Forestry authority's appeal quashed as void; land restitution compensation of 217,600 RON upheld.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă la 5 aprilie 2022, reclamanta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Comuna Răstoliţa a solicitat obligarea pârâtei Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, prin Direcţia Silvică Mureş la plata sumei de 217.609 RON, reprezentând contravaloarea creanţei la plata căreia a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 537/24.06.2021, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2021, şi prin sentinţa civilă nr. 509/10.06.2021, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1616 din 23 decembrie 2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis, în parte, cererea şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 72.533 RON, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale ce îi reveneau în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiţilor A. şi B., în temeiul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2008, precum şi suma de 3.819 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 794/A din 5 septembrie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, a admis apelul formulat de reclamantă şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 217.600 RON, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor legale ce îi reveneau în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiţilor A. şi B., în temeiul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2008, precum şi a sumei de 11.457 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 12.003 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 28 februarie 2024, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei recurate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind răspunderea civilă delictuală, întrucât din mijloacele de probă administrate rezultă că nu sunt îndeplinite, cel puţin, condiţiile faptei ilicite şi legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, sens în care a învederat următoarele argumente:

Regia Naţională a Pădurilor nu a fost obligată, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2008, la efectuarea de demersuri în vederea punerii în posesie şi emiterii titlului de proprietate numiţilor A. şi B., iar din coroborarea dispoziţiilor art. 39 alin. (4), art. 5 lit. a) şi i), art. 27 alin. (6) şi alin. (7) şi art. 75 din H.G. nr. 890/2005, rezultă că singura obligaţie legală care îi incumbă în materia fondului funciar este de a pune la dispoziţie terenul forestier, punerea în posesie fiind atributul Comisiei locale.

Or, reclamanta nu a iniţiat niciun demers în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1943 din 20 octombrie 2010, nici după adoptarea hotărârii Comisiei Judeţene Mureş nr. 87/2016, nici după începerea executării silite şi stabilirea penalităţilor în cadrul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018

Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că Ocolul Silvic Răstoliţa nu a indicat reclamantei amplasamentul terenului forestier, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea numiţilor A. şi B., bazându-se doar pe adresele depuse de reclamantă (nr. 3021/09.07.2019 şi nr. 3261/27.07.2020), fără a valorifica probator şi adresa nr. x/09.08.2019, prin care Direcţia Silvică Mureş a răspuns adresei nr. x/09.08.2019, comunicând reclamantei că amplasamentul terenului pentru care s-a aprobat reconstituirea în favoarea numiţilor A. şi B. a fost identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expertul C. în dosarul nr. x/2008, precum şi în amenajamentul silvic. Prin urmare, este evident că reclamanta cunoştea care sunt vechile amplasamente pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor A. şi B., manifestând pasivitate în punerea acestora în posesie.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute de lege, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt. Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). Prin urmare, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, vădit contrar rolului recursului.

În cauză, deşi în memoriul de recurs a fost indicat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., totuşi se constată că acesta a fost invocat doar în mod formal, din moment ce recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze că decizia recurată ar fi pronunţată în urma interpretării şi/sau aplicării greşite a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală. Dimpotrivă, argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea sa, din moment ce recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat, în mod greşit, mijloacele de probă administrate, atunci când a reţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel s-a bazat exclusiv pe adresele nr. x/09.07.2019 şi nr. y/27.07.2020, depuse la dosar de intimata-reclamantă, fără a valorifica probator şi adresa nr. x/09.08.2019, prin care Direcţia Silvică Mureş a comunicat intimatei-reclamante că amplasamentul terenului pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea numiţilor A. şi B. a fost identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expertul C. în dosarul nr. x/2008, precum şi în amenajamentul silvic. A mai susţinut că intimata-reclamantă cunoştea vechiul amplasament pentru care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea numiţilor A. şi B., însă a manifestat pasivitate în punerea acestora în posesie şi nu a iniţiat niciun demers în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1943 din 20 octombrie 2010, nici după adoptarea hotărârii Comisiei Judeţene Mureş nr. 87/2016, nici după începerea executării silite şi stabilirea penalităţilor în cadrul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2018

Se constată că recurenta-pârâtă nu dezvoltă critici de nelegalitate în legătură cu raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, neprezentând argumente în drept pentru care apreciază că, prin decizia recurată, s-au interpretat şi/sau aplicat, în mod greşit, normele de drept material. Deşi în memoriul de recurs sunt redate anumite texte legale, respectiv art. 39 alin. (4), art. 5 lit. a) şi i), art. 27 alin. (6) şi alin. (7) şi art. 75 din H.G. nr. 890/2005, totuşi recurenta-pârâtă nu expune critici de nelegalitate, ci urmăreşte, în realitate, schimbarea situaţiei de fapt, stabilite definitiv de instanţa de apel. În această ordine de idei, recurenta-pârâtă susţine că din mijloacele de probă administrate nu rezultă că sunt îndeplinite, cel puţin, cerinţele faptei ilicite şi legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, oferind o interpretare proprie materialului probatoriu administrat şi făcând trimitere la adresa nr. x/09.08.2019, care însă nu se află depusă la dosar, nefiind administrată ca probă în nicio etapă procesuală (primă instanţă, apel, recurs).

În concluzie, se constată că toate criticile formulate prin memoriul de recurs vizează exclusiv aspecte factuale şi mijloacele de probă administrate, astfel că indicarea formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanţă, în condiţiile în care recurenta-pârâtă invocă doar critici prin care urmăreşte ca instanţa de recurs să reevalueze situaţia de fapt, cu toate că nu are o atare competenţă legală. Din moment ce niciuna dintre criticile invocate nu poate fi încadrată în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., devin incidente în cauză prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă, fiind partea care a pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, urmând însă a face aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma totală solicitată de către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi anume 18.000 RON, este disproporţionată în raport cu circumstanţele cauzei (soluţionarea recursului la primul termen de judecată, în baza unei excepţii peremptorii, invocate din oficiu) şi cu activitatea desfăşurată de către avocat (redactarea şi depunerea întâmpinării). În urma aplicării dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către pârâta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, prin Direcţia Silvică Mureş, împotriva deciziei nr. 794A din 5 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 9.000 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.