanţa de apel a constatat că ambele apeluri declarate sunt fondate şi le-a admis, întrucât instanţa învestită cu analiza cererii de chemare în judecată nu a analizat şi nu a răspuns niciuneia dintre criticile invocate de părţi, iar lipsa oricăror considerente nu dă nici măcar o aparenţă de motivare soluţiei adoptate.

Astfel, întrucât lipsa motivării împiedică instanţa de apel să exercite controlul de legalitate şi de temeinicie asupra sentinţei criticate, apelurile reclamantului şi pârâtei au fost admise, rejudecându-se pe fond cauza.

Cu toate acestea, împrejurarea că apelul a fost admis pentru motivul procedural al lipsei motivării sentinţei pronunţate pe fondul cauzei nu înseamnă că partea a cărei cale de atac a fost admisă va câştiga litigiul, ci doar că se va relua judecata derulată la fond în condiţii de legalitate, soluţia pronunţată în cauză fiind rezultatul raţionamentului juridic efectuat în rejudecare.

De aceea, deşi apelul declarat de pârâtă a fost admis (alături de cel declarat de reclamant) pentru că s-a reţinut un motiv de nulitate a sentinţei, rejudecarea cauzei pe fond nu presupunea de plano o soluţie contrară celei adoptate de prima instanţă, ci instanţa de apel, în evocarea fondului, era ţinută la a realiza o devoluţiune completă a cauzei conform învestirii sale, pe baza apărărilor formulate şi a probelor administrate.

Incidental, Înalta Curte observă că instanţa de apel în rejudecare nu era ţinută decât de principiul non reformatio in pejus (art. 481 C. proc. civ.), care însă nu a fost încălcat, de vreme ce, pe de-o parte, soluţia pronunţată cu această ocazie este aceeaşi cu cea dată de prima instanţă şi anulată, astfel că situaţia juridică a apelantei nu s-a înrăutăţit şi pe de altă parte etapa procesuală a apelului a fost declanşată în egală măsură şi de partea adversă, reclamantul A..

În plus, din considerentele expuse de instanţa de apel rezultă cu claritate că, deşi au fost apreciate ca fondate criticile de nelegalitate adresate sentinţei primei instanţe din perspectiva absenţei motivării, cu ocazia rejudecării au fost înlăturate argumentele aduse în apărare de aceeaşi pârâtă referitoare la temeinicia cererii de chemare în judecată.

Drept urmare, critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. va fi înlăturată ca nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă B., întemeiat pe punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., s-a susţinut interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material incidente, şi anume art. 1289-1293 C. civ., în raport cu neîndeplinirea condiţiilor simulaţiei şi cu inexistenţa unei situaţii de excepţie în cauză de la necesitatea formei scrise a actului secret, instanţa de recurs constată caracterul nefondat al acestuia.

În concret, recurenta susţine că deşi instanţa reţine că nu au existat contracte secrete, greşit a constatat că există două simulaţii.

În rejudecare, instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt rezultată din înscrisurile probatorii de la dosar, şi anume că din declaraţiile date în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2013 şi în timpul judecării dosarului penal nr. x/2014 de pârâţii C. şi D. rezultă că imobilele apartament şi garaj cumpărate în Galaţi, str. x au fost cumpărate pe numele rudelor, respectiv concubinei, de E., achitate de acesta, cu bani înmânaţi în sacoşă lui C..

A mai relevat că pârâtul E. s-a comportat ca un proprietar faţă de aceste imobile, dispunând de ele, iar primul cumpărător C. cu soţia au dat curs cererii celui care a plătit preţul şi a înstrăinat imobilul către B. la cererea pârâtului E..

Curtea a apreciat, astfel, că adevăratul dobânditor al apartamentului şi garajului a fost de fapt E., care a cumpărat pentru sine dar pe numele unor persoane interpuse, în încercarea de a spăla banii obţinuţi din infracţiuni, cum de altfel s-a reţinut cu putere de lucru judecat şi în hotărârile judecătoreşti din materie penală şi civilă.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 255/13.05.2016 a Tribunalului Galaţi şi decizia penală nr. 594/A/24.05.2017 a Curţii de Apel Galaţi, încheierea nr. 385/22.05.2018 a Judecătoriei Galaţi, decizia civilă nr. 326/26.03.2019 a Tribunalului Galaţi şi încheierea nr. 290/18.04.2018 a Judecătoriei Galaţi s-a reţinut că imobilul apartament nr. x situat în Galaţi, str. x reprezintă un produs al infracţiunii de înşelăciune şi a fost dobândit de autorul infracţiunii, E. şi ascuns de către acesta şi pârâta B. prin manopere de spălare a banilor rezultaţi din infracţiuni.

Instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru existenţa unei simulaţii prin interpunere de persoane, şi anume existenţa a două acte juridice, unul real, dar secret (menţionat de art. 1289, 1290 şi 1291 C. civ.) şi unul mincinos, neadevărat dar public (menţionat de art. 1290 C. civ.), intenţia de a simula, de a crea aparenţa, care se obiectivează în acordul simulatoriu, precum şi condiţia ca actul secret să fie anterior sau cel mult concomitent cu actul aparent, relaţie temporală care trebuie să existe între cele două acte juridice în sens de manifestare de voinţă şi nu în sens de înscris constatator.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartament şi garaj (autentificat sub nr. x/29.03.2013), s-a reţinut că, din dosarul de cercetare penală nr. 703/P/2013 rezultă că E. este cel care a discutat şi s-a înţeles cu proprietarul apartamentului (G.) asupra preţului de vânzare, fiind de necontestat că existenţa discuţiilor şi negocierea preţului imobilului se face între proprietar şi cumpărător, nu între proprietar şi un terţ.

Prin urmare, actul public este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.03.2013, iar actul secret este reprezentat de înţelegerea dintre C. cu D. şi E., de a încheia contractul şi a cumpăra imobilele pe numele lor, dar pentru beneficiarul E., care de altfel a şi dispus asupra acestor imobile, stabilind preţul de achiziţionare şi vânzarea lor ulterioară către concubina sa.

În ceea ce priveşte existenţa actului secret, instanţa de apel a reţinut că, "deşi prin apărările sale pârâta B. face referire la inexistenţa unui înscris constatator sau a unui act juridic secret valabil pentru că nu există un contraînscris, deşi este adevărat că actul secret nu a fost dovedit printr-un contraînscris încheiat între părţile simulaţiei, valoarea obiectului contractului secret impunând condiţia formei scrise, însă nu mai puţin adevărat este că de la această regulă se admit şi excepţii, printre care situaţia în care părţile s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii ori conservării unui înscris pentru dovada contractului secret (conform art. 1198 pct. 2-4 C. civ.)."

A subliniat instanţa de apel că părţile erau în imposibilitatea preconstituirii unui înscris, în contextul în care banii proveneau din infracţiuni şi se încerca ştergerea urmelor infracţiunii, spălarea de bani şi păstrarea profitului din infracţiune. De asemenea, raporturile de încredere existente între cele 3 părţi, dar mai ales între pârâţii rude, generează o imposibilitate morală de preconstitui un înscris, care să facă dovada contractului secret.

A conchis că, în aceste condiţii, proba poate fi făcută prin orice mijloace de dovadă, inclusiv martori şi prezumţii, astfel cum a procedat în aprecierea sa instanţă de apel.

Înalta Curte relevă faptul că, în materia formei simulaţiei prin interpunerea de persoane, contractul public se încheie între anumite persoane, iar în contractul secret se stabileşte adevăratul beneficiar al contractului, altul decât cel care apare în contractul public.

Cu alte cuvinte, părţile actului public urmăresc ca efectele să se producă faţă de o altă persoană decât cea menţionată în acest act, căreia i se asigură anonimatul, deci actul juridic public îşi va produce efectele nu între persoanele menţionate în acesta, ci între persoanele menţionate în actul secret.

Cu titlu preliminar, pentru dezlegarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte arată că este esenţial a se face distincţie între noţiunile de instrumentum şi negotium, distincţie pe care recurenta o ignoră.

Astfel, prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Din această definiţie rezultă că elementele caracteristice actului juridic civil sunt următoarele: prezenţa unei manifestări de voinţă, care poate să provină de la una sau de la mai multe persoane fizice ori juridice; manifestarea de voinţă este exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice civile (prin acest element, actul juridic civil se deosebeşte de faptul juridic civil, acesta din urmă fiind săvârşit fără intenţia de a se produce efecte juridice, efecte care însă se produc în temeiul legii); efectele juridice urmărite pot consta în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret (prin acest element, actul juridic civil se delimitează de actele juridice din alte ramuri de drept).

Aşa cum s-a statuat în doctrină, dar şi în jurisprudenţă, noţiunea de "act juridic" poate avea două înţelesuri. Primul sens este acela care se desprinde din definiţia de mai sus, deci de operaţiune juridică. Pentru acest sens, se utilizează şi formula negotium iuris sau, mai simplu, cuvântul negotium. Însă, atât în legislaţie, cât şi în doctrină sau în jurisprudenţă, prin "act" (uneori chiar prin sintagma "act juridic") se desemnează şi înscrisul constatator al manifestării de voinţă, adică suportul material care consemnează sau redă operaţiunea juridică. Pentru acest al doilea sens se foloseşte şi expresia instrumentum probationis sau, mai simplu, cuvântul instrumentum.

În cauză, instanţa de apel nu a reţinut că nu există un act secret în sens de negotium juris, ci că nu există un înscris (instrumentum probationem) care să constate actul secret, din pricina imposibilităţii de preconstituire a înscrisului respectiv.

Instanţa de apel a statuat că, "în cazul simulaţiei prin interpunere de persoane, nu este necesar dat fiind specificul acestei forme de simulaţie ca şi actul secret să fie încheiat în aceeaşi formă ca actul public, dimpotrivă forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparenţa, iar lipsa de consemnare a acelui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulaţiei."

A mai subliniat şi că prin act secret se înţelege convenţia părţilor, iar nu exclusiv înscrisul doveditor în materialitatea lui, cum susţin pârâţii, iar în cauză, din probele administrate în cauză rezultă existenţa unei înţelegeri secrete între părţi, conform căreia adevăratul cumpărător, în ambele contracte de vânzare-cumpărare, a fost E..

Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut că nu a existat efectiv un act secret în sensul de înscris (instrumentum) care să constate actul secret, din pricina imposibilităţii de preconstituire a înscrisului (din cauza legăturilor apropiate existente între părţile contractante, de rudenie/afecţiune), a existat totuşi o înţelegere secretă între părţi în sensul de negotium, conform căreia adevăratul cumpărător, în ambele contracte de vânzare-cumpărare, a fost E..

Pe de-o parte, deşi recurenta nu invocă în mod direct o atare chestiune, este necesară sublinierea că, pe palierul probei contractului secret, nu se identifică o aplicare eronată a prevederilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ., deoarece Curtea de apel a argumentat care sunt împrejurările faptice care permit derogarea de la regula imposibilităţii probării unui act juridic cu o valoare mai mare de 250 de RON cu martori sau prezumţii (şi anume existenţa relaţiilor de rudenie şi intenţia de a spăla sume de bani obţinute din săvârşirea unor infracţiuni), iar în prezenţa unor astfel de împrejurări - constatate de instanţa de apel - cel interesat putea dovedi existenţa contractului secret şi cu alte mijloace de probă decât înscrisul.

Pe de altă parte, pe palierul validităţii înseşi a actului secret ce nu este consemnat de părţile sale în cuprinsul unui înscris, raţionamentul instanţei de apel îşi are izvorul în interpretarea dispoziţiilor art. 1289 C. civ., care nu impun cerinţa ca actul secret să fie consemnat într-un înscris, ceea ce rezultă şi din interpretarea alin. (2), conform căruia contractul secret nu produce efecte între părţi decât dacă sunt îndeplinite cerinţele de fond pentru încheierea sa valabilă; per a contrario, cerinţele de formă (cum ar fi forma scrisă, forma autentică etc.) nu sunt obligatorii pentru validitatea contractului secret şi, implicit, pentru existenţa simulaţiei.

De altfel, această concluzie rezultă şi din modul în care legiuitorul din 2009 a reglementat instituţia simulaţiei, referindu-se la "contractul secret", ceea ce indică cu claritate că actul secret nu este întotdeauna consemnat într-un înscris, faţă de principiul libertăţii contractuale, formularea noii legi de drept material îndepărtându-se de vechiul art. 1175 din C. civ. de la 1864, ce se referea la "actul secret".

Faţă de aceste argumente, care le completează corespunzător pe cele reţinute de prima instanţă, se reţine că prevederile art. 1289 C. civ. nu au fost eronat aplicate, ci dimpotrivă, instanţa de apel a procedat legal atunci când a reţinut posibilitatea ca înţelegerea secretă a părţilor (contractul secret) să nu fie consemnat într-un înscris - ca cerinţă de existenţă a instituţiei simulaţiei - şi totodată când a procedat la verificarea incidenţei prevederilor legale ce permiteau ca dovada acestei convenţii să fie realizată cu alte mijloace de probă decât cu un înscris.

Reţinând şi că modul de interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate (atât sub aspectul stabilirii faptelor ce permit aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 309 alin. (4) C. proc. civ., cât şi sub aspectul faptelor ce conturează existenţa simulaţiei) nu poate face obiectul controlului judiciar de legalitate de faţă, neidentificându-se în cauză în cuprinsul deciziei recurate viciul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 164/A din 3 octombrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. şi intimaţii-pârâţi C., D., E., G. şi H..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.