Forest-service occupation award upheld after annulment of defective appeal grounds

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 22.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D. şi Sălăreanu S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 453.326,702 RON, reprezentând obligaţii băneşti derivate din ocuparea fără drept a Cantonului silvic nr. 18 Pustnicu - construcţie şi terenul fond forestier aferent, aflat în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva Direcţia Silvică Ilfov, evidenţiat în Aranjamentul Ocolului Silvic Brăneşti U.P V Pustnicu, u.a 23M, situat în Pantelimon, str. x, jud. Ilfov; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 3557 din 2 decembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâţi; a respins pretenţiile având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul în suprafaţă de 2310 mp, în ceea ce priveşte perioada 20.07.2015 - 22.07.2017, ca prescrise; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva-Direcţia Sivică Ilfov, în contradictoriu cu pârâţii, A., B., C., D. şi Sălăreanu S.R.L., ca neîntemeiată; a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 604 din 28 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvia Ilfov împotriva sentinţei nr. 3557 din 2 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. (în calitate de moştenitor al defuncţilor A. şi B.) şi D., şi cu intimata-pârâtă Sălăreanu S.R.L.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că: a admis, în parte, acţiunea; a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 122.740 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a Cantonului silvic nr. 18 Pustnicu, compus din construcţie în suprafaţă de 97,80 mp şi teren fond forestier aferent în suprafaţă de 2310 mp, pentru perioada 22.07.2017 - 20.07.2020; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate; a obligat pe intimaţii-pârâţi la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4000 RON, reprezentând contravaloare onorarii experţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 604 din 28 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâţii C. şi D..

Recurenţii susţin că, în mod corect, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la primul capăt de cerere. Învederează că instanţa de apel a reţinut obiectul cauzei ca fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală şi nu o acţiune civilă întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură fiscală sau a Codul fiscal, iar termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, neputând fi aplicat termenul de prescripţie al unei creanţe bugetare de 5 ani.

Arată că prin sentinţa nr. 1413/1993, pronunţată de Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, s-a constatat că recurentul C. este constructor de bună-credinţă ca urmare a edificării Cantonului silvic 18 Pustnicu, iar reclamanta din prezenta cauză are obligaţia de a-i asigura recurentului o locuinţă de serviciu. Prin sentinţa nr. 1782/2005, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a dispus evacuarea recurentului din Cantonul silvic 18 Pustnicu, iar prin sentinţa nr. 130/2009, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă la data de 18 iunie 2023, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să plătească recurentului despăgubiri reprezentând contribuţia acestuia la edificarea Cantonului silvic 18 Pustnicu, achitate abia în anul 2021.

Susţin că, în raport cu oricare dintre datele la care au rămas definitive sentinţele anterior invocate, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii învederează că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii având în vedere că reclamanta nu putea avea calitatea de proprietar al locuinţei de serviciu, câtă vreme a fost construită cu acordul acesteia, şi în contextul în care nu a achitat despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească.

Mai arată că Ordinul nr. 924/2011, invocat de reclamantă, se referă la scoaterea sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva-Direcţia Silvică Ilfov a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenţii C. şi D. au depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul din perspectiva excepţiei de nulitate, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac, fără caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În speţă, în cuprinsul memoriului de recurs, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii învederează, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut obiectul cauzei ca fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală şi nu o acţiune civilă întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură fiscală sau a Codul fiscal, iar termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, neputând fi aplicat termenul de prescripţie al unei creanţe bugetare de 5 ani.

Susţin, totodată, că, în raport cu datele la care au rămas definitive sentinţa nr. 1413/1993, pronunţată de Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, sentinţa nr. 1782/2005, pronunţată de Judecătoria Buftea, şi sentinţa nr. 130/2009, pronunţată de Judecătoria Cornetu, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.

Prin decizia civilă recurată, instanţa de apel, analizând motivul de apel formulat de reclamantă cu privire la termenul de prescripţie incident în speţă, a constatat că acesta este cel de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., întrucât este vorba de obligaţii născute din fapte juridice extracontractuale, nu de creanţe bugetare colectate în temeiul Codului silvic, pentru a fi supuse termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de legislaţia fiscală.

În condiţiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei de apel, legala învestire a instanţei de recurs presupune formularea, în cuprinsul motivării cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii deciziei atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţa de prim control judiciar, care să tindă la reformarea hotărârii.

Cum recurenţii-reclamanţi nu tind la infirmarea soluţiei şi considerentelor regăsite în decizia de apel, ci susţin tocmai ceea ce au dedus judecăţii instanţei de prim control judiciar, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susţineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu constituie o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate.

În privinţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de către recurenţi, Înalta Curte reţine că invocarea acestora este lipsită de valenţe juridice, în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii.

Astfel, deşi este necesar ca recurenţii să formuleze o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin identificarea explicită a motivului ce reclamă nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de instanţa de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la aceste aspecte, fiind deci invocate formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de evidenţiat suplimentar că alegaţiile recurenţilor, potrivit cărora reclamanta nu putea avea calitatea de proprietar asupra locuinţei de serviciu, câtă vreme a fost construită cu acordul acesteia, şi în contextul în care nu a achitat despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească, exprimă exclusiv nemulţumiri vizând modul în care instanţa de apel a interpretat şi apreciat mijloacele de probă şi a reţinut îndreptăţirea reclamantei, care exercită dreptul de administrare asupra imobilului, de a solicita contravaloarea lipsei de folosinţă asupra acestuia.

Or, evocarea unei situaţii de fapt contrare celei reţinute de instanţa de apel, fără prezentarea unor argumente de ordin juridic în legătură cu o eventuală încălcare a unor normelor de drept, se repercutează strict pe planul temeiniciei hotărârii, fiind excluse controlului judiciar al instanţei de recurs, care limitează verificarea jurisdicţională din prezenta cale extraordinară de atac la cercetarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Reţinând ca atare că recurenţii nu au prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac şi constatând, totodată, că nu au fost identificate în cauză motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să anuleze recursul formulat de pârâţii C. şi D., în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva deciziei nr. 604A din 28 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.