Preliminary reference request rejected; judicial fine for procedural re-examination upheld.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Deliberând asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, constată următoarele aspecte relevante:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 2610 din 20 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de către petentul A. împotriva deciziei nr. 1678 din 18 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., a aplicat petentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva amenzii judiciare, petentul a formulat cerere de reexaminare.

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2024, sub nr. x/2024*/a2, petentul a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele două chestiuni:

"1. Articolul 19 alin. (1) par. al doilea din T.U.E., principiul supremaţiei dreptului Uniunii şi prevederile art. 24 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului trebuie interpretate în sensul că judecătorii care, în exercitarea prerogativelor funcţiei, nesocotesc principiile dreptului european, principiul aplicării imediate şi integrale a dispoziţiilor de drept al Uniunii, principiul efectului direct şi principiul priorităţii aplicării dreptului Uniunii, şi îşi arogă puteri discreţionare pentru a sancţiona justiţiabilii care invocă prezenţa unor defecte fundamentale, a arbitrariului judecătoresc şi a unei calităţi îndoielnice a actului de justiţie într-un stat membru, trebuie înlăturaţi de la judecarea cauzei, deciziile astfel pronunţate să fie anulate, iar personalul de conducere al acestor instanţe îndepărtat din funcţie, în caz contrar independenţa şi imparţialitatea nefiind garantate?

2. Responsabilitatea judecătorilor, la care face trimitere hotărârea Cilfit, trebuie interpretată în sensul că judecătorii instanţelor naţionale care se opun şi încalcă ordinea juridică a Uniunii Europene trebuie înlăturaţi din funcţie, iar deciziile astfel pronunţate să fie anulate?"

În motivarea cererii, petentul a susţinut că a fost sancţionat, în mod abuziv, cu amendă judiciară, întrucât a învederat nerespectarea dreptului european şi a jurisprudenţei CJUE şi CEDO de către instanţele române. A arătat că judecătorii Înaltei Curţi şi-au exercitat prerogativele de putere publică în mod abuziv, dispunând măsuri represive, incompatibile cu un stat democratic, opunându-se deliberat ordinii de drept a Uniunii Europene. A mai învederat că a invocat, în mod constant, dreptul Uniunii Europene şi dreptului la un proces echitabil, solicitând Înaltei Curţi să îşi asume responsabilitatea pentru nesocotirea criteriilor Cilfit, obligatorii pentru instanţele naţionale de ultim grad. A precizat că, la nivelul instanţei supreme, sunt încălcate sistematic principiile de drept ale Uniunii Europene, fiind obstrucţionată transmiterea către instituţiile naţionale abilitate a încheierilor de respingere a cererilor de sesizare a CJUE, fiind nesocotit principiul repartizării aleatorii a cauzelor, prevăzut de art. 13 din Legea nr. 304/2022, şi fiind tolerată compunerea completurilor specializate din judecători fără formare profesională în materia respectivă, contrar art. 81 din Legea nr. 303/2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea petentului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, aceasta poate, dacă apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa hotărârea, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la chestiunea respectivă. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanţa este obligată să sesizeze Curtea."

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 340/2009:

"(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură, care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea hotărârii în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin căile ordinare de atac, solicitarea către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea hotărârii în cauză."

În acest acest context normativ, rezultă că instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai dacă este pusă în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor ori a actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi numai dacă apreciază că o atare decizie este necesară pentru soluţionarea cauzei. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, procedura prevăzută la art. 267 din T.F.U.E. reprezintă un instrument de cooperare între aceasta şi instanţele naţionale învestite cu soluţionarea litigiului, care au competenţa de a aprecia, ţinând seama de particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a putea pronunţa propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor adresate. Ca atare, instanţa ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac interne este obligată să sesizeze C.J.U.E. doar dacă apreciază că întrebarea formulată sunt pertinente pentru soluţionarea cauzei cu care este învestită, întrucât sesizarea este justificată numai dacă există o problemă reală de interpretare a dreptului Uniunii, iar întrebarea are legătură directă cu soluţionarea cauzei.

În cauză, cererea de sesizare a C.J.U.E. a fost formulată în cadrul cererii de reexaminare a unei amenzi judiciare, care nu presupune interpretarea dreptului Uniunii Europene, în sensul prevederilor art. 267 din T.F.U.E. În realitate, situaţia juridică dedusă judecăţii nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, fiind vorba despre un litigiu strict intern, guvernat de normele procedurale referitoare la cererea de reexaminare a amenzii judiciare, aplicate în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, soluţionarea cauzei nu presupune interpretarea dreptului Uniunii Europene, normele şi principiile europene invocate de către petent neavând legătură directă cu soluţionarea cererii de reexaminare, astfel că cele două întrebări formulate nu sunt pertinente. Mai mult, chestiunile invocate de către petent privesc critici generale referitoare la modul de aplicare a dreptului Uniunii de către instanţele naţionale şi la organizarea sistemului judiciar, aspecte care ţin de dreptul intern şi care nu pot face obiectul unei întrebări preliminare decât în măsura în care interpretarea dreptului Uniunii Europene este indispensabilă soluţiei ce urmează a fi pronunţată.

În acest context, se reţine că petentul nu ridică o problemă veritabilă de interpretare a normelor Uniunii Europene, ci invocă anumite nemulţumiri legate de soluţiile pronunţate în litigiile în care a avut calitatea de parte şi de aspecte organizatorice ale instanţelor judecătoreşti, astfel că nu este necesară sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cererea petentului urmând a fi respinsă, întrucât cele două întrebări formulate nu sunt pertinente.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea petentului de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cele două întrebări formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de către petentul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.