Paulian action for posterior creditor: failure to prove debtor’s intent to prejudice specific creditor at time of donation

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă la 25 septembrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D., E. şi F., declararea ca inopozabile a contractelor de donaţie autentificate sub nr. x/09.02.2015 şi nr. y/09.02.2015, cu consecinţa revenirii acestor bunuri în patrimoniul pârâţilor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 406 din 10 martie 2022, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins cererea, ca nefondată, şi a obligat reclamanta la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a formulat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 6/A din 25 ianuarie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins apelul, ca neîntemeiat, şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 6 martie 2024, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1. 562 şi ale art. 1.170 din C. civ., instanţa de apel reţinând eronat că nu este îndeplinită condiţia fraudei debitorului, respectiv reaua-credinţă a acestuia, sens în care a învederat următoarele critici:

Instanţa de apel s-a limitat la analiza condiţiei fraudei debitorului strict la momentul încheierii actelor frauduloase. Or, în materia acţiunii revocatorii, condiţia fraudei debitorului este reglementată indiferent de natura actului juridic şi are un înţeles larg, cuprinzând nu numai intenţia directă de a-l prejudicia pe creditor, ci şi simpla cunoaştere de către debitor a faptului că îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate, iar, prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană, îi cauzează creditorului un prejudiciu.

Referitor la anterioritatea creanţei, aceasta nu trebuie privită ca o condiţie autonomă a acţiunii pauliene, ci ca un element de natură a stabili frauda debitorului. Condiţia anteriorităţii creanţei, în raport cu actul atacat, suportă o excepţie, şi anume atunci când debitorul încheie un act fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor. În acest sens, în jurisprudenţă s-a subliniat că, atâta vreme cât debitorul s-a lipsit, cu bună ştiinţă, de unica valoare certă şi serioasă din patrimoniul său, despre care era convins că va putea face obiect al executării silite, intenţia de a crea o stare de insolvabilitate nu poate fi negată.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că intimaţii-pârâţi C. şi D., cu bună ştiinţă, s-au lipsit de unica valoare certă şi serioasă din patrimoniul lor, despre care ştiau că face obiectul executării silite, dar şi al partajului judiciar. Astfel, la data încheierii actelor frauduloase, intimaţii-pârâţi erau urmăriţi silit de alţi creditori, activând în acelaşi domeniu de activitate ca al recurentei-reclamante. La dosarul cauzei a fost ataşată hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Galaţi, prin care un creditor anterior, cu acelaşi domeniu de activitate ca al recurentei, a solicitat şi a obţinut, pe calea acţiunii pauliene, inopozabilitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/09.02.2015. Atitudinea de fraudare şi reaua-credinţă a intimatului-pârât C., în raport cu creditorii anteriori, s-a extins şi asupra recurentei-reclamante, cu care, la 23.02.2016, B. S.R.L., reprezentată de intimatul-pârât C., a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, în baza căruia, în perioada 2016- iunie 2017, au fost vândute mai multe categorii de inputuri. Obligaţiile asumate de cumpărătoarea B. S.R.L. au fost garantate, printre altele, cu biletul la ordin seria x nr. x, avalizat de intimatul-pârât C. la 26.01.2016. Cum actele frauduloase au fost încheiate la 09.02.2015, este evident că, la data predării şi avalizării biletului la ordin (26.01.2016), intimatul-pârât C. cunoştea că este insolvabil, acesta continuându-şi rezoluţia de fraudare a celorlalţi creditori, prin contractarea de noi datorii, ştiind că nici societatea, nici persoana fizică nu le pot acoperi.

De altfel, din probele administrate rezultă că intimaţii-pârâţi C. şi D. nu au putut prezenta un motiv legitim privind bunurile donate, în contextul în care au încheiat actele frauduloase cu fiii lor, respectiv F. (minor), reprezentat de curatorul special G., şi E.. Din probele administrate a mai rezultat că posesia şi folosinţa terenurilor donate au fost în permanenţă în beneficiul B. S.R.L., care a utilizat terenurile atât înainte, cât şi după încheierea actelor de donaţie, creându-se o falsă reprezentare a situaţiei patrimoniale a acestei societăţi.

În consecinţă, au fost dovedite frauda debitorului şi reaua sa credinţă şi, cu toate că recurenta-reclamantă are calitatea de creditor posterior faţă de actele frauduloase, totuşi este evident că debitorul nu numai că a acţionat cu rea-credinţă la data perfectării actelor fraudulose, ci, în baza aceleiaşi rezoluţii iniţiate la 09.02.2015, a contractat noi datorii, cunoscându-şi insolvabilitatea.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 31 octombrie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, pentru judecata sa.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu preliminar, se reţine că în calea extraordinară de atac a recursului se exercită un control de legalitate asupra hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt. Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii instanţelor de fond (prima instanţă şi instanţa de apel). Cu alte cuvinte, în recurs nu pot fi invocate orice nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, presupune enunţarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă şi argumentarea discordanţei acestei interpretări cu cea dată de către instanţa de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situaţia de fapt, prin raportare la modul de interpretare a probelor.

În acest context normativ, astfel cum s-a pus în discuţia părţilor în şedinţa publică din 23 ianuarie 2025, Înalta Curte nu poate analiza acele argumente prin care se aduce în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, ci doar criticile de nelegalitate ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de lege.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, atunci când a reţinut că nu este îndeplinită condiţia fraudei debitorului, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod greşit, dispoziţiilor art. 1.562 şi ale art. 1.170 din C. civ.

Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat.

Potrivit art. 1.562 din C. civ.:

"(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate."

Conform art. 1.170 din C. civ., "părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă la negocierea şi încheierea contractului şi pe tot timpul executării sale".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod corect, aceste norme de drept material, atunci când a reţinut că, deşi actul presupus fraudulos nu trebuie să fie neapărat întocmit ulterior actului de vânzare-cumpărare, fiind îndeplinită condiţia legală şi atunci când debitorul încheie actul respectiv cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, totuşi, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, nu rezultă că, la data încheierii celor două contracte de donaţie, ar fi existat discuţii sau era iminentă începerea raporturilor contractuale dintre părţi.

În acest sens, se reţine că acţiunea pauliană (revocatorie) este reglementată drept un instrument juridic menit să asigure realizarea creanţei creditorului chirografar, prin declararea inopozabilităţii actelor juridice încheiate de către debitor, în frauda intereselor sale. Din reglementarea art. 1.562-1.563 din C. civ. rezultă că, pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: (i) creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă, exigibilă şi, de regulă, anterioară actului contestat; (ii) actul încheiat de debitor cu terţul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului; (iii) frauda debitorului; (iv) complicitatea terţului la frauda debitorului.

Referitor la prima condiţie, aceasta este logică, întrucât doar creditorii anteriori pot fi prejudiciaţi prin actele frauduloase ulterioare ale debitorului. Faţă de creditorii posteriori, un act juridic al debitorului nu este, de regulă, prejudiciabil, dat fiind că, în momentul când se naşte creanţa lor, actul presupus fraudulos era încheiat şi executat, astfel că bunul care conturează conţinutul dreptului de gaj general a ieşit anterior din patrimoniul debitorului, iar creditorii, la momentul naşterii dreptului de creanţă, ştiau sau puteau cunoaşte acest fapt.

Cu toate acestea, astfel cum s-a statuat în doctrină şi în practica judiciară, un creditor posterior va putea introduce acţiunea pauliană, dacă, la momentul perfectării actului fraudulos, exista perspectiva certă de a intra într-un raport juridic cu debitorul, context în care s-ar putea reţine că încheierea actului atacat s-a realizat în scopul prejudicierii creditorului. Aşadar, chiar şi în ipoteza posteriorităţii creanţei faţă de actul atacat, acţiunea revocatorie este admisibilă doar în măsura în care se poate stabili cu certitudine frauda debitorului, raportat la existenţa unei perspective certe a debitorului de a intra în raporturi juridice cu creditorul la momentul încheierii actului atacat, anterioritatea creanţei fiind unul dintre elementele în raport cu care se examinează frauda debitorului.

În cauză, coroborând materialul probator administrat, instanţa de apel a reţinut că "apelanta-reclamantă nu a dovedit intenţia de fraudare din partea intimaţilor-pârâţi, în sensul că, la momentul încheierii actelor de donaţie, ar fi existat discuţii sau era iminentă începerea raporturilor contractuale dintre părţi", stabilind, în mod judicios, că intenţia de fraudare nu trebuie afirmată şi dovedită în general, cu privire la toţi creditorii, ci trebuie să privească pe fiecare creditor.

Sub acest aspect, instanţa de apel a arătat că nu se poate reţine intenţia intimaţilor-pârâţi de fraudare a reclamantei, atât timp cât, la momentul încheierii celor două contracte de donaţie, şi anume 9 februarie 2015, părţile nu iniţiaseră contacte pentru începerea unor raporturi contractuale, acestea fiind demarate chiar de reclamantă la aproximativ 9 luni de la încheierea contractelor de donaţie, respectiv în toamna anului 2015, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 23 iunie 2016 şi biletul la ordin a fost avalizat la 26 ianuarie 2016

Prin urmare, în raport cu situaţia de fapt specifică litigiului, instanţa de apel a reţinut că nu este incidentă excepţia de la regula anteriorităţii creanţei, întrucât nu s-a demonstrat că, la data încheierii celor două contracte de donaţie, intimaţii-pârâţi aveau deja intenţia de a începe relaţii comerciale cu recurenta-reclamantă şi de a o prejudicia. Recurenta-reclamantă nu poate combate, în această etapă procesuală, mijloacele de probă administrate de instanţele de fond cu privire la intenţia de fraudare a intimaţilor-pârâţi, întrucât situaţia de fapt a fost pe deplin stabilită de către instanţa de apel şi nu poate fi cenzurată în recurs.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 6/A din 25 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2025.