Enforcement of unjust enrichment for owner-approved property improvements and proportionality of appellate attorney fees

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 11 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla, reprezentată legal prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla şi Primarul Comunei Ciorogârla, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.472.655 RON (echivalentul sumei de 329.350 euro la cursul B.N.R.), reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus imobilului situat în comuna Ciorogârla, şoseaua x, jud. Ilfov, prin îmbunătăţirile necesare şi utile aduse acestuia de către reclamant, imobil care a format obiectul contractelor de închiriere nr. x/1994, nr. y/1999, nr. z/2004 şi nr. 6075/2009. Reclamantul a mai solicitat să i se recunoască dreptul de retenţie asupra imobilului anterior menţionat, până la achitarea integrală de către pârâtă a contravalorii sporului de valoare, conform art. 43 alin. (2) din O.U.G. nr. 40/1999, precum şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 451 C. proc. civ.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să dispună evacuarea reclamantului din imobil.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 1712 din data de 13 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins cererea, ca prescrisă, şi a disjuns cererea reconvenţională având ca obiect evacuare şi pretenţii pentru soluţionarea căreia s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 6 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, instanţa, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cererii reconvenţionale până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 202A din data de 5 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1712 din data de 13 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2016, a anulat sentinţa civilă apelată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.

4. Decizia pronunţată, în primul ciclu procesual, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă,

Prin decizia nr. 793 din data de 9 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul formulat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla, prin Consiliul local al Comunei Ciorogârla şi Primarul Comunei Ciorogârla împotriva deciziei civile nr. 202 A din data de 5 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

5. Sentinţa Tribunalului Ilfov, secţia civilă, în cel de-al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 26 septembrie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 891 din data de 15 martie 2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla, reprezentată prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla, şi Primarul Comunei Ciorogârla, obligând pârâţii la plata către reclamant a sumei de 329.350 euro, în echivalent RON, la cursul de referinţă B.N.R. de la data formulării cererii de chemare în judecată (4 aprilie 2016), reprezentând sporul de valoare adus imobilului închiriat, şi a constatat, totodată, că reclamantul are un drept de retenţie asupra imobilului închiriat până la achitarea integrală de către pârâţi a contravalorii sporului de valoare adus imobilului. De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în suma de 18.381,55 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin sentinţa civilă nr. 2709 din data de 20 septembrie 2021, Tribunalul Ilfov a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 891 din data de 15 martie 2021, formulată de pârâţi, reţinând că instanţa nu a omis să se pronunţe asupra cererii reconvenţionale, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii de suspendare.

6. Hotărârile pronunţate, în cel de-al doilea ciclu procesual, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin încheierea din 25 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a amânat pronunţarea asupra apelului formulat de către Primarul Comunei Ciorogârla, în nume propriu, şi de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla, împotriva sentinţei civile nr. 891 din 15 martie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia civilă. La 10 octombrie 2023, prin decizia civilă nr. 1273A, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de către pârâtul Primarul Comunei Ciorogârla, în nume propriu, împotriva sentinţei civile nr. 891 din data de 15 martie 2021, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a înlăturat soluţia de obligare a Primarului Comunei Ciorogârla, în nume propriu, la plata sporului de valoare adus imobilului închiriat şi a cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanţă, menţinând, în rest, sentinţa civilă apelată.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla împotriva sentinţei civile nr. 891 din data de 15 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, şi a obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla la plata către reclamant a sumei de 34.690 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr. 122A din data de 5 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1273 A din data de 10 octombrie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de către expertul B., şi a stabilit onorariul definitiv în beneficiul expertului la suma de 6.028 RON. De asemenea, a obligat pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla la plata diferenţei de onorariu de 4.528 RON.

7. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 25 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2019 şi a deciziilor civile nr. 1273A din 10 octombrie 2023 şi nr. 122A din 05 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla.

Recursul exercitat împotriva încheierii din 25 septembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 1273A din data de 10 octombrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea apelului, cu consecinţa admiterii acestuia şi a modificării sentinţei civile nr. 891 din data de 15 martie 2023 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de chemare în judecată.

După o serie de referiri la parcursul procesual al cauzei şi la istoricul litigiilor anterioare purtate de părţi cu privire la imobilul în litigiu, în cadrul cărora s-a constatat situaţia de fapt existentă între părţi la data pronunţării, anume că intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, rezilierea contractului de închiriere fiind solicitată exact pentru acest motiv, recurenta a susţinut că, în speţă, nu au fost analizate toate aspectele relevante, motivarea deciziei atacate neîndeplinind exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. întrucât nu a fost analizat întreg probatoriul administrat.

Astfel, recurenta pretinde că instanţa de apel nu a indicat motivele pentru care a înlăturat probele pe care le-a solicitat şi care demonstrau netemeinicia cererii de chemare în judecată şi a omis să analizeze toate probele administrate în cauză, fără a stabili pe deplin situaţia de fapt.

Or, în cadrul examenului de legalitate a sentinţei apelate, în raport cu motivele de apel invocate, se impunea ca instanţa de control judiciar să analizeze caracterul licit al faptului juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, instanţa având a se pronunţa, prioritar, în ce măsură situaţia de fapt constituie un fapt juridic licit sau nu pentru a putea trece, ulterior, la analiza pe fond a îndeplinirii condiţiilor materiale şi juridice pentru reţinerea îmbogăţirii fără justă cauză.

Recurenta a subliniat că, în analiza caracterului licit al faptului juridic, instanţa de control judiciar urmează a se raporta la calitatea părţilor avută la momentul naşterii raportului juridic şi la obiectul acestuia din perspectiva situaţiei de fapt invocate în susţinerea acţiunii, examinarea caracterului licit al faptului juridic invocat în susţinerea îmbogăţirii fără justă cauză fiind o condiţie intrinsecă a acţiunii, a cărei verificare trebuia efectuată a priori.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel în fundamentarea soluţiilor adoptate în cauză, atât în primul, cât şi în cel de-al doilea ciclu procesual, solicitând ca, în raport cu acestea, să se constate incidenţa în cauză a celor două motive de casare invocate.

Recurenta a criticat şi dispoziţia prin care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în apel, susţinând că instanţa şi-a încălcat obligaţia de a pune în discuţia părţilor cuantumul onorariului de avocat solicitat de partea adversă, lipsind-o de posibilitatea de a-şi formula apărări în cunoştinţă de cauză cu privire la activitatea prestată de avocat şi la cuantumul onorariului solicitat, ceea ce constituie o încălcare a principiului contradictorialităţii. De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 452 C. proc. civ. care impun condiţia probării întinderii şi a plăţii efective a cheltuielilor de judecată efectuate de parte, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a solicitat reducerea onorariului de avocat în raport cu volumul de muncă depus şi cu timpul alocat pentru formularea de apărări.

Recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 122A din data de 5 februarie 2024 şi a încheierii de şedinţă din data de 25 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1273 A din data de 10 octombrie 2023, formulate de expertul B. şi, implicit, a cererii acestuia de majorare a onorariului de expert, susţinând, în esenţă, că decizia este nemotivată în fapt.

În argumentarea nelegalităţii deciziei recurate, recurenta-pârâtă a susţinut că expertul a nesocotit considerentele încheierii de şedinţă din 26 septembrie 2022, prin care au fost stabilite obiectivele expertizei, şi a încălcat dispoziţiile instanţei de judecată, stabilind valoarea imobilului prin raportare la valorile înscrise în cuprinsul îndrumarului-catalog C. al anilor 2007-2008, fără a întocmi fişele de calcul din care să reiasă modalitatea de evaluare şi fără a ţine seama de preţurile de piaţă ale materialelor de la momentul executării lucrărilor începute în anii 2005-2006.

Acest lucru a determinat-o pe pârâtă să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză, admise prin încheierea din data de 22.05.2023, când instanţa de apel i-a solicitat expertului să procedeze la efectuarea unei noi variante de calcul prin raportare la preţurile practicate în zonă la data executării lucrărilor.

Raportat la împrejurarea că expertul şi-a menţinut punctul de vedere, fiind în culpă pentru faptul că nu s-a conformat dispoziţiilor iniţiale ale instanţei cu privire la modalitatea în care trebuia evaluat imobilul, recurenta pârâtă consideră că solicitarea acestuia de majorare a onorariului este nejustificată, astfel că trebuia respinsă.

În opinia recurentei, soluţia adoptată de instanţa de apel prin decizia de completare este nelegală întrucât nu ţine cont de acest aspecte care au fost invocate ca atare de către parte pe parcursul procesului, lipsa oricărei motivări din această perspectivă fiind de natură a atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

8. Întâmpinarea

În termen legal, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate, şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că partea adversă nu a formulat critici care să poate fi încadrate în motivele de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul căilor de atac, în esenţă, combătând afirmaţiile părţii adverse, intimatul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a administrat toate probele necesare şi utile soluţionării cauzei, a motivat soluţia pronunţată, neexistând contradicţii între aspectele reţinute.

În privinţa criticii referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a considerat, pe de o parte, că este inadmisibilă, onorariul de avocat neputând fi cenzurat în recurs, iar, pe de altă parte, că este nefondată, având în vedere că la dosar au fost depuse dovezi ale efectuării acestora, în contextul în care, la termenul la care au fost solicitate, recurenta-pârâtă a fost reprezentată, având, deci, posibilitatea de a contesta cuantumul lor.

În ceea ce priveşte recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 122A din data de 5 februarie 2024, intimatul-reclamant a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că soluţia curţii de apel cu privire la cererea de completare a dispozitivului a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs invocat.

La 10 iunie 2024, intimatul-pârât Primarul Comunei Ciorogârla a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, pentru motivele expuse, pe larg, prin memoriile de recurs.

9. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că, în speţă, recursul a fost motivat, iar cererea de recurs a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Totodată, a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimatul-reclamant pe fondul recursului, apreciind că acestea sunt neîntemeiate şi, reluând aspecte arătate prin cererile de recurs, a solicitat admiterea căilor de atac, astfel cum a fost formulate.

10. Procedura de filtru

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 decembrie 2024, prezentele recursuri au fost admise în principiu şi s-a fixat termen de judecată cu citarea părţilor în şedinţă publică, în vederea soluţionării pe fond a recursurilor, reţinându-se şi că nu este incidentă excepţia nulităţii, iar inadmisibilitatea invocată este susţinută de argumente ce vizează fondul căii de atac, astfel încât nu reprezintă o veritabilă excepţie de inadmisibilitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II. 1. Recursul exercitat împotriva încheierii din 25 septembrie 2023 şi a deciziei civile nr. 1273A din data de 10 octombrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel nu răspunde exigenţelor motivării impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. întrucât nu analizează în mod efectiv toate probele administrate în cauză şi nu stabileşte pe deplin situaţia de fapt, nefiind indicate motivele pentru care au fost înlăturate probele propuse de pârâtă care demonstrau netemeinicia cererii de chemare în judecată.

În concret, recurenta susţine că instanţa de control judiciar nu a analizat caracterul licit al faptului juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, raportat la calitatea părţilor de la momentul naşterii raportului juridic şi la obiectul acestuia, deşi acesta se constituie într-o condiţie intrinsecă a acţiunii în îmbogăţirea fără justă cauză, a cărei verificare se impune cu prioritate.

Cu referire la aceste critici, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Din economia textului citat reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

În aceste repere, verificând hotărârea atacată cu recurs, din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, în limitele devoluţiunii stabilite prin motivele de apel - determinate de ceea ce s-a apelat, precum şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă - a răspuns criticilor invocate de pârâtă prin motivele de apel, verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate au aptitudinea de a constitui un raţionament logico-juridic judicios, clar şi convingător, de natură a susţine soluţia pronunţată, instanţa de apel demonstrând corectitudinea soluţiei de admitere a pretenţiilor deduse judecăţii prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză şi la normele de drept material aplicabile litigiului, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanţei de recurs realizarea controlului judiciar.

Astfel, pornind de la raporturile concrete existe între părţi încă din anul 1994, rezultate din contractele de închirie intervenite între acestea cu privire la imobilul situat în comuna Ciorogârla, Şoseaua x, jud. Ilfov, instanţa de apel a stabilit, sub un prim aspect, drepturile şi obligaţiile ce le reveneau acestora, în raport de clauzele contractuale dar şi de normele de drept material aplicabile litigiului, anume dispoziţiile C. civ. din 1864 referitoare la contractul de locaţiune.

Totodată, având în vedere faptul juridic afirmat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, constând în aceea că, în perioada 2007-2008, în calitate de chiriaş, a efectuat lucrări de extindere şi supraetajare a imobilului, cu acordul proprietarului, instanţa de apel a stabilit că acestea nu se circumscriu lucrărilor pe care, în mod legal, chiriaşul are obligaţia să le efectueze, conform art. 1424 C. civ. din 1864, dar nici în categoria celor voluptorii, pentru care chiriaşul nu are dreptul la despăgubiri, deoarece au fost realizate cu acordul proprietarului.

Pentru a reţine această concluzie cu privire la acordul proprietarului, instanţa de apel a avut în vedere autorizaţia de construire nr. x/27.03.2007, emisă chiar de Primăria comunei Ciorogârla, şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, apărările apelantei pârâte în sensul că, în realitate, autorizaţia ar fi fost emisă doar pentru repararea acoperişului fiind înlăturată ca urmare a constatării faptului că efectuarea lucrărilor la acoperişul construcţiei a format obiectul unei cereri separate formulate de reclamant, avizată favorabil de către aceeaşi pârâtă, aşa cum rezultă din înscrisul existent la dosarul de apel.

În contextul celor rezultate din probele administrate, instanţa de apel a concluzionat în sensul că Primăria este proprietarul imobilului, că, în această calitate, a autorizat extinderea şi supraetajarea imobilului, emiţând autorizaţia de construire nr. x/27.03.2007, şi că reclamantul este cel care a efectuat lucrările şi a suportat contravaloarea lor, aspect confirmat prin adresa nr. x/2012, emisă de către apelanta UAT comuna Ciorogârla.

Ca urmare, reţinând că nu a existat un temei contractual al lucrărilor efectuate, a constatat că în mod corect prima instanţă a obligat-o pe pârâta UAT Ciorogârla să plătească reclamantului contravaloarea acestor lucrări, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei şi o scădere corelativă a celui aparţinând reclamantului, care s-a realizat, însă, prin acordul părţilor, astfel că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubirile solicitate.

Rezultă cu evidenţă din cele mai sus reţinute că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a cererilor şi apărărilor părţilor, precum şi a tuturor probelor administrate, luând în considerare toate aspectele esenţiale ale cauzei, susţinerile în sens contrar formulate de recurenta pârâtă fiind nefondate.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanţa de apel nu a stabilit corect toate împrejurările de fapt esenţiale ale cauzei şi, implicit, nici caracterul licit al faptului juridic invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, recurenta pârâtă îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat şi interpretat situaţia de fapt şi materialul probator administrat, or, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Deşi recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat întregul material probator şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat dovezile aduse de ea în combaterea cererii de chemare în judecată, nu a arătat, în concret, care sunt acele probe ignorate de instanţa devolutivă, astfel că, din această perspectivă, critica apare ca fiind mai degrabă una pur formală, prin care recurenta tinde către o devoluare a fondului, operaţiune incompatibilă cu cala de atac a recursului.

Pe de altă parte, deşi recurenta apreciază că motivarea este insuficientă sau că lipseşte, Înalta Curte reaminteşte că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile.

În condiţiile în care instanţa de apel a prezentat argumentele care i-au format convingerea şi a indicat cu claritate considerentele pentru care au fost respinse susţinerile apelantei pârâte, analizând în concret fiecare dintre criticile formulate prin motivele de apel, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată. Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, condiţii care, în cauza de faţă, sunt îndeplinite, decizia recurată întrunind exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme prezintă cu suficientă claritate motivele pe care se întemeiază.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de apel a luat în considerare, a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, Înalta Curte constată că susţinerile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, acest caz de casare nefiind incident în cauză şi nejustificând solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi pârâta l-a invocat ca temei de drept al căii de atac promovate, din motivarea acesteia nu rezultă nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare.

Recurenta consideră, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că în sarcina sa subzistă obligaţia de despăgubire a reclamantului pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, solicitând instanţei de control judiciar ca, reanalizând probele administrate în cauză, să stabilească ea însăşi situaţia de fapt şi să constate că împrejurarea invocată de reclamant nu poate fi circumscrisă unui fapt juridic licit prin care a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei în detrimentul celui aparţinând reclamantului.

Înalta Curte reţine că verificarea legalităţii hotărârii, din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situaţia de fapt, aşa cum a fost ea determinată de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluţia este în contradicţie cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecăţii iar înlăturarea acestei contradicţii se impune în raport cu faptele şi temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, neputând reanaliza situaţia de fapt şi nici probele administrate, acestea fiind competenţe ce revin exclusiv instanţei devolutive.

În speţă, soluţia de admitere a pretenţiilor deduse judecăţii a avut la bază constatarea împrejurării că reclamantul, în calitate de chiriaş, a efectuat lucrări de extindere şi supraetajare a imobilului în litigiu, cu acordul proprietarului, respectiv, al pârâtei din prezenta cauză, fiind îndreptăţit, astfel, că primească de la aceasta din urmă contravaloarea respectivelor lucrări, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei şi o scădere corelativă a patrimoniului reclamantului.

În virtutea acestei situaţii, între părţi a luat naştere un raport obligaţional, în cadrul căruia cel al cărui patrimoniu s-a mărit are calitatea de debitor al obligaţiei de restituire în timp ce creditor al aceleiaşi obligaţii este cel al cărui patrimoniu s-a diminuat.

Câtă vreme între îmbogăţirea patrimoniului debitorului este în legătură cu micşorarea patrimoniului creditorului, atât sporirea, cât şi micşorarea fiind efectul unei cauze unice şi nu există un alt mijloc de recuperare a pierderii pricinuite, instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, admiţând pretenţiile reclamantului în temeiul acestei instituţii juridice.

Or, câtă vreme argumentele ce susţin soluţia adoptată în cauză au ca fundament evaluarea preponderent factuală a conduitei părţilor în contextul situaţiei existente între acestea, fiind rezultatul propriei aprecieri pe care instanţa de apel a dat-o elementelor de fapt ale cauzei, susţinerile recurentei referitoare la modul în care au fost analizate şi interpretate raporturilor dintre părţi şi la modul în care acestea au fost valorificate de către instanţa devolutivă nu pot fi primite întrucât nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, din perspectiva modului în care au fost interpretate şi aplicate normele de drept material ce reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanţa de control judiciar, o asemenea operaţiune presupunând o nouă analiză şi interpretare a probelor şi a situaţiei de fapt şi nu o verificare a modului de aplicare a legii, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

În consecinţă, având în vedere că în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a constata că ele nu pot fi analizate de către instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte criticile ce vizează dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în apel, acestea urmează a fi analizate, cu precădere, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., întrucât, dincolo de caracterul exagerat şi disproporţionat al acestora, în raport cu criteriile ce rezultă din dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se invocă încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii, ca urmare a omisiunii de a pune în discuţia părţilor cuantumul onorariului de avocat solicitat de reclamant, precum şi a regulilor de procedură ce rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., care impun exigenţa probării întinderii şi a plăţii efective a cheltuielilor de judecată efectuate de partea care le solicită.

Criticile sunt, însă, neîntemeiate.

Potrivit art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Principiul înscris în acest text legal reprezintă o aplicaţiune concretă a regulilor de drept comun în materie de probaţiune. Aceasta înseamnă că acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţă nu se poate face decât în măsura în care se demonstrează efectuarea lor, existenţa şi întinderea cuantumului cheltuielilor de judecată neputând fi determinate decât pe baza unor mijloace probatorii adecvate.

Întrucât legiuitorul nu a condiţionat în niciun fel modul de dovedire a cheltuielilor de judecată, se aplică regulile de drept comun privind probele, realitatea cheltuielilor putând fi stabilită doar pe baza instrumentelor de plată care atestă faptul că a fost achitată de către parte contravaloarea serviciului efectuat în legătură cu procesul în cadrul căruia se pretinde respectiva cheltuială.

În speţă, din verificarea dosarului de apel rezultă că la termenul din data de 25.09.2023, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, în prezenţa ambelor părţi, intimatul reclamant, prin apărător, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, depunând la dosar, în dovedirea acestora, mai multe facturi şi ordine de plată, aflate la filele x, respectiv, 602-613, aspect consemnat şi în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin decizia nr. 1273 din 10.10.2023, Curtea de Apel a dispus obligarea recurentei pârâte la plata către intimatul reclamant a sumei de 34.690 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat, reţinând, în acest sens, incidenţa dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ. şi faptul că, prin înscrisurile depuse la fila x şi următoarele din dosarul de apel, s-a făcut dovada acestor cheltuieli.

Această manieră de soluţionare a cauzei pune în evidenţă, contrar susţinerilor recurentei pârâte, corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 451- 453 C. proc. civ., instanţa de apel admiţând pretenţiile intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată după verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor în care acestea pot fi acordate, inclusiv a celei ce rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., referitoare la probarea, în considerarea căreia a indicat înscrisurile doveditoare depuse la dosar de către reclamant.

Înalta Curte reţine că facturile fiscale emise de cabinetul de avocatură în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat cu reclamantul demonstrează legătura de cauzalitate a cheltuielilor la care se referă cu procesul pentru care se pretinde că au fost efectuate, existenţa, veridicitatea şi întinderea lor, precum şi faptul că serviciile la care fac referire au fost efectiv plătite de către intimatul reclamant câtă vreme sunt însoţite şi de documente justificative specifice (ordine de plată şi extrase de cont), din care rezultă remiterea sumelor de bani reprezentând contravaloarea serviciilor respective.

Or, câtă vreme, în cauză, actele depuse de reclamant la dosar fac pe deplin dovada cheltuielilor solicitate, criticile din cuprinsul motivelor de recurs ce susţin încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ. apar ca neîntemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare.

Nici susţinerea referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii ca urmare a omisiunii de a pune în discuţia părţilor cuantumul onorariului de avocat solicitat de intimatul reclamant nu poate fi primită.

În temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de judecată are posibilitatea să reducă onorariul de avocat atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Din economia dispoziţiilor legale citate rezultă că reducerea cuantumului onorariului de avocat reprezintă doar o facultate iar nu o obligaţie pentru instanţa de judecată, astfel că nu i se poate imputa faptul că nu a pus, din oficiu, în discuţia contradictorie a părţilor onorariul pretins de intimatul reclamant.

Câtă vreme cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost formulată în şedinţă publică, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc asupra apelului, în prezenţa reprezentantului recurentei pârâte, acesta avea posibilitatea de a formula el însuşi o cerere de reducere a cuantumului onorariului de avocat. Or, în condiţiile în care partea nu a înţeles să îşi exercite drepturile procesuale ce îi sunt recunoscute în acest sens, nu poate pretinde cu temei că instanţa ar fi trebuit să i se substituie şi să-i suplinească automat pasivitatea, punând în discuţie din oficiu reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată. Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private, astfel că rolul judecătorului trebuie privit în corelaţie cu art. 10 şi art. 12 din C. proc. civ., care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi cu principiul disponibilităţii, partea interesată având posibilitatea de a-şi formula toate apărările pe care le consideră necesare într-o cauză.

În consecinţă, reţinând că instanţa de apel nu avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor cuantumul onorariului de avocat şi că, din această perspectivă, nu se poate reţine încălcarea niciunei reguli de drept procesual, cu atât mai puţin a principiului contradictorialităţii, criticile formulate de recurenta pârâtă vor fi înlăturate ca neîntemeiate.

Cât priveşte critica ce vizează însuşi cuantumul onorariul de avocat acordat reclamantului, în sumă de 34.690 RON, cuantum pe care recurenta pârâtă îl apreciază ca fiind nejustificat de mare în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei şi cu activitatea concretă desfăşurată de avocat, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată, reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nefiind o chestiune de nelegalitate ci una de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că nu poate forma obiect al controlului judiciar exercitat în recurs

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (referitor la încălcarea normelor de drept material), nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la conţinutul normei în care este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune analiza unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, raportarea la valoarea obiectului pricinii şi evaluarea ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, precum şi raportarea la celelalte circumstanţe ale cauzei, instanţa dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a normei juridice, împrejurare faţă de care proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat nu poate fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aşa cum s-a stabilit, de altfel, cu caracter obligatoriu, şi prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii,

II.2. Recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 122A din data de 5 februarie 2024 şi a încheierii de şedinţă din data de 25 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 122 din 05.02.2024, Curtea de Apel Bucureşti, constatând că a omis să soluţioneze cererea formulată de expertul B. de stabilire a onorariului definitiv ce i se cuvine pentru efectuarea expertizei tehnice dispuse în cauză, a dispus, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completarea deciziei civile nr. 1273 din 10.10.2023 cu dispoziţii în acest sens, astfel că a stabilit onorariul definitiv în beneficiul expertului la suma de 6028 RON ţi a obligat-o pe apelanta pârâtă UAT Comuna Ciorogârla la plata diferenţei de onorariu de 4528 RON.

În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu prevederile art. 339 alin. (2) C. proc. civ., cererea expertului B. de suplimentare a onorariului provizoriu de 1500 RON stabilit în favoarea sa este justificată, date fiind complexitatea lucrării efectuate şi volumul de muncă alocat de către expert în vederea realizării raportului de expertiză.

Ca urmare, având în vedere nota de evaluare definitivă a onorariului depusă de către expert, Curtea a apreciat că se justifică stabilirea unui onorariu definitiv în sumă de 6028.

Pe calea prezentului recurs, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că soluţia adoptată prin decizia de completare este nelegală întrucât instanţa de apel nu a analizat apărările pe care le-a formulat în cauză, pe parcursul mai multor termene de judecată, cu privire la cererea de majorare a onorariului de expert, apărări în cadrul cărora susţinuse, în esenţă, că atât timp cât expertul este în culpă pentru faptul că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei cu privire la modalitatea în care trebuia evaluat imobilul, raportându-se la alte criterii de evaluare, solicitarea acestuia de majorare a onorariului, este nejustificată, astfel că trebuia respinsă.

Din verificarea dosarului de apel rezultă că proba cu expertiză în specializarea construcţii solicitată de apelanta pârâtă a fost încuviinţată la termenul din data de 09.05.2022, aceasta având ca obiectiv identificarea şi evaluarea lucrărilor efectuate asupra imobilul în litigiu, situat în comuna Ciorogârla, Şoseaua x, acestea urmând a fi evidenţiate separat, pe categorii de lucrări: necesare, utile şi voluptorii.

Prin aceeaşi încheiere a fost stabilit onorariul provizoriu de expert la suma de 1.500 RON, ce a fost pus în sarcina apelantei pârâte.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la termenul din data de 06.03.2023, la acelaşi termen expertul formulând şi cererea de majorare a onorariului, cu suma de 4.500 RON.

Luând act de conţinutul expertizei, pârâta a solicitat refacerea acesteia susţinând că expertul nu are calitatea de expert A.N.E.V.A.R. şi că nu a specificat motivul pentru care a aplicat catalogul C. în efectuarea lucrării şi nu a utilizat programul D., care este agreat de A.N.E.V.A.R., formulând, totodată şi obiecţiuni la raportul de expertiză.

Curtea de apel a respins cererea de refacere a lucrării, reţinând că prin încheierea de şedinţă din data de 12.12.2022 a fost tranşată chestiunea legată de specializarea expertului B., stabilindu-se că acesta are calitatea necesară efectuării expertizei dispuse în cauză, dar a încuviinţat obiecţiunile formulate de pârâtă.

La termenul din data de 22.05.2023, expertul a depus la dosar răspunsul la obiecţiuni.

La acelaşi termen, invocând un raport de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul său parte, pârâta a solicitat refacerea lucrării, date fiind diferenţele mari existente între cele două expertize.

A susţinut, în acest sens, că evaluarea făcută de expertul B. s-a raportat la preţurile materialelor de construcţie aferente anului 2022 deşi instanţa dispusese ca expertiza să aibă în vedere preţul materialelor şi al manoperei de la data edificării construcţiei, că expertul a folosit catalogul C. din luna decembrie 2022, şi nu catalogul C. de la nivelul anilor 2005-2007, că la momentul efectuării expertizei, deşi au fost efectuate planşe foto, expertul nu a avut în vedere faptul că există multe lucrări nefinalizate, respectiv terase neînchise, balcoane nefinalizate sau închise cu plăci de O.S.B. şi că expertul a greşit calculul efectuat cu privire la vechimea clădirii, având în vedere că a menţionat termenul de 14 ani, deşi clădirea are o vechime de peste 15-16 ani.

Cu referire la cererea de majorare a onorariului de expert cu suma de 4.500 RON, pârâta a susţinut că este nejustificată având în vedere că de la momentul vizionării imobilului în litigiu şi până la efectuarea raportului de expertiză, expertul nu a avut în vedere încheierile de şedinţă aflate la dosarul cauzei şi nici toate actele existente în dosar.

Curtea de apel a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize tehnice în specialitatea construcţii, reţinând că eventuala ajustare a acesteia poate fi efectuată prin coroborarea cu restul probatoriului administrat în cauză şi că poziţia procesuală a părţii care a solicitat readministrarea probei se fundamentează pe un raport de expertiză extrajudiciară care nu are o poziţie ierarhică prestabilită în ansamblul probelor din procesul civil, analiza acesteia putând fi efectuată în contextul general al celorlalte dovezi, fără a fi necesară reluarea întocmirii acestei lucrări tehnice.

Însă, având în vedere celelalte susţineri ale pârâtei, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ. a dispus emiterea unei adrese către expert cu solicitarea de a comunica instanţei care este anul în raport de care a stabilit costul lucrărilor evaluate şi, pentru ipoteza în care este vorba de anul 2022, să procedeze la efectuarea unei variante de calcul prin raportare la preţurile practicate în zonă la data executării lucrărilor.

Răspunsul a fost transmis la termenul din data de 25.09.2023, ocazie cu care pârâta a solicitat din nou refacerea expertizei, apreciind că lucrarea nu respectă obiectivele stabilite de instanţă.

Totodată, a solicitat respingerea cererii de majorare a onorariului de expert motivat de aceleaşi aspecte, anume că expertul a stabilit valoarea din raportul de expertiză folosind modalitatea standard de calcul şi nu metoda preţurilor materialelor de construcţii.

Rezultă din aspectele anterior prezentate că opoziţia recurentei faţă de solicitarea expertului de majorare a onorariului porneşte de la nemulţumirea pe care partea o are în legătură cu modul în care a fost făcută evaluarea imobilului, pârâta considerând că valoarea îmbunătăţirilor ar fi trebuit să fie stabilită prin raportare la preţurile materialelor de construcţie şi a manoperei practicate la data edificării imobilului iar nu la cele de la momentul evaluării.

Întrucât, în opinia sa, expertul nu a răspuns întocmai acestui obiectiv, recurenta susţine că solicitarea de majorare a onorariului este nejustificată şi că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere această apărare sau să o înlăture motivat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, prin obiectivele stabilite iniţial de instanţa de judecată, nu s-a făcut nicio menţiune expresă cu privire la data la care se va raporta evaluarea lucrărilor, indicaţia de a efectua calculele cu luarea în considerare a preţurilor practicate la momentul executării lucrărilor fiindu-i transmisă expertului, pentru prima dată, abia la data de 22.05.2023, când acesta s-a şi conformat solicitării astfel formulate.

În aceste circumstanţe, susţinerea recurentei în sensul că expertul nu ar fi respectat obiectivele stabilite de instanţă apare ca fiind neîntemeiată.

Pe de altă parte, dincolo de împrejurarea că susţinerile recurentei referitoare la modalitatea de evaluare sunt eronate, din cuprinsul expertizei rezultând, aşa cum în mod explicit se reţine şi în considerentele deciziei pronunţate pe fondul apelului, că valoarea de piaţă a îmbunătăţirilor efectuate de reclamant a fost stabilită prin raportare la preţurile practicate la nivelul anilor 2007-2008, Înalta Curte reţine că stabilirea onorariului de expert presupune analiza unor aspecte referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a expertului, în scopul asigurării unei proporţionalităţi a acestuia cu volumul de muncă presupus de efectuarea lucrării şi cu complexitatea cauzei, aprecierile subiective ale părţilor din proces cu privire la corectitudinea şi temeinicia lucrării neputând constitui un criteriu apt a fi luat în considerare în procesul de cuantificare a remuneraţiei ce se cuvine expertului, cu atât mai mult cu cât nu este prevăzut ca atare de nicio normă procesuală.

În aceste circumstanţe, chiar dacă este adevărat că în motivarea soluţiei date cererii de majorare a onorariului de expert instanţa de apel nu s-a referit explicit la aceste susţineri ale pârâtei privind presupusa încălcare de către expert a obligaţiei de a respecta obiectivele stabilite, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., câtă vreme din considerentele deciziei atacate rezultă cu prisosinţă argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată, instanţa analizând toate aspectele esenţiale ale cauzei, relevante pentru rezolvarea chestiunii în discuţie.

De altfel, în condiţiile în care prin decizia pronunţată pe fondul apelului instanţa devolutivă constatate că expertul a răspuns obiectivelor stabilite, aplicând procedee şi metode de evaluare corespunzătoare situaţiei rezultate din actele dosarului, nici nu se mai impunea ca în cuprinsul deciziei date în cererea de completare să înlăture în mod expres aprecierilor în sens contrar pe care pârâta le-a formulat şi pe care şi-a fundamentat opoziţia faţă de cererea expertului de majorare a onorariului.

În consecinţă, criticile aduse deciziei nr. 122/2024 sunt neîntemeiate, aceasta fiind pronunţată cu respectarea tuturor condiţiilor legale precum şi a exigenţelor referitoare la motivarea hotărârilor.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziilor nr. 1273A din data de 10 octombrie 2023 şi nr. 122A din data de 5 februarie 2024 ei civile nr. 1566A şi nici a încheierii din data de25 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2029, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva acestora.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, Înalta Curte reţine că recurenta pârâtă este partea care a pierdut procesul, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în aplicarea acestor prevederi legale, va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.

Instanţa apreciază, însă, că suma de 8.925 RON solicitată de intimat cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat (conform facturii depuse la dosarul de faţă), este disproporţionat de mare faţă de natura şi complexitatea cauzei deduse judecăţii, precum şi faţă de activitatea efectivă a apărătorului, în condiţiile în care, în recurs, munca îndeplinită de către reprezentantul convenţional al intimatului, chiar dacă a presupus formularea unei întâmpinări şi susţinerea apărărilor la termenul din data de 04.03.2025 când au avut loc dezbaterile în şedinţă publică, nu a comportat un nivel mare de complexitate faţă de problematica abordată prin motivele de recurs ale părţii adverse.

Pentru aceste motive, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei, Înalta Curte o va obliga pe recurenta pârâtă să-i plătească intimatului reclamant doar suma de 4.000 RON cu acest titlu, apreciind că acest cuantum este unul rezonabil, în concordanţă cu criteriile enunţate prin dispoziţiile legale mai sus citate, şi care răspunde, în acelaşi timp, dezideratului respectării dreptului la un proces echitabil, drept ce trebuie asigurat tuturor părţilor din proces, astfel încât suma plătită pentru un serviciu avocaţial să nu împovăreze excesiv cealaltă parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 septembrie 2023, a deciziei civile nr. 1273A din data de 10 octombrie 2023 şi a decizie civile nr. 122A din data de 5 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.