Perempted appeal upheld; state agency's untimely filing fails to revive compensation challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed, as unfounded, the appeal brought by the State Assets Administration Authority, affirming the lower appellate court's decision which had found the appeal against the first-instance judgment to be perempted (time-barred). The underlying dispute arose from the appellant's challenge of a state agency's decision concerning compensatory measures for shares nationalized in 1948; the first-instance court had partially annulled the decision and ordered the agency to issue a new decision proposing equivalent compensation, and the agency's appeal was the subject of the peremption finding. In dismissing the appeal, the Court held that the peremption period of six months under Article 416 para. (1) of the Civil Procedure Code had run from the suspension order of 31 March 2023 and expired on 31 September 2023, that the appellant's procedural act (request for reinstatement and proof of expert fee payment) made on 5 October 2023 was ineffective to interrupt the peremption period because it occurred after its expiry, and that the court had no duty to reinstate the case ex officio because the suspension was attributable to the appellant's failure to comply with its obligations, not to a cause outside its control. The Court also rejected the appellant's argument of exemption from court fees and expert fees as an impermissible collateral attack on the suspension order rather than on the peremption decision, and awarded the respondent 4,000 RON in litigation costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (3) C. proc. civ, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Perempted appeal upheld; state agency's untimely filing fails to revive compensation challenge: The underlying dispute arose from the appellant's challenge of a state agency's decision concerning compensatory measures for shares nationalized in 1948; the first-instance court had partially annulled the decision and ordered the agency to issue a new decision proposing equivalent compensation, and the agency's appeal was the subject of the peremption finding. In dismissing the appeal, the Court held that the peremption period of six months under Article 416 para. (1) of the Civil Procedure Code had run from the suspension order of 31 March 2023 and expired on 31 September 2023, that the appellant's procedural act (request for reinstatement and proof of expert fee payment) made on 5 October 2023 was ineffective to interrupt the peremption period because it occurred after its expiry, and that the court had no duty to reinstate the case ex officio because the suspension was attributable to the appellant's failure to comply with its obligations, not to a cause outside its control. The Court also rejected the appellant's argument of exemption from court fees and expert fees as an impermissible collateral attack on the suspension order rather than on the peremption decision, and awarded the respondent 4,000 RON in litigation costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural provision applied to qualify the appeal grounds and justify rejection.
Basis for ordering the losing party to pay the successful party's litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea în parte a deciziilor nr. 44, nr. 45, nr. 56, nr. 58, nr. 69 din 2017, anularea în tot şi refacerea documentaţiei referitoare la recalcularea acţiunilor deţinute de autorii săi la fostele societăţi naţionalizate la 11 iunie 1948, obligarea intimatei să acorde compensarea cu imobile şi/sau puncte la valoarea acţiunilor, valori actualizate cu rata inflaţiei la data executării hotărârii ce se va pronunţa.
Prin încheierea din 03.09.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus disjungerea contestaţiilor, formându-se dosare distincte, dosarul pendinte având ca obiect contestaţia împotriva deciziei nr. 44/04.08.2017 privind măsurile reparatorii pentru acţiunile deţinute de autorii contestatorului, la fosta "B." din Bucureşti.
Prin cererea din 27.01.2020, contestatorul A. a precizat, în esenţă, petitul acţiunii, după depunerea raportului de expertiză, arătând că solicită anularea deciziei contestate, obligarea pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii astfel cum rezultă din expertiza efectuată de expertul C..
2. Hotăârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal
Prin sentinţa civilă nr. 972 din 24 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatorul A., a anulat decizia nr. 44/04.08.2017 emisă de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a obligat intimata să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea contestatorului, pentru cele 1700 de acţiuni deţinute de antecesorii săi D., E., F. şi G. la fosta B., în suma de 277.426,5684 Ron, astfel cum rezultă din răspunsul la obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert C..
3. Decizia pronunţată, în apel, de curtea de apel
Prin încheierea din 31.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei având în vedere că, deşi legal citată apelanta-pârâtă, cu menţiunea de a achita onorariul de expert, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Prin decizia civilă nr. 1703 din 15.12.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta-intimată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 972 din 24 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul A..
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1703 din 15.12.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare şi respingerea excepţiei perimării, pronunţate în dosarul nr. x/2018, cu soluţionarea cauzei pe fondul apelului.
În susţinerea recursului, recurenta a arătat că instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a încălcat dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., art. 7 din O.G. nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 92/2011 şi art. 86 din O.U.G.. nr. 51/1998 aşa cum a fost modificată prin O.U.G.. nr. 43/2005, întrucât, potrivit prevederilor legale în vigoare, în mod nelegal nu a constatat că recurenta este scutită de plata taxelor de timbru, a timbrului judiciar şi a altor taxe.
Instanţa de apel a interpretat greşit art. 22 şi art. 416 alin. (3) C. proc. civ., deoarece trebuia să constate că cererea de repunere pe rol trebuia efectuată şi din oficiu raportat la dispoziţiile legale menţionate.
A arătat recurentul că, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare, are obligaţia legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlu de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată de Titlul I al Legii nr. 99/1999 iar, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, legiuitorul a definit noţiunea «venituri publice» în înţelesul legii taxelor de timbru, ca fiind, printre altele, veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, instituţia recurentului regăsindu-se în categoria persoanelor juridice scutite prin chiar legea timbrului.
Recurenta a mai arătat că, prin ordinul de plată nr. x/16.08.2023, a plătit suma de 2000 RON, reprezentând suplimentul pentru onorariul expertului, iar cererea de repunere pe rol trebuia efectuată şi din oficiu.
Prin cererea din 05.10.2023, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, continuarea judecăţii şi soluţionarea cauzei, arătând că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa.
A mai reiterat faptul că este o instituţie de interes public scutită de la plata taxelor de timbru, timbrului judiciar, altor taxe şi a cauţiunii, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2005.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare în termenul legal, în data de 12 februarie 2024, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Faţă de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza căruia recurenta critică soluţia de stabilire în sarcina sa a obligaţiei de plată a suplimentului onorariului de expert, intimatul a solicitat să se constate inadmisibilitatea acestuia raportat la faptul că prin recurs este criticată soluţia de suspendare a judecăţii apelului dispusă de către Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea din 31.03.2023, iar prin recursul formulat poate fi criticată doar soluţia dată excepţiei de perimare, nu şi alte soluţii ale instanţei de apel din încheierile anterioare acesteia.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivat de faptul că dispoziţiile legale invocate de către recurentul-pârât îl scutesc pe acesta doar de la plata taxelor judiciare de timbru şi nu de plata onorariilor de expert.
De asemenea, prin recurs se susţine în mod greşit că instanţa de apel era obligată să repună cauza pe rol din oficiu, deoarece dosarul de apel a rămas în nelucrare din vina recurentei, care a achitat onorariul suplimentar de expert şi a depus cererea de repunere pe rol a cauzei în data de 05.10.2023, după ce termenul de perimare se împlinise deja în data de 02.10.2023.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 ianuarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie, aflate la dosarul de recurs.
Prin rezoluţia de primire a dosarului din 19 ianuarie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după întocmirea procedurilor de comunicare, potrivit art. 493 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 octombrie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva deciziei civile nr. 1703 din 15 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind stabilit termen de judecată la data de 26 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului declarat în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurentă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu celor două motive de casare menţionate în cererea de recurs, care au fost invocate în mod formal, în condiţiile în care nu au fost dezvoltate, nefiind arătat nici care ar fi normele de drept material încălcate de curtea de apel şi nici de ce hotărârea ar fi nemotivată ori contradictorie.
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
În speţă, prin încheierea din data de 31 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea cererii de apel declarat de apelanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 972/24.07.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a onorariului de expert, stabilit de instanţă în sarcina sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "Când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
(2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua".
Pornind chiar de la conţinutul textului de lege reţinut de curtea de apel ca temei al suspendării judecăţii, reiese că instanţa poate dispune această măsură atunci când apreciază că una dintre părţi, prin conduita sa, împiedică desfăşurarea normală a procesului.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a contestat măsura dispusă de instanţă, învederând că, în calitatea sa de instituţie de interes public, era scutită de la plata taxelor judiciare de timbru şi a altor taxe, şi că, deci, nu putea fi obligată la plata onorariului de expert.
Critica nu poate fi primită întrucât, astfel cum reiese din modul de formulare al acesteia, ceea ce se contestă, în fapt, prin invocarea acestui argument, este tocmai măsura de suspendare a judecăţii apelului, aspect ce nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, unde se analizează doar legalitatea măsurii perimării, prin verificarea existenţei unor acte susceptibile de întrerupere a termenului prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.. Drept urmare, criticile în legătură cu legalitatea şi temenicia soluţiei de suspendare a judecăţii puteau fi valorificate doar prin intermediul căii de atac a recursului îndreptate împotriva încheierii de suspendare din 31 martie 2023, cu a cărei soluţionare Înalta Curte nu a fost învestită în prezenta cauză.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susţine de către recurentă că aceasta a solicitat repunerea cauzei pe rol, prin cererea formulată la 05.10.2023, arătând că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, prin depunerea la dosar a ordinului de plată nr. x/16.08.2023, care atestă achitarea onorariului expertului, şi acesta urmează să fie respins, ca nefondat.
În acest sens, se observă că, într-adevăr, dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a fost depusă la dosar, ataşat cererii de repunere a cauzei pe rol, formulate în data de 06 noiembrie 2023, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul de apel, deci după împlinirea termenului de perimare de 6 luni, calculat de la momentul suspendării, şi care s-a împlinit în data de 31 septembrie 2023.
Drept urmare, formularea cererii de repunere a cauzei pe rol sau îndeplinirea obligaţiei de plată stabilită în sarcina pârâtei de către curtea de apel, după împlinirea termenului prevăzut de art. 416 C. proc. civ., devine ineficientă şi nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare.
Aceasta întrucât cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.
În fine, nici ultima critică din recurs, prin care se pretinde că, independent de formularea sau nu de către aceasta a unei cereri de repunere a cauzei pe rol, instanţa ar fi avut obligaţia să reia judecata din oficiu, la momentul la care a constatat depunere dovezii de plată a onorariului de expert la dosar, nu poate fi primită.
După cum reiese din chiar conţinutul expres al alin. (2) al art. 242 C. proc. civ., atunci când judecata a fost suspendată în temeiul alin. (1) al acestui articol, aceasta va fi reluată la cererea părţii, instanţa urmând să verifice doar dacă obligaţiile au fost îndeplinite întocmai cum au fost stabilite prin încheierea de suspendare.
De altfel, reluarea din oficiu a judecăţii se poate dispune doar în ipotezele în care suspendarea judecăţii dosarului nu s-a dispus pentru motive imputabile părţii, cum ar fi, spre exemplu ipoteza suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunţarea de către CJUE a unei hotărâri preliminare.
Or, în cauză, aceasta nu este situaţia în speţă, suspendarea în prezentul dosar fiind dispusă ca urmare a imposibilităţii de continuare a procedurii judiciare, din culpa apelantei-pârâte, care a refuzat îndeplinirea unei obligaţii puse în sarcina sa de către instanţă.
În raport cu toate cele reţinute anterior, văzând că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 31 martie 2023 şi s-a împlinit la data de 31 septembrie 2023, în mod legal Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 1703A pronunţată în data de 15 decembrie 2023, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile pârâtei, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil, de natură a întrerupe cursul perimării
În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurentă deciziei atacate, urmând a se dispune respingerea recursului astfel susţinut.
Cu privire la cererea formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de cuantum de 4000 RON, dovedite cu factura seria x/12.02.2024 şi extrasul de cont din 15.02.2024, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 1703 din 15 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2025.