Waiver of revision trial in land retrocession case governed by disposition principle under Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the revision claimant's waiver of the trial regarding the revision request, rendering the decision definitive and ceasing further examination of the case. The dispute involved a revision petition filed against a previous High Court decision that had rejected, as inadmissible, a cassation appeal challenging a Court of Appeal decision in a civil action for the retrocession of rural land, where the claimant argued the lower courts failed to properly apply rules regarding res judicata and the mandatory composition of specialized land-fund panels. The decisive legal basis was the principle of disposition in civil procedure, specifically invoking Article 406(1) of the Code of Civil Procedure, which permits a party to waive the trial, and Article 513(1), which stipulates that revision proceedings are governed by the procedural rules applicable to the final judgment being challenged.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ; Waiver of revision trial in land retrocession case governed by disposition principle under Civil Procedure Code: The dispute involved a revision petition filed against a previous High Court decision that had rejected, as inadmissible, a cassation appeal challenging a Court of Appeal decision in a civil action for the retrocession of rural land, where the claimant argued the lower courts failed to properly apply rules regarding res judicata and the mandatory composition of specialized land-fund panels. The decisive legal basis was the principle of disposition in civil procedure, specifically invoking Article 406(1) of the Code of Civil Procedure, which permits a party to waive the trial, and Article 513(1), which stipulates that revision proceedings are governed by the procedural rules applicable to the final judgment being challenged.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court explicitly invoked this provision in the dispositive to take note of the claimant's waiver of the trial regarding the revision request.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2025
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
Prin decizia nr. 2823 din data de 10 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 75C din data de 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
I.2. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 2823 din data de 10 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat cerere de revizuire revizuenta A., solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, menţinerea hotărârii nr. 490/2023, pronunţate de Judecătoria Medgidia.
În ceea ce priveşte temeiul de drept al cererii de revizuire, partea a redat cuprinsul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., subliniind motivele reglementate prin pct. 1 şi pct. 8 ale acestuia.
Făcând trimitere la criticile formulate în cadrul recursului care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia atacată, revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat motivele de casare invocate şi nici prevederile art. 483 C. proc. civ., ce reglementează obiectul şi scopul recursului.
Totodată, a afirmat că, în prezentul litigiu, au fost pronunţate hotărâri care nu respectă legislaţia şi a subliniat că, deşi a invocat faptul că hotărârea curţii de apel nu respectă legea, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat, s-a apreciat că acţiunea este inadmisibilă.
A mai susţinut revizuenta că scopul recursului este acela de a corecta greşelile instanţelor inferioare, iar legea trebuie respectată şi în cazul său, Constituţia României statuând în mod clar că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii.
Revizuenta a precizat că la Curtea de Apel Constanţa instanţa nu a fost specializată în domeniul fondului funciar, iar legea nu prevede că doar la fond completul trebuie să fie specializat.
Din această perspectivă, a subliniat că a indicat temeiul acţiunii, precum şi faptul că judecata tuturor acţiunilor care au ca obiect fond funciar trebuie să se facă de complete specializate în materia fondului funciar, cerinţă care este obligatorie.
De asemenea, revizuenta a afirmat că nici instanţa de apel şi nici alte instanţe nu au reuşit să demonstreze că sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, că mai există un alt dosar cu acelaşi obiect.
În opinia revizuentei, se ajunge în situaţia în care două procese cu obiecte diferite să fie considerate, ilegal, identice dar cu soluţii diferite.
Revizuenta a pretins că instanţele au săvârşit mai multe greşeli şi a subliniat că: C. a fost proprietar deposedat, dovadă în acest sens fiind şi înscrisul de la Arhivele Naţionale 1949; extravilanul nu se cumulează cu intravilanul; nu există niciun motiv ca reclamantele să nu primească 1,3 ha de teren intravilan în localitatea Petroşani.
În opinia revizuentei, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi care permite reclamantului să stabilească cadrul procesual al litigiului sub aspectul obiectului cereri cu care învesteşte instanţa de judecată şi al părţilor pe care înţelege să le cheme sau să le atragă în proces.
A menţionat că acest caz de revizuire vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a solicitat instanţei şi ceea ce aceasta a soluţionat prin hotărârea pronunţată, fiind posibile cele trei variante avute în vedere de legiuitor: instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita); instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita); instanţa a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Revizuenta a arătat că reclamantele din cauză au învestit instanţa de judecată cu o pricină având ca obiect "retrocedare de pe C. (bunica paternă)" şi au precizat că au obţinut retrocedarea în privinţa proprietarului deposedat D., iar prima instanţă a ţinut cont de obiectul cererii, în timp ce instanţa de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, fără drept, şi l-a transformat în retrocedare doar cu privire la D..
Ca atare, a apreciat că, în acest mod, instanţa de apel a interpretat şi a judecat în mod eronat, reţinând autoritatea de lucru judecat.
Totodată, revizuenta a făcut trimitere la litigiile purtate, la probele administrate şi la cererile formulate în cadrul acestora, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la cele reţinute de instanţe în prezenta cauză.
I.3. Apărările formulate în cauză
Intimatele nu au formulat întâmpinări.
I.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2025, la data de 16 ianuarie 2025 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 20 ianuarie 2025, Înalta Curte a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, la data de 25 martie 2025.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, au fost admise cererile de abţinere formulate de doamna judecător E., de domnul judecător F., precum şi de doamna magistrat-asistent G. de la judecarea cauzei ce formează obiectul prezentului dosar.
Revizuenta A., la data de 24 martie 2025, a depus cerere de renunţare la judecata revizuirii.
La termenul de judecată din data de 25 martie 2025, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra cererii de renunţare la judecata cererii de revizuire şi, în subsidiar, asupra inadmisibilităţii cererii de revizuire în raport cu prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Analizând cauza, cu prioritate, în raport cu cererea de renunţare la judecata cererii de revizuire formulate de revizuenta A., Înalta Curte reţine următoarele:
Faţă de poziţia procesuală a revizuentei, de renunţare la judecarea cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procesuale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.
Prin urmare, renunţarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.
Instituţia renunţării la judecată este reglementată prin dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., în care se stipulează că,,(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială’’. În conformitate cu art. 513 alin. (1) din acelaşi cod, cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.
Văzând manifestarea de voinţă a revizuentei, neîndoielnică şi neechivocă, exprimată prin cererea înregistrată la dosar la data de 24 martie 2025, Înalta Curte, reţine incidenţa dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ. şi, ca atare, nu va mai proceda la analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.
Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în raport cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea revizuentei A. la judecata cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 2823 din data de 10 decembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea revizuentei A. la judecata cererii de revizuire formulate împotriva deciziei nr. 2823 din data de 10 decembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2024.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.