Res judicata bars retrial of third-party debtor obligation in unjust enrichment claim following validated attachment

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 9 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.009,487,17 RON reprezentând suma achitată de instituţia reclamantă către creditorii A., B., C., D., E. şi F., prin B.E.J.A. "G.", conform extrasului de cont din data de 10 iunie 2019, precum şi actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plăţii efective a debitului.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 181 din data de 12 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocate prin întâmpinare, şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1806 din data de 21 decembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă: a admis în parte cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a respins ca rămasă fără obiect acţiunea cu privire la suma de 1.008.272,17 RON; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.215 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente creanţei principale.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin încheierea de la termenul din data de 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [în baza art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii@], aceasta însuşindu-şi cererea de apel formulată de Ministerul Justiţiei.

Prin decizia civilă nr. 720A din data de 26 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile formulate de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică şi de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1806 din data de 21 decembrie 2022, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva decizie civile nr. 720 A din data de 26 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs atât reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, cât şi pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 24 septembrie 2024, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 2.

II.2. Motivele de recurs

II.2.1 Recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică

Susţinând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel a respins în mod greşit solicitarea privind actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plăţii efective a debitului.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a reţinut că actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală pentru recuperarea integrală a prejudiciului nu poate fi acordată, având în vedere temeiul de drept al acţiunii, respectiv îmbogăţire fără justă cauză.

Recurenta-reclamantă a subliniat că, în speţă, este incidentă situaţia prevăzută de art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., în sensul că recurenta-pârâtă este de drept în întârziere, având în vedere faptul că obligaţia de plată s-a născut din săvârşirea unei fapte extracontractuale, respectiv executarea sa în calitate de terţ poprit.

Ca atare, a apreciat că recurenta-pârâtă datorează penalităţi de întârziere chiar de la momentul săvârşirii faptei, respectiv de la data de 10 iunie 2019 (data virării sumei în contul B.E.J.).

În raport cu prevederile art. 1535 C. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul acesteia, daunele-interese se datorează de la data la care creditorul a fost lipsit de folosinţa respectivei sume.

Sub acest aspect, a precizat că data de la care a fost lipsită de folosinţa debitului în discuţie este data la care a virat suma de bani din contul său în contul executorului judecătoresc, respectiv 10 iunie 2019.

În opinia recurentei-reclamante, acordarea dobânzii legale, alături de actualizarea cu indicele de inflaţie, constituie un mijloc de reparare a unui prejudiciu suferit ca urmare a devalorizării monedei naţionale din momentul în care a fost efectuată plata în executarea titlului executoriu şi momentul restituirii efective a sumelor încasate, în caz contrar, restabilirea situaţiei anterioare fiind incompletă.

Prin urmare, a apreciat că aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situaţia anterioară executării, asigurându-i-se primirea unei sume de bani care are aceeaşi valoare cu cea de la momentul la care a virat cheltuielile de executare în contul executorului.

Susţinând că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, a considerat că, pentru asigurarea unei reparaţii juste şi integrale a prejudiciului, cele două trebuie calculate pentru aceeaşi perioadă.

A subliniat că aceste măsuri pot fi dispuse împreună, întrucât au finalitate juridică diferită, respectiv acoperirea prejudiciului reprezentat de devalorizarea monedei, precum şi a celui reprezentat de lipsa de folosinţă a sumei de bani achitate.

Recurenta-reclamantă a apreciat că nu se poate pune semnul egalităţii între despăgubirea pentru fluctuaţiile monetare şi majorarea valorii reale a obligaţiei evaluabile în bani proporţional cu perioada lipsei de folosinţă a sumei de bani corespunzătoare acestei obligaţii, putând fi acordate împreună pentru o justă acoperire a prejudiciului suferit.

II.2.1 Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, fiind incidente, în opinia sa, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că în mod greşit curtea de apel a reţinut că prima instanţă nu a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prezumţiei de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5338/2017, pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018 a Tribunalului Bucureşti.

În acest sens, recurenta-pârâtă a menţionat că, prin hotărârile anterior menţionate, a fost admisă cererea creditorilor şi a fost validată poprirea înfiinţată de către B.E.J.A. "G." în dosarul de executare nr. 1023/2016 asupra sumelor deţinute de către terţul poprit Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate a Municipiului Bucureşti pentru debitorul Ministerul Justiţiei, până la concurenţa sumei de 1.009.487,17 RON, compusă din suma de 1.008.272,17 RON, reprezentând debit principal, şi suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare susmenţionat.

Totodată, a susţinut că, pentru a se pronunţa o hotărâre de validare a popririi, este necesar să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 790 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care:

"Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi."

A precizat că, aşa cum a arătat şi prin cererea de apel, din prevederile legale anterior enunţate, se desprind două concluzii importante: în primul rând faptul că validarea popririi se dispune atunci când terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, iar, în al doilea rând, că poprirea este validată în limita sumelor datorate.

Ca atare, a învederat că, în lipsa existenţei unui raport juridic între terţul poprit şi debitor, în sensul că terţul poprit datorează debitorului sau deţine pentru acesta sume de bani, nu poate fi admisă cererea de înfiinţare a popririi, iar, în condiţiile în care instanţa de judecată, învestită cu o cerere având ca obiect validarea popririi, constată că terţul poprit nu datorează debitorului sau nu deţine pentru acesta sume de bani, cererea se respinge şi instanţa dispune desfiinţarea popririi.

În opinia, recurentei-pârâte, dispoziţiile art. 790 C. proc. civ. îl obligă pe judecător să verifice nu doar dacă există raport juridic între debitor şi terţul poprit, ci şi dacă s-a depus vreo adresă de înfiinţare a popririi şi dacă la aceasta s-a anexat o copie a titlului executoriu.

Recurenta-pârâtă a afirmat că hotărârea pronunţată de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti se bucură de prezumţia de legalitate, respectiv de prezumţia că, prin aceasta, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a normelor juridice de ordin material şi a celor de ordin procesual, această concluzie fiind susţinută şi de cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 972/2012 la care s-a făcut referire în cuprinsul deciziei nr. 12/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 20 septembrie 2022.

Prin urmare, recurenta-pârâtă a subliniat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, nu putea pronunţa o hotărâre de validare poprire fără a reţine existenţa în cauză a unor raporturi juridice între terţul poprit şi debitor, în sensul că terţul poprit datorează debitorului sau deţine pentru acesta sume de bani.

De asemenea, a menţionat că existenţa unui raport juridic între reclamantă şi pârât a fost constatată şi de către instanţa de fond, aceasta reţinând, astfel cum a arătat, de altfel, şi pârâtul Ministerul Justiţiei prin cererea de apel, că:

"a fost deja tranşată calitatea acesteia de terţ poprit pentru debitorul Ministerul Justiţiei, fapt ce presupune prin ipoteză preexistenţa unor raporturi juridice între terţul poprit şi debitor, în sensul că terţul poprit datorează debitorului sau deţine pentru acesta sume de bani".

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că "prima instanţă nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţelor de validare a popririi, cât timp prin sentinţele respective nu s-a reţinut dacă reclamantul din prezenta cauză ar fi avut la dispoziţie sume de bani în conturile pârâtului şi ar fi refuzat eliberarea acestora către executor".

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a constatat în mod greşit şi că "autoritatea de lucru judecat potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 5338/27.07.2017 fiind cu privire la faptul că, în cazul debitorilor instituţii publice, aceştia, în temeiul Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc şi comunică terţului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăşi esenţa instituţiei popririi."

Recurenta-pârâtă a menţionat şi că, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul hotărârii, precum şi considerentele pe care dispozitivul se sprijină (inclusiv considerentele prin care s-a soluţionat o chestiune litigioasă).

Pe cale de consecinţă, a apreciat că nu se poate susţine, în mod legal şi temeinic, că, prin sentinţa civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, nu s-a reţinut existenţa unui raport juridic între terţul poprit şi debitor, în sensul că terţul poprit datorează debitorului sau deţine pentru acesta sume de bani, în contextul în care, prin aceasta, s-a constatat că:

"debitorul are conturi deschise la terţul poprit, acesta confirmând faptul că a luat act de înfiinţarea popririi şi că va consemna sumele de bani indicate la dispoziţia executorului judecătoresc, de îndată ce acestea vor fi disponibile în conturile debitorului, prin adresa nr. x din data de 27 februarie 2017."

Ca atare, a reiterat susţinerea potrivit căreia curtea de apel în mod nelegal şi netemeinic a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi că, prin această hotărâre, nu s-a încălcat puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017.

Recurenta-pârâtă, în ceea ce priveşte cele reţinute de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în sensul inaplicabilităţii în cauză a OMFP nr. 2336/2011, a solicitat să se constate că aceste considerente nu au fost reţinute de către instanţa de fond pentru a fundamenta existenţa sau inexistenţa în conturile Ministerului Justiţiei a unor sume de bani, ci în contextul verificării împrejurării dacă terţul poprit a refuzat, în mod justificat, îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 787 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele reţinute în cuprinsul sentinţei nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu există o obligaţie valabilă a terţului poprit faţă de debitor.

A arătat şi că, în speţă, creanţa pe care debitorul o avea împotriva terţului poprit, despre care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că exista la momentul validării popririi, a fost cedată în mod forţat în favoarea creditorilor, iar obligaţia corelativă a terţului poprit, care exista în mod valabil în patrimoniul său, urma a se executa faţă de creditor.

În opinia recurentei-pârâte, stingerea pe calea executării silite iniţiate de creditorii cesionari a acestei obligaţii a terţului poprit nu poate avea valoarea unei micşorări nejustificate a patrimoniului său, iar, concluzionându-se că nu se poate reţine că îmbogăţirea ar rezulta din executarea unei obligaţii valabile pe care terţul poprit ar fi avut-o, anterior, faţă de debitorul Ministerul Justiţiei, prima instanţă a procedat la reanalizarea raportului juridic dintre aceştia, încălcând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii anterioare.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că, faţă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii prin care s-a dispus validarea popririi, în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, reglementate de art. 1345 C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu au fost formulate întâmpinări.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 decembrie 2024, în temeiul art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 4 martie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare asupra recursurilor, în ceea ce priveşte recursul reclamantei urmând a se pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate din oficiu.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

II.5.1. Recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prioritar, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a atacat soluţia pronunţată de prima instanţă prin care a fost respinsă ca rămasă fără obiect acţiunea cu privire la suma de 1.008.272,17 RON, ci a criticat, atât sentinţa tribunalului (prin cererea de apel), cât şi decizia curţii de apel (prin cererea de recurs), cu referire la soluţia dată asupra cererii de actualizare cu indicele de inflaţie a sumei solicitate şi de acordare a dobânzii legale aferente.

Prin recursul formulat recurenta-reclamantă a susţinut că este greşită soluţia de respingere a apelului pe care l-a formulat împotriva sentinţei date de tribunal, afirmând că în mod eronat curtea de apel a respins criticile sale privind actualizare sumei cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, ambele calculate de la data virării sumei în contul B.E.J. "H.", respectiv 10 iunie 2019, până la data plăţii efective a debitului.

În speţă, în ceea ce priveşte motivul de apel referitor la actualizarea sumei de 1.009.487,17 RON cu indicele de inflaţie, curtea de apel, în raport cu prevederile art. 444 alin. (1) şi ale art. 445 C. proc. civ., a constatat că prima instanţă a omis a analiza acest capăt de cerere, astfel că partea avea posibilitatea de a solicita completarea hotărârii în vederea soluţionării acestuia, şi nu de a solicita, pe calea apelului, ca instanţa de control să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.

Or, prin criticile formulate împotriva deciziei recurate, sub aspectul actualizării sumei solicitate, recurenta-reclamantă nu se referă la motivarea instanţei de apel care a determinat concluzia că acest motiv de apel nu este fondat, ci aduce argumente în susţinerea pe fond a cererii de acordare a actualizării cu indicele de inflaţie, pretinzând că este îndreptăţită să o primească.

Prin urmare, cum această susţinere nu se grefează pe motivarea hotărârii recurate, partea nearătând care este nelegalitatea considerentelor instanţei de apel cu privire la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei solicitate, ea nu poate reprezenta un veritabil motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la acordarea dobânzii legale, instanţa de apel a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat ca temei al pretenţiilor dispoziţiile art. 1348 C. civ., privind răspunderea pentru fapt altuia, precum şi dispoziţiile art. 1345 C. civ., privind îmbogăţirea fără justă cauză, prima instanţă analizând aceste pretenţii în raport de temeiul de drept invocat, iar, prin cererea de apel, partea a invocat ca temei al acordării dobânzii legale dispoziţiile art. 1535 C. civ., care reglementează daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti, dispoziţii ce nu au fost invocate în faţa primei instanţe, modificând temeiul de drept al pretenţiilor, respectiv cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

De asemenea, a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă la alte ipoteze, diferite de cele aplicabile în speţă, temeiul acordării dobânzii legale invocat de recurenta-reclamantă şi analizat de prima instanţă fiind îmbogăţirea fără justă cauză (potrivit art. 1345 C. civ.), şi nu dispoziţiile art. 1535 C. civ. care se aplică în cazul în care dobânda ar fi fost datorată potrivit dispoziţiilor legale invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, şi ar fi devenit scadentă ulterior soluţionării cauzei în primă instanţă.

Ca atare, în esenţă, instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al acestei critici, în raport cu invocarea direct în faţa instanţei de apel, drept temei al pretenţiilor constând în dobânda legală, a dispoziţiilor art. 1535 C. civ. care nu fuseseră puse în discuţie în faţa tribunalului.

Pentru a putea determina o analiză, sub acest aspect, a legalităţii deciziei recurate, criticile recurentei-reclamante trebuiau să se refere la considerentul pentru care instanţa de apel a respins ca nefondat şi acest motiv de apel, însă, partea, prin cererea de recurs, nu s-a raportat la aspectele reţinute de către curtea de apel, ci a reluat susţinerile din declaraţia de apel, prin care a pretins dreptul său la plata dobânzii, în raport cu art. 1535 C. civ.

Or, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, şi nici celor ale art. 483 alin. (3) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care recursul urmăreşte examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte argumentul prin care recurenta-reclamanta a afirmat că ne aflăm în situaţia reglementată de art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., în sensul că partea adversă este de drept în întârziere, având în vedere faptul că obligaţia de plată s-a născut din săvârşirea unei fapte extracontractuale, Înalta Curte reţine că această împrejurare a fost invocată de parte omisso medio, direct în faţa instanţei de recurs, fără să fi făcut obiectul analizei instanţei de apel, astfel că nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele de nelegalitate la care se referă alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, ipoteze care nu sunt incidente în speţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea de către recurenta-reclamantă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, neputându-se proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina, în lipsa incidenţei unor motive de ordine publică, aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, faţă de toate cele anterior reţinute, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr. 720 A din data de 26 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, împrejurare în raport cu care, faţă de dispoziţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.

II.5.2. Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin recursul declarat de pârâtă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, deşi recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, invocându-se încălcarea autorităţii de lucru judecat, analiza ce urmează a fi efectuată se va raporta la ipoteza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în care sunt încadrabile susţinerile părţii.

Potrivit situaţie de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanţele devolutive, creditorii A., B., C., D., E. şi F. au formulat o cerere de executare silită, împotriva debitorului Ministerul Justiţiei, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 231 din data de 25 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2007 şi sentinţa civilă nr. 1208/2013 pronunţată de către Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/110/201, fiind deschis, pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "G.", dosarul de executare nr. 1023/2016.

În cadrul executării silite s-a dispus, la data de 21 februarie 2017, înfiinţarea popririi asupra conturilor debitorului deţinute la terţul poprit Trezoreria Municipiului Bucureşti, în limita debitului executat silit, reprezentat de creanţa principală în cuantum de 1.008.272,17 RON şi de cheltuieli de executare silită, în cuantum de 1.215 RON.

Urmare a nerealizării executării silite prin poprire, creditorii au formulat, în contradictoriu cu terţul poprit, cerere de validare poprire, formându-se dosarul nr. x/2017, iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, cauza fiind declinată ulterior în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis cererea creditorilor şi a validat poprirea înfiinţata de către B.E.J.A. "G." în dosarul de executare nr. 1023/2016 asupra sumelor deţinute de către terţul poprit Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate a Municipiului Bucureşti pentru debitorul Ministerul Justiţiei până la concurenţa sumei de 1.009.487,17 RON, compusă din suma de 1.008.272,17 RON, reprezentând debit principal, şi suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare din dosarul de executare susmenţionat. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelurilor declarate atât de debitor, cât şi de terţul poprit, prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, s-a format pe rolul B.E.J.A. "G.", dosarul de executare silită nr. x/2018, la cererea creditorilor A., B., C., D., E. şi F., împotriva debitorului Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti (fostul terţ poprit din dosarul de executare nr. 1023/2016), creanţa urmărită silit fiind reprezentată de suma de 1.008.272,17 RON şi de suma de 1.215 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită din dosarul de executare nr. 1023/2016.

În cadrul acestei executări silite s-a emis somaţia de plată a sumei urmărite silit, înregistrată la D.G.R.F.P. Bucureşti la data de 30 martie 2018.

În cadrul acestui dosar, au urmat instituirea măsurii popririi, cu privire la terţul poprit I. S.A., precum o procedură judiciară de validare poprire, în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 16043 din data de 13 decembrie 2018, definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus validarea popririi dispuse de executor în dosarul de executare nr. 86/2018, asupra veniturilor datorate debitoarei Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti deţinute de terţul poprit I. S.A., până la concurenţa sumei de 1.009.487,17 RON.

La data de 10 iunie 2019 întreaga sumă executată silit în dosarul de executare nr. 86/2018 al B.E.J.A. "G." a fost virată în contul executorului judecătoresc din conturile D.G.R.F.P. Bucureşti, deschise la I. S.A.

În prezentul litigiu, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 1.009,487,17 RON.

În speţă, prima instanţă a constatat că aspectul vizând calitatea reclamantei de terţ poprit pentru pârât (fapt ce presupune prin ipoteză existenţa unor raporturi juridice între terţul poprit şi debitor, în sensul că terţul poprit datorează debitorului sau deţine pentru acesta sume de bani) a fost deja tranşată, în mod definitiv în toate litigiile anterioare, privitoare la legalitatea şi temeinicia popririi respective, astfel că, instanţa nu poate să procedeze la reanalizarea raportului juridic dintre cele două, din această perspectivă, trebuind, cu respectarea autorităţii de lucru judecat, să pornească de la ipoteza, deja stabilită pe cale judiciară, că reclamanta îndeplinea toate condiţiile legale pentru a fi calificată drept terţ poprit al pârâtului din prezentul litigiu.

A arătat şi că, în cadrul dosarului în care a fost validată poprirea, nu s-a reţinut faptul că reclamanta ar fi avut la dispoziţie sume de bani în conturile pârâtului şi că ar fi refuzat eliberarea acestora către executor, ci s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că, în cazul debitorilor instituţii publice, aceştia, în temeiul Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc şi comunică terţului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăşi esenţa instituţiei popririi.

La analiza caracterului justificat al îmbogăţirii pârâtului, în detrimentul reclamantei, tribunalul a ajuns la concluzia că nu se justifică incidenţa unuia dintre cazurile în care îmbogăţirea să poate fi considerată legitimă, potrivit art. 1346 C. civ., întrucât pârâtul Ministerul Justiţiei nu a dovedit existenţa în conturile deschise la terţul poprit a unor sume ce-i aparţineau şi care puteau fi eliberate de acesta către executor.

Prin urmare, în speţă, tribunalul a considerat că nu se poate reţine că îmbogăţirea ar rezulta din executarea unei obligaţii valabile pe care reclamanta ar fi avut-o, anterior, faţă de pârât.

În atare context, a constatat că motivul justificării îmbogăţirii, prevăzut de art. 1346 lit. a) C. civ. nu este dovedit în cauză, iar situaţiile reglementate de art. 1346 lit. b) şi c) C. civ. nu sunt nici invocate şi nici dovedite.

Curtea de apel, soluţionând apelul pârâtului, a apreciat că, în analiza condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, prima instanţă a reţinut în mod corect că pârâtul Ministerul Justiţiei nu justifică incidenţa niciunuia dintre cazurile în care îmbogăţirea poate fi considerată legitimă, potrivit art. 1346 C. civ.

Contrar celor invocate de pârât prin cererea de apel, a apreciat că prima instanţă nu a contrazis în niciun mod aspectele tranşate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de validare a popririi, hotărâri prin care nu s-ar fi reţinut faptul că reclamanta din prezenta cauză ar fi avut la dispoziţie sume de bani în conturile pârâtului şi că ar fi refuzat eliberarea acestora către executor, autoritatea de lucru judecat, potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, fiind cu privire la faptul că, în cazul debitorilor instituţii publice, aceştia, în temeiul Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 2336/2011, stabilesc şi comunică terţului poprit sumele ce pot fi indisponibilizate la cererea creditorilor, aspect incompatibil cu însăşi esenţa instituţiei popririi.

Prin urmare, a reţinut că îmbogăţirea pârâtului nu s-a realizat prin executarea unei obligaţii valabile pe care reclamanta ar fi avut-o anterior faţă de pârât, nefiind îndeplinite astfel cerinţele prevăzute la art. 1346 lit. a) C. civ. care ar fi justificat îmbogăţirea.

Totodată, în analiza condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză în persoana pârâtului, a apreciat că, prin plata efectuată de reclamantă nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport de acele sentinţe, întrucât validarea popririi a fost dispusă în considerarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dat fiind faptul că se punea problema executării silite a unor sume pe care creditorii le aveau de recuperat de la autorităţi şi instituţii ale statului.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, susţinând, în esenţă, că în mod greşit curtea de apel a apreciat că prima instanţă nu a încălcat prezumţia de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 29A din data de 9 ianuarie 2018 a Tribunalului Bucureşti.

În acord cu cele susţinute de către recurenta-pârâtă, instanţa de recurs constată că, în considerentele sentinţei civile anterior menţionate, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a reţinut că debitorul (pârâtul Ministerul Justiţiei) are conturi deschise la terţul poprit (reclamanta din prezenta cauză), acesta confirmând că a luat act de înfiinţarea popririi şi că va consemna sumele de bani indicate la dispoziţia executorului judecătoresc, de îndată ce acestea vor fi disponibile în conturile debitorului.

Totodată, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a avut în vedere şi faptul că terţul poprit a arătat că, faţă de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2336/2011, se află în imposibilitatea de a da curs executării popririi, situaţie prevăzută de art. 787 C. proc. civ., dar a apreciat că aceste apărări sunt neîntemeiate, întrucât respectivul ordin stabileşte o procedură internă de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, care nu poate fi avută în vedere câtă vreme contravine esenţei instituţiei popririi şi validării de poprire, precum şi dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României, precum şi de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, a subliniat că nu poate fi admis, în procedura popririi, ca îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 787 C. proc. civ. de către terţul poprit, să fie condiţionată de indicaţiile sau acordul debitorului, iar terţul poprit nu poate justifica neindisponibilizarea sumelor de bani pe care le are la dispoziţie, pentru debitor, de lipsa unui acord al acestuia.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că terţul poprit, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 787 C. proc. civ., astfel că respectiva cerere de validare a popririi este întemeiată.

Ca atare, Înalta Curte constată că, prin aceste considerente, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a statuat cu putere de lucru judecat, atât existenţa raportului juridic dintre terţul poprit şi debitor la care se referă art. 790 C. proc. civ., cât şi a unei obligaţii valabile a terţului poprit, care, în final, a fost executată, prin virarea sumei de bani în contul executorului judecătoresc, din conturile reclamantei, deschise la I. S.A.

Astfel, recurenta-reclamantă (terţul poprit) şi-a executat propria obligaţie şi, în felul acesta, s-au stins atât raportul juridic dintre debitor şi creditori, cât şi cel dintre debitor şi terţul poprit, cu consecinţa executării valabile a propriei obligaţii.

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, este descrisă de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care arată că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Ca atare, dezlegarea dată asupra unui aspect litigios, prin considerentele unei hotărâri judecătoreşti, poate fi opusă cu valoare de adevăr într-un alt proces, părţile putându-se apăra prin chiar cele statuate în primul litigiu şi care nu mai pot fi contrazise în cea de-a doua judecată.

Or, pentru a valida raţionamentul şi concluzia primei instanţe, în sensul că, în speţă, nu se poate aprecia incidenţa ipotezei prevăzute de art. 1346 lit. a) C. civ., curtea de apel a nesocotit cele dezlegate prin considerentele sentinţei definitive nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, care au reţinut îndeplinirea condiţiilor pentru validarea popririi prevăzute de art. 787 C. civ. şi, implicit, existenţa unei obligaţii valabile a terţului poprit faţă de debitor, respectiv, în prezenta cauză, a reclamantei faţă de pârâtă.

Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., constatând caracterul fondat al recursului pârâtei, în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., îl va admite, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând a fi avute în vedere dezlegările obligatorii ale sentinţei civile nr. 5338 din data de 27 iulie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă în dosarul nr. x/2017. Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr. 720A din data de 26 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Admite recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 720A din data de 26 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.