Company's appeal annulled for attorney lacking mandate; ordered to pay 900 RON costs.

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

La data de 28 martie 2023, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de A. S.A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea revizuiri şi anularea, în parte, a hotărârii pronunţate de Tribunalul Prahova în dosarul de apel nr. x/2020, rămasă definitivă la data de 23 februarie 2023, în sensul respingerii apelului debitorului şi al admiterii apelului revizuentei-apelante; respingerea, în tot, a contestaţiei la executarea silită din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. şi C.; respingerea cererii accesorii de întoarcere a executării silite, formulată de debitorul D.; admiterea excepţiei lipsei de interes, invocată de apelanta-intimată A. S.A.; respingerea cererii debitorului apelant-contestator de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată; obligarea apelantului-contestator D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta A. S.A. la fond şi la apel; obligarea apelantului contestator D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în apel de E., pe care a introdus-o nelegal în cauză, fără ca aceasta să aibă calitate procesuală pasivă, dar care a fost citată şi a formulat apărări; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de revizuentă în dosarul de revizuire, în faţa primei instanţe şi în apel.

Prin decizia nr. 923 din 15 noiembrie 2023, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin decizia nr. 455 din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 253 din 18 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 455 din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuenta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4 şi 6 C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de judecată care a soluţionat dosarul nr. x/2023, atât la Tribunalul Prahova, cât şi la Curtea de Apel Ploieşti, nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale întrucât un membru al completului a pronunţat decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestaţia la executare în dosarul de executare nr. 433/2019 al SCEPJ B. şi C., astfel încât respectivul magistrat s-a pronunţat în aceeaşi cauză ce face obiectul dosarului de revizuire.

Învederează că în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea nr. 455 din 28 martie 2024 au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât instanţa de judecată s-a pronunţat pe cale de dispoziţii generale, a încălcat principii fundamentale precum accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al intimatei E. şi al recurenţei-revizuente A. S.A., a refuzat să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă şi a încălcat dreptul al un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 6 C. proc. civ.

Afirmă că instanţa de revizuire a săvârşit un abuz de putere prin ignorarea obiectului cererii care era legat de legislaţia pieţei de capital şi de calităţile celor două părţi şi prin înlăturarea legislaţiei pieţei de capital, incidentă în speţă. Arată că soluţionarea cererii de revizuire fără a ţine cont de hotărârile AGA din 2009 în ceea ce îl priveşte pe intimat şi prin refuzul de a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru mai mult de două hotărâri potrivnice, instanţa de judecată se substituie adunării generale a acţionarilor recurentei.

Invocă dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi arată că judecătorii erau în drept să ceară reprezentantului legal al recurentei să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept şi să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare.

Susţine că instanţa de judecată a comis exces de putere întrucât nu s-a pronunţat asupra unei apărări, respectiv cererea ca membrul completului care a pronunţat decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020 să se abţină de la soluţionarea cererii de revizuire.

Învederează că instanţa de judecată a încălcat dreptul la un proces echitabil în componenta privind dreptul la apărare întrucât nu a făcut referire la prima decizie definitivă pronunţată în situaţia litigioasă complexă dintre părţi.

Instanţa de revizuire nu a analizat situaţia de fapt şi nu a punctat contradictorialitatea dintre decizia definitivă nr. 554/2020, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 253 din 18 februarie 2022, completată prin decizia nr. 228/2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Prahova, pe de o parte, şi între această ultimă decizie, astfel cum a fost completată, şi decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019, pe de altă parte.

Susţine că instanţa de revizuire s-a rezumat la a face observaţii sumare referitoare la o comparaţie generală, nesusţinută prin motivare, între decizia nr. 1215 din 30 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 253 din 18 februarie 2022, completată prin decizia nr. 228/2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Prahova, fără a avea în vedere contradicţiile evidente dintre acestea.

Arată că, în timp ce prin decizia nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020 a fost admisă, în parte, contestaţia la executarea silită din dosarul nr. x/2019, prin decizia nr. 253/2022 a fost respinsă, în tot, aceeaşi contestaţie la executare din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. si C., deşi ambele dosare se judecau în paralel.

Afirmă că, în dosarul nr. x/2020, contestaţia debitorului vizează distribuirea de sume din septembrie 2018, pentru care se emisese înştiinţare la poprire pe conturile intimatului de la F., în august 2019, când se judeca încă fondul dosarului nr. x/2019 în care s-a pronunţat decizia nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020, iar intimatul nu formulase atunci contestaţie în termen legal. Susţine că autoritatea de lucru judecat este evidentă, dar a fost ignorată de instanţa de revizuire.

Învederează că instanţa de revizuire nu a făcut referire la contradicţiile dintre hotărâri definitive în ceea ce priveşte cererile de întoarcere a executării silite din acelaşi dosar nr. x/2019.

În primul dosar, nr. x/2019, debitorul acţionar al revizuentei a solicitat instanţei întoarcerea executării silite pentru acelaşi sume din care s-a făcut o poprire si o distribuire şi în septembrie 2019, când se judeca dosarul nr. x/2019.

Instanţa de revizuire nu a analizat contradicţiile evidente dintre decizia definitivă nr. 554/2020 din 1 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 253/2022, completată prin decizia nr. 228/2023, în ceea ce priveşte întoarcerea executării silite: în prima decizie este respinsă cererea de întoarcere a executării silite, iar prin a doua decizie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, este admisă cererea de întoarcere a executării silite.

Instanţele de fond şi de apel din dosarul nr. x/2020 s-au pronunţat diferit şi contradictoriu şi în ceea ce priveşte dispoziţiile privind titlul executoriu din dosarul x/2019, în sensul că în dosarul nr. x/2020, în mod contradictoriu, instanţele s-au pronunţat în sensul că "s-ar fi anulat titlul executoriu din dosarul de executare silită nr. x/2019", ceea ce nu este real întrucât nicio instanţa nu a anulat titlul executoriu reprezentat de hotărârea irevocabilă din dosarul nr. x/2018.

Instanţa de revizuire nu a analizat contradicţiile evidente dintre decizia definitivă nr. 1215/2020 din 30 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi decizia nr. 253/2022, completată prin decizia nr. 228/2023. În dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de întoarcere a executării silite, în timp ce în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea principală având ca obiect contestaţie la executarea silită, dar a fost admisă cererea secundară de întoarcere a executării silite din acelaşi dosar de executare nr. 433/2019.

Totodată, instanţa de revizuire nu a văzut contradicţia dintre cererea clară de întoarcere a executării silite din dosarul nr. x/2019 şi lipsa cuvintelor "întoarcere a executării silite" din cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2020.

O altă contradicţie neanalizată de instanţa de revizuire este aceea că în ultimele paragrafe din decizia nr. 554/2020 din 01.07.2020 se menţionează că suma de 22248.90 RON a fost achitată de bunăvoie, în trecut, când decizia definitivă pronunţată în dosarul de apel nr. x/2009 nu era anulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe când în dosarul nr. x/2020 se consideră a fi "executată silit şi compensată" aceeaşi sumă, deşi nu există un titlu executoriu în favoarea debitorului, titlu care să îi dea dreptul să solicite această sumă.

Instanţa de revizuire nu observă motivarea instanţelor din dosarul nr. x/2019, care este consistentă şi la obiect, spre deosebire de motivările contradictorii dintre hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2019 şi nr. y/2020, dar şi cu decizia nr. 554/2020 din 1.07.2020, pronunţată în dosarul de apel nr. x/2019.

Instanţa de revizuire nu a îndeplinit sarcina cu care a fost învestită, aceea de a analiza contradicţiile dintre trei decizii definitive, pronunţate în cauze cu aceleaşi părţi şi acelaşi obiect: executarea silită din dosarul nr. x/2019 al SCPEJ B. şi C.. Instanţa de revizuire nici măcar nu a menţionat dosarul nr. x/2019, deci cu atât mai mult nu a judecat cauza în raport cu cele trei decizii contradictorii invocate.

Susţine că nici contradicţiile dintre decizia nr. 1215/2020 din 30.10.2020 şi decizia nr. 253/2022 nu au fost analizate şi motivate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul D. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată la 6 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, cauza fiind amânată la 20 martie 2025 pentru ca recurenta-revizuentă să facă dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Dispoziţiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ. statuează următoarele: "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Din interpretarea literală a acestui ultim text legal, reiese că atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În cauză, Înalta Curte observă că recursul formulat de recurenta-revizuentă este semnat de avocat G., fără să fi fost anexată cererii de recurs dovada mandatului din partea recurentei pentru exercitarea căii de atac.

Urmare a solicitării instanţei de a face dovadă calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul, la 19 martie 2025, avocat G. a depus împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu recurenta la 23 iulie 2024, dată ulterioară formulării cererii de recurs (5 iunie 2024).

Aşadar, reţinând că cererea de recurs a fost formulată anterior datei încheierii contractului de asistenţă juridică menţionat pe împuternicirea avocaţială depusă, se constată că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a avocatului ce a acţionat în numele recurentei-revizuente, prin semnarea cererii de revizuire.

Totodată, deşi din punct de vedere procesual, legea permite exercitarea căii de atac în lipsa unui mandat valabil, în ipoteza prevăzută de art. 87 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri", în cauză nu sunt incidente aceste dispoziţii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că A. S.A. a fost reprezentată de doamna avocat G. în faţa Tribunalului Prahova, în baza împuternicirii avocaţiale aflate la dosar, la sediul căreia a solicitat să se comunice actele de procedură, dar, după ce competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, doamna avocat a depus un înscris în care a arătat că a reziliat contractul de asistenţă juridică încheiat cu revizuenta .

Ulterior, societatea a fost reprezentată de doamna avocat H., care a depus la dosar împuternicire avocaţială, şi care a fost prezentă la mai multe termene de judecată, inclusiv la cel din data de 21 martie 2024, când părţile au pus concluzii asupra cererii de revizuire.

Prin urmare, avocatul care a exercitat şi semnat în numele şi pentru recurenta-revizuentă calea de atac a recursului nu mai putea acţiona, chiar fără mandat, în vederea exercitării unor drepturi supuse unui termen, precum declararea recursului pendinte, întrucât a reziliat contractul de asistenţă juridică încheiat cu revizuenta şi nu mai avea calitatea de reprezentant al acesteia la momentul pronunţării hotărârii atacate.

Aşadar, având în vedere normele procesuale care statuează condiţiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanţei, constatând că semnatarul cererii de recurs formulate în numele revizuentei A. S.A. nu este reprezentantul convenţional al acesteia, potrivit celor expuse, iar partea nu şi-a însuşit cererea de recurs printr-un act procesual expres, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul revizuentei pentru lipsa calităţii de reprezentant.

În aceste circumstanţe, faţă de cele anterior expuse, nu se impune analizarea nulităţii căii de atac din perspectiva neîncadrării criticilor formulate prin cererea de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a revizuentei A. S.A., Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata sumei de 900 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 455 din 28 martie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 26 aprilie 2024, pronunţată în acelaşi dosar.

Obligă pe recurentă la plata către intimat a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.