Nationalization of Pharmacy Real Property: Res Judicata Effect on Accessory Land Ownership Under Decree No. 134/1949

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, să se constate că, în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, este titulară a dreptului de proprietate asupra unei cote părţi de 17/20 din imobilul teren în suprafaţă de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unităţii locative individuale apartament nr. x, înscris în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x); să se dispună intabularea în Cartea Funciară nr. x Cluj Napoca în favoarea sa a dreptului de proprietate sus indicat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 12.05.2023, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta A. S.A., în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, este titulara dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi de 17/20 din imobilul teren în suprafaţă de 216 m.p. înscris sub A1 în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unităţii locative individuale apartament nr. x, înscris sub A1 în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x), a dispus înscrierea în C.F. nr. x Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei, a dreptului de proprietate asupra cotei-părţi de 17/20 din imobilul teren în suprafaţă de 216 m.p. înscris sub A1 în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unităţii locative individuale apartament nr. x, înscris sub A1 în C.F. nr. x-C1-U2 Cluj-Napoca, nr. top. xII (C.F. vechi nr. x), a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B. în favoarea reclamantei, a respins, ca nefondată, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta B. în contradictoriu cu reclamanta A. S.A. şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj-Napoca şi a obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 6817 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva sentinţei civile nr. 251 din 12.05.2023 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o şi a respins, ca nedovedită, cererea intimatei A. S.A. şi ca nefondată cererea intimatei B. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Recursurile declarate în cauză.

La 20 decembrie 2023, respectiv la 28 decembrie 2023, împotriva deciziei civile nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar, înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 ianuarie 2024 şi repartizate aleatoriu, spre competentă soluţionare completului nr. 5.

4.1. Recursul exercitat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj

Prin cererea de recurs, întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei curţii de apel şi în rejudecare, admiterea apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 251/12.05.2023 pronunţate de tribunal şi schimbarea, în tot, a sentinţei apelate, şi constarea gresitei aplicări a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, recurentul a invocat că soluţia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea eronată a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Decretului nr. 134/1949.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul a arătat că faţă de reţinerile curţii de apel conform cărora imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x Cluj a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 134/19491, se impune a decela dacă în baza aceluiaşi decret, se poate reţine că a fost dispusă preluarea abuzivă şi a terenului aferent acestei construcţii, în suprafaţă de 216 mp înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca (nr. CF vechi x nr. topografic x) sub Al nr. cadastral x, situat în Mun. Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

În acest sens, a arătat că instanţele de fond, pornind de la prevederile legale cuprinse în art. 6 din Decretul nr. 134/1949, au reţinut că prin efectul naţionalizării au trecut în proprietatea Statului, inclusiv terenurile ce intrau în activul unităţilor sanitare naţionalizate, respectiv că a fost naţionalizată unitatea sanitară de pe str. x, inclusiv terenul, considerând că dovadă a faptului că naţionalizarea în temeiul Decretului nr. 134/1949 a vizat şi terenul în litigiu sunt şi înscrierile de carte funciară colective vechi nr. 493 Cluj vizând proprietatea individuală pe apartamente, casă situată în str. x (actual 18), parcela cu nr. top. x, părţile comune indivize pentru cele două unităţi locative descrise în Foaia de avere fiind terenul, fundaţiile, poarta şi curtea.

Contrar reţinerilor curţii de apel, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B2 din CF nr. x Cluj-Napoca (înscrierea nr. 4863/158.12.1962) intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în administrarea operativă a Sfatului Popular al Oraşului Cluj asupra cotei de 17/20 din teren s-a realizat în baza sentinţei civile nr. 6675/15.11.1962 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului Cluj în dosarul nr. x/1962, în temeiul prevederilor Decretului nr. 111 din 14 iulie 1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare.

Astfel, dreptul de proprietate al statului a fost dobândit printr-o hotărâre judecătorească, şi nu ca urmare a decretului de naţionalizare, obiect al naţionalizării prin Decretul nr. 134/1949 fiind doar imobilul clădire.

De asemenea, potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă, la nr. de inventar 10024 din Registrul mijloacelor fixe nu figurează înscris teren/cota-parte de teren, menţiunile din registru vizând doar "Clădirea farmaciei nr. 7" şi descrierea acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei potrivit căreia apelantului Statul Român i se opun cu putere de lucru judecat considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2006, dispozitivul deciziei constată dreptul de proprietate a S.C. A. S.A. doar asupra apartamentului nr. x situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, înscris în CF x Cluj, iar potrivit înscrierilor din CF x, la parcela x figurează exclusiv apartamentul nr. x parter, compus din 1 local farmacie, 1 cameră pentru laborator, cameră, 2 wc şi o cotă parte de 85/100 din părţile indivize comune reprezentate de 1 coridor şi pivniţă.

Conform înscrisurilor de la dosar, proprietar asupra imobilului ce a făcut obiectul Decretului nr. 134/1949 a fost C., care a închiriat farmacia tatălui intervenientei, B. lldiko, în prezent, moştenitoare a unchiului C. şi a tatălui acesteia, potrivit Certificatului de moştenitor nr. x/2003 eliberat de BNP D. în dosarul succesoral nr. x/2003 care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr. x/13.02.2002, înregistrată pe rolul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/15.02.2002, iar prin dispoziţia nr. x/31.05.2011 Municipiul Cluj-Napoca prin primar, a declinat competenţa de soluţionare a notificării în favoarea S.C. A. S.A., în calitate de unitate deţinătoare.

Între reclamanta S.C. A. S.A. şi intervenienta B. lldiko a intervenit contractul de tranzacţie autentificat sub nr. x/28.02.2023 de către E., prin care S.C. A. S.A. se obligă să achite intervenientei B. lldiko suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, împrejurare care confirmă că predecesoarea reclamantei S.C. A. S.A. nu a deţinut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Altă critică a vizat aplicarea greşită de către instanţa de apel a efectului puterii de lucru judecat şi opozabilitatea acestuia, reglementate de art. 431 şi art. 435 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul-pârât a învederat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultat din considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj Potrivit acestor considerente, în cartea funciară, este intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în temeiul unei sentinţe civile pronunţate în 1962 de Tribunalul Oraşului Cluj, sentinţă care însă nu a putut fi depusă la dosar, respectiv că, întrucât imobilul nu s-a aflat, în mod legal, în administrarea Sfatului Popular al Oraşului Cluj, ci în administrarea antecesoarelor reclamantei, imobilul nu putea intra în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale, nici în temeiul Legii nr. 215/2001 şi nici în temeiul Legii nr. 213/1998, fiind întrunite cerinţele art. 34 lit. a) din Decretul - lege nr. 115/1938, înscrierile efectuate sub B5 şi B6 realizându-se în temeiul unui titlu nevalabil, respectiv, contrar realităţii juridice sus menţionate.

Sub un prim aspect, a susţinut că decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006 care, potrivit reţinerilor curţii de apel se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, s-a purtat între S.C. A. S.A. şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Prin urmare, recurentul pârât, nefiind parte în respectivul dosar, nu îi poate fi reţinută opozabilitatea, aşa cum reiese din art. 435 din C. proc. civ.

Prin urmare, în mod eronat, instanţa de apel nu a înlăturat opozabilitatea considerentelor deciziei civile nr. 368/A/2007, pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj având calitate de terţ faţă de aceasta decizie, autoritatea de lucru judecat pe care instanţa de apel a opus-o nu se poate referi decât la părţile între care s-a purtat litigiul, recurentul pârât având calitate de terţ faţă, împrejurare în raport de care extinderea efectelor acestei hotărâri judecătoreşti asupra sa nu poate fi justificată.

Legiuitorul, prin sintagma "dovadă contrară", nu a intenţionat să instituie o nouă modalitate de înlăturare a opozabilităţii unor drepturi subiective sau situaţii juridice în ipoteza în care opozabilitatea acestora are un regim derogatoriu, ci doar a dorit să nuanţeze diferenţa faţă de autoritatea de lucru judecat.

Un alt argument, subsumat aceleiaşi critici de nelegalitate, a vizat greşita reţine de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat invocată de reclamantă în privinţa statuărilor instanţelor de judecată în soluţionarea dosarului nr. x/2006 al Tribunalului Cluj având în vedere că respectivul litigiu s-a purtat asupra unui alt imobil, respectiv asupra construcţiei edificate pe terenul care face obiectul prezentului litigiu.

4.2. Recursul exercitat de pârâtul Municipiul Cluj, prin primar

Prevalându-se de motivele de casare reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a învederat următoarele:

Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 430 C. proc. civ., ale art. 329 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 22 din acelaşi cod, ceea ce atrage casarea deciziei în temeiul prevederilor art. . 488 pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea criticii privitoare la nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că, în spetă, nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 368/A/2007 pronunţată în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Cluj având în vedere că respectivul litigiu a adus spre analiză dreptul de proprietate referitor la construcţie (apartament nr. x), context în care considerentele respectivei hotărâri judecătoreşti nu pot fi valabile şi în privinţa imobilului teren pe care este amplasată respectiva construcţie, existând reglementări specifice pentru fiecare categorie de imobil -teren şi contrsucţie.

În acest sens, a susţinut că se impunea ca, în respectarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ., instanţa de apel să efectueze cercetarea judecătorească în mod separat, în raport de obiectul litigiului care viza imobilul teren, raportânu-se, în mod greşit, prin prezumţii, la considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunşate de Tribunalul Cluj, secţia civilă.

Pe cale de consecinţă, reţinerea instanţei de apel potrivit căreia nu se mai impune analiza, pe fond, a condiţiilor preluării imobilelor în temeiul Decretului nr. 134/1949 este nelegală, ca şi reţinerea prezumţiei că terenul aferent construcţiei ar intra, în întregime, sub incidenţa naţionalizăii care contravine art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 134 din 2 aprilie 1949.

Or, în cadrul anexei la decret, la rubrica "Farmaciile particulare din Judeţul Cluj" este menţionat "F., Cluj, str. x", de unde reiese însă că această persoană nu a deţinut şi calitatea de proprietar al imobilului identificat în C.F. nr. x Cluj de sub PI, nr. top. x.

Raportat la această împrejurare, nu se poate reţine că la data emiterii Decretului nr. 134 din 2 aprilie 1949, farmacia ar fi deţinut în patrimoniu imobilul teren, astfel că prevederile art. 2 din Decretul nr. 134/1949 nu sunt aplicabile.

În lista "anexă" a decretului Decretul nr. 134/1949 nu au fost identificate imobile, aspect ignorat de instanţe prin prezumţiile care au fost aplicate, această anexă cuprinzând doar o enumerare a unităţilor sanitare obiect al naţionalizării. Mai mult de atât, în cadrul extrasului din registru, depus la dosar de reclamantă, la nr. de inventar 10024 nu figurează înscris teren/cota de teren a imobilului, menţiunile din registru vizând doar "Clădirea farmaciei 7" şi descrierea acesteia (construcţie din cărămidă, acoperiş din tablă, planseu din lemn, supraf. 60 mp., parter).

Rezultă, deci, că reclamanta, în calitate de succesoare, prin reorganizare, a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, nu a dobândit, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, dreptul de proprietate asupra cotei de 17/20 părţi din imobilul teren, în condiţiile în care acest imobil nu a făcut obiectul preluării de active de la fostul Oficiu Farmaceutic Cluj. naţionalizarea în temeiul Decretului nr. 134/1949 nevizând imobilul teren (cota indiviză comună), dispoziţii legale fiind, în mod greşit, aplicate de către curtea de apel.

În dezvoltarea criticii privitoare la nesocotirea prevederilor art. 329 din C. proc. civ., recurentul pârât Municipiul Cluj Napoca a arătat că, în materie imobiliară, nu poate fi administrată proba cu martori.

În continuare, a învederat că prima instanţă a ignorat împrejurarea că în conformitate cu înscrierile din C.F. x Cluj, obiectul preluării prin Decretul nr. 134/1949 l-a constituit doar o parte din apartament, considerând, în mod eronat şi fără nicio dovadă concretă, că toate părţile indivize comune aferente de sub PI ar fi făcut obiectul naţionalizării. Or, acest raţionament juridic în mod greşit a fost validat de curtea de apel, întrucât, chiar şi în condiţiile acceptării ipotezei că preluarea de către Statul Român ar fi vizat şi părţile indivize comune, în atare situaţie obiectul naţionalizării nu putea să-l constituie decât părţile indivize comune aferente încăperilor ce au fost folosite pentru nevoile farmaciei, şi nu întregul apartament.

Pe de altă parte, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B2 din C.F. nr. x Cluj-Napoca (încheierea nr. 4863/15.12.19620), intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român în administrarea operativă directă a Sfatului Popular al Oraşului Cluj asupra cotei de 17/20 din teren, s-a realizat în baza sentinţei civile nr. 6675/1962. Aşadar, dreptul de proprietate a statului a fost dobândit printr-o hotărâre judecătorească, în cartea funciară neexistând înscrieri din care să rezulte că dobândirea acestui imobil teren s-ar fi realizat cu titlu de naţionalizare.

În mod greşit, curtea de apel a reţinut cu putere de lucru judecat, considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Cluj cu privire la nevalabilitatea sentinţei civile nr. 6675/1962, având în vedere că această din urmă hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, iar efectele acesteia nu pot fi modificate decât prin căile de atac exercitate conform legii. Ca atare, decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Cluj, care nu reprezintă rezultatul unei căi de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 6675/962, nu poate înlătura caracterul obligatoriu şi autoritatea de lucru judecat a acesteia.

În cauza pendinte, au fost nesocotite prevederile art. 430 şi art. 457 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 7 C. proc. civ. precum şi cele care reglementează rectificarea de carte funciară, având în vedere că înscrierea din cartea funciară cu privire la sentinţa civilă nr. 6675/962 nu a fost rectificată, aceasta producând, în continuare, efecte.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2006 nu a avut ca obiect constatarea valabilităţii înscrierii în cartea funciară, şi nici rectificarea, astfel că instanţele de judecată au procedat în mod nelegal atunci când au reţinut efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul acestuia.

5. Apărările formulate în cauză

La 16 aprilie 2024, intimata-intervenientă în nume propriu B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor exercitate în cauză, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat, respingerea acestora, ca nefondate.

La 29 aprilie 2024, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, şi menţinerea, ca temeinică şi legală a deciziei curţii de apel.

În cauză, nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinările formulate.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din 23 mai 2024, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 29 octombrie 2024, în şedinţă publică, când Înalta Curte, constatând că din cuprinsul cererilor de recurs pot fi decelate critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursurilor, invocată, prin întâmpinare de către intimata-intevenientă, şi a reţinut cauza în pronunţare asupra recursurilor formulate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Prioritar, Înalta Curte reţine că întrucât unele dintre criticile formulate prin intermediul celor două memorii de recurs vizează aspecte comune acestea urmează a fi supuse unei analize şi argumentare comună, urmând ca ulterior să fie analizate separat motivele de nelegalitate invocate în mod distinct, prin căile de atac exercitate de cei doi pârâţi.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecăţii prin elementele cererii introductive şi analizat de către instanţele de fond, îl reprezintă constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 17/20 parte din terenul în suprafaţă de 216 m.p. înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca (nr. C.F. vechi x nr. topografic x), sens în care reclamanta a solicitat instanţei să constate că acesta este proprietara asupra acestui imobil având în vedere în esenţă dispoziţiile Legii nr. 15/1990, a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, precum şi prevederile Decretului nr. 134/1949.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel pe baza probelor administrate în proces - care nu mai poate fi reexaminată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii recurate - relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte:

Terenul intravilan, înscris în CF nr. x Cluj Napoca (în CF vechi x nr. topografic x) sub A1 nr. cadastral x, în suprafaţă de 216 mp, situat în Municipiul Cluj Napoca str. x, judeţul Cluj, a fost intabulat în favoarea Statului Român, în administrarea operativă directă a Sfatului Popular al Oraşului Cluj asupra cotei de 17/20, de sub B2, terenul în litigiu, şi numiţii G. şi H. asupra cotei de 3/20 (de sub B3).

Prin sentinţa civilă nr. 1619/2004 pronunţată la 24 august 2004 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2004 (dosar format nou nr. x/2006), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14.06.2007 pronunţată de Tribunalul Cluj şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2187/R2007 din 29.10.2007 a Curţii de Apel Cluj, în favoarea reclamantei s-a constatat dreptul de proprietate, în calitate de succesoare prin reorganizare a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, asupra imobilului situat în Cluj Napoca, str. x, apartament nr. x, înscris în CF individual 5916 cu nr. topografic xII, actual CF. x-c1-U2 Cluj Napoca, nr. topografic xII.

Aşadar, prin intermediul acţiunii pendinte, reclamanta S.C. A. S.A., în calitate de proprietar tabular în temeiul deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, asupra construcţiei situate în Cluj Napoca, str. x, apartament nr. x, înscris în CF individual 5916 cu nr. topografic xII, actual CF. x-c1-U2 Cluj Napoca, nr. topografic xII, a solicitat instanţei să se constate dreptul de proprietate şi asupra imobilului, în suprafaţă de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), teren aferent unităţii locative individuale apartament nr. x, mai sus individualizat.

Luând în examinare o primă critică a recurenţilor-pârâţi ce se arată a fi comună, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reţine că aceasta face referire la aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor din cuprinsul Decretului nr. 134/1949.

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, în esenţă, s-a arătat că este greşită reţinerea curţii de apel cu privire la preluarea abuzivă, de către Stat, în temeiul Decretului nr. 134/1949, a terenului în suprafaţă de 216 mp înscris în CF nr. x Cluj Napoca (nr. CF vechi x nr. topografic x) nr. cadastral x situat în Municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj, susţinând că naţionalizarea a vizat doar construcţia situată în Cluj Napoca, judeţul Cluj, înscris în CF x Cluj, astfel cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2006, fără a fi naţionalizată şi suprafaţa situată sub construcţie.

Un alt argument, subsumat aceleiaşi critici, a vizat împrejurarea că notificarea nr. x/13.02.2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de intervenienta B. lldiko, moştenitoare a fostului proprietar al imobilului, înregistrată pe rolul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sub nr. x/15.02.2002, prin dispoziţia nr. x/31.05.2011 a Municipiului Cluj-Napoca, prin primar, a fost declinată, spre competentă soluţionare, S.C. A. S.A., în calitate de unitate deţinătoare, care, prin contractul de tranzacţie autentificat sub nr. x/28.02.2023 de către E., s-a obligat să achite intervenientei B. lldiko suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, ceea ce demonstrează că predecesoarea reclamantei S.C. A. S.A. nu a deţinut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului pendinte.

Critica este nefondată.

Conform art. 2 şi 6 pct. a) ale Decretului nr. 134/1949, odată cu unităţile sanitare au fost naţionalizate toate bunurile care au servit activităţii sanitare, indiferent dacă aparţineau proprietarului unităţii sanitare naţionalizate sau oricărui alt proprietar, fiind naţionalizate toate bunurile imobile şi mobile, corporale şi incorporale, precum terenuri, clădiri şi alte bunuri.

În consecinţă, naţionalizarea farmaciei a presupus şi naţionalizarea şi trecerea în patrimoniul statului a suprafeţei de teren situată sub construcţie şi a cotei indivize de 17/20 din părţile aflate în folosinţă comună ale imobilului.

Terenul aflat sub întregul imobil şi părţile aflate în folosinţă comună ale imobilului reprezintă o proprietate comună pe cote-părţi stabilă şi forţată. Ceea ce este caracteristic acestei proprietăţi este că întotdeauna bunurile obiect al proprietăţii comune stabile şi forţate sunt bunuri accesorii pe lângă alte bunuri socotite ca principale şi care sunt în proprietate exclusivă, fiecare coproprietar fiind titularul exclusiv asupra cotei-părţi ideale şi abstracte din dreptul său, neputând înstrăina cota sa parte din drept în mod separat, ci numai odată cu înstrăinarea bunului principal.

În consecinţă, odată cu trecerea în patrimoniul statului a dreptului de proprietate asupra bunului principal, respectiv a apartamentului nr. x situat în Cluj Napoca, str. x nr. 18, judeţul Cluj, înscris în CF x Cluj, aspect tranşat, definitiv şi irevocabil, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2006, aspect necontestat de către recurenţii-pârâţi, şi care se opune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, au trecut în proprietatea statului şi bunurile accesorii, bunurile obiect al proprietăţii comune stabile şi forţate, respectiv suprafaţa de teren de 216 mp, situată sub construcţie şi deci, cota indiviză de 17/20 din părţile aflate în folosinţă comună ale imobilului.

Faţă de această împrejurare, în mod corect, curtea de apel a reţinut că a făcut obiectul naţionalizării, în temeiul Decretului nr. 134/1949 şi a trecut în proprietatea de stat, şi terenul aferent unităţii sanitare - farmacie, parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x, şi că, drept consecinţă, reclamanta a dobândit, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi a art. 2 din H.G. nr. 15/1991, în calitate de succesoare prin reorganizarea a fostului Oficiu Farmaceutic Cluj, dreptul de proprietate asupra cotei de 17/20 parte din imobilul teren în cotă de 17/20 situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, provenit din C.F. vechi x, nr. top. xII.

Atât timp cât reclamanta are un drept de proprietate cu privire la bunul principal, respectiv apartamentul nr. x situat în Cluj Napoca, judeţul Cluj, înscris în CF x Cluj, aceasta este titulara dreptului de proprietate şi asupra bunurilor, care, astfel cum s-a arătat, sunt accesorii bunului principal.

În privinţa susţinerii conform căreia încheierea contractului de tranzacţie autentificat sub nr. x din 28 februarie 2023 de către E., prin care reclamanta A. S.A. se obligă să achite intervenientei B. suma de 40000 euro, reprezentând valoarea terenului aferent imobilului, demonstrează că predecesoarea reclamantei nu a deţinut în proprietate terenul ce face obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte reţine că aceasta rămâne o simplă alegaţie. Aceasta întrucât tranzacţia este definită ca reprezentând un act juridic bilateral prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, în sensul că acestea nu mai pot să formuleze pretenţii legale legate de drepturile care au format obiectul tranzacţiei, fără a consfinţi temeinicia pretenţiilor alegate de părţi.

Prin urmare, împrejurarea că, în cadrul soluţionării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înaintate spre soluţionare reclamantei A. S.A., în calitate de unitate deţinătoare, intervenienta B. a consimţit la perfectarea unei tranzacţii cu privire la imobilul care face obiectul revendicării, nu poate duce la concluzia că autoarea reclamantei nu a deţinut în proprietate imobilul teren obiect al prezentului litigiu, aşa cum, în mod nefondat, se afirmă prin memoriul de recurs, ci doar faptul că a fost de acord ca în schimbul renunţării intervenientei B. la dreptul pretins, să achite suma de 40000 de euro.

În continuare, recurentul-pârât Statul român prin Ministerul Finanţelor a mai criticat decizia curţii de apel din perspectiva în care a susţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, l-a dobândit în temeiul sentinţei civile nr. 6675/1962 a Tribunalului Popular al oraşului Cluj, în dosarul nr. x/1962, conform prevederilor din Decretul nr. 111 din 14 iulie 2951 privind reglementarea situaţiei terenurilor de orice fel suspuse confiscării, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în mod greşit, fiind reţinut că dreptul de proprietate a fost dobândit ca urmare a decretului de naţionalizare care a vizat doar imobilul clădire (apartamentul nr. x).

Printr-o altă critică, ce se vădeşte a fi comună ambelor recursuri, s-a invocat nesocotirea prevederilor art. 430, art. 431 alin. (2) şi art. 435 din C. proc. civ. din perspectiva reţinerii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul civil nr. x/2006 al Curţii de Apel Cluj, în susţinerea căreia se invocă, pe de o parte, că litigiul s-a purtat între alte părţi, în care Statul Român nu a figurat ca parte, iar pe de altă parte, că acţiunea a purtat asupra unui alt imobil.

Examinând aceste critici, Înalta Curte constată că, în esenţă, se contestă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele civile nr. x/2006 al Curţii de Apel Cluj, şi nr. 7348/1962 al Tribunalului Popular al Oraşului Cluj, care reclamă analiza din perspectiva nesocotirii normelor de drept procesual regăsite în cuprinsul art. 430, art. 431 alin. (2) şi art. 435 din C. proc. civ., circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ.

Dinamica raporturilor litigioase relevă că anterior prezentei pricini, s-au purtat mai multe litigii, printre care cel care a făcut obiectul dosarului mai sus evidenţiat, nr. 8649/117/2006 al Curţii de Apel Cluj.

Astfel, în acest dosar, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta A. S.A şi a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Cluj Napoca str. x, judeţul Cluj, şi a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, prin considerente decizorii, că, deşi e de necontestat că dreptul de proprietate al Statului român este intabulat în temeiul unei sentinţe civile pronunţate în anul 1962 de Tribunalul Oraşului Cluj, respectiv sentinţa civilă nr. 6675 din 5 noiembrie 1962, fără a nega conţinutul acesteia şi efectele pe care le produce o înscriere în cartea funciară realizată în temeiul decretului lege nr. 115/1938, la momentul pronunţării sentinţei menţionate imobilul era deja proprietatea Statului cu titlu de naţionalizare, titlul Statului constituit în temeiul decretului nr. 134/1949 fiind unul valabil, având în vedere că până la apariţia acestui decret, singurele acte normative de preluare a imobilelor în patrimoniul Statului român au fost cele de rechiziţionare şi naţionalizare a unor imobile având diverse destinaţii economice. Cum imobilul în litigiu a avut destinaţia de farmacie fiind menţionat în anexa Decretului nr. 134/1949, şi cum actul normativ menţionat în sentinţa nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj, înscrisă sub B4,5 este ulterioară Decretului nr. 134/1949, şi având în vedere că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de constatare a dreptului de proprietate a Statului se realiza în temeiul Decretului nr. 115/1951, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate, în baza unui alt act normativ, ulterior, că imobilul este proprietatea Statului român şi darea lui în administrare unei alte autorităţi, este lipsită de orice efecte juridice. Prin urmare, s-a statuat că nu era posibil ca sentinţa nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj, să constate că imobilul a intrat în proprietatea Statului român, câtă vreme el era deja din anul 1949 în mod valabil în acest patrimoniu.

Tribunalul Cluj a mai reţinut că, prin sentinţa nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj s-a aplicat un act normativ care prevedea preluarea imobilelor şi darea lor în administrare autorităţii indicate, fără a ţine seama de realitate, relevată şi de menţiunile existente deja în cartea funciară, aceea că imobilul era deja proprietatea Statului român şi era în administrarea antecesoarelor reclamantei, dreptul de administrare de care se prevala Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca începând a fi exercitat abia în anul 2003.

Conchizând, tribunalul a reţinut că atâta vreme cât imobilul nu s-a aflat în mod legal, în administrarea Sfatului Popular al Oraşului Cluj, ci în administrarea antecesoarelor reclamantei, imobilul nu putea intra în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale nici în temeiul Legii nr. 215/2001, şi nici în temeiul Legii nr. 213/1998, în cauză fiind întrunite prevederile art. 34 lit. a) din Decretul lege nr. 115/1938, înscrierile efectuate sub B5 şi B6 realizându-se în temeiul unui titlu nevalabil, respectiv contrar realităţilor juridice de la momentul respectiv.

Revenind la criticile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că este de necontestat, că autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar încălcarea acesteia constituie un grav motiv de nelegalitate. Aceasta întrucât, fiind expresia puterii judecătorului de a tranşa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forţa, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiaşi judecăţi şi reluării verificărilor jurisprudenţiale asupra aspectelor tranşate, asigurând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranşând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

În speţă, a fost reţinut că aceeaşi decizie, nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă a dezlegat şi chestiunea privitoare la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului apartament nr. x situat în Cluj Napoca, str. x, înscris în CF nr. x Cluj, care se opune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză.

Validând raţionamentul juridic al instanţei de apel, Înalta Curte are în vedere că litigiul anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 al Tribunalului Cluj şi în care a fost pronunţată decizia nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007, a purtat asupra acţiunii formulate de către reclamanta A. pe tărâmul Legii nr. 15/1991, împotriva Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca şi I. S.R.L., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate şi rectificarea cărţii funciare prin anularea intabulării dreptului de proprietate în favoarea Statului Român. Acţiunea civilă a fost admisă, în sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Cluj Napoca str. x, înscris în CF nr. x Cluj, intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei şi obligarea pârâţilor să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei şi să predea reclamantei posesia asupra imobilului.

În motivarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut drept argument decizoriu calitatea S.C. A. S.A. de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, dobândit prin efectul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990; mai mult decât atât, argumentul dobândirii ex lege a dreptului de proprietate a fundamentat şi înlăturarea apărării referitoare la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului român în temeiul sentinţei nr. 7348/1962 al Tribunalului Popular al Oraşului Cluj (în considerentele deciziei nr. 68/A/2007 din 14 iunie 2007 s-a reţinut că "imobilul în litigiu a trecut în proprietatea antecesoarei S.C. A. S.A. în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 ca nouă societate comercială, constituită prin reorganizare" şi că "pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (n.n. sentinţa nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj,), prin care să se constate, în baza unui alt act normativ, ulterior, că imobilul este proprietatea statului român şi darea lui în administrare unei alte autorităţi, este lipsită de orice efecte juridice, aşa cum s-a arătat, imobilul fiind proprietate Statului prin efectul Decretului nr. 134/1949").

Or, considerentele referitoare la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei dar şi notarea în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului român în temeiul unui titlu nevalabil (n.n sentinţei nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj) redate pe larg în cuprinsul deciziei recurate şi doar în rezumat în cele ce preced - evidenţiază în chip limpede faptul că a fost dezbătută şi tranşată în litigiul anterior atât chestiunea litigioasă privitoare la calitatea de proprietar al imobilului (în favoarea reclamantei) şi la modul de dobândire a dreptului de proprietate (prin efectul legii) dar şi nevalabilitatea înscrierii, în cartea funciară, a titlului Statului român în temeiul sentinţei civile nr. 6675 din 5 noiembrie 1962 pronunţată de Tribunalul Oraşului Cluj.

Se cuvine a aminti, în context, faptul că, în momentul în care fostele unităţi economice de stat au fost transformate, pe temeiul Legii nr. 15/1990, în societăţi comerciale cu capital de stat, dreptul de administrare directă s-a transformat în drept de proprietate în patrimoniul acestor societăţi comerciale, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din această lege.

Astfel fiind, chestiunea calităţii de titular al dreptului de proprietate nu mai putea fi repusă în discuţie în litigiul pendinte, decât cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a ceea ce s-a statuat deja în procesul anterior, pe aspectul tranşat şi care a vizat dreptul recunoscut în favoarea reclamantei, argument corect reţinut în decizia recurată şi, deopotrivă, nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului în temeiul unui titlu nevalabil.

În consecinţă, de vreme ce verificarea jurisdicţională pe aspectul litigios a fost deja realizată, instanţei învestite cu noul litigiu nu i se mai putea pretinde să revină asupra ei pentru a ajunge la o altă soluţie.

Ca atare, în mod corect, s-a reţinut în decizia recurată, că verificarea în litigiul pendinte a modului în care a operat, în temeiul legii, dobândirea dreptului de proprietate al societăţii reclamante în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 dar şi analiza Decretului nr. 115/1951 nu mai poate fi realizată fără nesocotirea considerentelor deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, care se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Înalta Curte mai reţine că o examinare a acestor chestiuni în pricina pendinte ar presupune implicit un control asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2004, (dosar nou nr. x/2006) ceea ce nu poate fi realizat decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, efectul autorităţii de lucru judecat este ataşat hotărârii judecătoreşti, indiferent de calitatea soluţiei pronunţate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât Statul român, funcţiunea pozitivă a lucrului anterior judecat, în accepţiunea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este supusă condiţiei identităţii de elemente, (identitate de obiect şi părţi, aşa cum se afirmă prin memoriul de recurs) întrucât ceea ce se opune judecăţii ulterioare, fără posibilitatea contestării, sunt aspectele tranşate deja, şi anume titularul şi modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului-pârât Municipiul Cluj Napoca prin primar conform cărora considerentele deciziei civile nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Cluj în privinţa nevalabilităţii sentinţei civile nr. 6675/1962 nu poate avea nicio valoare juridică, respectiv că reţinerea puterii de lucru judecat în prezenta cauză a celor statuate de decizia nr. 368/A/2007 din 14 iunie 2007 a Tribunalului Cluj nesocoteşte dispoziţiile art. 430, art. 457 şi art. 7 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, având în vedere natura, obiectul şi, deopotrivă, cadrul procesual pasiv configurat în litigiul anterior, supus dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 15/1990, recurentul Statul Român nu poate pretinde a fi plasat în poziţia terţului în raport de care efectele hotărârii anterioare nu se repercutează în vreun fel.

Altfel spus, acesta nu s-ar putea prevala nici de art. 435 alin. (2) din C. proc. civ. care consacră principiul general al opozabilităţii efectelor hotărârii judecătoreşti faţă de terţe persoane (cel puţin până la dovada contrară celor tranşate jurisdicţional), pentru a putea combate cele statuate jurisdicţional anterior şi a obţine, astfel, posibilitatea reluării dezbaterii şi reverificării chestiunii juridice dezlegate definitiv.

În lumina considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut corecta aplicabilitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., fundamentându-şi soluţia pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în chestiunea litigioasă tranşată definitiv.

Pe cale de consecinţă, aceleaşi raţiuni, detaliate în cele ce preced, împiedică şi instanţa de recurs, învestită cu prezentul control de legalitate, a mai examina şi restul criticilor din memoriul de recurs, axate pe ideea că reclamanta-intimată nu a dovedit dobândirea unui drept real de proprietate asupra imobilului în litigiu, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 din C. proc. civ.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Cluj Napoca, prin primar, a criticat decizie curţii de apel din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 329 din C. proc. civ. în contextul reţinerii unor prezumţii în soluţionarea pricinii, în condiţiile în care, în materie imobiliară, proba cu martori nu poate fi administrată.

Critica este nefondată.

Acest motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural, care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit cu care "(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

În esenţă, se susţine că raţionamentul instanţei de apel a avut la bază o prezumţie judiciară care, însă, nu putea fi primită întrucât în materie imobiliară, proba cu martori nu poate este admisibilă.

Înalta Curte reţine că puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Elementele statuate în hotărârea iniţială nu mai necesită probarea de către cel care invocă opozabilitatea respectivelor efecte.

Potrivit art. 328 din C. proc. civ.:"(1) Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 329 din acelaşi act normativ:

"În cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori."

Prin urmare, în situaţia invocării prezumţiei legale a puterii de lucru judecat, nu se impune analiza cerinţelor prevăzute de art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., aşa cum se susţine în cererea de recurs.

Circumscris aceluiaşi motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca prin primar a mai invocat nelegalitate deciziei curţii din apel şi pentru nesocotirea prevederilor art. 22 din C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, recurentul-pârât a arătat că instanţei îi incumba obligaţia de a efectua cercetarea judecătorească în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi care viza constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 216 mp înscris sub Al în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x (C.F. vechi x, nr. top. x), aceasta soluţionând pricina în temeiul unor prezumţii rezultate în urma pronunţării deciziei nr. 368/A/2007 la 14 iunie 2007 de către secţia civilă a Tribunalului Cluj.

Înalta Curte constată că această că şi această critică de recurs este nefondată.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", legiuitorul consacrând principiul disponibilităţii, potrivit căruia reclamantul trasează cadrul procesual, sens în care trebuie să indice, între altele, părţile, pretenţia dedusă judecăţii, motivele de fapt şi de drept pe care se fundamentează.

Pe de altă parte, art. 22 din C. proc. civ., care consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementează modalităţile în care judecătorul intervine pe parcursul litigiului: principiul iura novit curia, potrivit căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile; prerogativele judecătorului de a cere părţilor explicaţii sau de a pune în dezbaterea lor contradictorie împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare; rolul judecătorului în propunerea probelor, respectiv posibilitatea conferită acestuia de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc; obligaţia judecătorului de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, prerogativă limitată de dreptul părţilor de a stabili o anumită calificare, în cazul drepturilor de care părţile pot să dispună şi cu respectarea drepturilor terţilor.

Având drept etalon adagiul da mihi factum, dabo tibi ius, prerogativa judecătorului de a califica juridic actele şi faptele deduse judecăţii implică, pe de o parte, stabilirea realităţii faptelor alegate, pe baza mijloacelor de probă administrate în proces, iar, pe de altă parte, încadrarea acestora în ipoteza normei juridice. Aceste două premise ale silogismului judiciar, menţionate, în mod expres, la art. 22 alin. (2) teza I din C. proc. civ., sunt apte să genereze calităţile hotărârii judecătoreşti (temeinicia şi legalitatea), ce fundamentează efectele pe care aceasta le va produce.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de apel nu a încălcat prevederile legale precitate, atunci când a apreciat că analiza pe fond a condiţiilor preluării imobilelor în temeiul Decretului nr. 134 din 2 aprilie 1949 nu mai poate fi făcută deoarece puterea de lucru judecat împiedică această analiză, care a fost deja făcută şi nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea din analiza deja făcută cu privire la imobil, prin decizia civilă nr. 368/A/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2187/R/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Dimpotrivă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul că, potrivit înscrierii de carte funciară de sub B8 - încheierea nr. 4146/3 octombrie 1962, în baza Decretului nr. 134/1949 încăperile folosite pentru nevoile farmaciei din apartamentul nr. x şi părţile indivize comune aferente de sub Pi au fost naţionalizate în favoarea Statului român, în administrarea Ministerului Sănătăţii, iar părţile indivize comune aferente de sub Pi sunt reprezentate de teren, fundaţie, poartă şi curte de unde a rezultat că dacă în părţile indivize comune aferente apartamentului 2, sunt incluse şi terenul, atunci, prin preluarea apartamentul 2, se prezumă că au fost preluate şi părţile indivize comune, dat fiind că soarta părţilor indivize comune nu poate fi desprinsă de cea a apartamentului căruia îi aparţin, şi nu putea fi transmise separat, în virtutea principiului accesorium sequitur principalae, şi legiferat la momentul respectiv în Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 5, art. 59, art. 64.

În privinţa susţinerilor recurentului-pârât Municipiul Cluj Napoca, prin primar, care critică hotărârea tribunalului din perspectiva neluării în seamă a înscrierilor din CF nr. x Cluj, respectiv a faptului că obiectul preluării prin Decretul nr. 134/1949 l-a constituit doar o parte din apartament, considerându-se, în mod eronat şi fără nicio dovadă, că toate părţile indivize comune aferente de sub P1 ar fi făcut obiectul naţionalizării, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi analizate, având în vedere că dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. impun analiza exclusiv a criticilor de nelegalitate care vizează hotărârea atacată.

Or, prin criticile formulate, recurentul-pârât Municipiul Cluj Napoca prin primar pune în discuţii chestiuni de nelegalitate ale sentinţei primei instanţe, nr. 251 din 12.05.2023.

Sub un ultim aspect, recurentul-pârât Municipiul Cluj Napoca prin primar a afirmat că instanţa de apel a încălcat şi prevederile legale referitoare la rectificarea de carte funciară din perspectiva în care înscrierea din cartea funciară cu privire la sentinţa nr. 6675/1962 nu a fost rectificată, şi ca atare, continuă să îşi producă efectele, obiectul dosarului nr. x/2066 al Tribunalului Cluj neavând ca obiect valabilitatea acestei înscrieri şi nici rectificarea de carte funciară.

Critica se vădeşte a fi nefondată.

Susţinerile recurentului-pârât ignoră împrejurarea că în procesul pendinte partea reclamantă a dedus judecăţii două petite distincte ale acţiuni civile, anume acţiunea în constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului-teren, prin care partea pretinde în baza titlurilor exhibate că imobilul este proprietatea sa şi contestă existenţa în patrimoniul părţii pârâte a unui astfel de drept, respectiv, acţiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară, prin care partea cere corectarea înscrierilor inexacte efectuate în cartea funciară, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea părţii pârâte şi înscrierea dreptului său de proprietate asupra terenului, astfel cum aceste drepturi sunt probate prin titlurile de proprietate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Ca părţi căzute în pretenţii, recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi să plătească către intimata-intervenientă în nume propriu B. cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, dovedite cu chitanţa depusă la dosar, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 308A/2023 din 09 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă, în solidar, pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, la plata către intimata intervenientă în nume propriu B. a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.