Destruction of greenhouse and crops: Misclassification of loss of use as successive performance and failure to meet strict requirements for extraordinary appeal.

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021, la data de 30.06.2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă şi a despăgubirilor determinate de distrugerea serei şi a culturii de căpşuni, respectiv, reînfiinţarea culturii de căpşuni, precum şi plata dobânzilor la bănci pentru creditele contractate pentru edificarea acestei sere, plătite în perioada cât nu au folosit sera, prin restituirea acestora în integralitate de la data incidentului (31.08.2016) şi până la plata integrală a împrumutului, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională formulată de reclamanţi au solicitat să fie despăgubiţi şi la plata creditului luat pentru edificarea serei şi punerea ei în folosinţă şi pentru culturile indicate în cuprinsul cererii introductive, din august 2016 până la plata integrală.

Prin încheierea din data de 24.08.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii la una din Secţiile a III-a - a V-a civile. Dosarul a fost repartizat Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 10.09.2021, fiind înregistrat sub nr. x/2021.

La data de 18.10.2021 reclamanţii au formulat precizări, arătând că valoarea obiectului cererii este de 960.000 RON, arătând în plus faţă de cererea principală că solicită dobânzi care intră în suma solicitată, despăgubiri pentru legume şi zarzavat pentru 700 m.p., pentru 1300 m.p. de pânză pentru protecţie antiburuieni, tub de picurare pentru 3200 m.p., 15 000 plante căpşuni, 1500 saci de pământ, 150 saci turbă, manopera, 2000 de stoloni anual timp de 5 ani şi 8 banani, 200 de lămâi, 20 curmali, 20 rodii. Solicită, de asemenea, contravaloarea componentelor serei.

La data de 15.11.2021 reclamanţii au arătat că valoarea obiectului cererii, respectiv a despăgubirilor solicitate, este de 50.035,33 euro.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 401/21.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârât C. S.A., ca prescrisă.

3. Hotărârile pronunţate în apel.

Prin decizia civilă nr. 1795A din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 401/21.03.2022, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., a anulat în parte sentinţa civilă apelată, doar cu privire la soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Prin decizia civilă nr. 1182A din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererile de lămurire şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1795A/29.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, formulate de apelanţii-reclamanţi A. şi B..

4. Căile de atac formulate în cauză.

Împotriva ambelor decizii ale instanţei de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, în timp ce pârâta a formulat recurs, de asemenea, în termen legal exclusiv împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

A) Recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost susţinut în cuprinsul a două memorii înregistrate la 29.08.2023 şi la 31.08.2023, cu conţinut identic, pe calea cărora s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului astfel cum a fost formulat, invocând incidenţa în cauză a motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de apel a făcut vorbire despre creditul bancar, deşi prin cererea adiţională formulată reclamanţii au renunţat la această pretenţie, solicitând înlăturarea menţiunilor instanţei de apel de la pagina 8 rândul 2 vizând acest aspect întrucât nu vor fi în măsură să probeze pretenţiile ca efect al desfiinţării D. S.A.

Cu referire la considerentele avute în vedere de instanţa apel, prin care a reţinut că reclamanţii erau buni cunoscători ai serei şi puteau lua cunoştinţă despre momentul de debut al degradării foliei, precum şi a culturilor ca fiind data producerii incidentului, iar nu un moment ulterior, reclamanţii solicită efectuarea unei expertize în cauză având ca obiect determinarea perioadei şi întinderea pagubei, distrugerea şi lipsa de folosinţă, elemente în raport de care urmează a se pronunţa asupra prescripţiei dreptului material la acţiune. Deşi prin decizia recurată instanţa de apel a admis apelul formulat de reclamanţi cu privire la incidentul prescripţiei, din considerentele evocate în cuprinsul memoriului de recurs reiese că, în fapt, apelul ar fi fost admis doar în parte, cu privire la o anumită perioadă, solicitând admiterea recursului şi extinderea soluţiei instanţei de apel în privinţa prescripţiei în totalitate.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că în cererea de apel formulată s-au strecurat anumite erori materiale din cauza tehnoredactorului, indicându-se anul 2016 în loc de anul 2018 ca fiind cel în care s-au stricat culturile, întrucât reclamantul a căzut de pe scară şi s-a aflat în imposibilitate fizică să mai facă manual procedurile de aerisire a serei în perioada de vară a anilor 2017 şi 2018, aspecte în raport de care solicită refacerea probatoriului. Aceste prejudicii suplimentare celor acordate iniţial au survenit ca urmare a tergiversării efectuării plăţii de către pârâtă, motiv pentru care abia în anul 2018 s-au manifestat pagubele indicate prin cererea constituită în prezentul dosar.

În opinia recurenţii-reclamanţi, este lipsită de logică constatarea instanţei de apel potrivit căreia prescripţia ar fi intervenit la data de 31.08.2019, de vreme ce pagubele s-au manifestat după această dată, respectiv în intervalul 2020-2022.

Recurenţii-reclamanţi invocă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., întrucât pentru fiecare componentă a cererii ar fi trebuit să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize pentru a se constata data la care trebuie refăcută cultura şi lipsa de folosinţă pentru fiecare interval. Precizează că cei opt banani s-au uscat după anul 2019 (în intervalul 2020-2022), iar culturile de căpşuni după 1 septembrie 2018. Deteriorarea foliei şi a structurii metalice s-au produs în ianuarie 2021, dar a anunţat îndată instanţa cu cele întâmplate. Instanţa de fond trebuia să ţină seama că sunt mai multe capete de cerere şi solicitări, indicând că era necesară expertiză pentru fiecare solicitare, pentru a se determina data producerii ori data la care trebuie refăcută cultura şi lipsa folosinţei pentru fiecare interval, reiterând că din cauza temperaturilor ridicate s-a deteriorat partea superioară a învelişului de seră, prin îmbătrânirea foliei şi deformarea elementelor de structură metalică.

Invocă faptul că de la data producerii pagubei cauzată de pârâtă, prin arderea aparaturii de funcţionare a sistemului de aerisire şi ventilaţie, nu s-a mai putut folosi această seră. În intervalul de timp al anului martie- octombrie se acumulau temperaturi care ajungeau până la 50-70 de grade Celsius, fapt ce a dus la distrugerea din perioada septembrie 2019- martie 2022 a mai multor componente sau elemente de cultură din seră, detaliate în cuprinsul memoriului.

Recurenţii critică faptul că instanţa de apel nu a analizat în mod corect probele existente la dosar, nu şi-a exercitat rolul activ şi arată că instanţa de apel face referire la ceva ce nu s-a cerut, ambele instanţe de fond şi de apel reţinând în deciziile pronunţate motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

De asemenea, suţin că instanţele de fond au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi au schimbat natura şi înţelesul lămurit al acestuia, motiv pentru care hotărârea este pronunţată fără temei legal şi este dată cu aplicarea şi încălcarea greşită a legii, precizăndu-se că prezentul recurs contestă netemeinicia hotărârii din apel sub toate aspectele.

De asemenea, întrucât instanţa de apel nu a analizat în mod corect probele de la dosar şi nu şi-a exercitat rolul activ, potrivit art. 22 alin. (6) şi (7) C. proc. civ., hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea art. 425 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind înlăturate probele solicitate şi administrate de către reclamanţi.

Reiterând amplu în cuprinsul cererii de recurs elemente ale situaţiei de fapt, precum componentele care au fost avariate şi culturile care au fost distruse, precum şi data la care au început să se manifeste pagubele, recurenţii-reclamanţi au conchis că momentul în care s-a împlinit termenul de prescripţie se află în intervalul septembrie 2022- septembrie 2025, atât acţiunea - înregistrată la data de 30 iunie 2021, cât şi precizările ulterioare fiind formulate în interiorul termenului de prescripţie.

Au mai arătat, de asemenea, că prescripţia a fost întreruptă prin promovarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, constituită în dosarul nr. x/2017, prin care s-a reţinut culpa exclusivă a pârâtei, iar abia ulterior acestui moment s-a putut formula cererea în pretenţii pentru aceste elemente suplimentare, care nu au făcut obiectul acţiunii iniţiale. Subliniază de asemenea, reclamanţii, că cele două cereri de chemare în judecată au alt obiect, derivat din acelaşi incident.

În continuare, recurenţii-reclamanţi solicită administrarea în rejudecare a probei testimoniale, indicând numele şi adresele a doi martori, precum şi expertize tehnice judiciare specialitatea agricultură, respectiv construcţii metalice, indicând obiectivele propuse.

Prin recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând, solicită să se dispună admiterea cererii de lămurire şi completare.

În motivarea cererii de recurs, se arată că cererile de completare, îndreptare a erorii materiale şi omisiune au fost formulate în considerarea împrejurării că prin cererea adiţională s-a renunţat la plata dobânzilor aferente creditului contractat, impunându-se eliminarea rândului 2 de la pagina 8 a hotărârii pronunţate de instanţa de apel. De asemenea, mai arată recurenţii-reclamanţi că instanţa nu s-a pronunţat în ce priveşte cheltuielile de judecată aferente etapei apelului. În drept, apreciază că motivele de recurs indicate se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

B) Prin recursul formulat, pârâta C. S.A.,actual E. S.A., împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în ce priveşte soluţia instanţei de apel vizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, invocând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, arată că în mod eronat a reţinut instanţa de apel aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 2526 C. civ., având în vedere că incidentul din reţeaua electrică care a condus la arderea unor componente ale serei deţinute de reclamanţi a avut loc în data 08.09.2016, nefiind în prezenţa unei acţiuni prejudiciabile cu caracter de continuitate, întrucât evenimentul produs în reţeaua electrică a fost unic. Mai mult, reclamanţii au fost dezdăunaţi pentru prejudiciul constatat, potrivit hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2019, reprezentând titlu executoriu.

În consecinţă, recurenta-pârâtă invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2500 alin. (1), art. 2517 şi art. 2528 alin. (1) C. civ., în considerarea cărora termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 08.09.2016 - data la care a avut loc incidentul în reţeaua electrică, şi s-a împlinit la 08.09.2019.

Cu referire la susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia s-ar fi întrerupt termenul de prescripţie ca efect al promovării cererii de chemare în judecată constituită în dosarul nr. x/2019, recurenta-pârâtă arată că potrivit art. 2539 alin. (2) C. civ. o atare întrerupere nu operează şi, mai mult decât atât, întreruperea intervine doar pentru pretenţiile solicitate în acel dosar.

Faţă de recursul formulat de pârâta C. S.A. au depus întâmpinare reclamanţii A. şi B. prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-pârâtă şi înlăturarea susţinerilor acesteia cu privire la modalitatea de calcul a termenului prescripţiei dreptului material la acţiune, reiterând susţinerile cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul pentru pagubele solicitate prin cererile formulate în cadrul prezentului dosar, pe care le-au expus şi în cuprinsul propriului memoriu de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în raport de excepţia privind nulitatea recursurilor pentru neîncadrarea criticilor susţinute în motivele legale de recurs prevăzute în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a reţine sancţiunea anulării căilor de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde alături de alte menţiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În mod punctual, prin memoriile lor de recurs, recurenţii şi-au manifestat dezacordul faţă de o continuare a judecăţii în privinţa prejudiciului solicitat pârâtei sub forma plăţii ratelor şi dobânzilor la creditul luat pentru seră, afirmându-se de către aceştia intenţia retragerii acestor pretenţii justificat de împrejurarea desfiinţării băncii D. şi imposibilităţii lor de a dovedi pretinsele plăţi efectuate. De altfel, această solicitare a recurenţilor-reclamanţi, adresată instanţei într-un mod impropriu (pe calea recursului la hotărârea instanţei de apel) a făcut - tot într-un mod impropriu - obiectul cererii de completare şi lămurire a deciziei din apel nr. 1795 A/29.11.2022 ce a fost soluţionată prin decizia nr. 1182 A/10.10.2023 a Curţii de apel Bucureşti, şi aceasta atacată cu recurs. Afirmarea acestei voinţe a reclamanţilor nu poate fi circumscrisă însă niciunuia din cazurile de casare limitativ prevăzute în cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., putând, cel mult, fi avută în vedere la rejudecarea cauzei.

În continuare, din analiza cererilor de recurs formulate reiese că recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de maniera în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză şi în considerarea căruia a stabilit situaţia de fapt, instanţa de recurs neputând interveni în statuarea unei alte situaţii de fapt de vreme ce acesta este atributul instanţelor de fond. Astfel, în cuprinsul memoriilor, recurenţii-reclamanţi critică în mod expres faptul că instanţa de apel nu a analizat în mod corect probele existente la dosar ori că nu şi-a exercitat rolul activ prin administrarea altor probe, cea cu expertiza fiind în atenţia lor, ca mijloc de a demonstra data începerii cursului prescripţiei pentru fiecare pretenţie în parte.

Elementele amplu dezvoltate prin cererea de recurs de către recurenţii-reclamanţi A. şi B. - prin care aceştia declară neechivoc că înţeleg să conteste netemeinicia hotărârii din apel sub toate aspectele - reiterează circumstanţele de fapt prezentate în faţa instanţelor de fond, vizând pagubele încercate şi momentele la care acestea s-au manifestat, în încercarea de a stabili un alt moment de început al cursului prescripţiei extinctive faţă de cel reţinut de către instanţa de apel. Or, momentul de început al cursului prescripţiei extinctive reprezintă un element ce se determină în urma stabilirii situaţiei de fapt, aspect ce nu intră în atribuţiile instanţei de recurs, aceasta fiind învestită să analizeze exclusiv elementele de nelegalitate ale hotărârilor recurate, astfel de elemente nefiind însă susţinute prin amplele memorii depuse în recurs. Pentru a provoca un control în legalitate asupra dezlegărilor oferite prin decizia instanţei de apel, recurenţii-reclamanţi ar fi trebuit să susţină argumente de nelegalitate sprijinite pe dispoziţii de lege, iar nu să afirme fapte şi împrejurări care au fost deja deduse instanţelor de fond spre evaluare.

Astfel, deşi s-au declarat în dezacord cu soluţia instanţei de apel, care a înlăturat doar în parte excepţia de prescripţie ce fusese reţinută prin sentinţa tribunalului, respectiv doar în privinţa prejudiciilor deduse judecăţii pentru care a reţinut caracterul de prestaţii succesive (anume, prejudiciile solicitate sub forma lipsei de folosinţă a serei, dar şi ratele şi dobânzile la creditul luat pentru seră), recurenţii au criticat-o pentru lipsa rolului activ întrucât nu a administrat proba cu expertiză care să fi determinat, pentru fiecare pretenţie, data producerii ori data la care trebuia refăcută cultura şi lipsa folosinţei pentru fiecare interval. De asemenea, au contestat calificarea lor ca buni cunoscători ai modului în care funcţionează sera, pe baza căreia instanţa de apel le-a înlătura susţinerea în sensul că prejudiciile pentru celelalte componente ale serei ori culturilor din seră au apărut abia în anii 2020-2022.

Or, nici neadministrare probei cu expertiză şi nici aprecierea elementelor situaţiei de fapt, care sunt în puterea de evaluare a instanţei de apel, nu constituie critici apte să se circumscrie motivelor legale de recurs permise de lege prin care să se demonstreze, eventual, nelegalitatea soluţiei adoptate în apel prin care a fost menţinută o soluţie de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii prin reţinerea excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune (conform sentinţei tribunalului), în esenţă, pe baza unui raţionament care a avut în vedere faptul că pretenţiile reclamanţilor de despăgubire pentru distrugerea componentelor serei ori pentru reînfiinţarea culturilor de căpşuni, banani, lămâi, curmali şi rodii, au devenit exigibile încă de la data incidentului - august 2016 - deoarece chiar de atunci aceştia au luat cunoştinţă ori aveau aptitudinile şi datele necesare de a putea cunoaşte prejudiciile şi persoana vinovată.

Cu referire la pretinsa încălcare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. prin aceea că instanţa de apel ar fi schimbat înţelesul vădit al raportului juridic dedus judecăţii, nu se poate reţine că ar reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate de vreme ce nu se arată, în concret, care era natura raportului juridic dedus judecăţii - în opinia recurenţilor-reclamanţi şi, respectiv modul în care instanţa de apel l-ar fi denaturat. De asemenea, nu se arată modalitatea în care instanţa ar fi dat altceva decât s-a cerut, ori în ce manieră îşi găseşte incidenţa în cauză alin. (7) al art. 22 C. proc. civ., recurenţii limitându-se să invoce aceste texte de lege, fără a demonstra în ce manieră au fost încălcate.

De asemenea, împrejurarea că instanţa de apel nu ar fi dispus, din oficiu, administrarea unui probatoriu, apt, în opinia recurenţilor-reclamanţi să demonstreze întinderea prejudiciului şi momentul de la care acesta s-a manifestat, nu poate reprezenta un veritabil motiv de recurs de vreme ce administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt sunt elemente ce cad în aprecierea instanţei de fond, neputând fi cenzurate pe calea recursului, de vreme ce nu reprezintă aspecte de nelegalitate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor de drept anume imputate instanţei de apel, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept. În concret, recurenţii-reclamanţi ar fi trebuit să dezvolte care ar fi considerentele pentru care apreciază că apelul trebuia să fie admis, precum şi care ar fi motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, prin raportare la soluţia instanţei de apel, iar nu prin reiterarea unor aspecte ce ţin de situaţia de fapt.

Astfel, Înalta Curte reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea atacată prin promovarea unei căi de atac, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţilor, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Acelaşi viciu, al nemotivării prin neîncadrarea criticilor de recurs formulate, afectează şi memoriul de recurs îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1182 A din 10 octombrie 2023 a curţii de apel, care conţine, într-o variantă comprimată, aceleaşi aspecte redate pe larg în cuprinsul memoriilor de recurs vizând decizia principală. În plus, prin acest din urmă memoriu de recurs, reclamanţii au mai învederat că instanţa de apel a omis, chiar şi prin această decizie de lămurire şi completare a celei principale, să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, însă acest aspect este infirmat de explicaţiile regăsite în partea de început a considerentelor deciziei atacate, prin care s-a arătat că acestea urmau a fi evaluate la rejudecarea cauzei de către tribunal, aşa cum o preconizase instanţa de apel ca efect al pronunţării deciziei sale nr. 1795 A/29.11.2022.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căilor de atac exercitate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

B) Examinând recursul formulat de către recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Recursul pârâtei are în vedere acea parte a deciziei din apel care a infirmat soluţia primei instanţe - ce respinsese cererea reclamanţilor, astfel cum a fost completată şi precizată, pentru prescripţia dreptului material la acţiune - în limita unor pretenţii calificate ca având valoare de prestaţii succesive (lipsa de folosinţă a serei, ratele şi dobânzile la creditul luat pentru înfiinţarea serei) şi pentru care s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor legale date de prevederile art. 2526 ale C. civ., cu efectul infirmării dezlegării tribunalului în sensul intervenirii prescripţiei.

Sunt îndreptăţite criticile recurentei care a susţinut că dezlegarea instanţei de apel asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu putea fi diferită în privinţa prejudiciului invocat sub forma lipsei de folosinţă a serei (cele constând în ratele de credit şi dobânzile datorate pentru acesta nemaifiind de interes în raport de desistarea reclamanţilor relevată prin propriile memorii de recurs ori prin cererea de completare a deciziei din apel), faţă de cea a prejudiciul pretins pentru distrugerea unor componente ale serei (folie, structură metalică, pânză protecţie antiburuieni, tuburi de picurare) ori pentru culturile distruse sau reînfiinţarea culturilor din seră (căpşuni, banani, lămâi, curmali, rodii, pământ, turbă, stoloni, manoperă), în privinţa cărora a apreciat ca fiind incidentă sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamanţilor, menţinând soluţia tribunalului. Aceasta, mai ales având în vedere că ideea de folosinţă a serei este indisolubil legată de existenţa acesteia, în toate componentele sale care îi asigură funcţionalitatea, şi de culturile care dau sens/conţinut noţiunii de folosinţă a serei.

Ca prejudiciu decurgând din incidentul petrecut la 31.08.2016, lipsa de folosinţă a serei este de neconceput în afara deteriorării elementelor componente care o deserveau şi îi asigurau funcţionalitatea ori a deteriorării elementelor de culturi. Or, în privinţa primelor dintre acestea, reclamanţii au fost despăgubiţi amiabil, dar şi pe cale judecătorească, în urma acţiunii în daune introduse în anul 2017, soluţionată definitiv în anul 2020, în timp ce pentru partea de componente ale serei solicitate pe cale acţiunii pendinte, dreptul material la acţiune a fost considerat prescris. De asemenea, s-a stabilit definitiv prin prezenta decizie de apel (ca efect al anulării recursului reclamanţilor) că acţiunea în daune pendinte pentru contravaloarea culturilor distruse ori pentru contravaloarea reînfiinţării culturilor a fost formulată cu depăşirea termenului legal de prescripţie, fiind necredibil şi de neconceput ca prejudiciile în privinţa acestora să fi apărut abia în 2020-2022 după cum au pretinseseră reclamanţii, instanţa de apel stabilind că prejudiciul constând în degradarea lor a început să se manifeste din prima zi de nefuncţionare a serei.

Argumentele pentru care nu au putut fi primite susţinerile reclamanţilor, în sensul că prejudiciul constând în degradarea componentelor serei şi a culturilor din seră şi-ar fi făcut apariţia în anii 2020-2022, la o distanţă de 4-6 ani de la evenimentul prejudiciabil, se opun în aceeaşi măsură şi cât priveşte prejudiciul pretins sub forma lipsei de folosinţă a serei, instanţa de apel reţinând în mod pertinent că nu este credibilă teza "că întreaga seră a fost efectiv distrusă, dar folia a rămas intactă până în anul 2020", la fel cu toate celelalte componente ale acesteia al căror cost a fost solicitat în actuala procedură (structura metalică, etc.) ori că pierderea culturilor prin uscarea stolonilor şi celorlalte plante ar fi survenit tot la nivelul anilor 2020-2022. S-a reţinut că, în mod cert, pe baza bunei cunoaşteri de către reclamanţi a modului în care funcţionează sera, aceştia au fost conştienţi de producerea prejudiciilor încă de la data incidentului din anul 2016.

Aceste considerente sunt valabile şi cât priveşte prejudiciul identificat sub forma lipsei de folosinţă a serei care, în raport cu data promovării acţiunii pendinte, înregistrată la 30.06.2021, ar fi putut include cel mult perioada începând cu 30.06.2018, prejudiciile de aceeaşi natură din perioada anterioară acestui moment fiind prescrise. Numai că, potrivit propriilor susţineri ale reclamanţilor, lipsa de folosinţă a fost indicată ca prejudiciu instalat în intervalul 2020-2022, când, prin ipoteză un drept la despăgubire cu acest titlu nu ar mai putea fi luat în discuţie în condiţiile dezdăunării lor pentru contravaloarea componentelor serei, care le-ar fi permis repunerea în funcţiune a acesteia.

Evenimentul prejudiciabil a fost unic şi s-a produs instantaneu - constând în fluctuaţia de tensiune la instalaţia electrică ce a avut loc la data de 31.08.2016 - iar reclamanţii au fost despăgubiţi amiabil de către pârâtă în urma procesului-verbal de constatare din 8.09.2016 pentru parte a elementelor electrice şi electronice ce asigurau funcţionarea serei (laptop, centrala termică, încărcătoare mobile, alimentatoare, routere) şi separat, pe baza sentinţei nr. 18/6.01.2020 pentru altă parte a echipamentelor avariate din dotarea serei, în valoare totală de 22.196,03 RON (incluzând panou control, senzor de vânt, senzor de ploaie, două motoare EWA 12.2505, motor pompă de aer vechiul C 10, două ventilatoare T 4E 40).

De altfel, lipsa de folosinţă a serei nici nu putea fi pretinsă dincolo de momentul la care reclamanţii au fost despăgubiţi în privinţa elementelor componente ale serei şi care le permiteau repunerea acesteia în funcţiune.

Înalta Curte reţine caracterul fondat al statuării potrivit căreia sunt vădit contrare dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ. susţinerile reclamanţilor conform cărora termenul de prescripţie s-ar fi întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, de vreme ce întreruperea termenului operează pentru pretenţiile solicitate în acel dosar.

Cu referire la incidentul procesual al prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte reţine că, fiind vorba despre o acţiune în răspundere pentru pagube cauzate prin fapta ilicită, în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 2517 C. civ. ce instituie termenul general de prescripţie de 3 ani şi respectiv art. 2528 C. civ. care stabileşte momentul de început al cursului prescripţiei - de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Pentru aceste motive şi în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejucarea apelului aceleiaşi instanţe, în raport cu cele stabilite prin considerentele prezentei decizii, cu luarea în considerare a definitivării acelor dezlegări ale hotărârii din apel care a reţinut intervenirea sacţiunii prescripriei extinctive în privinţa celorlalte prejudicii pretins a fi reparate pe calea acţiunii pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejucare aceleiaşi instanţe.

Anulează recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1795 A din 29 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 1182 A din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.