Extraordinary appeal dismissed as inadmissible, upholding rejection of revision request for fixing definitive penalty sum due to prior res judicata analysis

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, creditorul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitorii B., C., D. şi E., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., fixarea sumei definitive de 27.000 de RON datorată de către debitori cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017, pentru perioada 21 februarie 2020 - 20 mai 2020 (90 de zile) şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 10101 din data de 28 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a fixat suma definitivă de 27.000 de RON, reprezentând penalităţi aferente perioadei 21 februarie 2020 - 20 mai 2020, datorate ca urmare a neexecutării corespunzătoare/întocmai a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2017, şi a obligat pârâţii la plata acestei sume. De asemenea, a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.520 RON, compusă din 20 RON taxa de timbru şi 1.500 RON onorariu avocat.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1008A din 19 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii - pârâţi E., C., D. şi B., în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată prin care creditorul A. a solicitat obligarea debitorilor E., C., D. şi B., în temeiul art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., la plata sumei de 27.000 RON, cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din data de 2 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2017, pentru perioada 21 februarie 2020 - 20 mai 2020.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire

Prin decizia civilă nr. 704A din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii D., C., E. şi B.. A respins cererea revizuentului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, ca urmare a admiterii cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul apreciază că sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a căii extraordinare de atac întrucât decizia supusă controlului judiciar este susceptibilă de recurs, este formulată în termen legal şi motivele de nelegalitate invocate se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

După o scurtă expunere a conţinutului cererii de revizuire şi a soluţiei la care s-a oprit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recurentul arată că demersul său judiciar este admisibil.

Astfel, şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că, în actuala fizionomie a acestui motiv de revizuire, nu mai e necesară drept condiţie de admisibilitate pronunţarea hotărârilor potrivnice în aceleaşi pricini, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, însă situaţia trebuie privită nuanţat. Nu este necesar a fi întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară, să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat deja anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin ambele şi această judecată să fie deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că una dintre condiţiile impuse pentru admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aprecierea instanţei, revizuirea întemeiată pe această dispoziţie legală este admisibilă şi atunci când contrarietatea există între considerentele hotărârilor, iar nu neapărat între dispozitivele acestora, câtă vreme prin art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor. Prin urmare, atât instanţa de apel cât şi cea de revizuire au reţinut că revizuentul A. a invocat puterea de lucru judecat, cu referire la considerente, iar nu excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel că nu se poate vorbi despre reiterarea excepţiei pe calea revizuirii, acesta fiind un motiv străin cauzei, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menţionat.

Deşi instanţa de revizuire a reţinut cinci hotărâri definitive, a discutat doar decizia nr. 2551A din 12 octombrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, astfel că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 din acelaşi act normativ.

În opinia recurentului, toate aceste aspecte fac dovada certă că, în speţă, este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, acesta arată că este incident şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din actul normativ menţionat, întrucât instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, situaţie concretizată fie în aplicarea unor texte abrogate, fie în refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor texte normative în vigoare, deşi instanţa trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.

În acest sens, apreciază că trebuie clarificat momentul legal de referinţă la care se face raportarea în speţă, respectiv, data începerii executării silite. În opinia sa, toate textele de lege, respectiv dispoziţiile art. 184 şi cele ale art. 24 din C. proc. civ. se raportează la momentul comunicării încheierii de încuviinţare a executării silite. Aceasta nu poate începe înainte de cenzurarea şi încuviinţarea instanţei, având în vedere multitudinea de situaţii în care instanţa a respins executarea silită.

De asemenea, este necesar a se stabili care este forma art. 906 alin. (4) din aceleaşi act normativ aplicabil cauzei, pentru a se cunoaşte naşterea dreptului de a solicita penalităţi pe zi de întârziere. Încheierea de încuviinţare a executării silite este pronunţată la data de 11 decembrie 2018 şi comunicată după data de 21 decembrie 2018, fiind incident C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018. De aceea, în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, cu motivarea că se aplică Decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În opinia sa, naşterea dreptului la acţiune este raportată la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării silite, moment care determină forma aplicabilă a legislaţiei, deoarece inclusiv prescripţia extinctivă se raportează la acest moment.

Mai mult, încheierea prin care instanţa fixează suma definitivă reprezintă un nou titlu executoriu, care, la rândul său, trebuie încuviinţat de către instanţă. Or, toată această procedură are loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind cereri noi şi dosare noi de executare. De aceea, momentul de la care creditorul are dreptul de a formula cerere pentru fixarea sumei definitive este raportat la încheierea definitivă din data de 13 mai 2019 plus trei luni.

Recurentul apreciază că nu este incidentă Decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost invocată ca temei de inadmisibilitate. Sintagma "suma definitivă" invocată în decizia menţionată, a rămas aceeaşi şi după modificarea prevederilor art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, împrejurare care dovedeşte că nu are nicio legătură cu numărul cererilor formulate de creditor. De asemenea, nu înseamnă că ar fi vorba despre o singură sumă, ci despre suma finală stabilită/cenzurată de către instanţă, având în vedere că încheierea poate fi atacată de debitor cu contestaţie, având ca posibilă consecinţă diminuarea sumei fixate.

Printr-un ultim argument, recurentul arată că instanţa de revizuire şi-a întemeiat decizia, în mod greşit, pe faptul că a fost invocată şi analizată excepţia puterii de lucru judecat. Aceasta a avut ca obiect legea aplicabilă, aspect analizat de către instanţa de apel, a cărei decizie este supusă revizuirii. Însă, soluţia nu a fost de admitere a excepţiei, ci aceasta s-a pronunţat pe fondul cauzei, considerând cererea ca fiind neîntemeiată. Or, netemeinicia acţiunii nu poate însemna decât că pârâţii şi-ar fi îndeplinit obligaţiile prevăzute în titlul executoriu. Dar, cu privire la fond, nu a fost dezbătută nicio excepţie a autorităţii de lucru judecat.

Faţă de toate aceste susţineri, recurentul solicită admiterea căii extraordinare de atac, aşa cum a fost formulată.

6. Apărări formulate în cauză

Intimaţii B., E., D. şi C. nu au formulat întâmpinare.

7. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat termen la data de 6 februarie 2025 pentru soluţionarea recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 704A din 18 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii D., C., E. şi B..

Criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., analizează atât cerinţele legale care justifică, în opinia recurentului, admiterea cererii de revizuire, cât şi o serie de aspecte referitoare la raporturile dintre părţi.

Criticile nu pot fi primite, recursul fiind nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea de revizuire soluţionată de curtea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de dispoziţiile art. 430 din actul normativ menţionat anterior, care stabilesc că "1. Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. 2. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. 3. Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. 4. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. 5. Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Iar efectele lucrului judecat sunt stipulate în cuprinsul art. 431 din acelaşi act normativ, potrivit cu care, "1. Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. 2. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat. Însă, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii D., C., E. şi B., revizuirea deciziei civile nr. 1008 din 19 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2023, faţă de faptul că ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2551 din 12 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, cu privire la reţinerile privind legea aplicabilă executării silite demarate de către creditor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1286 din 2 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017.

Prioritar, analizând cererea cu care a fost învestită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut, în mod corect, că această cerinţă, ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi examinat autoritatea de lucru judecat, nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, a constatat că Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1008A din 19 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a analizat autoritatea lucrului judecat cu privire la legea aplicabilă executării silite, examinând chestiunea în raport de considerentele deciziei civile nr. 2551A din data de 12 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a în dosarul nr. x/2021. În acest sens, a reţinut că "În ceea ce priveşte legea aplicabilă sub aspect procesual şi/sau substanţial Tribunalul apreciază că nu poate fi vorba despre o autoritate de lucru judecat, acest aspect neconstituind o chestiune litigioasă a părţilor. Aspectele litigioase dintr-un proces privesc drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raporturile juridice deduse judecăţii, or aplicabilitatea unei legi în timp este o chestiune de ordine publică pe care instanţa o determină pentru corecta valorificare a drepturilor şi obligaţiilor părţilor".

Prin urmare, în cel de-al doilea proces, care s-a finalizat prin decizia a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii, s-a invocat autoritatea de lucru judecat, iar instanţa s-a pronunţat pe acest aspect.

În consecinţă, în mod corect, în cauza pendinte, instanţa de revizuire a constatat că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de lege care impune ca, în cel de-al doilea litigiu, să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat prin raportare la prima hotărâre.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanţa de revizuire şi-a conturat argumentele pornind de la puterea de lucru judecat, care se referă la considerentele hotărârilor, nu de la excepţia de lucru judecat, astfel că motivele care stau la baza soluţiei de respingere a cererii de revizuire sunt străine de natura cauzei.

Însă, potrivit dispoziţiei legale invocate, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", legiuitorul având în vedere trei ipoteze care conduc la admiterea recursului şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ţinut să indice instanţei de recurs şi să dezvolte o atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauza de faţă, recurentul precizează că cele două instanţe au reţinut că a fost invocată puterea de lucru judecat şi au analizat excepţia autorităţii de lucru judecat, însă aceste critici sunt de maximă generalitate, nefiind susţinute de împrejurări concrete, care să justifice nelegalitatea pretinsă.

Înalta Curte constată în acest context că, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente străine de natura cauzei, instanţa înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de revizuire, pornind de la criticile cuprinse în cererea de revizuire şi dispoziţiile legale incidente.

Mai mult, în considerente, instanţa de revizuire nu foloseşte sintagma "putere de lucru judecat ", nici când expune istoricul litigiului, şi nici în motivarea propriu-zisă, ci sintagma "efect pozitiv al lucrului judecat", terminologie folosită după intrarea în vigoare a C. proc. civ. din 2010, în considerarea conţinutului art. 431 din acest act normativ.

Acest text de lege consacră cele două forme de manifestare a efectului lucrului judecat respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

În ce priveşte efectul extinctiv al autorităţii de lucru judecat, aceasta vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, textul de lege făcând referire la tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În privinţa efectului pozitiv, acesta valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, fără să presupună identitatea de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Prin urmare, se constată în speţă că, chiar dacă în susţinerile sale materializate în actele de procedură depuse la dosar, revizuentul a folosit şi expresia "putere de lucru judecat", partea a avut în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, iar analiza instanţei a fost circumscrisă acestuia, neexistând motive străine cauzei.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul pretinde că instanţa de revizuire s-a raportat doar la decizia civilă nr. 2551A din 12 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, deşi a reţinut existenţa mai multor litigii anterioare.

Înalta Curte reţine că noţiunea de proces echitabil presupune şi faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în sens contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale. Hotărârea ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Pentru a fi incident acest motiv de casare susţinut în cauză, este necesar ca decizia recurată să contrazică cele statuate prin hotărârile invocate de recurent. Or, această cerinţă nu este îndeplinită din moment ce, fiind învestită cu o cerere de revizuire, analiza Curţii de Apel Bucureşti s-a limitat la admisibilitatea acesteia, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de legiuitor în acest sens. Pe de altă parte, hotărârile de care se prevalează recurentul au vizat executarea silită pornită de acesta, astfel încât nu se poate reţine o încălcare, prin decizia recurată, a dezlegărilor date în cadrul acelor dosare.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de revizuire, necercetarea autorităţii lucrului judecat prin raportare la soluţiile cuprinse în deciziile pretinse, nu a susţinut o nepronunţare asupra acestora. Hotărârile respective nu sunt avute în vedere în criticile formulate în cadrul cererii de recurs, ci apar menţionate într-un citat al considerentelor deciziei recurate, la secţiunea destinată susţinerilor pe scurt ale părţilor.

Mai mult, se constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, la pagina 7, după prezentarea litigiilor anterioare, revizuentul arată că, în susţinerea căii extraordinare de atac se raportează, în principal, la decizia nr. 2551A din 12 octombrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2002 şi motivează această alegere. Ulterior, cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de revizuire, apărătorul ales nu a pus în discuţie toate hotărârile, ci a menţionat expres că au fost pronunţate mai multe hotărâri, dar că a avut-o în vedere doar pe ultima, care este potrivnică deciziei nr. 1008A din 19 martie 2024 a Tribunalului Bucureşti, a cărei anulare solicită.

Prin urmare nici acest argument al recurentului nu este fondat.

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de revizuire a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât instanţa ar fi trecut peste legislaţia curentă în materia executării silite, concretizată fie în aplicarea unor texte de lege abrogate, fie în refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor texte normative în vigoare.

Însă, prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind în această manieră acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Or, argumentele recurentului în susţinerea acestei teze se raportează exclusiv la aplicarea unor dispoziţii legale, nefiind aduse în discuţie aspecte care să justifice incidenţa acestui motiv de casare.

Prin urmare, motivul de recurs, încadrat de recurent în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat conform legii.

Susţinerile din cuprinsul acestei critici de nelegalitate ar putea fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din acelaşi act normativ, dar ele nu prezintă relevanţă în speţă întrucât vizează legea aplicabilă executării silite pornite de revizuent, iar nu cerinţele necesare pentru admiterea căii extraordinare pe care a promovat-o.

În raport de faptul că s-a reţinut că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a revizuirii, anume aceea ca în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, nu prezintă importanţă şi nu vor fi analizate celelalte aspecte susţinute de recurent referitoare la legea aplicabilă, lipsa incidenţei Deciziei nr. 16/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, momentul producerii efectelor actelor de executare şi modalitatea de aplicare a penalităţilor.

În consecinţă, întrucât dispoziţiile legale invocate de recurent mai sus analizate au fost, în mod corect, aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 704A din 18 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.