Territorial competence for tax execution objection: concurrent jurisdiction between debtor's domicile and immovable property location under Art. 714(2) CPC

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Roman în 16.02.2021, sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată în 05.03.2021, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, a formulat contestaţie la executare împotriva Anunţurilor privind vânzarea bunurilor imobile/ansamblu de imobile nr. 25321/28.01.2021 şi nr. 26026/01.03.2021, emise de organul de executare silită în dosarul de executare nr. x, solicitând anularea acestora şi încetarea executării silite împotriva bunurilor imobile aflate în proprietatea sa, respectiv suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 260-262, art. 229 şi art. 233 alin. (1) pct. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv dispoziţiile art. 712-720 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 1354/14.06.2021, Judecătoria Roman a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

A reţinut instanţa incidenţa prevederilor art. 651 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar cum sediul contestatoarei este situat în municipiul Iaşi, str. x, jud. Iaşi, revine Judecătoriei Iaşi, ca instanţă de executare, competenţa de soluţionare a prezentei pricini.

Prin sentinţa nr. 10316/2021 din 08.10.2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că, în speţă, contestatoarea a înţeles să investească, cu soluţionarea prezentului dosar, Judecătoria Roman, în circumscripţia căreia se află imobilul supus urmăririi silite, instanţă căreia îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, conform dispoziţiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 116 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Roman.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenţei teritoriale a instanţei de executare, în soluţionarea unei contestaţii la executare, Judecătoria Roman făcând aplicarea dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la sediul contestatoarei, în timp ce Judecătoria Iaşi a făcut aplicarea prevederilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., faţă de locul situării imobilului supus urmăririi silite.

În speţă, imobilul obiect al executării silite în raport cu care s-a formulat prezenta contestaţie la executare este situat în localitatea Roman, judeţul Neamţ, cererea formulată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 260-art. 262 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind o contestaţie la executare fiscală, procedură judiciară care nu prevede etapa încuviinţării executării.

Regula, în această materie, este cea stabilită de prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare, instanţă care, în acord cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. statuează că, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în cirucumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.

Prin urmare, textul legal instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul unei situaţii particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, iar acest bun imobil se află situat în circumscripţia teritorială a unei alte curţi de apel decât cea în raza căreia se află instanţa de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de faţă, sunt deopotrivă competente, în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., atât Judecătoria Iaşi, ca instanţă de la sediul contestatoarei, A., în acord cu precizările contestatoarei din 05.03.2010), din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi (instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Iaşi), dar şi Judecătoria Roman, ca instanţă de la locul situării imobilului obiect al executării silite (localitate care se află în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bacău), fiind întrunită cerinţa legală obligatorie a situării celor două judecătorii, ambele competente, în circumscripţia unor curţi de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menţionat.

În această situaţie îşi găsesc aplicarea prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, în cauză, prin depunerea contestaţiei la executare la Judecătoria Roman, contestatoarea a ales între cele două instanţe deopotrivă competente şi a stabilit, astfel, definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se situează imobilul urmărit silit, conform dispoziţiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, Judecătoria Roman, astfel învestită, nu mai putea invoca din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să dispună declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.